Fabrica de legionari (10)

mai 26, 2020

Continuăm tot așa cum am început, Mircea Eliade adică. Eterna problemă a intelighenției românești – a fost sau n-a fost?, (legionar, evident) cu alte cuvinte, (ca și cum, mai bine) poziția unui intelectual față de Mișcarea Legionară ar dicta cumva valoarea operei. Se pare că da, sau cel putin, asta indică faptele. De aici eforturile, demne de o cauză mai bună, de a demola personalitatea respectivă. Este evident că din acest cor al lătrăilor nu putea lipsi, cum altfel? odioasa wikipedia, în prezent, cel mai agresiv și eficient vector al propagării unei false istorii, rescrise conform comandamentelor noii corectitudini politice, și evident, noii ordini mondiale. Am mai spus-o și o repet, manipulările și falsurile din wikipedia, prin extraordinara putere de propagare a internetului, constituie cel mai mare pericol cu care se confruntă istoriografia de la epurarea arhivelor și distrugerea cărților din anii ’50. Prin repetare obsesivă, prin reluare cu copy-paste de către jurnaliști iresponsabili, prin propagare largă pe rețelele de socializare, facebook și tweeter, minciuna devine adevăr prin extraordinara putere de pătrundere a acestor medii de informare (și dezinformare, totodată). Deci, hai sa vedem ce spune wikipedia la capitolul dedicat acestui aspect delicat, citez:

De la mijlocul anilor ’30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a îmbrățișat ideologia Mișcării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest lucru s-a manifestat în mai multe articole pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre care și ziarul oficial al Mișcării, „Buna Vestire”, dar și prin campania electorală pentru alegerile din decembrie 1937.

De remarcat că nici „contributorul” – un ciumpalac anti-legionar, nici nu-i mai dau numele – nu afirmă că Eliade ar fi fost legionar, ci că ar fi „îmbrățișat” ideologia legionară – „metaforă” care nu are nici în clin, nici în mânecă cu ținuta academică care trebuie să guverneze redactarea unui articol dintr-o enciclopedie, așa cum se pretinde wikipedia. La momentul respectiv, revoltat de aserțiunile din textul respectiv, la rubrica discuții, am ridicat pe larg aceste probleme, anexând și documentele necesare cu sursă, documente care dovedesc indubitabil că Mircea Eliade nu a fost legionar, oricum nu se pot sterge comentariile mele, ele vor rămâne acolo cât va exista wikipedia, și sper ca odată și odată cineva va lua taurul de coarne pentru a se război cu cerberii wikipediei, reluând redactarea capitolului. Neputând face nimic, unul din câinii de pază, chiar așa le și zice, un anume TGeorgescu, cu care ne-am mai întâlnit pe aici, îmi scrie, citez: Nu are cea mai mică importanță dacă sursele secundare au sau nu dreptate. Wikipediștii nu au căderea de a examina izvoarele istorice (sursele primare) pentru a trage concluzii proprii. În măsura în care concluziile lui Masahiro nu sunt verificabile în surse secundare, nu au ce căuta pe Wikipedia. Wikipedia nu este o publicație de idei originale. I-auzi, frate! Nu e vorba de concluzii proprii. Mă rog, el are cumva dreptate, dat fiindca Dora Mezdrea, în cartea Nae Ionescu și discipolii săi în arhivele Securității doar publică documentele care atestă că lui Mircea Eliade i s-a „confecționat” un dosar de „legionar”, din ordinul lui Armand Călinescu, unul din cele mai toxice personaje ale istoriei recente, mai rău chiar decât Alexandru Nicolschi sau Pleșiță, fără a trage concluzii privind neapartenența scriitorului la respectiva organizație. Bun, când va apărea Istoria Mișcării Legionare, 1916 – 2016, în toamnă cred, când se vor aproba târgurile, inclusiv cele de carte, vor avea de unde să citeze,

Prima problemă care se pune este de unde au apărut toate astea, pentru că, până prin 2000, când s-a admis accesul la arhivele fostei Securităti, extrem de puțini, se pot număra pe degetele de la o mână, în general, ofițeri de Securitate, aveau cunoștință de dosarul de legionar „fabricat” de Moruzov lui Mircea Eliade. Ba mai mult, dl. Cristian Troncotă, unul din apologeții lui Moruzov, în monografia dedicată acestuia, afirmă că scriitorul ar fi fost chiar „colaborator” al SSI, pe când era în misiune la Londra, în calitate de atașat de legație, trimis de Moruzov chipurile, să informeze despre activitatea comunistă din Anglia, informație preluată de la un anume Dumitru Danielopol, reprezentantul Băncii Naţionale a României (la Londra). He, he, he! așa se întâmplă atunci când informațiile sunt preluate necritic. Moruzov nu știa ce se întâmplă cu activitatea comunistă din țară, darămite cu cea din Albion. Cu liceul neterminat, cred că nu știa nici măcar unde este Anglia și cu ce se mănâncă, darămite să mai și intereseze de activitatea comunistă de acolo. Revenind la oile noastre, cum spun francezii, prima sursă a informațiilor privind presupusa apartenență legionară a lui Eliade, a fost furnizată de jurnalul lui Mihail Sebastian, unul din prietenii scriitorului. Acoperind perioada 1935 – 1944, cu intermitențe, jurnalul, de care nu s-a știut, a fost descoperit ulterior decesului scriitorului (în 1945, în urma unui accident) fiind scos din țară de fratele acestuia. Vineri, 17 dec. 1937, Mihail Sebastian notează în jurnal:

În Buna Vestire de ieri (Anul 1, no 244, cu data de vineri, 17 decembrie (937): ”De ce cred În biruința mişcării legionare” de Mircea Eliade.*Poate neamul românesc să-şi sfîrşească viața surpat de mizerie şi sifilis. cotropit de evrei şi sfîrtecat de streini ? *…revoluția legionară are drept țintă supremă: mîntuirea neamului …. cum a spus Căpitanul.*…cred În libertate. În personalitate şi În dragoste. De aceea cred În biruința mişcării legionare … „ Sigur, pe parcursul jurnalului, pe alocuri amuzat, de cele mai multe ori însă, întristat, Mihail Sebastian mai face referire de 10-15 ori la presupusa „convertire legionară” a lui Mircea Eliade, dar în fine, prima frază, cea cu pământul țării cotropit de evrei, este de departe cea mai incriminată. Am arătat de mai multe ori aici ce a însemnat aceasta, migrarea în masă din Galiția și ulterior, din Rusia sovietică, a sute de mii de evrei așkenazi, astfel că în mai puțin de un secol, au ajuns majoritari în mai toate orașele din Moldova. Am demonstrat totodată că nu există absolut nici un document care să ateste că vreo autoritate – domnitor, agă, caimacam, etc, i-ar fi chemat să se stabilească în România, astfel că metafora cu privire la cotropire este perfect justificată, cu atât mai mult cu cât venirea acestora a trezit reacții negative atât în pătura de jos cât și printre membrii elitei conducătoare, vezi și proza eminesciană cu acest subiect. Mai mult, au părăsit acest teritoriu „ocupat” vremelnic cu prima ocazie, prima dată odată cu marele val de imigrări în SUA de la începutul sec XX, apoi odată cu proclamarea statului Israel în 1948, și în fine, odată cu Acordul Final de la Helsinki din 1975 cu privire la libera circulație a persoanelor, document semnat și de România. Am mai spus-o și o repet, evreii au putut să plece pentru că au făcut presiuni marile puteri, românii nu, marea majoritate nici măcar în excursie de o zi până la Ruse.

Precizez că textul interviului poartă pecetea inconfundabilă a stilului și gândirii scriitorului, chiar dacă, mai mult ca sigur, a fost „aranjat” pe ici și colo de către Mihail Polihroniade. Citez ideile cele mai importante: *Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică ? (Urmează fraza incriminată.) De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină. În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om – revoluţia legionară are drept ţintă supremă mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Capitanul. Perfect adevărat! Nu trebuie decât revăzut articolul de acum câteva posturi cu privire la pretinsul caracter fascist al mișcării – natura transcendentă a țelului final al Căpitanului, spre deosebire de caracterul pur materialist al nazismului – supremația rasei ariene, ca și al fascismului italian – refacerea fostului Imperiu Roman, cu gloria binecunoscută, sub hegemonie italiană. Chestiuni lămurite deja și absolut clare pentru orișicine este familiarizat cu doctrina mișcării legionare.

Să vedem totuși ce s-a mai întâmplat cu jurnalul lui Mihail Sebastian. Prin 1969, pe când Mircea Eliade se afla în culmea gloriei, la editura Universității din Chicago avea să apară un volum de studii dedicate acestuia, printre autori numărându-se și un anume Gershom Scholem, cercetător al iudaismului, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Trei ani mai târziu, acesta din urmă, dar mai ales Eliade, aveau să fie atacați în revista Toladot în temeiul presupusei apartenențe la mișcarea legionară a acestuia din urmă, „dovada”, cum altfel, fiind tocmai fraza din jurnalul lui Mihail Sebastian. La rândul său, Mircea Eliade avea să se dezvinovățească, citez: …nu îmi amintesc să fi scris o singură pagină de doctrină sau propagandă legionare. Perfect adevărat, singurul ideolog al mișcării a fost Căpitanul, textul din Buna Vestire reprezintă simple comentarii la doctrina mișcării. Sigur, dat fiindcă a afirmat că textul (pe care nu l-a putut contesta, fiind citat de Mihail Sebastian) ar fi de fapt răspunsurile verbale la un interviu al lui Polihroniade, chiar și asa, ar fi trebuit să și-l asume, dat fiindcă poartă semnătura sa, eventual să clarifice clar și răspicat lucrurile, cu atât mai mult cu cât revista Toladot afirmase, citez: Mircea Eliade a făcut parte din Garda de Fier, organizație extremistă antisemită,… Mircea Eliade a dat crimelor acoperirea sa filozofică. Problema e clară – Eliade știa foarte bine ce implicații au astfel de știri-bombă, încă o dovadă, dacă mai era necesar, că savanții nu știu să facă politică. Chiar atunci, autoritățile de la București se dădeau de ceasul morții să-l aducă pe savant în țară, măcar în vizită – se tipăriseră deja Maitreyi și La Țigănci și alte povestiri, le-am citit și eu atunci, în consecință, scriitorul putea tranzacționa vizita în țară la schimb cu, să zicem, lămurirea definitivă și irevocabila a presupusei sale apartenențe la mișcarea legionară. Cheia se afla în arhivele SSI devenite ale Securității, cu atât mai mult cu cât trebuiau relevate documentele publicate după patru decenii de către Dora Mezdrea. Până și securitatea putea trage un folos ideologic, dat fiindcă dosarul de legionar al lui Mircea Eliade fusese „elaborat” în laboratoarele „odioasei siguranțe din timpul regimului de tristă amintire din trecut”. Nu numai atât, dar se tăia astfel macaroana unor hiene necrofage și coprofage precum Lavastine, Țurcanu & Co. La fel cum se putea lămuri perfect cum devine chestia cu evreii din România, „la fel de vechi în spațiul carpato-danubian precum românii”. Fără invective, precum revista Toladot, clar și la obiect, cu documentele pe masă, Încă o dată se dovedește valoarea universală și perenă a dictonului latin scripta manent, și de el trebuia să țină și mai mult cu dinții scriitorul, atâtă vreme cât pe durata guvernării legionare se găsea la Londra. (va urma)