Archive for Noiembrie 2012

Acum 74 de ani…

Noiembrie 29, 2012


Motto: Nu-mi pot continua cartea, cãci a fost ucis Cãpitanul meu si al Neamului.
(Costantin Gane – Trecute vieti de Doamne si Domnite, vol. III )

Am plecat in noaptea aceea din Bucuresti cu doua masini dube dela prefectura de politie. Eram insotiti de jandarmii Dinulescu si Macoveanu. Ajunsi la Ramnicul-Sarat, am tras la Legiunea de jandarmi. Aici maiorii Dinulescu si Macoveanu au luat contact cu Maiorul, de origina evreu, Scarlat Rosianu, Comandantul Legiunii de Jandarmi din Ramnicul-Sarat. In lipsa unui ordin precis, jandarmii s-au re-intors la Bucuresti, dar in acelasi timp soseste din urma maiorul Dinulescu care ne-a dat ordinul rastit: inapoi la Ramnicul-Valcea. Ne-am intors, dar ne-am oprit in comuna Baltati, la cativa kilometri de Ramnicul-Sarat, unde am fost cantonati pe timpul noptii. Aici ni s’a dat vin de baut, tigari scumpe si gustari alese. In zorii zilei, am pornit spre Ramnicul-Sarat. Ajunsi in inchisoare, am fost bagati toti jandarmii intr’o celula, unde maiorii Dinulescu si Macoveanu ne-au dat instructiuni asupra modului cum aveam sa executam pe legionari. Punand in genunchi pe soferul masinei, i-au aruncat un streang dupa gat pe la spate, aratand cat de usor se poate executa astfel. Totul a fost gata in cateva minute. Jandarmii au iesit apoi cate unul afara, in curtea inchisorii, si fiecaruia i s’a dat in seama un legionar. Mie mi-a dat pe unul mai voinic, mai inalt. Am aflat mai tarziu ca acesta era Capitanul Corneliu Zelea Codreanu. I-am dus apoi la masini. Aici, legionarii erau legati cu mainile de banca din spate, iar cu picioarele de partea de jos a bancii din fata, in asa fel ca nu se puteau misca nici intr’o parte nici intr’alta. Asa au fost legati zece legionari intr’o masina si patru in cealalta. Eu am fost in prima masina, in cea cu zece legionari, in spatele Capitanului, si fiecare jandarm era asezat in spatele legionarului ce-i fusese incredintat. In maini aveam streangurile. Am pornit. In masina mea era maiorul Dinulescu, iar in cealalta maiorul Macoveanu. Era o tacere de mormant, caci nu aveam voie sa vorbim, nici intre noi jandarmii si nici legionarii intre ei. Ajunsi in dreptul padurii Tancabesti, maiorul Dinulescu care stabilise cu noi, printr’un cod de semnale, momentul executiei, a aprins la un moment dat lanterna sa electrica, stingand-o si aprinzand-o iarasi de trei ori. Era momentul executiei, dar nu stiu dece n’am executat niciunul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit masina, s’a dat jos, si s’a dus la masina din spate. Acolo maiorul Macoveanu fusese mai autoritar; legionarii erau executati. Capitanul si-a intors putin capul catre mine si mi-a soptit: Camarade, da-mi voie sa le vorbesc camarazilor mei. Dar in aceiasi clipa, mai inainte ca el sa fi terminat aceasta rugaminte, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara masinei si pasind inauntru cu revolverul in mana a rostit printre dinti: Executarea!. La aceasta jandarmii au aruncat streangurile… Cu perdelele trase masinile si-au continuat drumul pana la Jilava. Cand am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: Colonelul Zeciu, Dan Pascu comandantul inchisorii, colonelul Gherovici, medicul legist, locotenent-colonel Ionescu si altii. Groapa era facuta. Trasi din masina, legionarii au fost asezati apoi cu fata in jos si impuscati in spate, pentru a se simula astfel impuscarea pe la spate in timpul evadarii de sub escorta. Dupa aceasta au fost aruncati in groapa comuna. La cateva saptamani insa, aceiasi jandarmi, tot noi, am fost adusi din nou la Jilava si desfacand groapa, am aruncat peste ei o solutie disolvanta si arzatoare, cincisprezece damigene de vitriol. Dupa aceasta am fost pusi sa dam declaratii, cum ca legionarii fugind de sub escorta au fost impuscati. Apoi am fost adunati intr’o incapere a inchisorii Jilava, unde Colonelul ne-a tinut un discurs, spunandu-ne: V’ati facut datoria, voi nu sunteti asasini de rand.
Din declaratia plt. Sarbu, jandarmul care l-a strangulat pe Capitan, la ancheta din noiembrie 1940 asupra crimelor regimului carlist.

„Dupã moartea lui ne-am simtit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României… Capitane, Capitane, neamul plange cu amar… Acest mort a raspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastra umana, si a readus cerul deasupra Romaniei.”

Emil Cioran

Au trecut 74 de ani de atunci si inca simtim cum urca in noi valul indignarii si cum aceeasi intrebare ne arde dureros sufletul: cum au fost posibile aceste bestialitati? Bestialitati unice in istoria Romaniei, planificate si executate minutios, din ordinul lui Carol al II-lea, initiatorii si responsabilii principali fiind gen. Gabriel Marinescu, Prefectul Politiei si Armand Calinescu, prim-ministru, doi ucigasi patologici. Si daca dupa atatia ani, simtim ca ne sufoca acelasi amestec de durere si furie, ce-or fi simtit oare atunci cei 14 mucenici in momentul in care erau gatuiti?

Sa precizam ca toti cei 14, Capitanul, cei trei Nicadori si cei zece Decemviri, fusesera condamnati definitiv de catre justitie, toti aflandu-se in custodia statului, reprezentantii acestuia, gardieni, jandarmi, comandanti si comandanti de inchisori, prefecti, fiind direct raspunzatori pentru integritatea celor 14 detinuti. Nu se poate invoca in favoarea lor absolut niciun ordin superior, fie el venit chiar si de la rege. De asemenea, sa mentionam ca la data asasinarii celor 14, cu exceptia Capitanului, condamnat politic in 27 mai la 10 ani de munca silnica, in Romania de pana atunci nu exista pedeapsa cu moartea, ea fiind introdusa deabia in 24 mai 1938, prin Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 46.645, pentru acte de terorism. Ca atare, a fost un asasinat odios, de o bestialitate nemai-intalnita in istoria noastra. Din punct de vedere juridic, se numeste terorism de stat la nivelul cel mai inalt. Sigur ca in acest caz, apare ca mai mult decat fireasca reactia miscarii legionare, ca si dreptul la contra-masuri, inclusiv de natura terorista. Protagonistii celor povestite aici, cei 14 jandarmi strangulatori, maiorii Iosif Dinulescu, Aristide Macoveanu si Scarlat Rosianu, coloneii Vasile Zeciu si Stefan Gherovici, vor fi pedepsiti prin impuscare de catre un comando de legionari in noaptea de 26/27 noiembrie 1940, doi ani mai tarziu, in timp ce se gaseau sub stare de arest inchisi la penitenciarul Jilava. Acestia au fost doar o parte dintr-o serie intreaga de 60 fosti ministri si demnitari ucisi la Jilava, asa cum mentioneaza dl. Neagu Djuvara, in a sa Scurta istorie a Romanilor povestita celor tineri. De fapt au fost 65 de persoane, nu 60, cum zice dansul, dar nu mai conteaza. Plus inca cativa, ucisi in sediul Prefecturii de Politie. Ucigasi odiosi, marea majoritate dintre ei, oameni simpli cu instincte bestiale, multi din ei ridicati in grad fara a indeplini conditiile legale, din ordinul direct al Camarilei regale, pe baza prestatiilor lor murdare, membri ai unui adevarat sindicat al crimei, organizat de catre Armand Calinescu, Gavrila Marinescu si Victor Iamandi. Acestia erau ministrii si demnitarii masacrati chipurile la Jilava. Cum spuneam si alta data, aceasta informatie, reluata de wikipedia, preluata de analfabetii din presa, tinde sa copleseasca prin multiplicare pe toate canalele media adevarul istoric. Chiar si demnitarul cu rangul cel mai inalt, prin importanta functiei avute, din cei impuscati la Jilava, Gen. Gabriel zis Gavrila Marinescu, fost Prefect al Politiei, principalul initiator al „decapitarii” conducerii legionare, soldata cu peste 300 de victime nevinovate, era un fost ofiter obscur, ridicat in grad in mod abuziv de catre Carol al II-lea, ca rasplata pentru „meritele” avute in lovitura de stat din 1930, asa-zisa Restauratie, act iresponsabil si sinucigas pentru democratia romaneasca, „artizanii” acestui act anti-democratic, despre care se pomeneste extrem de putin azi, fiind Nicolae Iorga si Iuliu Maniu. In fine, vom mai avea prilejul sa detaliem lista de asa-zise „personalitati politice” pedepsite la Jilava. Pana atunci, ramane durerea si revolta ce ne ineaca atunci cand ne amintim de modul bestial in care au fost asasinati sute de tineri, marea majoritate intelectuali de elita, fara a avea alta vina decat ca stateau in calea planurilor criminale ale lui Carol al II-lea, bestialitate de care pana si Gingis-Han s-ar fi rusinat…

„In sbuciumata Europa de atunci, Regele Carol al II-lea a cautat sa castige timp si, luand masuri impotriva legionarilor, dar nu foarte aspre de frica lui Hitler, a hotarat, in cele din urma, sa evite cu orice pret o dictatura legionara. A constituit astfel o dictatura a sa proprie, pentru ca Hitler sa nu se impotriveasca regimului de democratie parlamentara din Romania, deci Garda de Fier sa nu ia puterea.”

Mihai de Hohenzollern

Sigur ca da! Asa care vasazica! Masuri nu prea aspre, chipurile. Sa intelegem ca cei 14 tineri strangulati, impuscati si apoi arsi cu acid, au fost gatuiti cu funii din cea mai fina matase impletita in sase. Cat despre „democratia parlamentara”, nici nu mai are rost sa discutam. O gasca de yesmeni si sicofanti, costumati precum portarii de hotel, cu Iorga in frunte. Curat democratie, Coane Fanica! Cum spuneam si alta data, de jigodii si tradatori n-am prea dus lipsa de-a lungul intregii istorii, asta fiind blestemul acestui popor. Si mai au unii tupeul sa afirme ca Sfanta tinerete legionara incita la violenta…, despre tradatori vorbeam.

Anunțuri