Un mare vizionar (2)

Motto:Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui sau sonor au umplut istoria diplomatica de dupa razboi.” (Raymond Cartier – ziarist francez, 1939, NA. este vorba de primul Razboi Mondial)

Adevarul este ca Titulescu platea sume importante din banii Ministerului de Externe, evident, unor ziare occidentale, din Franta in special, ca si principalelor agentii de presa, pentru a scrie despre dansul, ca si despre marile sale realizari. Toate acestea s-au aflat in tara, prin urmare Titulescu a fost acuzat ca isi face imagine proprie in detrimentul intereselor tarii. Sigur ca da, tipic romanesc, un precursor al Marelui Carmaci la capitolul asta. Imaginea inainte de toate. Cei ce l-au acuzat in mod direct ca a tradat interesele tarii nu erau chiar niste neica-nimeni, enumerez doar cativa: Constantin Argetoianu, Nicolae Iorga, A.C. Cuza, Armand Calinescu, Const. C. Giurescu, Radu Rosetti, Grigore Gafencu. Tot asa aflam cu surprindere din presa vremii ca Titulescu schimba unele informatii la un nivel ce depasea protocolul cu Gabriel Peri, secretarul general al Tineretului Comunist Francez si sef al sectiei de politica externa a ziarului comunist L ‘Humanite, membru activ al agenturii sovietice franceze, pentru care avea sa fie impuscat mai apoi de catre germani dupa capitularea Frantei, tradat de proprii sai tovarasi comunisti.

In ziua de azi, analizand la rece toate aceste informatii, pare de neinteles aceasta inversunare in a sustine legaturi stranse cu Franta. In 12 dec. 1931, in Parlament, Iorga vorbea chiar despre „datorii ereditare” fata de aceasta tara. Totul pare aberant datorita faptului ca garantiile de securitate pe care le-a oferit atunci Franta erau nule, ca si cele oferite de Anglia de altfel – pentru ca nu au functionat si nici nu aveau cum sa functioneze eficient. Pe urma, relatiile cu Franta erau exclusiv politice, cel care se ocupa de astea la bunul sau plac era Titulescu. Factorul economic era ca si inexistent, schimburile comerciale fiind aproape nule. Practic, Franta nu importa absolut nimic din Romania. Titulescu in primul rand, apoi camarila regala, dar si oamenii politici lucizi, toti cunosteau aceasta stare de lucruri anormala. Neputand combate Germania in domeniul economic, prin manevre de culise, Franta cauta sa blocheze orice apropiere de Germania, chiar si economica, a aliatelor sale. Treaba ei, problema este de ce Titulescu a acceptat asa ceva? Dar nu numai el, ci si clasa politica conducatoare in buna parte a pus botul la aceasta politica sinucigasa ce avea mai apoi sa duca la pierderea a aproape o treime din teritoriul Romaniei in 1940.

Raspunsul consta in imprumuturile inrobitoare acordate de Franta dupa 1930, imprumuturi acordate la ordinul guvernului francez de catre Banque de Paris et des Pays-Bas, director al acestei banci fiind un jidan-ungur, pe nume Horace Finaly, asupra caruia vom reveni. Se pare ca persoane din varful Partidului National Taranesc ca si Partidului National Liberal ar fi incasat comisioane substantiale de pe urma acestor imprumuturi, asta ar putea fi unul din motive. Problema lor era aceeasi ca si a politicienilor de azi, sa reziste pana la alegeri fara prea mari tulburari sociale, dupa care om mai vedea. Ca doar nu plateau ei, ci prostimea. Sigur, aceste credite erau necesare, dar se puteau obtine nu numai din Franta, asa cum vom vedea mai tarziu. Cum o mana spala pe alta, mai toti politicienii erau „abonati” cu imprumuturi grase la mai toate marile banci jidanesti, vom reveni si asupra acestui aspect. In fine, Partidul National Taranesc se va inscrie neconditionat in tabara filo-franceza dupa afacerea Skoda care a compromis politica de aparare a tarii, dar a si dezvaluit prin spionaj o parte din sistemul defensiv al Romaniei. Colac peste pupaza, dl Corneliu Zelea Codreanu, proaspat deputat, cu ocazia primului sau discurs in Parlamentul Romaniei enumereaza „portofoliul de clienti” ai Bancii Marmorosch-Blank, cap de lista fiind dl Nicolae Titulescu cu un „imprumut” de 19 milioane de lei. (NA – salariul de deputat pe 53 de ani) Deci lucrurile incep sa se cam lege.

Trebuie subliniat ca toate aceste erori fatale cu iz de inalta tradare din politica externa romaneasca vor iesi la iveala in mod tragic in anul 1940, si ele se vor datora in buna parte „lucraturilor” lui Nicolae Titulescu. Dintr-o telegrama cifrata, datand de pe la sfarsitul lui 1930, trimisa de catre ambasadorul Frantei la Bucuresti, Gabriel Puaux, rezulta ca pentru Franta, Basarabia era o „problema deschisa”, ceea ce demonstreaza ca tocmai Franta, principala noastra aliata, nu recunostea integritatea teritoriala absoluta a Romaniei, dreptul istoric asupra acestei provincii romanesti ca rezultat al vointei poporului roman, mergand in continuare pe ideea ca Basarabia ar fi fost chipurile facuta cadou de catre puterile invingatoare la sfarsitul primului razboi mondial. Ca atare, rezulta din telegrama ca teritoriile in litigiu, inclusiv Basarabia, ar putea constitui moneda de schimb, citez: „pot servi in momente grele drept compensatie pentru salvarea altor pozitii mai importante”. Ale Frantei, evident. Iata deci cu cine eram noi aliati multumita „vizionarului” diplomat. Franta, care in problema Basarabiei se comporta ca o autentica putere coloniala, vezi-doamne, ea ne-a dat, ea ne poate lua oricand, idee ce o regasim si la Hannah Arendt in lucrarea Eichmann in Ierusalim, 1963. Dar Hannah Arendt e doar o jidoavca nemernica ce-si bazeaza mizerabilele asertiuni la adresa romanilor pe baza aberatiilor scrise de alta pramatie de jidan, Matatias Carp, in timp ce dl. Puaux era ambasadorul la Bucuresti al marii noastre prietene, eterna aliata a Romaniei, Franta.

In ciuda acestei politici, cunoscuta la Berlin, dupa victoria zdrobitoare a partidului nazist la alegerile din 30 ianuarie 1933, atat Hitler cat si Goring, Ribbentrop, ca si alti inalti oficiali germani au declarat in nenumarate randuri ca Germania va garanta integral frontierele Romaniei Mari in schimbul avantajelor economice. Germania era dispusa sa participe din plin la modernizarea armatei, la dotarea ei cu armament de ultima generatie, astfel incat sa descurajeze orice amenintare venita din partea URSS sau Ungariei. Raspunsul public al Romaniei a fost negativ. Prin urmare, in 1935, prin Friedrich V. de Hohenzollern-Sigmaringen, varul lui Carol al II-lea nemtii ne-au comunicat ca, citez: „Romania va pierde toate simpatiile in Germania… …ar fi o iluzie sa se creada in garantiile rusesti pentru granitele Romaniei – pentru nici o tara comunismul nu ar prezenta o mai mare amenintare decat pentru Romania invecinata cu Rusia Sovietica”. Previziunea lor va deveni crancena realitate in 1940, cand rusii vor ocupa Basarabia si mai apoi prin instaurarea comunismului pe tot teritoriul tarii dupa actul de inalta tradare de la 23 august ’44.(va urma)

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: