Un mare vizionar (26)

Motto: „Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui sau sonor au umplut istoria diplomatica de dupa razboi.” (Raymond Cartier – ziarist francez, 1939, NA. este vorba de primul Razboi Mondial)

Cum promiteam intr-un post anterior, revin asupra scrisorii din 23 octombrie 1940, Cannes, (AMAE, Fond 77 T), scrisoare trimisa de Nicolae Titulescu lui Ion Antonescu. Dl. George G. Potra, mare admirator si apologet al lui Titulescu, o si comenteaza intr-un articol intitulat Ion Antonescu nu raspunde… In comentariul sau, dl Potra afirma ca aceasta scrisoare il confirma pe Nicolae Titulescu ca un mare analist, ca un redutabil practician, ca un autentic om politic, animat de un inalt simt al datoriei fata de tara si al raspunderii fata de destinele ei. Cu mare parere de rau, si cu tot respectul pentru munca dlui Potra, parerea mea este exact contrara. Asa cum afirmam si atunci, aceasta scrisoare, dar mai ales cea anterioara, plasata undeva intre 6 septembrie si 23 octombrie 1940, nu sunt decat o mostra de delir bolnavicios grando-maniac, o expresie fidela a orgoliului nemasurat al lui Titulescu, dar si a incapacitatii sale de a intelege rolul neglijabil (Henri Prost vorbea de rolul modest, eu zic neglijabil) al Romaniei in jocul marilor puteri, chestie valabila si azi. Si asta desi sandramaua se prabusise precum un castel de carti de joc, exact asa cum anticipase Capitanul in celebra sa declaratie din 30 noiembrie 1937, asupra careia vom reveni alta data. Si nu era vorba doar de politica externa falimentara, ci de pierderea a aproape o treime din teritoriul tarii. Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei, Cadrilaterul si o buna parte din Ardeal. In prima scrisoare, relativ extinsa, Titulescu justifica politica externa dusa fata de Germania, Italia si Rusia. Politica fata de Rusia se lamurise deja in 26 iunie 1940 dupa primirea Notei Ultimative prin care guvernul sovietic ne cerea sa cedam Basarabia, si nu numai, dar si Bucovina, ulterior fiind luat cu japca si Tinutul Hertei, care vasazica rezultatele vorbeste. Nu mai vorbesc de consecintele ulterioare, deportari, asasinate si dez-nationalizare fortata a milioane de romani pentru a face loc rusilor. Iar cea fata de Italia, asijderea, Contele Ciano ne-a platit-o cu ocazia Arbitrajului de la Viena, impropriu denumit diktat, in urma caruia pierduram si o buna parte din Ardeal, fara a mai vorbi de suferintele romanilor, expulzari, deportari si asasinate. Deci iata ca din nou rezultatele vorbeste. Sa vedem acum cum sta treaba cu Germania. Am mai adus la lumina oarece aspecte intr-un post anterior, intrevederea ne-onorata cu Hitler. Sigur ca da! Atunci sa vedem ce mai spune dansul in legatura cu Germania. Asa cum l-am citat deja in acel post, dansul vorbeste de faptul ca ar fi oferit inca din 1936 un tratat de alianta Germaniei, prin Petrescu-Comnen, ministrul plenipotentiar al Romaniei la Berlin. Ei bine, in buna traditie deja a acestui blog, nu ma intereseaza ce spune dl Titulescu, ci ceea ce a facut in mod concret, prin dl Comnen care vasazica. Pai atunci sa apelam la arhiva de documente a Ministerului de Externe, pentru ca nu-i asa? actele vorbeste. Ce raporteaza dl Petrescu-Comnen (T 3643/25 februarie 1936), citez:

Ieri, 24 februarie, am avut cu von Neurath, ministrul Afacerilor Straine al Reich-ului, o convorbire de aproape doua ore. Dupa ce i-am trimis amicitiile Excelentei Voastre si l-am rugat sa primeasca cutia de icre ce i-ati transmis prin mine, am facut un larg tur de orizont, examinand, in special, problemele ce ne intereseaza direct.

Tare de tot chestia cu cutia de icre. Ca in vremea impuscatului, pe cand se schimbau la nivel inalt calupul de salam de Sibiu+kitschuri pirogravate pe post de arta populara romaneasca cu pachete de cafea+cartuse de tigari. In fine, dar sa vedem ce povesteste dansul mai departe, citez din nou:

Am trecut apoi la chestiunea ce stiam ca preocupa mai deaproape Guvernul german, si anume la raporturile noastre cu Sovietele, reinnoindu-i cunoscutele explicatii date de atatea ori… …daca cumva, intr-o zi, Romania ar vedea necesitatea incheierii unui nou pact cu Rusia, Germania sa ia act… urmeaza cunoscutele propuneri, pe care le enumera si Titulescu in scrisoarea sa, adica citez: 1. un asemenea pact nu va fi indreptat impotriva Germaniei 2. ca Romania ar fi dispusa a semna unul similar cu Reich-ul 3. ca Romania nu va admite trecerea, din punct de vedere tehnic, chiar improbabil, a trupelor sovietice prin teritoriul sau.

Cateva observatii privind nuantele, pentru cei ne-obisnuiti cu stilul. Prima chestie ce atrage din start atentia este ca subiectul nu era politica fata de Germania, ci raporturile noastre cu Sovietele. Nici vorba de tratat de alianta cu Germania, de care aceasta nici nu era interesata in acel moment. Sau ma rog, acesta ar fi putut fi oferit in contra-partida fata de un eventual tratat cu Uniunea Sovietica. Oricum, ne-interesant pentru germani in aceasta forma. Deci Titulescu minte, minte chiar cu buna stiinta prin prezentarea deformata a situatiei reale, inversand subiectul cu predicatul. Apoi totul e exprimat la modul conditional-optativ, daca cumva, intr-o zi, aducand mai degraba a tatonare a terenului, de a afla cam cum ar reactiona Germania in cazul unei aliante a Romaniei cu Uniunea Sovietica, chestiune indelung exersata de catre Petrescu-Comnen, ca si de catre Grigore Gafencu ulterior, si chiar de catre Carol al II-lea in convorbirile cu inaltii oficiali germani cu Adolf Hitler cap de lista. Pielea pulii, mai pe romaneste, sau politica duplicitara in termeni diplomatici. Daca insa ne vom raporta la, citez din scrisoarea catre Ion Antonescu: plinele puteri pentru a incheia un pact de asistenta mutual cu Sovietele imi fusesera date inca din iulie trecut, adica din iulie 1935, precum si angajamentul Partidului Liberal de-a vorbi in intruniri publice despre necesitatea unei intelegeri pe taramul politicii externe cu URSS…, pai atunci lucrurile incep sa fie clare. Deci – punct si de la capat – nici vorba de alianta cu Germania, ci de pact cu Sovietele, Soviete care ii dadusera clar de inteles prin Max Litvinov ca sunt decise sa ia prin forta sau pe alta cale Basarabia. De aici reiese si responsabilitatea liberalilor dar si a camarilei regale pentru pierderea Basarabiei. Apoi, atentie la expresia Romania nu va admite trecerea, din punct de vedere tehnic. Pentru cine nu stie, atunci ca si acum, ecartamentul cailor ferate sovietice este diferit de cel european. Cu alte cuvinte, Romania nu se angaja sa se impotriveasca pe orice cale, inclusiv armata, trecerii trupelor Armatei Rosii in eventualitatea unui atac asupra Germaniei, ci doar sa nu le puna la dispozitie caile ferate, materialul rulant si locomotivele necesare. Orisicat, la faze de genul asta ii durea pe bolsevici exact la doi metri in fata kalbasanului, ca sa zic asa. Ei bine domnilor apologeti ai genialului diplomat, cum suna asta? Ca mie imi miroase a inalta tradare. Nu numai ca miroase, dar pute de-mi intoarce matele pe dos. INALTA TRADARE 100%. In imagine, cei doi interlocutori despre care tocmai am vorbit, in stanga Nicolae Petrescu-Comnen, ambasador pe atunci al Romaniei la Berlin, iar in dreapta, baronul Konstantin Von Neurath. Primul fotografiat de John Phillips de la LIFE, iar celalalt portret cu autor necunoscut, l-am gasit in arhivele germane. (va urma)

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: