Un mare vizionar (27)

Motto: „Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui sau sonor au umplut istoria diplomatica de dupa razboi.” (Raymond Cartier – ziarist francez, 1939, NA. este vorba de primul Razboi Mondial)

Continuam azi cu scrisoarea trimisa de catre Nicolae Titulescu lui Ion Antonescu, scrisoare datata in 23 octombrie 1940, Cannes, (AMAE, Fond 77 T). Dar sa vedem scrisoarea, citez:

Scumpe Antonescu,
De cand nu ne-am mai vazut, viata mea a fost un adevarat chin, astfel incat prezenta scrisoare e mai mult un strigat de durere pe care legaturile noastre de prietenie ma indrituesc sa ti-l adresez…
Deci, trecand peste aceste formulari patetice, sa intram direct in miezul chestiunii si sa vedem ce spune mai departe marele diplomat, citez: …recunosc ca din punct de vedere pecuniar situatiunea de jurisconsult consultant international e preferabila celeia de diplomat…,pentru ca in final sa intre direct in miezul chestiunii, ca sa zic asa: …de aceea, fara sa simt nicio umilinta, ma adresez dumitale ca sa-ti cer conducerea unei legatiuni putin importanta si indepartata, ca sa ma uite oricine unde sunt. De pilda, as primi azi si legatiunea din Berna, si pe cea din Lisabona, dar mai ales una din America de Sud, ca cea din Buenos-Aires. Stiu ca ai suprimat legatiunea din Rio de Janeiro, dandu-i acelasi diriguitor ca cel al legatiei din Argentina. Sa-mi fie permis sa-ti spun-independent de chestiunea personala despre care-ti scriu-Romania trebuie sa-si aiba reprezentanta ei in fiecare din aceste state, gelozia lor bine cunoscuta putand sa vatame mult interesele noastre atat de mult lezate prin greselile trecutului. Dac-ar fi vorba de o legatiune in America de Sud, tiu sa adaug ca climatul de la Rio de Janeiro nu convine sanatatii mele, pe cand cel din Argentina, da…

Tare de tot, deci dupa atatea si atatea catastrofe produse de politica sa externa contrara intereselor tarii, ale carei rezultate se vedeau cu prisosinta pe harta oribil ciuntita a Romaniei, asa cum se prezenta ea la sfarsitul acelui nenorocit an 1940, dansul mai avea tupeul sa ceara o functie in diplomatia romaneasca. Punand si oarece conditii, evident, legate de starea precara a sanatatii dansului. Sigur ca da, publicarea acestei scrisori a suscitat numeroase comentarii, citez doar pe regretatul istoric Mihai Pelin:

Ca sa spunem lucrurilor pe nume, marele personaj retransat la Cannes nu-si oferise serviciile, ci solicitase o sinecura, intr-un moment in care sinecuristii, la Bucuresti, nu prea mai erau agreati…
Mihai Pelin, Moartea lui Nicolae Titulescu (Ecouri si atitudini la Bucuresti, in primavara anului 1941), in Natiunea, an II, nr. 7 (34), martie 1991, p. 5.

Dl Potra, care a publicat scrisoarea lui Titulescu se arata extrem de intristat de afirmatia dlui Mihai Pelin, care il transforma chipurile pe inegalabil intr-un veleitar si profitor. Cum spuneam si in episodul trecut, cu mare parere de rau, si cu tot respectul fata de munca dlui Potra, parerea mea este exact contrara. Adica sunt intru-totul de acord cu cele afirmate de catre dl Mihai Pelin. Exact asta reiese din scrisoare. O sinecura, un favor, sau cum vreti sa-i spuneti. Pentru ca sinecura nu inseamna numai un salariu luat pe degeaba, sau pe aproape, tinand cont si de importanta relatiilor diplomatice cu Argentina si Brazilia, intr-o perioada in care Romania era in prag de razboi cu bolsevicii, si cu tara mutilata. Sinecura in cazul de fata poate insemna si un favor politic, pentru ca dansul sa se ocupe in continuare de diplomatie, sa fie din nou in carti, care vasazica. Chestia cu sa fie uitat de oricine e pura vrajeala. Nu este decat o dovada a orgoliului sau nemasurat, dar si a unei naivitati incredibile. Cum dracu poti sa gandesti ca Antonescu ar fi putut face o astfel de numire, chiar si sa fi vrut, trecand peste germani, care il detestau pe Titulescu, dar mai ales peste ministrul roman de externe, Printul Mihail Sturdza, comandant legionar si diplomat de cariera, adevarata personalitate, stiut fiind si testamentul politic al Capitanului – „chiar daca va fi sa mor”, ar fi spus Codreanu colaboratorilor sai, „nici atunci sa nu renuntati la distrugerea acestui mason”, facind aluzie la Titulescu. „Nu vreau nici sa vad hoitul lui”, ar mai fi afirmat tot atunci. Clar si la obiect. Cat de orb poti sa fii sa faci o astfel de cerere, complet alaturea cu drumul? Sigur ca da, epoca in care un rege dezaxat, din proprie initiativa sau la sugestia camarilei sau a lui Titulescu, numea in diplomatie pe cine voia muschiul sau, se dusese dracu. Orice comentariu e de prisos. Titulescu avea sa moara cateva luni mai tarziu, exact asa cum dorise, uitat de toti. Altii insa, animati ulterior de interese obscure, incepand inca din iepoca de aur, l-au scos de la naftalina, bagandu-l in fata si exaltandu-i activitatea, din nevoie de idoli si personalitati de talie europeana. Din pacate, asa cum am vazut in aceasta lunga serie de posturi, la o cercetare mai atenta, idolul e cam gol pe dinauntru.

Incheiem aici acest sir de posturi dedicate marelui diplomat. Fara a trage linie insa. Las la latitudinea cititorului sa traga concluziile de rigoare. Parerea mea este ca mult prea mult ne-am grabit sa ridicam in slavi acest personaj, a carui activitate merita cu prisosinta numele de tradare, pentru ca odata si odata, adevarul tot va iesi la iveala, si atunci va fi mult mai trist. Cu atat mai mult frenezia cu care sunt re-denumite cu numele dansului strazi, bulevarde, scoli si alte institutii, va aparea alaturea cu drumul celor ce vor veni dupa noi si vor re-evalua in mod realist activitatea politica a acestuia. Pentru ca pe moment, cele două decenii de restauratie neo-securista dovedesc, cu datele la indemană, ca nu s-a schimbat nimic in perceptia asupra activitatii nefaste a marelui vizionar. Si nu e vorba de a regreta trecutul recent, ci de a respinge cu toată hotararea prezentul, cu regulile impuse de centre de putere neo-imperialiste, cu falsele lor valori de import, care au indus o mare parte a distrugerii si a jefuirii României, prin odioasa complicitate dintre interesele straine si interesele unor romani colaborationisti. Atunci, ca si acum, tradarea intereselor nationale prezinta o tragica si trista continuitate. In imagine, Titulescu (stanga) impreuna cu I.G. Duca (centru), la Londra, in 1924. Primul era pe atunci ministru plenipotentiar (ambasador), iar al doilea ministru de externe.

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: