Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (3)

prefectura-politiei-1940

Pai atunci, hai sa vedem ce se spune. Sa luam la intrebari mai intai versiunea oficiala, ca sa zic asa. Ma refer, evident, la celebrul Raport final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului in România. Deci – la pag. 90, citim:

Aproape doua mii de evrei de ambele sexe si de varste diferite (cu varste intre 15 si 85 de ani) au fost detinuti abuziv si apoi dusi la cele paisprezece (sic!) centre de tortura ale Legiunii (posturi de politie, Prefectura Bucuresti, sediul Legiunii, ferma lui Codreanu, primaria comunei Jilava, cladirile evreiesti ocupate, abatorul Bucuresti [335]. Printre arestatii (sic!) se aflau si evrei bogati sau angajati ai unor organizatii publice evreiesti. Abatorul din Bucuresti a fost locul celor mai atroce torturi. In ultima zi a rebeliunii, cincisprezece evrei au fost dusi la Prefectura Bucuresti, unde toti au fost torturati si/sau impuscati. Procurorul militar numit de Antonescu sa investigheze evenimentele a raportat ca a recunoscut trei cunostinte printre cadavrele „torturate cu profesionalism” (avocatul Millo Beiler si fratii Rauch). El a adaugat: „trupurile celor ucisi la abator au fost atarnate de ceafa, in carligele folosite de parlagii” [336]. Secretarul lui Antonescu a confirmat descrierea procurorului militar si a adaugat ca unele dintre victime au fost agatate in timp ce erau inca in viata, pentru a permite tortionarilor „sa cioparteasca” trupurile lor. [337]
335 Carp, Cartea Neagra, vol.1: p.186.
336 Ancel, Documents, vol.2: doc.72, pp.195-197; Jurnalul de dimineata, no.57, 21 ianuarie 1945.
337 Gh. Barbul Memorial Antonescu, Le troisieme homme de L’Axe (Paris, 1950), vol.1: p.106.

Asa care vasazica! Dincolo de oroarea pe care ne-o starneste citirea acestor randuri, sa incercam sa analizam putin cele scrise. Din start ne atrage atentia punctul de plecare spre Abator, ca sa zic asa, Prefectura Bucuresti. Deci, in ultima zi a rebeliunii (23 ianuarie 1941, dupa versiunea oficiala, NA), un grup de 15 evrei, au fost dusi, de la unul sau mai multe din centrele de detentie mentionate, la Prefectura Bucuresti (grupul de cladiri adiacente fostului magazin universal La Fayette, de pe Calea Victoriei, NA), unde au fost torturati si/sau impuscati. Clar de tot! Atunci, hai sa vedem ce s-a intamplat in acele zile in localul Prefecturii. Toti martorii si participantii directi la acele evenimente subliniaza faptul ca legionarii s-au baricadat in cladire inca din 21 ianuarie, ripostand cu focuri de arma la asaltul armatei, care incerca sa restabileasca ordinea si sa instaleze in functie noile autoritati ne-legionare, numite de catre gen. Ion Antonescu. Ordinul dat militarilor era sa nu riposteze decat in cazul in care erau atacati. Armata dispunea si de cateva mici masini blindate (4 tanchete Renault R35), dar si de mitraliere usoare, in principal ZB md.1930. Este clar ca in fata acestora, cele circa doua sute de legionari baricadati in Prefectura, inarmati cu pistoale Walther si dispunand si de cateva carabine Mannlicher, erau ca si dezarmati. Demn de mentionat este si faptul ca, in urma actiunii de mediere intreprinse de catre Misiunea Germana in Romania, in cele din urma, Ion Antonescu a acceptat sa acorde imunitate tuturor legionarilor rebeli chipurile, care depuneau armele pana la ora 05.00 a zilei de 23 ianuarie 1941, oficial ultima zi a asa-zisei rebeliuni. Realitatea e ca cei baricadati in sedii de institutii nu erau catusi de putin rebeli, deoarece noile autoritati fusesera numite din ordinul personal al lui Ion Antonescu, si nu prin decret al Consiliului de Ministri, asa cum prevedea legea. Si hai sa vedem atunci ce spune si versiunea oficiala a faptelor. Citez din culegerea de documente si relatari asupra guvernarii legionare, un fel de rechizitoriu al acestei guvernari, lucrare intitulata Pe marginea prapastiei, aparuta in iunie 1941. Deci:

In dimineata zilei de 23 ianuarie a aparut comunicatul lui Horia Sima, care, vazand ca nu este urmat de popor, si, deci, totul este pierdut, renunta la lupta si ordona tuturor legionarilor sa renunte la actiunea de razvratire. Exact, lucrurile s-au petrecut astfel: In seara zilei de 22, pe la orele 19, inspectorul de politie Olteanu s-a prezentat la dl. General Dona, senator legionar, caruia i-a raportat: Domnule General, este inutil sa mai rezistam la Prefectura Politiei, fiindca vedem ca actiunea noastra nu are niciun succes, iar trupele germane nu sunt de partea noastra. (vol.2, pag. 168)

Clar de tot! Sigur, aceasta este versiunea oficiala, versiune partinitoare, menita sa justifice masurile violente luate de catre Ion Antonescu pentru inlaturarea legionarilor de la guvernare. Cele citate anterior sunt insa perfect reale. Exact asa s-au petrecut lucrurile. Ce s-a intamplat mai apoi se poate vedea in imaginile de arhiva. Legionari cu mainile ridicate, predandu-se si parasind escortati de militari sediul institutiilor ocupate, majoritatea fiind dusi si incarcerati la Malmaison. De mentionat ca gen. Antonescu nu a respectat asa-zisa promisiune de amnistie, toti cei care s-au predat, au fost arestati si trimisi in judecata ulterior, unii dintre acestia fiind impuscati pe loc de catre militarii furiosi datorita pierderilor din propriile randuri. Revenind la subiectul nostru, constatam ca ceva nu se potriveste. Pare putin plauzibil ca cele 15 victime sa fi fost aduse, torturate cu profesionalism si/sau impuscate in ultima zi a rebeliunii (23 ianuarie). Nimic nu se potriveste, nici contextul, nici momentul. Pentru ca este greu de crezut ca sub asediul armatei, cu Prefectura inconjurata din toate partile, legionarii sa poata sa intre cu prizonierii si sa se mai si ocupe cu profesionalism de dansii. Fara a mai vorbi de a iesi cu cadavrele si/sau prizonierii torturati din Prefectura. Pe urma, daca pe data de 22 mai exista o sansa sa sparga incercuirea si sa treaca prin ploaia de gloante, pe 23, care este oficial ultima zi a rebeliunii, era deja imposibil, pentru ca, asa cum reiese din rapoartele oficiale, inca de la orele 19, cu o zi inainte, pe 22 ianuarie deci, rebelii hotarasera sa se predea. Ca atare, pe 23, erau deja incarcerati la Malmaison, imbracati in zeghe – rasi, tunsi, frezati si pusi in fiare, ca sa zic asa. (va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: