Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (10)

slaughterhouse

Sa facem acum alta observatie. Din cele spuse pana acum s-a vazut ca absolut nimeni nu afirma sa fi vazut cu proprii sai ochi cadavrele de evrei atarnate in carlige la abator. Majoritatea relateaza la modul neutru si ambiguu ceea ce au auzit de la altii sau de cine stie unde, fara sa precizeze clar sursa. Repet, evreii atarnati in carlige la abator, presupunand ca toate aceste orori s-ar fi intamplat in dimineata zilei de 23 ianuarie, nu puteau fi „vizionati”, ca sa zic, asa decat pana in 23 ianuarie seara, adica un interval de cca. jumatate de zi, pentru simplul motiv ca a doua zi dimineata, toate cadavrele sau marea lor majoritate, se gaseau deja la morga. Sigur, mai este si o exceptie, cazul tov. Mircea Albulescu, pentru ca dansul este un caz totusi, care afirma sa fi vazut asa ceva. Pe cand avea doar 6 (sase) anisori. Sigur ca da! Tot atat pe cat era strajer la 4 (patru) anisori. Din respect pentru varsta dansului, prefer sa interpretez totul ca tulburari temporare de judecata consecutive varstei inaintate. Si ma opresc aici. Pentru ca minciuna este mult prea gogonata. Revenind la ceea ce afirmam anterior, pana si tov. Zimmer, in scrisoarea catre seful sau kominternist, tov. Draganov, nu spune ca ar fi vazut ororile descrise cu proprii sai ochi. Afirma ca are imagini, care insa n-au mai aparut, desi au trecut mai bine de 70 de ani de atunci. Au plecat la oaste si n-au mai venit, ca in celebra poezie. Sunt probabil pe drum. Iar dl. Gh. Barbul vorbeste despre cele vazute de un anume procuror militar caruia nu-i da numele. Ei bine, toate astea arunca inca o umbra de dubiu asupra posibilitatii ca astfel de orori sa se fi intamplat realmente, si ca cei ce vorbesc despre aceste fapte sa vorbeasca din auzite. Si totusi, mai sunt persoane care afirma ca au vazut cu proprii lor ochi evrei atarnati in carlige. Unul din aceste personaje, se numeste Baruch Cohen, supravietuitor al Holocaustului. Nu stiu ce e cu sintagma asta asociata numelui, o calitate, o calificare, un titlu,…sau ce? Pentru ca as putea sa-mi spun si eu, din moment ce in 21 decembrie ’89 dupa-amiaza si pana seara tarziu, fotografiam la Universitate, supravietuitor al masacrului de la Universitate, ba chiar si al cutremurului din ’77, de ce nu? In fine, sa mentionam ca dansul se declara evreu suparat pe Romania, si nu oricum, printre evreii cei mai suparati. Ma rog, treaba dansului…, stiti Dvs, ca in marturisirile lui Bastos …in nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care m-a hranit… Ei bine, dansul n-a muscat, ci a vazut. Dar nu la abator, ci la macelarie. Evrei atarnati in carlige, sa nu uitam. Sa vedem atunci ce povesteste dansul, citez:

Nici un membru al Politiei, nici un membru al Armatei nu a intervenit. Dupa trei zile de crime si distrugeri, Guvernul a oprit masacrul. In ziua urmatoare, s-a anuntat ca oricine isi cauta un membru al familiei ar trebui sa ii(sic!) caute la macelarie. Familia mea m-a trimis pe mine. La macelarie, am vazut, atarnand de carligele pentru carne, zeci de cadavre de oameni cu etichete pe care scria „carne kosher”.

Deci omul spune ca a vazut. Dar la macelarie, nu la abator. Interviul a fost luat in limba engleza, asa ca exista o mica posibilitate ca redactorii de la ziarul Ziua sa fi tradus slaughterhouse prin macelarie. Desi la un moment dat se afirma, citez: pe atunci, Baruch Cohen locuia in Bucuresti si, la 21 de ani, avea sa fie unul dintre martorii oculari ai descoperirii cadavrelor de evrei ucisi si atarnati in carligele din macelarii. Macelarii(la plural) si nu macelarie – atunci, ca si acum, exista un singur abator in Bucuresti, nu mai multe. In fine, nici nu mai conteaza, plural-singular, eroare de traducere sau afirmatie mincinoasa. Pe urma afirma ca erau zeci, adica cel putin 20, asta ne spune o aritmetica simpla. Apoi afirma ca s-ar fi anuntat ca evreii sa-si caute mortii la macelarie, in ziua urmatoare de dupa cele trei zile de crime si distrugeri. Adica in 24 ianuarie, cand deja, majoritatea cadavrelor se gasea la morga. Cred ca este clar ca afirmatiile dansului sunt, cel putin partial inexacte, ca sa nu zic mincinoase de-a dreptul. Cat priveste sentimentele fata de Romania, dansul este suparat ca a avut dificultati la obtinerea actelor de emigrare impreuna cu familia in Canada, in 1950, primind in cele din urma un document pe care scria Una Calatorie – Ducere. Strasnic motiv de suparare in acei ani de teroare. Mentionez ca prin acei ani, copil fiind, citeam prin ziarele aduse de tata, cate un titlu de genul Inca un bandit legionar impuscat in Mtii Fagarasului. Si, din cand in cand, dis de dimineata, prin fata magazinelor de bijuterii, vedeam oameni impuscati in spate decuseara. Legionari, liberali si taranisti la furat, chipurile. O lume mai buna si mai dreapta, asa parca se spunea, construita cu aportul ne-precupetit al multora din co-religionarii domniei sale. Asa care vasazica! Sa adaugam ca aici, in Romania, dupa spusele proprii, era doar un amarat de muncitor in fabrica, pe cand in Canada a ajuns ditamai cercetator-sef in cadrul Institutului Canadian pentru Cercetare Evreiasca din Montreal(sic!). Normal, pentru ca in Romania era persecutat, fiind evreu. Nu evreu, ci jidan sadea! Nu cred ca din aceste motive n-a mai revenit niciodata in Romania, desi se bate cu caramida in piept de cat de viteaz a fost tac-su in Primul Razboi Mondial. Dansul spune ca nu poate ierta Romania. Printre altele, si pentru ca autoritatile romanesti nu i-au raspuns la cererea privind starea mormintelor parintilor sai din cimitirul evreiesc. Ca si cum statul roman nu avea alta treaba. Din cate stiu eu, cimitirul se gaseste in administrarea Comunitatii Evreiesti. Mai degraba vad in toate astea prilej de scandal si de agitatie pentru dansul, ca sa-si dea o importanta si o competenta in domeniu pe care nu a probat-o pana acum. In fine, treaba dansului, atata vreme cat nu mai traieste aici. Poate ca si uraste Romania si pe romani, cine stie? Eu nu-l urasc. Dar nici nu suport sa mi se ceara sa-l iubesc. Stimabilul ar trebui sa inteleaga ca aici, in Romania, nimeni nu are nevoie de iertarea dansului. Mai ales ca nemernicul mai si povesteste cu lux de amanunte cum patronul roman l-a scapat pe tac-su de la moarte in 21-23 ianuarie 1941, oprindu-l sa plece acasa, adapostindu-l si dandu-i sa manance. Sigur ca da! Traditionala omenie a barbarilor de romani, cum afirma dansul. Mi-e si sila sa mai adaug ceva, o replica aspra pe care ar merita-o cu prisosinta acest jidan inrait, dar ma opresc aici. Vom vedea mai tarziu si cat de competent este in problema ce ne framanta.(va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: