Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (21)

Virna Lisi

Dar nu asta aş vrea eu să discut aici, ci o anume afirmaţie din cadrul studiului care mi-a atras atenţia, legată de problema ce ne interesează, edificatoare pentru modul în care pun dânşii problema, citez:

Pierderile suferite din cauzele directe ale războiului au fost evaluate de organizaţiile evreieşti din România conduse de Dr. Filderman la 15.000. Această cifră cuprinde pierderile în jurul lui 3.000 vieţi în timpul guvernării scurte a Gărzii de Fier

Această afirmaţie este o exagerare grosolană. După cum am văzut deja, numărul total de victime de etnie evreiască din Bucureşti, din timpul evenimentelor violente din 21-23 ianuarie 1941, a fost de 118, din care doi ne-identificaţi, plus încă 16 asasinaţi anterior, în cele 130 de zile de guvernare legionară, majoritatea în perioada noiembrie – decembrie 1940 (4-Bucureşti, 11-Ploieşti, 1-Hârşova). Deci, un total de max. 134 de victime, nicidecum 3000. Sigur că da, chiar şi o singură crimă este un fapt odios, dar neavând altă modalitate de diferenţiere, vrem-nu vrem, tot la numărul victimelor ajungem. Pentru că între 3000 şi 134 e o diferenţă uriaşă, de peste 20x. Bănuiesc că eroarea îi aparţine d-lui Sabin Manuilă, pentru că dl. Filderman nu se poate să nu fi cunoscut cifra exactă a victimelor. Problema e că i-a convenit această eroare grosolană şi a lăsat-o aşa, că nu se ştie niciodată cum devine chestia. Cum i-a convenit si d-lui Jean Ancel, ca si “cercetătorilor” de la ICHR, plătiti cu lefuri grase din banul public, care au sărit ca arsi în momentul în care ziarul Ziua a atras atentia asupra acestui studiu, dar despre eroarea grosolană pe care am menționat-o aici pentru prima dată, au tăcut mâlc, pentru că, nu-i asa? dacă punem în cârca legionarilor toate relele din lume, inclusiv disparitia dinozaurilor, care tot un fel de pogrom a fost, tot nu se supără nimeni. Cu atât mai bizare apar atunci protestele emise de tot felul de asa-zise oenge-uri, care nu stiu pe cine reprezintă, pentru că va veni vremea să luăm la bani mărunti si activitatea dânsilor.

Facem acum o paranteză pentru a discuta oarece consideratii ale scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu, cu privire la subiectul care ne interesează, evreii atârnati în cârlige la abator. Fac precizarea că nu textul în sine m-a interesat, deoarece nu aduce absolut nimic nou, cât oarece concluzii asupra împrejurărilor în care a fost scris. Arhi-citate în majoritatea textelor ce fac referire la evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, frazele cu pricina au apărut la aproape jumătate de secol de la acele evenimente, respectiv în volumul de Memorii ale scriitorului, apărut în 1990, doi ani înainte ca acesta să se stingă din viată. Atunci să vedem textul, (Ed. Gramar 1999, pag. 523-524) citez:

„În imensa sală a abatorului unde boii sunt agătati cu cârlige pentru a fi spintecati, erau suspendate acum cadavre de oameni goi. Era un spectacol oribil care întrecea în cruzime orice imaginatie. Pe unele cadavre era însemnat cuvântul “CUSER”. Erau cadavre de evrei… Sufletul mi-e murdărit. Mi-e rusine de mine însumi. Rusine, pentru că sunt român ca acei criminali din Garda de Fier.”

Deci, cum spuneam, nimic nou. Fac totusi observaţia că se precizează clar că este vorba de oameni complet dezbrăcati, goi spune dansul. Spre deosebire de dl. Filip Brunea-Fox, care a re-găsit cadavrele lor la morgă, îmbrăcate, lipsindu-le doar ghetele. Revenind la cele afirmate de către dl. Constantin Virgil Gheorghiu, cadavrele erau complet dezbrăcate, probabil pentru a însemna cuvântul „CUSER”, dar din păcate, despre modalitatea de „marcare” dânsul nu ne spune nimic. Adaug că mie nu mi-e rușine că sunt român! Chiar dacă faptele incriminate sunt atribuite legionarilor, nu văd de ce ar trebui să-mi fie rusine de faptele presupuse să fi fost comise de altii. Aceeasi incriminare odioasă a românilor în bloc. Si nu numai a părintilor mei care au trăit acele vremi ticăloase, dar si a mea, ca si a copilului meu. Prefer s-o consider ca pe o metaforă. În fine, după această paranteză, să cercetăm putin resorturile care presupun că l-au îndemnat pe scriitor să facă astfel de afirmatii. Pentru că ele apar cam aiurea-n tramvai, exact ca si cele ale d-lui Mircea Albulescu, despre care am discutat deja. Dacă motivatiile d-lui Albulescu sunt într-o oarecare măsură obscure, desi într-un interviu lăsa oarecum să se înteleagă ca ar fi evreu, desi până la 77 de ani nu a spus nimic si nici cu comunitatea evreiască se pare că n-a prea avut treabă, cele ale d-lui Constantin Virgil Gheorghiu ar putea avea aparent o motivatie. Să facem precizarea că dânsul este unul din cei mai mari scriitori români ai exilului, care în plus, spre deosebire de Eliade, Cioran sau Istrati, a scris destul de mult în limba româna, asa că nu poate fi revendicat nici măcar partial de către o altă cultură. Cea mai cunoscută carte a sa, tradusă în zeci de limbi, Ora 25, o carte cutremurătoare de altfel, paradoxal, putin cunoscută în România, ca si celelalte 40 de cărti ale scriitorului, cel putin la fel de bune, a beneficiat si de o ecranizare de mare succes la Hollywood, în regia lui Carlo Ponti, la câţiva ani de la aparitia cărtii în 1949, având în rolurile principale pe Anthony Quinn si Virna Lisi (filmul The 25th Hour, 1966). Cu toate acestea, atât scriitorul cât si cărtile sale sunt aproape necunoscute în România. Mai mult sau mai putin puse la index, cum se zice. Pentru că autorul are o oarece problemă. Si nu tocmai neglijabilă. În 1941, pe când era militar, în calitate de corespondent de război, a participat la actiunile armatei române pentru eliberarea Basarabiei, scriind reportaje de pe front, reunite mai apoi în cartea Ard malurile Nistrului (1941). Desi aspectele prezentate în carte sunt de multe ori îngrosate, trebuie tinut cont că dânsul nu a scris reportajele acelea pentru propria sa plăcere literară, de amorul artei cum se spune, ci la ordin, în urma unei misiuni, prin calitatea ce o avea de corespondent de război, angajat al Ministerului Propagandei, reportajele sale trecând prin cenzura militară si fiind destinate soldatilor de pe front. Ca atare, nu sunt literatură, sau mai degrabă, nu ăsta a fost scopul în sine, ci propagandă pentru întărirea moralului soldatilor. Cum spuneam, desi patetice si de multe ori cu tuse mai îngrosate, totusi ele prezintă faptele, fapte ce s-au întâmplat aievea. Ca atare, nu se putea să ocolească actele de sabotaj, crimele si comportamentul general ostil fată de români al populatiei evreiesti din Basarabia, chestiuni asupra cărora există mii de pagini de mărturii în arhivele armatei. Desi azi se caută să se minimizeze importanta acestor fapte, inclusiv comisia de redactare a celebrului raport a făcut asta, încercând să minimizeze fapte comise de către mulţi dintre membrii comunitătii evreiesti, pentru că nu exclud să fi fost si destule exceptii. Ce mai tura-vura, cartea cu pricina îi vorbeste de rău pe jidani, cum spunea careva, începând cu caracterul mercantil si cămătăresc relevat de marinarii sovietici supravietuitori ai distrugătorului Moskva, si până la actele de terorism cu autori identificați nominal. Aceasta este problema autorului. Cu tot succesul romanului Ora 25, presa occidentală descoperă Ard malurile Nistrului, si în 1953 se declanşează împotriva sa o violentă campanie de presă. Se caută cu furie inchizitorială urme de antisemitism în toate scrierile sale, inclusiv în romanul Ora 25. Culmea, în timpul dictaturii regale, scriitorul fusese persecutat, sotia sa fiind evreică. Consecinta directă, intelectualitatea corectă politic îi va întoarce spatele. Românii din diaspora la fel, bănuindu-l de legături cu Securitatea, mai ales că după ce-si încheie în mod strălucit studiile de teologie la Heidelberg în 1963, în scurt timp a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfintii Arhangheli” din Paris. Si asta, culmea, cu toate că din toate scrierile sale răzbate un anti-comunism manifest. Acuzatia de antisemitism însă, îl va urmări toată viata. Ba chiar si după moarte, dacă e să ne luăm după un domn Yigru Zeltil, care a scris pe blogul propriu, citez : astăzi vi-l prezint pe Virgil Gheorghiu (1903-1977), adeseori confundat cu scriitorul legionar Constantin Virgil Gheorghiu (care a scris Ora 25 si Ard malurile Nistrului). Deci nu numai antisemit, ba chiar legionar sadea. Am cerut deja domnului cu pricina să corecteze această mizerabilă afirmaţie nefondată. Într-un târziu s-a făcut si corectia cuvenită. Deci, se poate! Toate acestea ar putea oarecum explica acest episod cu evreii atârnati în cârlige la abator, scris la aproape jumătate de secol distantă. Că scriitorul a dorit să-si protejeze memoria si opera de atacurile ulterioare, domolind furia evreilor vigilenti. Din păcate, asa cum se vede, demersul său tardiv a fost inutil. Întrebarea care o pun este cu cât este mai antisemit Constantin Virgil Gheorghiu, relatând fapte odioase, despre care există tomuri de rapoarte în arhivele Armatei Române, decât sunt mai anti-români cei ce cu fiecare zi ce trece născocesc aberatii peste aberatii, care mai de care mai oribile, în legătură cu presupusul Masacru de la Abator? Pentru că pe zi ce trece se adaugă amănunte peste amănunte, care mai de care mai odioase. In imagine, Virna Lisi in filmul Ora 25, in rolul Suzanei, imagine din timpul filmarilor. (va urma)

Etichete: , ,

2 Răspunsuri to “Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (21)”

  1. yigru-zeltil Says:

    N-am văzut comentariul până acum. Nu m-am lămurit cât de puține sau de multe tangențe avea Constantin Virgil Gheorghiu avea cu dreapta, dar, în orice caz, am șters adjectivul „legionar”. Însă tot acum am remarcat faptul că pe Wikipedia un individ chiar mai confuz decât mine a trecut în lista operelor lui CVG și volumele lui Virgil Gheorghiu, poetul avangardist…

    • wamkihok Says:

      Am explicat totul in carte. CVG nu a avut absolut nici o tangenta cu Miscarea Legionara. Este insa acuzat de cele scrise in cartea Ard malurile Nistrului, carte scrisa pe cand era angajat al Ministerului Propagandei, acuzata ca ar fi violent anti-semita. Indiferent de modul in care scrie la adresa evreilor, trebuie tinut cont ca era scriitor si roman, deci dincolo de aspectele subiective inerente unei opere literare care a depasit cu mult cadrul unei brosuri de propaganda, faptele raman fapte, ele sunt consemnate in volume groase „ca pe mana”, vorba dlui Paul Goma, mii si zeci de mii de crime comise de evrei comunisti in Basarabia, in timpul retragerii si in anul de ocupatie ce a urmat. Domnul CVG nu le-a dat decat o forma literara, da, poate violent anti-semita, dar perfect fundamentata pe fapte concrete. Din aceasta cauza avea sa patimeasca toata viata, furia „evreilor vigilenti” urmarindu-l si dupa moarte. Este nedrept, un scriitor extraordinar, care a scris enorm, cvasi-necunoscut azi, din motivele precizate. Nu este vorba numai despre Ora 25, si restul romanelor sunt cel putin la fel de bune. Chiar si Ard malurile Nistrului, nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca nici unui roman. Re-tiparita in 1993, nu a mai fost re-tiparita de atunci fiind „pusa la index”. Se poate insa gasi liber pe net, cred ca si pe vHo. Voi corecta textul. Multumesc pentru rectificare. Cu stima, Corneliu Munteanu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: