Revenind la textul d-lor Ioanid si Shapiro, de data aceasta însă, considerând probabil că subiectul este arhi-cunoscut, chestia care ne interesează, evreii atârnati în cârlige la abator, este evocată din păcate, doar într-o singură frază, citez: la abatorul orasului Bucuresti au fost găsiti asasinati 13 evrei; alţi 2, grav răniti, au supravietuit masacrului. Nici vorbă de cârlige, atârnări de ceafă, tăieri de burti, intestine făcute cravată si alte alea. Sigur că da! La ce să mai dea dânşii nastere la polemici, când era băgat deja „pe felie” dl. Mircea Albulescu? Care a văzut cadavrele de evrei atârnate în cârlige cu proprii săi ochi, pe când avea doar sase anisori. Dar si altii chipurile, după cum vom vedea imediat. Unii însă, se pare că nu s-au prins de „schemă”, asa că au intervenit prompt. Bunăoară, un anume TBucur, intervine revoltat la comentarii, citez:
După ce am citit despre toate grozăviile descrise în acest articol, avertismentul cu care se încheie mi-a pătruns ca un cui prin creier! Nu înteleg însă de ce autorii – functionari la Muzeul memorial al Holocaustului, deci buni cunoscători ai faptelor – trec atât de repede peste episodul cel mai înfiorător, cel de la Abator, unde, asa cum am citit într-o brosura publicată, dacă am retinut bine, chiar de guvernul Antonescu, un mare număr de evrei au fost agătati ca vitele în cârligele de acolo. Era reprodusă si o fotografie cu acei evrei atârnati în cârlige ca vitele. În articolul de fată se aminteste doar că si la Abator au avut loc crime, neîntelegându-se dacă se referă la incinta Abatorului sau la cartierul Abator: „Au mai avut loc asasinate la Abator, pe soselele Fundeni si Pantelimon, în cartierul Bucurestii Noi, pe diverse străzi sau în case particulare”. Cum se face că nu se insistă tocmai pe acel episod? Ce să înţeleg? Si poate nu sunt singurul care nu pricepe!
Oh da! ba bine că nu! A priceput dânsul foarte bine cum devine chestiunea. Că această istorie cu evreii atârnati în cârlige la abator este o poveste fără sfârsit, exact ca în cântecul mafiotilor (BUG Mafia-De cartier-1998, Poveste fără sfârsit). Nu degeaba ne povesteste dânsul despre acea brosură, este vorba despre cartea Pe marginea prăpastiei, o lucrare de cca. 300 pagini, în format mic, singura publicată de către autoritătile antonesciene, împărtită în două volume, carte apărută în iunie 1941, si re-tipărită 100% identic, în Ed. Scripta, în februarie 1992. Asa cum am menţionat deja, în cartea cu pricina nu se pomeneste absolut nimic despre abator, iar imagini, nici atât. Cum spuneam, dânsul a fost instruit foarte bine, asa că degeaba se face că nu întelege. Ca si editorii wikipedia, si dânsul a fost instruit cum, cu ce, si când să intervină, evident, cu comentarii balanced and Zionist in nature. Desi semnează comentariul, stilul e bine-cunoscut. Pe toate forumurile de discutii, bloguri si pagini de comentarii ale periodicelor, apar permanent comentatori cu acelaşi stil, marea majoritate anonimi, sau cu nume fanteziste. Sigur că da! Din 100 de insi care citesc articolul si comentariile aferente, dacă unul pune mâna pe carte să si verifice. Practic, nu există discutie pe net, nu vorbesc despre legionari, dar până si despre muzica lui Tudor Gheorghe, sau poezia lui Radu Gyr, aşa cum am văzut deja, să nu intervină câte unul, care să re-itereze povestea cu abatorul. Totul face parte dintr-o schemă mult mai amplă de spălare a creierului cu istorii de genul ăsta, pentru a induce în generatiile de români actuale si viitoare vina colectivă pentru persecutiile suferite de evrei în perioada celui de-al II-lea război mondial. Reale sau inventate. Odată asumată vina, în urma presiunilor internationale, trebuie deschise larg băierele pungii. Că deh, conflictul din Orientul Apropiat costă, si durează de vreo 64 de ani. Cam aşa e mersul lucrurilor.
O altă directie de actiune, desi se manifestă mult mai rar, este descoperirea si publicarea de mărturii asupra acestei istorii. Presupunând că aceste mărturii sunt autentice, este clar că vor fi din ce în ce mai rare, pentru că în 70 de ani aveau tot timpul să apară. Una din aceste mărturii, apărută în ultimii ani, este un text al pictorului avangardist Marcel Iancu. Cunoscut si ca arhitect, dânsul a realizat în Bucuresti câteva imobile extrem de moderne pentru epoca interbelică, azi monumente de arhitectură. Să mentionăm că în acea perioadă venise în Bucuresti pentru a lichida cu formalitătile de emigrare definitivă în Israel. A fost surprins în tară de evenimentele din 21-23 ianuarie din Bucuresti, cumnatul său Misu Goldschläger numărându-se printre victime. Sub apăsarea acelor evenimente tragice va scrie mai multe confesiuni, printre care si un text intitulat Pogromul din România sau seria masacrelor în masse. Nu se cunoaste cu exactitate când a fost scris acest text – atunci, imediat după evenimente, sau după mai multi ani. Oricum, manuscrisul are cel putin 28 de ani vechime, dat fiindcă artistul a încetat din viată în 1984. În fine, textul, nepublicat până acum, a fost scos la iveală de curând de către fiica artistului, d-na Dadi Janco, o copie a manuscrisului fiind dată d-lui Vlad Solomon, pentru a fi pusă în circulatie în România. Cum spuneam, textul a apărut în revista 22, dar si pe acum.tv, publicatie online bine-cunoscută pentru atitudini pro-evreieşti si/sau anti-românesti, sub titlul Marcel Iancu – Mărturie inedită despre Pogromul din București. Sincer să fiu, mă asteptam la o relatare veridică, si speram să mai aflu ceva amănunte noi în chestiunea ce ne interesează, cu evreii atârnati în cârlige la abator, cu atât mai mult cu cât dl. Marcel Iancu s-a aflat în miezul evenimentelor, pierzând si o persoană apropiată în cursul acelor tragice zile. Citez câteva idei mai interesante pe sărite:
A căzut floarea populatiei evreiesti, decimată cu bestialitate si cruzimea celor mai întunecate timpuri ale istoriei… În noaptea de marţi (21 ianuarie, 1941 – NA) au fost scosi cu forta din case zeci de evrei în toalete sumare pentru a fi „anchetati”. Cei ce n-au lipsit de acasă, bărbati si tineri care n-au reusit să se furiseze la vreun crestin ce nu i-a denuntat, căci au fost multi din acestia, au fost ridicati de aceeasi politie socială,(sic!) strânsi în ganguri si sinagogi si cărati câte 30-40 cu autocamioanele la Jilava, la Abator, la diferite sedii legionare si executati în cursul noptii prin schingiuiri si împuscare.
Să facem observatia că arestările s-au produs în cursul noptii de marti, 21 ianuarie, când armata încă nu intervenise în fortă. În cursul aceleiasi nopti afirmă dânsul să se fi produs toate acele omoruri, sau în 22, în cursul dimineţii, dată perfect plauzibilă, asa cum am mai spus. De asemenea, dânsul mai face o remarcă interesantă, faptul că armata a împuscat oameni la grămadă, fără discernământ, pentru a iesi „numărul de morti”, în scopul de a legitima victoria învingătorului, scenariu repetat aproape identic în decembrie ’89, citez:
Au căzut în această luptă fratricidă sute de legionari, fete tinere neînarmate, copii nestiutori, alături de muncitori si studenti care credeau că luptă pentru o cauză mai bună…
Din păcate, dânsul se pierde în metafore si exagerări grosolane, în special atunci când se refera la chestiunea ce ne interesează, evreii atârnati în cârlige la abator, citez câteva pasaje doar:
Iată marea operă legionară. Toate aceste crime politice ale căror exemple sunt fără precedent în istoria pogromurilor excelează însă prin bestialitatea si cruzimea faptelor, prin massele ucise, dar mai ales prin sadismul si barbaria faptelor. Căutând printre cadavre la institutul medico-legal s-au găsit urmele celor mai fioroase fapte contra constiinţei omenesti… Limbi tăiate, ochi scosi, degete si mâini tăiate, piele jupuită de vie, corpuri tăiate si atârnate cu inscriptia „Koser” în abatoare, trupuri înjunghiate, capete tăiate si organe tăiate, iată bilantul eroismului legionar. Dar dacă instinctele criminale si „răzbunarea crestinească” nu au avut toată satisfactia, trebuie să închei acest tablou de orori cu imaginea sutelor de trupuri ucise care toate au fost despuiate până la piele în pădurea Jilavei si jefuite de dintii din gură, de unghii, si cadavrele violate.
Nimic nou sub soare. Cum spuneam si altă dată, cu fiecare mărturie nouă, cu fiecare document “de ultimă ora”, alte si alte amănunte, care mai de care mai „picante” sunt adăugate. Ochi scosi, unghii smulse, corpuri tăiate, capete tăiate, mâini tăiate, limbi tăiate, degete tăiate, ba mentionează în mod generic si organe tăiate, nu care cumva din greşeală să fi omis vreun organ ne-tăiat. Să facem observatia că este vorba despre cadavre găsite la morgă, unde concetăteanul său dl. Filip Brunea-Fox, nu mentionează să fi văzut asa ceva, ci doar cadavre, unele îmbrăcate, descheiate la prohab (pentru stabilirea rapidă si sigură a etniei), dl. Fox beneficiind si de un ochi de reporter, obisnuit să surprindă detaliile. Chestiunea cu cadavrele violate întrece însă orice închipuire. Dacă nu cumva frizează o imaginatie bolnavă cu iz patologic. Înţeleg durerea d-lui Marcel Iancu cauzată de pierderea unei rude apropiate, dar este prea de tot! Accept ideea cu cadavrele dezbrăcate, de altfel se si poate vedea din imaginile făcute atunci, si este explicabil – atunci, ca si acum, în Comuna Jilava locuia o numeroasă comunitate de tigani. Este posibil ca acestia să fi jefuit cadavrele de haine, cu atât mai mult cu cât majoritatea celor omorâţi erau oameni înstăriţi. Dar si de inelele de pe degete si protezele dentare este posibil, tinând cont si de apetenta etniei pentru metale inoxidabile. Dar să violezi cadavrele e prea de tot. Pentru că, asa cum am văzut, majoritatea zdrobitoare a victimelor din acele zile erau bărbati, o singură persoană din lista de 118 de victime fiind femeie, al cărei cadavru a fost găsit însă în oras, la bariera Mosilor, pasajul Bucur-Obor de astăzi. Este o insultă in-imaginabilă la adresa etniei tigănesti, care, după cum stim, detestă mai abitir ca românii, astfel de obiceiuri homosexuale, considerându-le mai presus de orice scârbosenie. Iar ca fapta să fie comisă de către tigănci nici nu mai are rost să discutăm. Orişicât, nu ar fi lăsat urme.(sic!) Să adăugăm si gerul de ianuarie si zăpada proaspăt căzută care creau conditii optime pentru violarea cadavrelor. Ca si chestia cu jaful unghiilor, aberantă de-a dreptul. Oare de ce? Sau autorul s-a lăsat dus de imaginatie? Si încă bine de tot! As mai spune eu câteva, vis-à-vis de imaginatia morbidă a dânsilor, dar mă abtin, si asa e mult prea mult fată de ce poate suporta un om normal. Să adăugăm că dl. Marcel Iancu nu uită să mentioneze si femeile legionare printre tortionari, estimând si cifra pierderilor de vieti evreieşti, 1500 morti, se pare. Adică de 12x cifra reală, exact. Exact cea de care era convins dl. Jean Ancel. Cam asa se scrie istoria, evident, atunci când o scriu dânsii. Să mai adăugăm, am mai spus-o deja, că originea textului de mai sus, ca si a celui citat de către dl. Jean Ancel, pare a fi unică, dat fiindcă deosebirile dintre cele două texte sunt ne-semnificative. Ca si cifra de 1500 de morti, de care dl. Jean Ancel era convins, si pe care n-a mai apucat s-o “dovedească”. In imagine, patru desene de Marcel Iancu, inspirate de evenimentele din 21-23 ianuarie 1941. Apare si celebra inscriptie „coser” scrisa pe o pancarta. De remarcat pozitia evreilor atarnati, legati de picioare si cu capul in jos. Desi pictor avangardist, debordand de imaginatie care vasazica, nici macar dl Marcel Iancu nu a reusit sa-si imagineze cum pot fi atarnati oameni de ceafa in carlige.(va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu