Archive for Aprilie 2013

Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (42)

Aprilie 27, 2013

Slaughterhouse

Câteva observaţii acum privind referatul, ca să zic asa, nu am găsit alt cuvânt mai potrivit pentru lucrarea d-lui Charles Krafft. Sigur că da, dânsul este un amator pasionat de istorie, dar nu un naiv. Să remarcăm faptul că dânsul a socotit că este arhi-suficient pentru cititorul american, să prezinte cinci versiuni contradictorii ale aceleiasi istorii controversate, fără a mai vorbi despre aberatia în sine, de afirmatiile care mai de care mai fantasmagorice. Problema e că ceea ce este mai mult decât clar în America, nu este la fel de clar, după cât se vede, în România. Cu toate acestea, meritul autorului e cu atât mai mare, cu cât nu a avut acces, după cum se vede, la documentele în limba romană, relativ numeroase. Cu toate acestea, din citatele dânsului se pot extrage oarece informatii interesante. Să le luăm pe rând. Dacă din prima istorisire, cea a lui Leigh White, nu avem prea mare lucru, am discutat aici mai în amănunt despre ea, singura informatie interesantă este cea privind pe corespondentul de război Robert St. John, care a preluat povestea lui White, adăugându-i, asa cum vom vedea în continuare, alte detalii „picante”. A doua istorisire citată are însă câteva aspecte interesante. Să observăm că reproduce cuvânt cu cuvânt textul din celebrul deja raport, dar textul este însă atribuit d-lui Radu Ioanid. Nici o problemă, dl. Radu Ioanid a făcut parte din comisia ce a elaborat si redactat raportul, asa că îsi poate atribui orisice fragment. Problema e că fată de textul din raport, lipseste un amănunt extrem de important. În timp ce în textul citat de dl. Krafft se spune, citez: „cadavrele au fost atârnate în cârligele folosite de parlagii”[29], în raport scrie, citez din nou: „trupurile celor ucisi la abator au fost atârnate de ceafă, în cârligele folosite de parlagii” [336], lipsind exact esentialul, locul de unde au fost atârnati, DE CEAFĂ. Cea de-a treia istorisire seamănă cu stirile de senzatie din Can-Can si Libertatea. Să facem observatia că în textul în engleză apare expresia meat cutting machines, care în limbaj tehnic înseamnă acele fierăstraie cu bandă (bandzig) cu care se taie oasele, dar fiind vorba despre un cotidian de scandal care se adresează publicului larg, am tradus această expresie prin sensul pe care-l are în limbaj curent, maşină de tocat, care se găseste în orişice bucătărie. Orisicât, chestia cu carnea tocată nu pare plauzibilă, cu atât mai mult cu cât trecuse perioada sărbătorilor de iarnă. Asa că toată această poveste cu familiile de evrei transformate în carne de sarmale cade. Versiunea a patra vine cu câteva noutăti, în primul rând mersul în patru labe al evreilor spre tăiere, legati fedeles în prealabil, (sic!) si asomarea prin lovire în cap cu ciocanul de lemn. Din păcate, poate în Statele Unite se mai folosea lovirea cu bâta în cap a vitelor, pentru a atenua durerile sacrificării, în timp ce pe meleagurile mioritice se practica deja asomarea electrică a bovinelor, chestiune mentionată si în Monografia Abatorului Bucuresti, apărută prin anii ’50. Si mai interesantă este însă descrierea modului de marcare, cu stampile de cauciuc. Aici se pot face câteva consideratii interesante. Carnea ce mergea mai apoi în măcelării, atunci ca si acum, era analizată din punct de vedere sanitar într-un laborator, după care medicul veterinar aplica cu o stampilă pe carnea proaspătă o siglă încercuită din două sau trei litere (nu stiu exact pe moment, dar voi afla) semnificând Bun De Consum, ceva gen BDC sau BC. De aici si ideea cu marcatul carne koser. Nu cred că la Abatorul Bucuresti se făcea o astfel de delimitare, carne pentru crestini si carne tăiată koser, mai degrabă cred că evreii aveau măcelarii specializate în asa ceva, asa cum există si azi. Orisicât, dacă marcarea se făcea prin stampilare, e greu de crezut că bestiile legionare au stat sa fi asteptat după confectionarea unei stampile „koser”. Ultimul aspect interesant este că modul de agătare în cârlige este precis desemnat, citez: în modul în care se procedează cu animalele, adică nu de ceafă, ci de picioarele dinapoi. Aici dânsii intră în contradictie cu cele afirmate în deja celebrul raport, care spune că victimele au fost agătate de ceafă. Si toate acestea au fost scrise în 1949. De atunci încoace, domnii holocaustologi profesionisti aveau tot timpul să se documenteze. Mai bine de jumătate de secol, care vasăzică. Ultima istorisire este de departe cea mai interesantă, cu atât mai mult cu cât face parte dintr-un proiect extrem de amplu privind Holocaustul. Este vorba despre Nizkor Project, nizkor fiind un cuvânt evreiesc cu semnificatia ne vom reaminti. Din start, suntem introdusi în temă, aşa s-ar zice, prin subtitlul proiectului, Dedicated to 12 million Holocaust victims who suffered and died at the hands of Adolf Hitler and his Nazi regime. Edificator, nu? Din 6 milioane se făcură 12, e drept, vorbeste de victime, nu neapărat de evrei, desi orisice dictionar serios precizează clar, citez: The pre-World War II population of European Jews is estimated at close to 9 million. De altfel, nici autoarea textului ce ne preocupă, o anume Dr. Felicia (Steigman) Carmelly, despre care aflăm că este psihoterapeut, educator, autor, lector si consultant în relatii umane (sic!), nu se lasă mai prejos, peste tot pe net este prezentată drept Winner of the Canadian Society for Yad Vashem, Prize in Holocaust History, 1997. Cartea din care a fost extras textul cu pricina, contine chipurile, mărturii incredibile despre cei PESTE 500,000 DE EVREI OMORÂTI ÎN HOLOCAUSTUL ROMÂNESC. Iarăsi edificator, nu? În mod normal, cred că în stilul ăsta ar trebui să ne asumăm omorârea tuturor celor 12 milioane de victime (din care 6 milioane evrei, nu mai stiu exact ultima cifră oficială), încălzirea globală, disparitia dinozaurilor, fenomenul El Nino, ca să se termine odată toată această mizerabilă tevatură. Revenind la text, din nou aflăm câteva chestiuni interesante. Bunăoară, dânsa citează din cartea d-lui Robert St. John, despre care am vorbit deja, care si el citează mai mult ca sigur din Cartea Neagră a lui Matatias Carp (nota de subsol), precizând si societatea căreia îi apartinea camionul, fabrica de cârnati Podsudeck, fabrică ce a existat realmente, renumită prin mezelurile de calitate produse, apoi este reluată aceeaşi chestiune cu cei 15 evrei transportati cu camionul din clădirea prefecturii, cu toate că legionarii se predaseră armatei în seara zilei precedente, în fine, apare si numele procurorului militar, de această dată, un anume locotenent în rezervă I.N. Vlădescu, (care în Cartea Neagră, ce citează la rândul ei din Jurnalul de dimineată, este avocat de profesie, căpitan în rezervă, NA) care ar fi făcut ulterior o anchetă asupra celor întâmplate la abator. Chestiune absolut ne-verosimilă, cum am spus deja, functia de procuror militar necesitând studii superioare de drept si militare, ca atare trebuia să fie ofiter superior, adică cel putin maior, nu un pârlit de locotenent sau căpitan. De asemenea, fiind vorba despre o specializare strict militară, un procuror militar nu poate fi ofiter în rezervă, adică preluat din mediul civil, si cu atât mai putin un avocat nu avea cum să aibă această functie, chiar dacă tine tot de justitie. Orisicât, se poate verifica în arhivele de atunci dacă acest locotenent sau căpitan a existat realmente, desi numele este comun, si ce hram purta în cadrul armatei. În continuare, autoarea povesteste ce s-a întâmplat la abator, textul fiind preluat chipurile din raportul locotenentului. Nimic nou sub soare, aceeasi chestie cu burtile despicate si intestinele încolăcite în jurul gâtului, este dat si numărul de evrei măcelăriţi, 100, cu toate că doar trei rânduri mai sus se vorbeste doar de 15 evrei adusi cu camionul societătii Podsudeck. În fine, nici nu mai contează, probabil restul de 85 fuseseră măcelăriti mai înainte, adică se referea la cei de la Jilava. Apare si detaliul picant cu fetita de 5 ani atârnată în cârlige, de data aceasta corect, se si precizează, atârnând de picioare ca un vitel, cu întregul corp plin de sânge. Sursa indicată este, atentie! Matatias Carp, Cartea Neagră, (The Black Book) p. 232. Precizez că în editia care circulă liber pe net, cea editată de Andrew L. Simon, această informatie nu există. Dar nici în Cartea Neagră, vol.1, 1946, nu există, cu toate că la pagina indicată, pag.232, regăsim date despre asa-zisul Masacru de la Abator. Ca atare, sau există mai multe versiuni ale aceleiasi cărti, în care sunt adăugate sau scoase, după cum se prezintă interesul, informatii mai mult sau mai putin „picante”, sau cercetătorii holocaustologi de calibrul moral al stimabilei dr. Felicia (Steigman) Carmelly dau frâu liber imaginatiei în functie de cuantumul premiului oferit de către autoritătile evreiesti. Evident, pentru că au consemnat totul balanced and Zionist in nature. Părerea mea, dat fiindcă si pagina corespunde exact, este că d-na dr. Felicia (Steigman) Carmelly chiar minte cu nerusinare. La fel cum este posibil ca dl. Robert St. John să fi adăugat detaliul picant cu fetita atârnată în cârlige, iar d-na să-l fi citat doar. Nu stiu, nu am reusit să pun mâna pe carte, asa că nu pot afirma cu certitudine acest lucru. Dacă ne gândim însă cum a fost făcută traducerea în franceză a Cărtii Negre de către d-na Alexandra Laignel – Lavastine, parcă toate aceste chestiuni încep să se cam lege, si nu văd de ce ne-am mira… Fără a mai vorbi despre Abatorul municipal, care este localizat la Băneasa. (sic!).(va urma)