Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (36)

Legitimatie de Calatorie - Struma

Singura vină a lui Dumitru Groza, dacă se poate spune asa, este că nu s-a ridicat la nivelul cerintelor functiei si puterii imense pe care  o avea, având în subordine numai în Bucureşti, cca. 10,000 de oameni hotărâti si gata să moară pentru biruinta legionară, o adevărată armată, s-ar putea spune. Dar despre toate acestea, altă dată. Revenind la subiectul nostru, evreii atârnati în cârlige la abator, spuneam că toate firele duc spre Eugen Cristescu, directorul SSI, care avea toate atuurile în mană – devotament fată de Antonescu, repulsie fată de legionari, având totodată si mijloacele, dar si motivatia executării unei astfel de operatii. Pentru că ipoteza cea mai probabilă este că un număr ne-determinat, dar relativ mic de evrei, cca. 20, atâţia câţi puteau încăpea într-un camion de cinci tone a fost dus de către legionari la Jilava, acei evrei înstăriti despre care vorbea Brunea-Fox, rabinul Guttman si cei doi fii ai săi fiind mai mult sau mai putin implicati în acele arestări punctuale operate de Politia legionară, legionarii descotorosindu-se la un moment dat de acesti câtiva prizonieri incomozi prin lichidarea acestora. De altfel, chiar Marcel Iancu, în textul despre care am vorbit anterior, afirmă că descinderea la locuinta rabinului Guttman s-ar fi făcut în urma denuntului preotului parohiei din vecinătate. Asa că legionarii, surprinsi de atacul armatei, fie că obtinuseră sau nu informatiile necesare de la cei arestati, au hotărât să-i lichideze. Mobilul acţiunii? Este foarte posibil ca legionarii să fi căutat informatii despre sumele enorme de bani manipulate de către sefii Comunitătii Evreiesti în legătură cu organizarea transporturilor ilegale de evrei spre Palestina. Legat de neregulile constatate cu ocazia acestor plecări ilegale spre Palestina, trafic de valută, mituirea autorităţilor, jefuirea emigranţilor evrei, atât de către autorităţile româneşti, dar mai ales de către cele sioniste, în special de către liderii organizaţiei Alyiah, în frunte cu Eugen Meissner, Samuel Leibovici Ariel, dr. Iacob Leberman, Lipa Haimovici, Emma Guttman-Bunescu, cât şi despre uriaşele sume vehiculate, într-un raport din 13 decembrie 1941 către Conducătorul Statului, Ministerul Finanţelor consemna cu privire la un astfel de transport, este vorba despre vasul Struma, citez:

…afacerea Struma a fost montată de un mic grup de greci şi evrei, între care au putut fi remarcaţi domnii Dandria, Pandelis şi Singros; Cifra afacerii (…) este de circa 150 milioane lei (cca. 15 milioane $ la cursul de azi – adică cca. 20,000$/pasager).

Bunăoară, un anume Michel Schwartzberg din Chişinău a depus în data de 13 noiembrie 1941, în contul grupării sioniste Alyiah, cu sediul în Calea Mosilor nr.78, ce organiza transporturile ilegale de evrei spre Palestina, printr-un anume Boris Fichman, domiciliat în Bucureşti, suma de 766,000 lei, adică cca. 80,000$ la cursul de azi, reprezentând costul transportului pentru toată familia, compusă din trei persoane. Preţ exorbitant pentru o călătorie de max. 2 zile, în condiţii mai mult decât mizerabile. În plus, conform afirmaţiilor d-lui Radu Lecca, armatorul, dl. Jean Pandelis, urma să primească de la American Jewish Joint Distribution Committee câte 500 franci elveţieni de fiecare emigrant evreu debarcat pe coasta Palestinei. Ironie a sorţii, familia Schwartzberg va scăpa, primind prea târziu autorizaţia de a părăsi Chişinăul, fără a mai reuşi să se îmbarce pe vasul condamnat la pieire. Chiar si singurul supravietuitor al vasului Struma, torpilat de un submarin sovietic la 24 februarie 1942, ora 9,30, (Submarinul sovietic Sc 213, comandant Ivan V. Isaiev) în apropiere de Istanbul, David Stoliar, vorbeste despre suma exorbitantă pentru acea vreme, plătită de către tatăl său pentru a-i obtine un loc pe acel vas ce de-abia se mentinea pe linia de plutire, cu un motor luat de la fiare vechi. Jaful practicat de către organizaţiile sioniste asupra emigranţilor evrei a continuat pe toată durata războiului, astfel că într-o notă a lui Radu Lecca din 30 mai 1944 către Mareşalul Ion Antonescu, acesta menţiona, citez:

Cu toate că emigrarea evreilor ar trebui deci să se efectueze pe cale gratuită, totusi societatea ORAT (societate autorizată de către Ministerul de Interne să organizeze emigrarea evreilor, condusă de un anume A.L.Zissu, NA) – de conivenţă cu organizaţiile sioniste clandestine si ilegale din ţară – încasează în România de la emigranţi sute de milioane de lei, punând locurile disponibile la mezat. Astfel, un loc a ajuns să se plătească cinci milioane lei.(în iunie 1944, cursul liber leu/dolar ajunsese la cca. 200/1, pe atunci un dolar era cam de 10 ori mai “valoros” decât astăzi, aşa că ar reprezenta cca. 250,000$ de azi, o sumă imensă pentru acea vreme, pentru comparaţie, salariul lunar al unui muncitor era 2500 lei) Faţă de organizaţiile evreiesti din străinătate, societatea ORAT pretextează că aceste încasări sunt necesare pentru a plăti anumite taxe statului român care altfel nu ar permite emigrarea. În realitate însă, nici statul nici Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale nu încasează un ban de la societatea ORAT.

Clar de tot. Deci nu statul român jefuia evreii ce plecau din ţară, ci proprii lor concetăţeni, băieţii super-deştepţi, sioniştii în frunte cu dl. Zissu. Aşa că aserţiunea cu evreii arestaţi de către poliţia legionară la întâmplare este fabulaţie pură. Ştiau ei foarte bine ce afaceri şi ce sume învârteau respectivii. Bunăoară cei doi frati Rauch, ridicati de politia legionară de la Hotel Bulevard, care mai fuseseră arestati cu câteva zile mai înainte, împreună cu alti patru membri ai Oficiului Palestinian, veniti în Bucuresti din provincie, probabil pentru acelasi scop. Indiferent de toate acestea, asasinarea acestor oameni rămâne tot o faptă odioasă, sper ca ucigasii să se fi regăsit printre cei condamnati la moarte ulterior sau la muncă silnică pe viată. Pentru că trebuie spus că la procesele ulterioare, mii la număr, s-au dat pedepse grele, niciuna mai mică de 5 ani de ocnă, mergând până la pedeapsa capitală, pedepse care nu s-au dat numai pentru participare la asa-zisa rebeliune, ci mai ales pentru fapte concrete. Răspunsul se află în dosarele miilor de procese ce au avut loc, încă o pistă de cercetat pentru a deslusi cele întâmplate în acele zile tulburi, si pe care comisia de redactare a Raportului Final asupra Holocaustului din România, cred că nici nu s-a uitat, orişicât, nici nu pomeneste absolut nimic de ele. Practic, în urma asa zisei rebeliuni au fost arestati 9352 de participanti, din care 2980 au fost trimisi în judecată, 1842 fiind mai apoi condamnati.

Cât despre infiltrările comuniste în Garda de Fier, despre care se tot vorbeste, acestea făcând scopul uneltirilor lui Eugen Cristescu pentru a învrăjbi chipurile pe Antonescu cu legionarii, trebuie spus ca acestea nu au avut un rol chiar asa de important pe cât se spune. La un număr de cel putin 20,000 de membri legionari ai CML numai, cei maxim 500-1000 de membri ai PCdR, să fi intrat toti, in corpore în Garda de Fier si nu puteau să facă mare lucru, cu toate că din informările trimise de Eugen Cristescu lui Antonescu rezultă exact contrariul. Admit că în cazul tulburărilor din cartierele evreiesti, câtiva instigatori comunisti experimentati să poată să fi avut un oarece succes, dar să modifice orientarea politicii legionare, nici vorbă. De altfel, în documentele de arhiva, acestia nu apar decât ca pescuitori în ape tulburi, profitori ai unei situatii insurectionale în situatia în care organele de ordine în stat au fost partial paralizate. În Nota DGP din 9 februarie 1941, ANB, fond, DGP, 1941, f1 se mentionează că, citez:

…interesul sporit al Moscovei fată de situatia din România este demonstrat si de un raport documentat transmis de PCdR la 9 februarie 1941 Internationalei a III-a, cu privire la statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate la circa zece miliarde lei.(valoare exagerată grosolan, NA) Raportul era însotit de un reportaj filmat asupra modului în care s-a desfăsurat rebeliunea în Capitală si în cele mai importante centre din tară. În concluzie, PCdR raporta că actiunea de penetratie comunistă în cadrele Miscării Legionare a dat rezultate neasteptate si că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revolutie in România.

De asemenea, în alte rapoarte din arhive se mentionează faptul că un număr nedeterminat de comunisti ar fi participat la jafuri si devastări, citez (Ordinul nr. 87/1941 A.N.B., fond DGP, D.2/1941, f. 11. şi f. 97):

Legaţia Sovietică din Bucuresti era de acord cu faptul că în Miscarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar multi dintre acestia, cu ocazia rebeliunii, au atâtat spiritele provocând dezordini şi chiar participând la jafuri.

In imagine, legitimatia de calatorie a lui David Stoliar, singurul supravietuitor de pe Struma.

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: