Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (43)

Milo Beiler

Şi în fine, să discutăm despre o listă a tuturor victimelor din acele zile tragice, listă pe care am preluat-o dintr-o carte a d-nei Lya Benjamin, lucrare intitulată Evreii din România între anii 1940-1944, autori Lya Benjamin si S. Stanciu, Federatia Comunitătilor Evreiesti din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Editura Hasefer, 1993, informaţiile fiind preluate din arhiva CNSAS, o listă oficială, provenind probabil din arhiva SSI, ultimul deţinător fiind SRI.(A.S.R.I. FP 40010, vol.60 f.216) Lista conţine numele victimei, etnia, ocupaţia, dar şi un detaliu extrem de important, locul sau zona unde a fost găsit cadavrul. Este indicat de asemenea şi numărul dosarului, dovadă că o anchetă a fost deschisă pentru fiecare caz în parte. În total, un număr de 212 victime, aduse la IML “Mina Minovici“ după aşa-zisa rebeliune. Dintre acestea, 109 sunt evrei, restul de 9 evrei, printre care şi cele două cadavre ne-identificate, încredinţate Crematoriului pentru incinerare după anchetă, ne-figurând în listă. Mai mult ca sigur, pentru acestea 7, certificatele medico-legale de deces în vederea înhumării, au fost eliberate la domiciliu, fără să mai fi fost nevoie aducerea la Morgă. Este vorba despre victime ucise în casele lor, aşa cum a fost cazul crimelor din locuinţa fam. Frânghieru din Intr. Colentina nr.15, unde au fost împuşcaţi capul familiei, Moise, şi fiul cel mare, Haim(Carol), ca şi cazul copilului Rodrigues Maurras Brickman, din str. Mihai-Vodă nr.9, împuşcat cu un foc de armă tras din stradă de către o persoană ne-identificată. Analiza acestei liste mi-a permis deducerea unor concluzii suplimentare, care confirmă anumite ipoteze enunţate de participanţii direcţi la evenimentele din acele zile. Pentru început să lămurim cazul dlui Hugo Haffner despre care scria dl. Filip Brunea-Fox în cartea Oraşul Măcelului. În listă, acesta apare la poz.56, nr. dosar 117, de etnie germană, cadavrul a fost găsit pe Calea Victoriei. Deci nu era evreu, aşa cum în mod eronat a precizat dl. Brunea-Fox, eroare preluată probabil din anunţul de la morgă, unde şi numele era ortografiat incorect, şi nu locuia în Calea Victoriei, eroarea provenind mai mult ca sigur din aceeaşi sursă. Altă chestiune interesantă apare la poz. 47, unde figurează cadavrul unui bărbat ne-identificat, găsit ars într-o camionetă pe Calea Victoriei. Camioneta apare în imaginea 25 de la sfârşit. Este vorba despre o camionetă din dotarea armatei, “capturată” de victimă, camionetă ce a luat foc, sub tirul armatei probabil, soferul improvizat pierzându-si viata in incendiu, „soldatul stropit cu benzină şi incendiat de către legionari” din comunicatul propagandistic si mincinos dat de autorităti, menit a “motiva” pe militarii ce mai aveau oarece ezitări de a împusca oameni ne-vinovati, autor Willy Pragher, imagine aparţinând Landesarchiv Baden Würtemberg, Freiburg. Căutând mai departe în listă, am mai descoperit ceva detalii interesante. În primul rând, şi asta este cea mai importantă informaţie, cadavrele celor despre care se presupune că ar fi fost ucişi la Abator, chiar au fost găsite în zona abatorului, la cei 12 ale căror nume se regăsesc în Cartea Neagră, 10 indicaţi de către Matatias Carp, plus încă doi, ce se regăsesc în nota de subsol, citat din articolul din Jurnalul de dimineaţă, din care doi au scăpat, s-au mai adăugat trei nume, astfel că lista celor 15 despre care se presupune că ar fi fost ucişi la Abator este acum completă. Este vorba despre un anume Misu C. Goldschläger, reprezentant comercial, (poz.61, dosar nr.122), cumnatul d-lui Marcel Iancu, amintit de către Mihail Sebastian în memoriile sale, apoi un anume Alexandru Dober, blănar, (poz.61, dosar 121), şi în fine, senzaţional, un anume Henri Kira Kirchen, conte de Bellagio, german, rentier, (poz.63, dosar nr.124). Iată deci, neamţul despre care vorbea dl. Charles Krafft, a apărut şi el. Ca atare, din cei 15, menţionaţi peste tot, inclusiv în Raportul Final, doar 14 erau evrei, încă o dovadă, dacă mai era nevoie, a seriozităţii cu care a fost abordată cercetarea acestui aspect atât de mediatizat, citat, iterat şi re-iterat de mii şi mii de ori în literatură, presă scrisă şi online, emisiuni tv şi discuţii online pe forumuri. Cu atât mai mult, cu cât impactul emotional al unor astfel de fapte de o cruzime inimaginabilă este devastator. Bătaie de joc inadmisibilă la adresa românilor, îmi pare rău, dar nu am alte cuvinte. S-ar putea spune – ce mai contează dacă au fost 14 sau 15 victime? Ba bine că nu! Pentru că lista “inadvertenţelor”, ca să fiu blând, nu se opreşte aici. Iată că parcurgând lista, la poz. 50, dosar nr.111, găsim un amănunt şi mai senzaţional. Avocatul Milo H. Beiler, despre care dl. I.N. Vlădescu, “procurorul” trimis chipurile de către Ion Antonescu să ancheteze cele petrecute la abator, afirma în articolul din Jurnalul de dimineaţa nr.57, din 21 ianuarie 1945, că ar fi fost găsit în incinta abatorului, atârnat în cârlig, cu pântecele spintecate şi cu intestinele înnodate de gât în chip de cravată, autorul menţionând în mod expres aceste aspecte, deoarece afirmă că ar fi cunoscut personal victima, deci, cadavrul d-lui Milo Beiler, avocat, împuşcat, atît şi nimic mai mult, a fost găsit în Şos. Bonaparte, Bd. Iancu de Hunedoara de azi, adică exact în partea opusă a oraşului. Un loc în care s-au dus cele mai violente lupte între legionari si armată, loc în care, pe cca. 300m se găseau Presedentia Consiliului de Ministri, Cazarma Gardienilor Publici şi Sediul Central Legionar. Amploarea luptelor se vede si în ilustratiile de la sfârsit. Este clar că în aceste condiţii toată teoria d-lui I.N. Vlădescu, si implicit, afirmatiile din Raportul Final, se clatină serios de tot. O greşeală este aproape exclusă, cu atât mai mult cu cât lista provine de la un serviciu serios de informaţii. Se ştie cât de meticulos cu informaţiile era dl. Eugen Cristescu, ca şi subalternii acestuia, iar competenţa SSI este recunoscută. Ca atare, nu pot decât să re-iterez părerea exprimată anterior privind competenţa şi seriozitatea cu care comisia de redactare a Raportului Final asupra Holocaustului din România a abordat aceste probleme delicate, dar şi “arzătoare” ale istoriei noastre recente. Toată teoria dânşilor cu evreii atârnati în cârlige la abator s-a dus de râpă. Definitiv și irevocabil! Nu degeaba am lăsat în mod intentionat această discutie la urmă. Să tragă fiecare concluziile de rigoare.

În fine, deşi aparent nu face obiectul cercetării de faţă, să discutăm puţin şi despre victimele ne-evreieşti ale evenimentelor violente din 21-23 ianuarie 1941. Aşa cum am precizat deja, în Bucureşti au fost 236 de victime, din care jumătate exact, evrei. Comunicatul oficial, apărut după câteva zile, în 6 februarie 1941, în Universul, preciza, citez: …mai mult de jumătate din numărul celor căzuti îl formează comunistii recrutati dintre muncitori, meseriasi, functionari comerciali, soferi, ucenici etc… Păi atunci să analizăm puţin lista. Sigur, ea nu precizează apartenenţa la PCdR a celor ucişi, dar ne permite însă să tragem oarece concluzii interesante în legătură cu această afirmaţie. Astfel, în Bucureşti, dintre cele 118 victime, 8 nu erau români, din care 5 germani, printre care şi cel găsit la Abator, o unguroaică, un grec şi un rutean. Şi mai interesant a fost să facem o statistică a locurilor de unde au fost aduse cadavrele. Pentru că este o adevărată surpriză. Dacă în cazul evreilor, majoritatea covârşitoare a cadavrelor a provenit din Pădurea Jilava, (86 din 118, cca. 73%) fiind posibil, asa cum spuneam deja, ca o bună parte dintre evrei să fi fost împuscati în acelati loc ca si restul de ne-evrei, cadavrele fiind duse ulterior la Jilava, în scopul incriminării legionarilor, în cazul ne-evreilor, cam în aceeaşi proporţie, victimele au fost aduse dintr-o zonă cuprinsă între P-ţa Teatrului, Palatul Telefoanelor de azi, si Prefectura de Poliţie, magazinul Victoria de azi, adică dintr-o zonă lungă de cca. 300 de metri din Calea Victoriei.  Pentru că mi-este greu să cred că militarii au putut face distinctie între evrei si crestini, ca si legionarii rebeli, de altfel. Aceasta confirmă ideea exprimată anterior că armata a împuşcat la grămadă pe cei ce întâmplător treceau pe acolo, ca să “iasă numărul de morţi”, necesar confirmării victoriei generalului Antonescu, scenariu repetat identic în 22 decembrie ’89. Tot din listă vedem că majoritatea celor ucişi erau functionari comerciali, probabil că lucrau în birouri si magazine din zonă, fiind surprinsi de gloante la locul si momentul ne-potrivit. Şi mai interesant este faptul că nici una dintre victime nu a fost găsită la Bănesa, nici evrei, nici ne-evrei, deşi în cartea Pe marginea prăpastiei, este menţionat şi acest aspect, împreună cu o imagine. Chestiunea aceasta apare ca o “fisură” în înscenarea făcută de către autorităţile antonesciene. Repet, nici un cadavru din listă nu a fost găsit la Băneasa. Este greu de crezut că printre cele 24 de cadavre de ne-evrei, ce nu au fost aduse la IML după tulburări, să se fi regăsit cadavrele de la Băneasa, despre care se tot vorbeşte, pentru că probabilitatea este extrem de redusă. Să mai adăugăm în completare si cele mentionate în jurnalul său de către dl. René de Weck, vom vedea si de ce, citez:

După Jilava au urmat asasinatele comise de legionari, pogromurile din Bucureşti şi din alte părţi, evrei omorâţi în cârligele abatoarelor sau incineraţi de vii în casele lor, soldaţi îmbibaţi de benzină şi transformaţi în torţe…

Însemnarea datează din 25 februarie 1941. Este clar că dânsul bate câmpii, dat fiindcă, asa cum am văzut, o singură victimă a murit incendiată, si nu era nicidecum soldat, si nici evreu. De altfel, tot din listă aflăm că din cele 118 victime evrei, doar 18 au fost găsite în diverse locuri din oras, locuri care oricum nu se găseau în cartierele evreiesti (86 – Jilava, 14 – Abator, restul în Sos. Bonaparte si Sos. Mihai Bravu, etc…, un singur cadavru a fost găsit în Calea Văcăreşti, respectiv poz.2 în lista de la CNSAS, un anume Isidor Goldstein, funcţionar, unul din cei 18 asasinaţi în casele lor sau scoşi în stradă şi împuşcaţi), deci un singur evreu a fost omorât în cartierele evreiesti, asta à propos de Pogromul din cartierele evreiesti, poveste cu care ni se tot spală creierul cu piatră ponce de ceva vreme. Din cei 18, câtiva evrei au fost omorâti chiar în casele lor însă, este vorba de crimele din locuinta fam. Frânghieru, unde au fost împuscati tatăl si fiul cel mare, apoi mai este si un anume Rodrigues Maurras Brickman si un anume Eduard Braunstein, si mai sunt câtiva, toti mentionati în Cartea Neagră, posibil răfuieli personale. Să mai adăugăm că dl. René de Weck, în jurnalul său, nu pomeneste absolut nimic despre Raportul cu privire la pogromul legionarilor,(sic!) întocmit se pare, de un diplomat elvetian la Bucuresti(?), citat de către dl. Jean Ancel, desi era cel mai îndreptătit să stie despre acest asa-zis raport trimis în Elvetia. In imagine, avocatul Milo Beiler, gasit impuscat in Sos. Bonaparte, si nicidecum la Abator,  atârnat în cârlig, cu pântecele spintecate şi cu intestinele înnodate de gât în chip de cravată. Asta este situatia. (va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: