Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (47)

Bucharest Romania 1940 A gym class

Si acum, câteva păreri personale, dacă îmi este permis. Din tot ce s-a spus aici, se conturează cu claritate faptul că toată această asa-zisă rebeliune legionară nu a fost decât o înscenare, pusă la cale de către Ion Antonescu, împreună cu Eugen Cristescu. Pentru detaliile sordide ale acestei afaceri tenebroase, este de înteles că Antonescu a dat mână liberă SSI-ului. Scenariul a fost repetat identic în decembrie ’89, Stiti cum se zice, Repetitio mater studiorum est. Pe fondul unui conflict politic, armata intervine să pună capăt tulburărilor, împuscă nevinovati la grămadă pentru a justifica victoria “fortelor sănătoase ale natiunii”, pentru ca ulterior, propaganda învingătorului să dea vina pe elemente detestate de către populatie. Atunci în 1941 erau comunistii, în ’89 au fost securistii si teroristii, stiti D-vs, teroristii kama-sutra, cei care trăgeau din orice pozitie. D-nii Ion Iliescu, Petre Roman si Silviu Brucan i-au văzut, noi nu, cert este că armata n-a capturat nici unul. Cum nici în 1941 n-a capturat nici un comunist printre legionarii asediati în clădirile sedii de institutii publice. Cum în România de atunci, si nici în cea de mai apoi, evreii nu purtau semne distinctive, ne-având cum să-i deosebească, armata a împuscat la grămadă, cca. 80% din cei ucisi, atât crestini, cât si evrei, căzând victime nevinovate ale militarilor. Restul de 20% au fost victime ale unor răfuieli personale, la cei împuscati în locuinta proprie mă refer, victime ale jafurilor, si la cei lichidati de către politia legionară. Cadavrele culese de pe stradă au fost duse la Morgă, este vorba despre ne-evrei, mai mult de jumătate dintre ei, comunisti chipurile, asa cum va preciza ulterior comunicatul oficial, iar cadavrele evreilor au fost duse în Pădurea Jilava, pe de o parte pentru a “descărca” armata de jumătate dintre victime, si pe de alta, pentru a-i “încărca” pe legionari cu un acelasi număr de crime. Istoria cu Abatorul face parte din aceeasi actiune de dez-informare a SSI, zvonul fiind lansat după toate probabilitătile chiar în timpul asa-zisei rebeliuni, imediat ce germanii au hotărât să încline balanta spre Antonescu. Ulterior, după lovitura de stat de la 23 august 1944, sub paravanul trupelor sovietice de ocupatie, cu miile de activisti evrei proaspăt înscrisi în Partidul Comunist, sub conducerea politrucilor evrei veniti călare pe tancurile sovietice, având întrega presă si propagandă în mâinile lor, ei vor încerca să confiste si să valorifice în beneficiul lor acest zvon.

Tot la capitolul păreri personale să discutăm putin si despre resorturile conflictului dintre generalul Ion Antonescu si legionari. Un aspect extrem de important, ocolit cu grijă de către istoricii de toate orientările, este că Ion Antonescu a semnat Pactul Tripartit, să-mi fie iertat, cu mintea lui cazonă de “soldat prost “, fără să tină seama de părerea Ministrului de Externe, printul Mihail Sturdza, mare căpetenie legionară, Comandant al Bunei Vestiri, care avea deja aproape o jumătate de secol de activitate diplomatică în spate, si care ceruse garantii solide privind Basarabia, Bucovina, si mai ales Ardealul, dar si privind înzestrarea armatei. Printul Mihail Sturdza va refuza să semneze,(NB) asa că Ion Antonescu a fost singurul semnatar, angajând România într-un război cu sovieticii fără a pune aliatului german nici o conditie majoră. Deabia spre sfârsit, atunci când armata germană dădea înapoi, pe când trupele sovietice se apropiau de Nistru, au început să sosească tancurile si tunurile grele de care avusesem atâta nevoie, iar Hitler a pus oarecum în discutie statutul ulterior al Ardealului. Dar atunci era deja mult prea târziu. Atunci, în 23 noiembrie 1940, Antonescu avea toate atuurile în mână, petrolul, grânele, materiile prime, plus o armată de aproape un milion de soldati, care desi prost echipati si insuficient instruiti, erau dornici să îngenunche fiara comunistă, mai mult chiar decât nemtii însisi. A fost debutul unui conflict cu legionarii, dar si prima mare greseală politică a lui Antonescu, care va constitui si principalul cap de acuzare la procesul ce-l va conduce în fata plutonului de executie. Istoricii, ca si propaganda de atunci, dar si cea de acum, vorbesc despre jaful legionar din cadrul procesului asa-zis de românizare a economiei, ca si despre atmosfera de teroare si ne-sigurantă ce se instalase în tară. Sigur că da, au fost numerase cazuri de abuzuri în cadrul acestui proces, multe enumerate si de către Matatias Carp în Cartea Neagră. Adevărul este că legionarii căutau, de multe ori actionând prin fortă si amenintări, să împiedice acapararea unei bune părti a economiei, şi implicit a întreprinderilor evreiesti, de către germani, sasi si alti investitori “strategici”, cum se spune azi, ce plăteau cu valută forte, încercând să pună mâna pe economia românească. Nimic nou sub soare, cum spuneam deja, scenariul se va repeta identic după ’89. Aceasta a fost a doua cauză a conflictului cu Antonescu, cu germanii de fapt, ca atare si cu Antonescu, care în acel moment căuta să le cânte în strună germanilor, pentru a-l ajuta să-i elimine pe legionari de la putere. A treia cauză a conflictului, pe care am mentionat-o deja anterior, este că si Antonescu a comis aceeasi greseală ca si Carol al II-lea, încercând să confiste Miscarea Legionară în beneficiu propriu. Este poate si motivul pentru care Horia Sima nu a participat la convocarea de re-conciliere la Berchtesgaden din 14 ianuarie 1941 cu Adolf Hitler, Antonescu ducându-se singur. Poate se temea, că Hitler, cu stilul său autoritar si impetuos, să nu-i ceară să predea sefia Legiunii, spre binele patriei, evident, chestiune aproape imposibil de refuzat în împrejurările de atunci, războiul cu sovieticii ce bătea la usă. Sunt explicatii extrem de plauzibile ale conflictului cu legionarii, pe care istoricii de ieri si de azi le ocolesc cu grijă, inutil să spun si de ce. Azi, mai mult ca oricând, Miscarea Legionară este supusă unui continuu asediu mediatic, unei denigrări sistematice, tot asa cum se caută în continuare solutii “legiferate“ pentru reprimarea “legală” a celor ce rostesc adevăruri ne-convenabile pentru evrei.

Câteva concluzii la final. Constatări pe care le fac, trebuie să spun, si cu multă amărăciune. Să-i dăm cuvântul lui Horia Sima, cel care în wikipedia, exact cum spuneam, balanced and Zionist in nature, este incriminat drept politician fascist român, care a initiat si condus cel mai mare si cel mai violent pogrom împotriva evreilor din istoria Munteniei, Pogromul de la Bucuresti. Deci, din Era Libertătii, vol.2, citez:

…conducerea evreiască de pe atunci nu poate fi scutită de răspunderi. Ei au intrigat pe lângă Antonescu, alături de alte forte, să ne lovească pe la spate. Evreii au fost beligeranti în această ciocnire. Când esti beligerant, trebuie să te astepti si la pierderi. E în logica faptelor. Matatias Carp, în Cartea Neagră, recunoaste că conducerea evreiească n-a fost străină de evenimente si chiar se laudă cu această ispravă. Matatias Carp mai spune că se asteptau si la „convulsiuni”, ca urmare a actiunii temerare a lui Antonescu. „Convulsiunile”, prevăzute de Carp au venit si peste evrei, soldându-se cu moartea a 124 dintre ei.(118 de fapt, NA)

Astăzi, desi au trecut de atunci mai bine de 70 de ani, această infamă istorie, a evreilor atârnati în cârlige la abator, este re-iterată cu si mai multă înversunare de către evrei, dar si de către unii români, cazul d-lui Mircea Albulescu este elocvent. Dar nu numai dânsul, mai sunt si altii pomeniti aici, dl. Adrian Cioflâncă, ca si restul de istorici români ce si-au pus semnătura pe Raportul Final – în fine, este normal ca dânşii să-si asume si răspunderea pentru ce au semnat, dar mai sunt si altii, care re-iterează acest aspect, ori de câte ori au ocazia, asa cum a făcut si dl. Alexandru Laszlo într-o polemică cu dl. Sorin Lavric, pe tema unei biografii a lui Noica. Expresii de genul apologet fascist, hagiograf al legionarilor, etc…, tot arsenalul propagandei iudeo-comuniste, mă scuzati, dar n-am găsit altă rimă, ăsta este termenul cel mai potrivit, împănează copios discursul stimabilului, fără însă să uite de episodul cu abatorul, unde citează integral pasajul din Raportul Final. Tot asa cum au procedat si acel Vindecător, ca si acea evreică mesianică, ce-si spune Otniela Batt-zion (numele real al dânsei este de fapt Daniela Onu), cei doi care m-au incitat să scriu această carte. Era de fapt datoria istoricilor evrei să lămurească aceste aspecte. Dar nu de calibrul moral al unui Jean Ancel, un jidan adevărat, un jidan pur-sânge, animat de spirit de răzbunare. Măcar si lămurind această infamă istorie, se putea încheia un armistitiu al războiului iudeo-român, râzboi ce datează de mai bine de 200 de ani, de când evreii askenazi au început să se infiltreze în masă pe teritoriul istoric românesc, ca să folosesc definitia dată de către Căpitan. Din păcate, incriminarea românilor, ca si impactul emotional asupra unei părti a populatiei, sunt se pare, mult mai utile, si, asa cum am văzut pe aici, mult mai bănoase. Este atitudinea din totdeauna a evreilor, de a păstra, a perpetua si a valorifica orice abjectie în interes propriu. Din aceleasi motive, Matatias Carp a introdus într-o notă de subsol acel mizerabil citat din Jurnalul de dimineată, sursa unică a celor ce sustin veridicitatea acestei infame istorii, iar Marele Rabin Dr. Alexandru Safran, în prefata Cărtii Negre nu l-a contrazis, desi nici dânsul, cu toate că se ocupase personal de înmormântarea a 112 dintre victime în Cimitirul Sefard din Sos. Giurgiului, nu văzuse nici intestine înnodate de gât, nici burti despicate, nici restul de orori descrise în nota de subsol. Dar a lăsat-o asa, că nu se stie niciodată cum devine chestia. Iar dacă legionarii sut acuzati de toate relele din lume, inclusiv disparitia dinozaurilor, iar nu se supără nimeni. Cam asta este gândirea dânsilor… Trist, dar adevărat… Imaginea de azi, din arhiva Yad Vashem, cota 99GO6. Nu va speriati, nu sunt evrei atarnati in carlige la abator, este doar un exercitiu de gimnastica, executat de elevii evrei ai unui liceu din Bucuresti, în 1940. (va urma)

Etichete: , ,

2 Răspunsuri to “Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (47)”

  1. dan Says:

    Ce nesimțire….asta e Mussolini cu amanta sa spînzurat cu capul in jos ….auzi ….elevi evrei in Bucuresti

    • wamkihok Says:

      Ești sigur, stimabile? Ia mai caută mata pe net poza cu Mussolini. E puțin mai altfel. Desigur, glumesc. A durat ceva timp, până să se prindă careva. Și iată că până la urmă adevărul iese la iveală. Da, realmente este imaginea cu Musolini, Petacci și încă câțiva membri ai guvernului său, asasinați de comuniști, „în numele poporului italian”. Mussolini a făcut multe greșeli, ca și Ceaușescu, dar amândoi meritau o judecată corectă. În fine, nu degeaba am dat cota din arhiva Yad Vashem, chiar nesimțire curată. Domnul care a remarcat asta, merită un premiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: