Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (52)

liberty-park-sign-small

Anexa 4

Manifestul Liberté pour l’histoire semnat de un grup de intelectuali francezi apărut în 13 decembrie 2005 în revista © Libération

Acest manifest este un semnal de alarmă tras de intelectualitatea franceză, semnalând efectul devastator pentru libertatea de exprimare pe care îl poate avea politizarea evenimentelor istorice. Manifestul a apărut în româneste pentru prima dată în ziarul Ziua, fiind reluat ulterior pe situl lupta ns. Dat fiindcă articolul respectiv nu mai este de mult online, am tradus acest manifest, făcând si câteva comentarii la sfârsit. Deci:

„Libertate pentru istorie!”

Impresionati de interventiile politice din ce în ce mai frecvente în aprecierea evenimentelor trecutului, ca si de actiunile judicare întreprinse contra istoricilor si altor intelectuali, tinem să re-amintim următoarele principii:

-Istoria nu este religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici o opreliste, nu cunoaste tabu-uri. El poate însă să deranjeze.

-Istoria nu are nimic de-a face cu morala. Istoricul nu are rolul de a ridica în slăvi sau de a condamna, el explică.

-Istoria nu este sclava actualitătii. Istoricul nu se cramponează de trecutul schemelor ideologice contemporane si nu introduce în evenimente trecute sensibilităti contemporane.

-Istoria nu e memorie. Istoricul, în cadrul unui demers stiintific, adună amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele, cu urmele, si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, dar nu se poate reduce la ea.

-Istoria nu este un obiect juridic. Într-un stat liber, definirea adevărului istoric nu tine nici de Parlament, nici de puterea judiciară. Politica de stat, chiar dacă este animată de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei.

Violarea acestor principii a fost realizată prin articole de lege succesive, în special legile din 13 iulie 1990, legea din 21 ianuarie 2001, legea din 21 mai 2001 si legea din 23 februarie 2005, care au restrâns libertatea istoricului, i-au impus prin amenintarea sanctiunilor, ce trebuie să caute si ce trebuie să descopere, i-au prescris metodele si i-au impus limite. Cerem abrogarea acestor dispoziţii legislative ne-demne de un sistem democratic.

Semnat de Jean-Pierre Azéma, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques Becker, Françoise Chandernagor, Alain Decaux, Marc Ferro, Jacques Julliard, Jean Leclant, Pierre Milza, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, René Rémond, Maurice Vaïsse, Jean-Pierre Vernant, Paul Veyne, Pierre Vidal-Naquet et Michel Winock. Publicat in © Libération, 13 decembrie 2005

QED. Exact ce am făcut si eu în lucrarea de fată. Este cred mai mult decât evident motivul imixtiunii legislativului si executivului francez în problemele istoriei. Evident că nu de Charlemagne sau Vercingetorix îi durea pe dânsii, ci de evenimentele legate de istoria recentă, holocaustul & co. Nu trebuie decât să căutăm putin pe internet pentru a vedea care este obiectul respectivelor legi. Bunăoară, legea din 13 iunie 1990 se referă la reprimarea actelor de rasism, xenofobie si anti-semitism. Nici o problemă, avem si noi una asemănătoare, celebra OUG 31/2002 legiferată mai apoi prin L107/2006. Sigur că da, intentia ne-mărturisită a legislativului român a fost să blocheze orisice discutie privind miscarea legionară, Căpitan, Antonescu, si alte asemenea. Ideea e că în final n-a prea iesit schema, legea care vasăzică, asa cum au gândit-o dânsii, adică să reprime orice referire la subiectele delicate, ca să zic asa, n-a prea mers. Sigur, mai e si chestia cu negarea holocaustului, care într-adevăr e sanctionabilă. Nici o problemă, se poate nega pe bucătele, chestie ne-condamnabilă, că doar n-o fi careva prost să-l nege la modul grosolan. În fine, problema nu e legea în sine, ci faptul că anumiti indivizi gălăgiosi si fără vreo competentă dovedită în domeniu, vezi dl. Marco Maximilian Katz si oengeul sau, mai e unul Raetchi, devenit deputat la ultimele alegeri, ultimul apărut în schemă, si mai sunt o droaie, care extind orice fapt istoric cât de mărunt legat de persecutia evreilor la chestii „grele”, în spetă pogrom si holocaust. Vezi modul în care asasinarea celor 118 evrei, reprezentând putin peste 0,1% din populatia evreiască a Bucurestiului, a fost extinsă la notiunea de pogrom, o exagerare grosolană si o denaturare abuzivă a notiunii de pogrom, termen definit clar în orisice dictionar. Ca atare, conform dialecticii dânsilor, dacă descoperi să zicem, că de fapt au fost numai 117 victime, nu 118, care se admite că ar fi cifra oficială, gata! negi pogromul, care la rândul său, face parte din holocaust, ca atare negi holocaustul, la ocnă cu tine! exact asa îmi făcea un proces de intentie tipic stalinist, individul ce-si zice Vindecătoru, atunci când am afirmat că nu există probe concrete cu privire la subiectul nostru, evreii agătati în cârlige la abator. Cu alte cuvinte, ideea e că această lege, pe lângă faptul că este inutilă şi inaplicabilă, mai este utilizată şi ca instrument de teroare, ameninţare şi şantaj. Următoarea lege la care se face trimitere în manifest, se referă la recunoasterea oficială a genocidului armenilor. Extrem de abuzivă, ea creează un precedent periculos prin faptul că substituie printr-un act juridic adevărul istoric. Exact ceea ce spuneam despre Raportul Final asupra Holocaustului din România. Dacă va fi legiferat, adică dacă va fi asumat printr-o lege de către legislativ, negarea chiar si a unei virgule din acest raport te va transforma instant în infractor. Iar de-aici si până la pârnaie nu e decât un pas, pentru că în cazuri de genul ăsta justitia se miscă rapid. De-asta m-am grăbit să termin această carte, înainte ca raportul să fie legiferat, pentru că asta se urmăreste, după cât se vede. Sper totusi ca în această eventualitate, legea să nu se aplice retroactiv, dar cine ştie? În România totul este posibil! Cum spuneam însă, s-ar putea să nu meargă, să nu le convină asumarea printr-un decret. Pentru că atunci, orişice aspect va putea fi contestat în instanţă, unde s-ar putea să nu se ştie, astfel că în cazul unui verdict pozitiv, să fie obligaţi să corecteze anumite aspecte. Cum este şi cazul de faţă, al evreilor atârnaţi în cârlige la abator. Pentru că se vor găsi destui care să nege aceste aspecte în instanţă. Exact ce am spus si repet, nu mor caii când vor câinii, un superb proverb românesc. Următoarea lege la care se face trimitere în manifest se referă la recunoasterea sclaviei drept crimă contra umanitătii. Dat fiindcă am trăit ceva ani buni în Franta, voi încerca să explic cam unde bate această lege. În principal se doreste a se pune capac istoricilor care au dovedit că Franta a băgat mult mai mult decât a scos din fostul ei imperiu colonial, asta fiind si una din cauzele pentru care azi Franţa este o mare putere SH. Adică se doreste reprimarea celor ce contrazic teoriile oficiale cu care se spală încă din fragedă pruncie creierul copiilor francezi, chestii gen să-i iubim pe negri, ei sunt fratii nostri, părintii lor au fost sclavi pe plantatiile noastre, etc… De aici si până la a pompa bani la greu în fostele colonii, în compensatie pentru exploatarea nemiloasă din trecut chipurile, bani ce sunt deturnati de către autoritătile locale corupte spre cumpărarea de armament si sustinerea de mini-războaie locale, care-i îmbogătesc tot pe băietii super-deştepti, războaie ce fac milioane de victime printre băietii super-prosti, evident, nu-i decât un pas. Nici noi nu suntem departe, locuri special rezervate în licee de prestigiu, fără concurs, pentru tigani, institute de învătământ superior separate pentru unguri, samd… Suntem prea săraci să mai avem si colonii, mai degrabă înclin să cred că noi vom fi cei colonizati, noi ăia care vom face prostia să rămânem în această tară a nimănui, condusă de borfaşi, turnători, foşti securişti, foşti activişti de partid si plagiatori, în loc să ne luăm câmpii de nebuni oriunde alt-undeva. Ultima lege incriminată în manifest se referă la recunostinta materială fată de cetătenii francezi repatriati. Desi pare a nu ne interesa, este de fapt o lege care a ridicat enorme probleme pentru opinia publică franceză, săpând o prăpastie adâncă între cei politic corecti si cei ce au trăit istoria tragică a retragerii din Algeria. Dar ne interesează enorm si pe noi, asa cum vom vedea în continuare. În principiu este vorba despre acordarea de despăgubiri materiale cetătenilor francezi care au avut de suferit între 31 octombrie 1954 si 3 iulie 1962, perioadă în care a avut loc oficial războiul din Algeria. Criticile violente ale stângii politic corecte au vizat în special faptul că în prevederile legii ar fi inclusi si fostii membri OAS, socotită drept organizatie teroristă. Ce s-a întâmplat pe scurt în acei ani, întâmplări pe care eu le-am trăit? Versiunea oficială spune că după ce presedintele Charles de Gaulle a dat posibilitate armatei să se desfăsoare în Algeria pentru a zdrobi insurectia pro-comunistă a Frontului de Eliberare Natională algerian, sustinut si de comunistii si pacifistii francezi, acesta a decis să acorde independenta Algeriei. Aceasta însemna implicit masacrarea francezilor si a sustinătorilor lor algerieni, nationalizări, confiscarea averilor, tot ce a trăit si România după instaurarea comunismului. Fără a mai vorbi despre asasinatele si actiunile criminale dinainte si din timpul celor 8 ani de război. Chestie care s-a si întâmplat ulterior, bilantul fiind înspăimântător, cel putin 100,000 de algerieni presupusi pro-francezi masacrati după încheierea ostilitătilor. Cei mai lucizi, presimtind ce avea să se întâmple, au plecat care încotro în cele patru zări, căutându-si un rost pe aiurea în lume. Si nu erau putini, la cca. 9 milioane de locuitori, Algeria avea înainte de război cca. 1 milion de europeni, în majoritate francezi. Acestia îl socotesc si acum pe gen. Charles de Gaulle un trădător si un criminal. Altii însă au hotărât să reziste cu orice pret, înarmându-se. Asa a luat nastere OAS (Organisation de l’Armée Secrète) initiată de un grup de militari si civili patrioti care se opuneau abandonării Algeriei, uniti sub deviza Algeria este franceză si asa va rămâne. Evident că lupta a trebuit dusă pe două fronturi, în primul rând cu comunistii din Algeria ca si cu sustinătorii lor francezi din Alger, dar si cu inamicii capitularzi din metropolă. Într-un final, cei cca. 1000 de patrioti reuniti în OAS vor trebui să abandoneze lupta, coplesiti de fortele de securitate franceze si algeriene asmutite contra lor. Majoritatea arestati, unii vor fi împuscati, altii condamnati la închisoare. Astăzi stânga politic corectă socoteste această organizatie drept grupare terorist-fascistă. De ce am scris toate acestea? Pentru că am mai auzit si pe la noi asa ceva. Chiar stimabilul Adrian Cioflânca, si dânsul membru în comisia ce a elaborat Raportul Final spunea într-un articol intitulat Antimemoria Holocaustului si a comunismului, apărut în 22, fituică anti-natională în care dânsul scrie din când în când, citez: în ultimii 20 de ani, a fost construit un adevărat panteon cu „martiri” ai comunismului, în care, pe lângă figuri demne de tot respectul, care s-au opus comunismului de pe pozitii democratice, sunt adăugati fosti legionariexistă adevăruri delicate care vor trebui spuse de istorici în viitor într-o formă elaborată… …extremistii impenitenti nu pot constitui modele. Sigur că da! Aceeaşi metodă terorist-stalinistă de a condamna în bloc un popor, o clasă socială sau o organizatie sau partid politic de pe pozitii ideologice, fără a discuta gradul de culpabilitate a fiecărui ins în parte. Asa au înteles istoria toti acesti indivizi ce redactează rapoarte peste rapoarte, scriu articole, dau interviuri, într-un cuvânt se agită… ca un coi într-o căldare, ca să folosesc o expresie neaos românească, închipuindu-si că ar fi elite, de fapt, ne-ridicându-se nici măcar la nivelul unei aprozariste cu SNSPA. Iar de aici si până la condamnarea luptătorilor din munti, fenomen unic în estul Europei, fenomen ce a produs cosmaruri ani de zile securistilor si slugilor Moscovei, drept teroristi, fascisti sau legionari, nu e decât un pas. Bine-înteles că activitatea unor astfel de indivizi ce deservesc interese obscure nu putea rămâne fără urmări, asa că parlamentul a introdus în legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care reglementează plata daunelor morale si constatarea condamnărilor politice, un capitol dedicat, ca să zic asa, art. 7, citez: “Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infractiuni contra umanitătii si persoanelor condamnate pentru că au desfăsurat o activitate de promovare a ideilor, conceptiilor sau doctrinelor rasiste si xenofobe, precum ura sau violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase si inferioritatea altora, anti-semitismul, incitarea la xenofobie”. Clar de tot ! Exact cum spunea Căpitanul, Prigoana continuă! Ce mai poti spune la asa faze? Si fraze! Cum se scrie istoria, la fel se fac si legile. Pentru că se face abuz de lege fără a se discuta si conditiile concrete în care a fost dată sentinta. Bunăoară, dau un singur exemplu, intelectualii din lotul Noica-Pillat au fost condamnati pe baza unui articol 209 din Codul Penal ce incrimina delictul de crimă de uneltire împotriva ordinii sociale comis de cei care iniţiază, organizează, activează  sau participă la organizatiuni de tip fascist, politice, militare sau paramilitare, ca si cei care, fără a fi membri ai unor astfel de organizatii, fac propagandă sau întreprind actiuni în favoarea acelor organizaţiuni, a membrilor lor sau a scopurilor urmărite de ele. În realitate, n-a fost decât o înscenare infamă, “delictul” fiind citirea si împrumutul de la unul la altul a două cărti apartinând lui Emil Cioran si lui Mircea Eliade, scriitori „legionari” fugiti din tară. Crimă de gândire, politic incorectă, evident. Ca atare, rămâne cum am stabilit. Noica, Pillat, Cioran, Eliade, ca si tot lotul de intelectuali condamnati în acel proces, au fost si rămân fascisti, legionari si antisemiti, exact cum citam la început pe acea evreică mesianică ce m-a incitat să scriu această carte. Ca si pe d-na Alexandra Laignel-Lavastine care doreste sa-si facă un nume in intelighentia franceză prin murdărirea adevăratelor valori ale culturii româneşti. Tristă continuitate demnă de o cauză mai bună. Nu e greu de ghicit si de unde au venit presiunile pentru adoptarea acestui articol de lege. Asa că nu mă mai mir.(va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: