Minciunelele dlui Djuvara (17)

Mota-Marin

Să vedem azi ce mai spune dl. Neagu Djuvara în cărtulia sa, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. La pag. 215, citez:

Totusi, succesul Legiunii sporeste, mai cu seamă când o grupă de voluntari din Legiune merge în Spania să lupte în rândurile „franchistilor”, iar doi dintre ei, Mota si Marin, mor în luptă, înmormântarea lor solemnă, la Bucuresti, în ianuarie 1937, revelă lumii amploarea luată de miscare.

Da, perfect adevărat, cei doi eroi căzuseră în luptă la 13 ianuarie 1937 la Mahadahonda, lângă Madrid. După un periplu ocolitor prin Europa, cele două sicrie ajung în tară pe la începutul lui februarie, urmând apoi alt periplu prin Transilvania, Oltenia si Muntenia, pentru ca abia în 11 februarie, la aproape o lună de la deces, trenul mortuar să-si facă intrarea în Gara de Nord. Dl. Neagu Djuvara ne spune că înmormântarea solemnă a celor doi eroi anti-comunisti ar fi revelat lumii amploarea luată de miscare. Perfect adevărat! Si, as mai adăuga eu, extraordinarele capacităti organizatorice ale Căpitanului. Pentru că, în timp ce Franta, putere garantă a României chipurile, ne înfigea un pumnal in spate, incheind un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică, Miscarea Legionară apărea în fata poporului ca singura formatiune politică ce semnalase pericolul bolsevic ce ameninta granita de est. Apoi a demonstrat extraordinara capacitate organizatorică a legionarilor. Sigur, multi spun că ar fi fost o demonstratie de fortă, care ar fi provocat autoritătile. Au fost si oarece proteste în Parlament, dat fiindcă mai multi diplomati străini au participat la ceremonie. Stiti Dvs, „ne-amestecul în treburili interne”, atât de drag lui Ceausescu. În fine, nu prea cred că o înmormântare putea fi ilegală, mai degrabă cred că autoritătile au căutat să provoace. Ordinea si organizarea legionarilor a surprins pe toată lumea, si ne impresionează si azi când privim fotografiile si filmele de arhivă. Chiar si cei mai sceptici dintre bucuresteni, nu au putut să nu remarce fantastica desfăsurare de forte, disciplina si organizarea legionarilor. Mitul unei grupări de derbedei si asasini, care tulburau linistea publică, căzuse. Orice bucurestean se putea convinge „cu ochii lui” că totul nu era decât propagandă mincinoasă. Si mai e un aspect, extrem de important, pe care dl. Neagu Djuvara, dar si istoricii de toate culorile îl ocolesc cu grijă. Pentru că de la acest episod, dl. Djuvara sare direct la alegerile din 1937, ultimele alegeri libere din istoria României Mari. Despre ce este vorba? Printre cei mai îngroziti de amploarea pe care o luase miscarea, era Carol al II-lea si camarila. Acesta urmărea din Palat impresionanta procesiune. Gen. Gavrilă Marinescu, care era alături, i-ar fi spus, citez: „…să-i terminăm Maiestate, până nu ne termină ei pe noi…”, sau ceva de genul ăsta. Nu am certitudinea veridicitătii acestei fraze, însă este cert că la doar câteva zile, în 1 martie 1937, Armand Călinescu, consemna în jurnal, citez:

„Lungă întrevedere cu Gavrilă Marinescu la mine acasă. Tătărescu a avut intentia numirii lui în guvern. Nu a acceptat decât după ce Rex l-a convins si el. Gavrilă îi făcuse un raport de vineri. Când s-a întors Rex în Bucuresti, duminică, l-a chemat de dimineată si i-a spus că s-a convins de primejdia Gărzii de Fier si de necesitatea represiunii. Gavrilă i-a spus lui Tătărescu că primeste numai cu conditia de a-i aproba planul de lucru. El nu merge la parlament, nu merge nici la consilii, decât pentru a i se da aprobarea. Apoi să fie lăsat să lucreze liber. S-a primit propunerea. Are de gând să suprime pe Codreanu si vreo 30 gardisti principali. Si-a format echipe de 200 puscăriasi, cu care va da lovitura într-o noapte. E convins că dacă nu-i suprimă el pe ei, vor cădea el, si Rex apoi, victime”.

„Gavrilă i-a spus R(egelui) că ceea ce se putea odată vindeca cu o cataplasmă, acum va trebui tratat cu bisturiul. Deci, vor trebui câtiva suprimati.”

(Armand Călinescu, în „Însemnări politice”, Humanitas, 1990, la pag. 338-339)

În primul rând surprinde cinismul, dispretul pentru lege, tocmai la niste oameni pusi s-o apere. Dl. Armand Călinescu, prezentat peste tot ca un apărător al ordinii, functionarul ireprosabil, nici nu se sfieste să-si ascundă faptele mizerabile în jurnalul pe care-l tine, cu atât mai mult cu cât partidul Totul pentru Tară era un partid legal, iar Căpitanul era membru al Parlamentului. Terorism politic 100%. În colaborare, retineti, cu 200 de puscăriasi, ce urmau evident, să fie ulterior lichidati, pentru ca vajnicii apărători ai democratiei să-si steargă urmele. Initial se propusese folosirea minerilor condamnati pentru tulburările din ’29 de la Lupeni. Din nou minerii – sigur că da! va avea grijă Ion Iliescu să-i cheme 53 de ani mai târziu să apere „democratia”. Si acest asasin odios, Armand Călinescu, cel care în februarie 1933 ordonase reprimarea cu mitraliera a grevei de la Atelierele Grivita, era prezentat de comunisti drept mare apărător al ordinii. În special, Magazin Istoric îsi făcuse un obicei din elogierea odiosului criminal, dar si a acolitilor săi, în frunte cu Victor Iamandi. Sigur că da! Le erau lor dragi muncitorii căzuti în 16 februarie la Grivita, în frunte cu eroul contrafăcut Vasile Roaită, dovedit ulterior informator al Sigurantei, dar si mai mult îi urau pe legionari. Fără a mai vorbi de licee si colegii re-denumite cu numele său, astfel că o stradă din Bucuresti, o bucată de fapt din fosta stradă Galati, cunoscută si ca Vasile Lascăr, poartă numele odiosului criminal. Putini istorici au îndrăznit să abordeze acest subiect, terorismul de stat din timpul domniei lui Carol al II-lea, politică criminală initiată de Armand Călinescu si Gavrilă Marinescu, prezentati peste tot drept victime ale criminalilor legionari. Nu degeaba, un observator cinic si lucid, despre Constantin Argetoianu este vorba, avea să afirme în memoriile sale, citez:

Lupeasca, regele, Malaxa, Aristide Blank si Gavrilă Marinescu. Iată sovietul de soldati si spertari care hotărăsc azi soarta guvernelor noastre.

Exact ce spunea si Căpitanul, citez: „[…] statul a scos primul pistolul”. In fata agresiunilor criminale ale statului, se poate pune problema si a dreptului legionarilor la legitimă apărare, chestie asupra căreia dl. Neagu Djuvara, dar si restul de istorici politic corecti tac precum pestele. In imagine, afis propagandistic Mota-Marin. (va urma)

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: