Minciunelele dlui Djuvara (26)

Carol al II-lea si Hitler

Dacă în ultimele două postări am conturat contextul în care atitudinea Germaniei fată de România a luat o turnură din ce în ce mai amenintătoare, în urma unei politici externe lamentabile, politică iresponsabilă dusă de către Nicolae Titulescu si de cei ce i-au urmat la cârma ministerului de externe, orientarea politicii externe fiind comandată direct de către Carol al II-lea, azi vom reveni la cartea dlui Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, să ne amintim că acesta afirmase despre Carol al II-lea la pag. 212, citez: omul era inteligent si cult, iar optiunile lui de politică externă s-au dovedit mai târziu corecte. Am constatat însă că între această afirmatie si faptele confirmate de documentele istorice există o uriasă discrepantă. Carol al II-lea a continuat aceeasi politică orientată spre Franta si Marea Britanie până în ultima clipă a domniei sale, în ciuda tuturor ofertelor generoase ale Germaniei, oferte făcute începând încă de la numirea în functia de cancelar a lui Adolf Hitler, re-înnoite cu fiecare ocazie si confirmate oficial de protocolul încheiat cu ocazia întrevederii cu dl. Gheorghe Brătianu, întrevedere pe care comunistii nu i-o vor ierta niciodată acestuia. Vom mai discuta despre toate acestea mai târziu, când vom veni si cu alte documente ce vor confirma politica iresponsabilă a monarhului României. S-ar putea spune, stai Dle! dl. Djuvara se referea poate la sfârsitul războiului si victoria aliatilor. Păi chiar si în acest caz, jalea este maximă! Cele două mari puteri „garante” n-au miscat nici un deget, nici atunci, nici mai apoi, lăsându-ne la cheremul Uniunii Sovietice, si asta până în ziua de azi. Suntem ultimii, noi si eterna Bulgarie cu care ne comparăm întotdeauna, pentru care urmează să se ridice restrictiile privind dreptul la muncă în Anglia, în timp ce Regatul Unit se umple an de an cu zeci si sute de mii de imigranti din tările lumii a III-a, majoritate candidati la ajutoare sociale, ca si compatriotii nostri oachesi proveniti si ei tot de pe acolo. Noi însă vom reveni la motivele asasinatului din noaptea de 29/30 noiembrie 1938, motive despre care dl. Djuvara nu spune un cuvânt. Atunci să vedem ce spune dânsul despre contextul international de atunci, pentru că acest asasinat este mentionat asa, ca un fapt divers, complet scos din context. Deci, despre contextul international, pentru că aici trebuie căutate motivele reale ale deciziei regelui de a se „dezbăra” de Căpitan, citez:

O dată cu instaurarea dictaturii regale, ne apropiam de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, pe care omenirea îl vedea apropiindu-se din an în an de la venirea lui Hitler la putere, în 1933. În 1936 reocupase Renania, provincie germană de granită, pe care tratatul de la Versailles o decretase „demilitarizată”; în martie 1938 ocupase Austria (Anschluss), considerând-o germană; la 29 septembrie în acelaşi an, după o încordată criză politică între Axa Berlin-Roma pe de o parte si francezi si britanici pe de alta, acestia din urmă acceptaseră, prin acordul de la Munchen, dezmembrarea Cehoslovaciei, considerându-se încă nepregătiti pentru o confruntare militară (Germania anexează cam o treime din teritoriul Cehiei, zis al Muntilor Sudeti, cu densă populatie germană, Ungaria primeste sudul Slovaciei, iar Polonia regiunea Teschen); la 15 martie 1939, Hitler invadase si restul Cehoslovaciei. Cehia devenea protectorat german, iar Slovacia, amputată de partea ei de sud si de Rutenia subcarpatică, cedate Ungariei, devenea (teoretic) independentă. Nici de data asta anglo-francezii nu reactionează.

Nu voi comenta prea mult asupra celor afirmate de către dl. Djuvara, dânsul reflectă pozitia oficială actuală, ca să zic asa. Am spus-o si altă dată, o repet si acum, în câtiva ani, când ultimii supravietuitori ai războiului vor trece în lumea dreptilor, în momentul în care Germania va fi nu numai cea mai mare putere economică din Europa, pentru că este deja, ci în momentul în care se va situa la mare distantă de restul marilor puteri SH care sunt astăzi Franta si Marea Britanie, ea îsi va rescrie si istoria recentă, astfel că vom avea o imagine mult mai nuantată în ceea ce priveste vinovătiile privind declansarea celui de-al doilea război mondial. Momentan, încă mai are un oarece complex de vinovătie, din motivele stiute, potcovită de lobby-ul evreiesc, privind cele întâmplate atunci. În ceea ce mă priveste, părerea mea este clară, si nimeni nu mă poate împiedica să o afirm sus si tare, indiferent ce spun teroristii net-ului. Ca atare, sunt nevoit să-l contrazic pe dl. Djuvara, desi asta nu face obiectul discutiei noastre. În primul rând, Austria nu a fost considerată germană de către Hitler, chiar era si este germană. Apoi, populatia Austriei, cu o majoritate zdrobitoare, s-a declarat de acord cu acest act, în urma unui plebiscit organizat în 10 aprilie1938, în urma căruia populatia Austriei a votat în proportie de 99,7% unirea cu Germania. Teoria „oficială” cu ocuparea si anexarea Austriei de către cel de-al III-lea Reich este contrazisă categoric de imaginile si filmele din epocă, în care se vede clar cu ce sentimente au întâmpinat austriecii pe asa-zisii invadatori nazisti. Iar această minciună infamă încă mai este promovată pe canalele media anglo-americane. Din fericire, imaginile vorbesc de la sine, stiti cum se spune că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte. Trebuie spus că puterile europene învingătoare în primul război, Anglia si Franta, nu vedeau cu ochi buni ascensiunea economică si militară a Germaniei, iar alipirea în urma unui plebiscit a Austriei la Germania a fost privită ca o anexare si o ocupatie, Austria fiind tratată după război ca tară eliberată „de sub jugul fascist” – nu? parcă asa se zicea? – în ciuda rezultatelor plebiscitului. Iar regiunea sudetă (Sudetenland) a fost din totdeauna germană, nu numai cu densă populatie germană, cum spune dl. Djuvara. Această regiune a fost atribuită după primul război mondial statului artificial creat de puterile învingătoare, Cehoslovacia, pentru a slăbi Germania, stat desfiintat de Hitler, re-înfiintat de aliati după al doilea război mondial, dar care nu a rezistat decât până în 1992. După capitularea Germaniei, aliatii au hotărât ca cele trei milioane de germani să părăsească definitiv regiunea sudetă, chestiune care azi se numeste crimă contra umanitătii. Toate proprietătile germane au fost confiscate de statul cehoslovac. Bandele de puscăriasi convertiti în „patrioti comunisti cehi” au comis adevărate masacre printre cei ce se refugiau, cel mai cunoscut fiind Brünner Todesmarsch – Marsul Mortii de la Brno. Sunt certe 24 de mii de cazuri de asasinat, ca si cifra de 62 de mii de dispăruti, un adevărat genocid, cu binecuvântarea aliatilor, crema-cremelor democratiei. Nu trebuie uitat! Dar nici iertat! Chiar dacă presedintele ceh Vaclav Havel si-a cerut scuze în 1993 pentru crimele de atunci, Germania sigur n-a uitat, si sper că nici nu a iertat nimic. Am văzut de curând un documentar NG despre cum a evoluat regiunea sudetă după expulzarea germanilor. S-a ales praful si pulberea dintr-o regiune altă dată cu economie înfloritoare. Pe locul unde altă dată erau ferme bogate, azi cresc doar bălării. Ca si la noi de altfel, în toate satele altă dată săsesti, azi pline de tigani. Să facem acum observatia că în 1938 Cehoslovacia era totusi un stat relativ dezvoltat, cu o puternică industrie militară, localizată cu precădere la Brno, azi în Republica Cehă. De asemenea, era principalul furnizor de armament greu al României. Am văzut că după convorbirea din 24 noiembrie 1938 dintre Carol al II-lea si Hitler, acesta din urmă a evitat în mod diplomatic să mai acorde vreo garantie României vis-à-vis de pretentiile revizioniste ale vecinilor săi, URSS, Ungaria, Bulgaria si Serbia, datorită evident, politicii duplicitare a monarhului. Anterior, Carol al II-lea făcuse vizite la Londra si Paris, unde oficialii l-au întâmpinat cu ridicări din umeri a neputintă, pentru că atât Anglia cât si Franta aveau propriile probleme cu înarmarea, asa că i-au dat de înteles că nu vor si nici nu au cum să se implice în sud-estul Europei. Un alt aspect, care nu se poate să nu fi fost remarcat de către suveran în convorbirea avută cu Hitler, este că acesta nici nu a adus vorba despre Garda de Fier, darămite despre Căpitan, condamnat si întemnitat în urma înscenării orchestrate de Armand Călinescu. Stenograma convorbirii avute cu Hitler confirmă acest fapt, iar penibilele elucubratii din Enciclopedia României & Co. sunt doar niste falsuri grosolane. De fapt, asa cum a fost tot timpul, Hitler era un pragmatic, nu avea de ce să se complice atâta vreme cât putea trata direct cu Carol al II-lea, care era deja încoltit din toate părtile. Să mai facem mentiunea că pe 29-30 septembrie 1938, cu nici două luni în urmă, liderii Germaniei, Italiei, Angliei si Frantei hotărâseră alipirea regiunii sudete, ai cărei locuitori erau în majoritate zdrobitoare de etnie germană, la Germania nazistă, fără a consulta Cehoslovacia, pe principiul noi v-am dat-o, noi v-am luat-o. Cehoslovacilor nici măcar nu li s-a permis să participe la negocieri, pe bună dreptate, zic eu – pentru că regiunea sudetă a fost din totdeauna teritoriu german, ea fiind atribuită abuziv statului artificial format, Cehoslovacia, în urma înfrângerii Germaniei din primul război mondial. Existenta acestui stat artificial avea să fie scurtă, datorită tensiunilor dintre cehi si slovaci, ca si celor dintre cehi si germani. Mai ales în regiunea sudetă, locuită de o populatie compactă germană, compusă în majoritate din fermieri înstăriti, cu o industrie dezvoltată, tensiunile cu guvernantii de la Praga erau uriase. Germanii din Sudetenland erau condusi de un lider charismatic, Konrad Henlein, care după alipirea la Germania a intrat în SS, devenind Reichsstatthalter. În ceea ce priveste echilibrul de forte de atunci, ca si faptul că s-a decis fără ca autoritătile cehoslovace să fie întrebate, se uită un aspect destul de important ce ar fi putut să influenteze în mod decisiv războiul ce avea să vină. Acest aspect este iară tinut sub pres de către marii calpuzani ai istoriei. Si anume faptul că Cehoslovacia dispunea de 34 de divizii, tot atâtea pe cât dispuneau si germanii, apoi faptul că cehii produceau în masă armament greu de foarte bună calitate. Apoi că superioritatea tehnică si tactică germană putea fi contra-balansată de faptul că cehii s-ar fi găsit în defensivă, având si avantajul terenului. Toate acestea ar fi presupus implicit un război greu si de durată, în cazul în care cehoslovacii s-ar fi decis să reziste. Nu am cunostintă însă despre motivarea trupelor cehoslovace, atâta vreme cât tensiunile dintre cehi si slovaci erau extrem de mari. Este posibil ca Anglia si Franta să fi luat în considerare acest fapt în momentul în care au decis soarta regiunii sudete. Un lucru este însă cert, si sunt convins că acest fapt era mai mult decât clar pentru Carol al II-lea. Dacă Anglia si Franta nu au miscat un deget în privinta Cehoslovaciei, înarmată până în dinti si cu o armată comparabilă cel putin numeric cu cea a Germaniei, cu atât mai putin nu vor misca un deget în cazul României. De altfel, îi si dăduseră de înteles acest lucru, asa cum am văzut deja. Ca atare, a înteles perfect că, pentru cel putin câtiva ani, Germania va fi puterea hegemonică în Europa. Desi convorbirea cu Hitler decursese pe un ton extrem de amabil, de data aceasta Hitler, cunoscând foarte bine politica externă română, si având în vedere afronturile anterioare ale României, nu a ezitat să ridice în fata suveranului problema revizionismului maghiar si bulgar. Pentru Carol era extrem de clar că asa-zisii nostri aliati, Anglia si Franta, nu vor misca un deget în cazul în care Ungaria si Bulgaria, sprijinite de Germania si Italia, vor ridica problema Ardealului si Cadrilaterului. Iar puterea Germaniei, în fata căreia nici Anglia, nici Franta nu miscau în front, îi dădea fiori pe sira spinării. În conditiile în care Germania avea mână liberă în Europa de sud-est, Codreanu putea foarte bine să devină un Henlein român, si stia prea bine că nazistii, pragmatici ca întotdeauna, nu vor ezita să încerce să-l utilizeze. Asta este motivul real pentru care a decis suprimarea Căpitanului, a Nicadorilor si a Decemvirilor. Stia foarte clar că dacă Germania ar înclina balanta spre Codreanu, în cazul în care acesta ar oferi mai mult, va trebui să dea socoteală pentru toate abuzurile, crimele si ticălosiile comise în cei nouă ani de domnie. Prin abominabila crimă din noaptea de Sf. Andrei 1938, a reusit doar să amâne cu nici doi ani acest scenariu implacabil. Cum spuneam într-un post anterior, singurul regret este că nu a fost pus să dea socoteală pentru tot ce a făcut. In imagine, Carol al II-lea si Hitler. Soarta României era deja pecetluită. Si nu pentru câteva luni sau câtiva ani, ci pentru cel putin jumătate de secol, si asa a rămas până în ziua de azi, multumită lui Carol al II-lea,Titulescu & Co.(va urma)

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: