Minciunelele dlui Djuvara (27)

1940-cedarea-basarabiei

Azi vom lua putin pe sărite omisiunile dlui Neagu Djuvara din cartea sa O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, pentru că as vrea să aprofundăm putin contextul, dar mai ales cauzele situatiei dramatice în care s-a găsit România în vara lui 1940, chestiuni despre care dânsul nu suflă un cuvânt. Voi începe ca de obicei cu citatul de rigoare. Deci:

Germania poate duce (sic?) un război-fulger în Polonia care, după o rezistentă eroică, atacată si de la răsărit de sovietici, e împărtită la 28 septembrie între cei doi agresori. Germania apare deodată ca o putere de neînvins. Ce ar fi trebuit să facem noi, românii, în această configuratie politică? Primiserăm si noi garantii din partea Frantei si a Marii Britanii, dar ce valoare mai aveau?

Tare de tot! Te apucă râsul, dacă nu ar fi de plâns. Nu stimabile! În acel moment, nu mai aveam nimic de făcut. Poate cel mult să luăm garantiile si să ne stergem undeva cu ele. Răul fusese deja făcut. Mai departe, citez:

La 10 mai 1940 porneste atacul Germaniei împotriva franco-britanicilor, ocolind fortificatiile franceze (Linia Maginot) prin violarea neutralitătii olandeze si traversarea Belgiei de la nord spre sud. Oarecum neprevăzut, Franta se prăbuseste în câteva săptămâni. […în continuare dânsul vorbeste despre ultimatumul sovietic privind Basarabia si Bucovina, vom relua mai târziu subiectul.] după ce am cedat Basarabia si nordul Bucovinei rusilor, a trebuit să cedăm si nordul Transilvaniei. Au bătut cu pumnul în masă nemtii, iar noi am cedat jumătate din Transilvania ungurilor (Diktatul de la Viena) si Cadrilaterul bulgarilor, prin urmare am pierdut în câteva luni o treime din tară fără să tragem un foc de armă!

Am văzut deja cum dl. Djuvara omite în mod sistematic să mentioneze cauzele ce au dus la această situatie. Despre cât de corecte au fost optiunile de politică externă ale lui Carol al II-lea ne-am lămurit. Cât despre acele asa-zise garantii, dânsul nu suflă o vorbă. Vom discuta imediat si despre ele. Să facem mentiunea că de când lumea si pământul, o tară nu se apără cu tratate, cu petice de hârtie, ci cu o armată înarmată până în dinti si cu aliati puternici. În ceea ce priveste politica militară de apărare, Elvetia este un admirabil exemplu. Putini stiu că Elvetia nu a mai cunoscut nici o agresiune din vremea lui Napoleon din cauza formidabilei armate de rezervisti. Elvetia este o tară unde până si paraliticii fac armată la transmisiuni sau radiolocatie, rezervistii sunt lăsati la vatră cu armamentul din dotare, toate locuintele sunt pregătite în vederea unei agresiuni externe, fiind prevăzute cu puncte de tragere, cu rezerve de hrană si munitie, iar rezervistii sunt periodic antrenati pentru conditii de război. Până si Wehrmacht-ul s-a abtinut să invadeze tara cantoanelor, desi a existat un plan de invazie. Cât despre aliati, mai bine lipsă! Elvetia nu face parte nici din NATO, nici din UE. Să nu fi văzut toate astea Titulescu, pe când îsi savura la St. Moritz portia de icre negre cu sampanie frantuzească, din cea mai fină, aduse cu avionul, în timp ce-i sfătuia pe români să mănânce mămăligă cu ceapă? Greu de crezut. Am mai subliniat si cele comunicate oficial de Hitler în 16 noiembrie 1936 în cursul convorbirii avute cu Gheorghe Brătianu, si anume că acesta l-a rugat pe istoric „să comunice regelui Carol al II-lea că nu are nici cea mai mică intentie să sustină Ungaria în actiunea ei revizionistă. Tot ce vă cerem este să nu adoptaţi o atitudine si o politică ostilă Germaniei”. Mai clar de atâta nici că se poate. Să mai adăugăm că încercările de a se apropia de tara noastră au continuat, în ciuda politicii afisat ostile a lui Titulescu, ca si a celor ce i-au urmat la cârma ministerului de externe. Ultima încercare a germanilor a fost făcută în 18 aprilie 1939, cu ocazia vizitei făcute la Berlin de Grigore Gafencu. Ministrul de externe român nu a dat nici de această dată curs propunerilor germane, încrezător, ca si Carol al II-lea, în forta militară a Frantei si Angliei, dar si în garantiile franco-britanice, re-înnoite cu câteva zile mai înainte, care se vor dovedi iluzorii. Colac peste pupăză, Grigore Gafencu si-a jucat atât de prost rolul de a iscodi cu privire la intentiile Germaniei, pentru a le comunica ulterior la Paris si la Londra, încât germanii si-au dat seama de intentiile acestuia. Exact ca si penibila discutie dintre Petrescu-Comnen si Konstantin von Neurath pe care am relatat-o în seria dedicată marelui Titulescu. Legănându-se în iluzoria superioritate militară a Frantei si Angliei, în aprilie 1939 s-a solicitat acestora re-înnoirea acestor garantii, dorinta României fiind satisfăcută. Ribbentrop i-a spus lui Gafencu textual, citez: „dacă Romania se va lăsa antrenată si mai mult în această politică, partea germană nu va manifesta catusi de putin întelegere”. Iată cum de această dată Germania îsi pierduse răbdarea, ca atare avea să joace cartea maghiară, cea bulgară si cea sovietică. Atunci s-a decis destinul României pentru ceea ce avea să urmeze. Consecintele acelei politici iresponsabile fată de Germania le-am simtit după un an, apoi în cei patru ani de război, încă 45 de ani mai apoi, le re-simtim si acum, si probabil încă un secol de-aici încolo. Cine avea mai multă dreptate atunci, un Titulescu care agita petice de hârtie în fata Parlamentului, sau Căpitanul care afirma încă din 15 noiembrie 1936 în memoriul adresat regelui, oamenilor politici si tării, citez:

Nu există: Mică Întelegere, nici Întelegerea Balcanică. Cine crede în acestea, dovedeste că n’a înteles nimic. Fată în fată stau numai două lumi. Sub presiunea lor, în clipa războiului, toate combinatiile diplomatice se vor nărui ca niste castele de carton.
…socotim că omul acestora, Nicolae Titulescu, a făcut cea mai mare crimă fată de viitorul Statului Român.

QED. Si hai să vedem acum în ce constau acele celebre declaratii de garantie franco-britanice, despre care vorbeste dl. Neagu Djuvara. Iată-le, citez:

1.tările garante nu admit nicio schimbare a statu-quo prin fortă sau amenintare cu forta.
2.în consecintă, în cazul unei amenintări împotriva independentei României, la care am considera ca vital sa rezistăm cu toate fortele nationale, Marea Britanie si Franta ne vor da tot sprijinul care este în puterea lor.

Doar atât? Sprijin militar – canci! (din tig. kanç) Sprijin moral poate – exact ce spuneam, dar nici măcar atâta. Pentru că Anglia n-a catadixit să dea nici măcar o declaratie de protest cu ocazia ultimatumului sovietic privind Basarabia si Bucovina, guvernul britanic afirmând că va considera orice pierdere teritorială a românilor ca fiind temporară. Foarte temporară, de tine până în ziua de azi! Demn de retinut este faptul că doar turcii s-au oferit să atace Uniunea Sovietică în caz că respingem ultimatumul si ne decidem să înfruntăm Armata Rosie, chestiune despre care azi nu prea se pomeneste. Bravo turcilor! Un superb gest de solidaritate cu românii, indiferent de interesele Turciei în acel moment. În final, în urma insistentelor diplomatiei românesti, Londra a trebuit să admită caracterul limitativ al acestor garantii iluzorii. Se pune acum problema dacă Anglia si Franta erau constiente de acest fapt si dacă nu era mai bine să ne spună că nu pot si nu vor să se amestece în această parte a Europei. Eu cred că da. Anglia nu si-a urmărit decât interesele sale proprii, exact asa cum a făcut în cazul Iugoslaviei si Greciei. Iar acest fapt trebuia să fie extrem de clar pentru autoritătile românesti. Gafencu a fost primit în aprilie 1939 nu numai de Ribbentrop, dar si de Göring si Hitler, care i-au explicat extrem de transant situatia. Cu toate acestea, pe un ton linistit, dar ferm, dl. Grigore Gafencu i-a spus Führer-ului, citez: „nu am chemat pe nimeni să se bată pentru noi; pentru tara noastră si pentru independenta ei, ne batem noi insine…” Am văzut cum! halal să ne fie! totul începe să miroasă a trădare. Iar dl. Grigore Gafencu este socotit astăzi mare diplomat, demn urmas al lui Titulescu. Exact asa e! După chipul si asemănarea lui Titulescu. Exact ce spuneam, aschia nu sare departe de trunchi. În imagine, soldati si ofiteri ai Armatei Române, capturati în urma retragerii din Basarabia în urma ultimatumului sovietic din iunie 1940, batjocoriti si jefuiti de către un soldat bolsevic. Mii de multumiri lui Carol al II-lea, Camarilei, lui Titulescu & Co!(va urma)

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: