ILD si Dosarul Iranian (3)

Iranian students form human chain around Uranium Conversion Facility in Isfahan, south of capital, Tehran.

Se pune acum problema – de unde până unde ura asta contra Iranului? Nu numai a Israelului, dar si a Arabiei Saudite. Apoi chestiunea cu SUA, „imperiul satanei” cum îl denumesc iranienii. De unde până unde? Am cunoscut o droaie de iranieni, toti scoliti pe la Oxford sau Cambridge, toti vorbind o engleză impecabilă, oameni extrem de civilizati, spre deosebire de arabii aroganti si obraznici, „negustori” de doi bani prin Niro, veniti aici cu câteva sute de dolari sau cu haine vechi, să dea tunuri de milioane, precum Hayssam, Moruj Arij & Co. Merită să facem câteva observatii, pentru că nu toată lumea stie, si poate câte unii mai bagă câte ceva la cap. Să precizăm pentru început că iranienii nu sunt arabi. Din punct de vedere religios sunt musulmani ca si arabii, dar nu sunt arabi. Deosebirile sunt radicale, rasiale în primul rând, apoi istorice si religioase. Din punct de vedere rasial, spre deosebire de arabi, care sunt semiti, iranienii sunt arieni. Chiar Iran înseamnă „tara arienilor”, iar iranienii (persani) au fost prima populatie indo-europeană, încă din mileniul 3 înainte de Christos. Timp de milenii, persanii au dezvoltat o fascinantă civilizatie. Cuceriti de arabi (635-651), se vor desprinde treptat de Califatul arab în secolele următoare. Nu vreau să dezvolt aici istoria Iranului, ce este de retinut este că nu sunt arabi, în primul rând că si-au păstrat aproape intactă puritatea etnică, apoi că si-au păstrat limba, spre deosebire de majoritatea musulmanilor, care vorbesc araba. Apoi, din punct de vedere religios, majoritatea iranienilor sunt siiti, spre deosebire de marea majoritate a restului musulmanilor, care sunt suniti, a doua mare ramură a Islamului. De aici conflictul, mai mult sau mai putin fătis, cu arabii în principal. Câteva cuvinte acum despre conflictul cu Israel. Desi iranienii, popor musulman în fond, au sprijinit si sprijină în continuare, cauza dreaptă a poporului palestinian, cum se zicea pe vremea lui Cească, nu cred că aceasta este principala cauză a conflictului. Cu atât mai mult cu cât orice tară îsi vede în primul rând de interesul propriu, si mai apoi de ale altora – iar Iranul nu face exceptie de la regulă. Cu totul altele par a fi cauzele. Să mentionăm că până în 1979, relatiile Iranului cu Israelul erau mai mult decât amicale – exista o colaborare puternică pe plan militar, apoi servicile secrete ale celor două tări conlucrau la diverse actiuni comune pentru combaterea actiunilor teroriste. Cum s-a ajuns aici, în nici 35 de ani? Din păcate pentru evrei, Sahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamer a fost alungat de Revolutia Islamică din 1979, iar iranienii nu au uitat că evreii din Mossad au instruit tortionarii SAVAK, temuta politie secretă a sahului, de care nimeni în Iranul de astăzi nu-si aminteste cu prea mare plăcere. Dar asta n-ar fi nimic, problema principală a fost o datorie de cca. 5 miliarde de $, datând din vremea sahului, pe care Israelul refuză s-o plătească, pe principiul „mortul de la groapă, nu se mai dezgroapă”, acelasi principiu după care actualii conducători de la Kremlin ne sfătuiesc să cerem tezaurul lui Trotzky & Co. Deci iată că până la urmă tot la bani ajungem, fie că vrem sau nu. Demn de mentionat este că în momentul în care Iranul a ridicat problema acestei datorii, de loc neglijabilă pentru nici una din părti, au si început zvonurile despre presupusul program nuclear iranian. Pe la începutul anilor ’90, premierul de azi al Israelului, dl. Benjamin Netanyahu, pe atunci parlamentar, declara în Knesset că Iranul mai are între 3 si 5 ani pentru a produce o armă nucleară, ca să vedem cum totul se leagă. A urmat tot ce a urmat, demonizarea si satanizarea Iranului, campania mediatică orchestrată de mass-media în bună parte în mâna evreilor, si tot ce a urmat. Să punem acum lucrurile la punct. Este clar că Iranul doreste să aibă arma nucleară. Nu neg acest fapt. Motivele le-am expus în comentariul de pe ILD. Este o mare putere în devenire, are numerosi dusmani si a fost atacat în repetate rânduri în ultimele sute de ani, fără ca el la rândul său, să atace pe nimeni. Mai trebuie oare să mentionez disputa din 1982 dintre dl. Akbar Hashemi Rasfanjani, pe atunci comandantul suprem al armatei iraniene, si ayatollahul Ali Khamenei, dacă să se continue sau nu războiul cu Irakul până la o victorie categorică? Problema este însă mult mai complicată, pentru că în această ecuatie a dusmanilor Iranului nu intră numai arabii suniti, ci si Israelul. Chiar dacă Israelul, împreună cu SUA, printr-un atac nimicitor, fie el si nuclear, va distruge complet capacitătile nucleare iraniene sau le va avaria grav, nu va putea distruge know-how-ul iranian în domeniu. Iranul are mii de specialisti, scoliti în marile centre universitare occidentale, care pot oricând pune la punct o nouă tehnologie, sau pot perfectiona tehnologiile existente. Să mentionăm că în anii ’50, principala problemă tehnologică care se punea în domeniu era îmbogătirea cât mai eficientă a U235, pentru ca masa echivalentă celei critice să fie cât mai redusă, pentru ca bomba să aibă dimensiuni „rezonabile”, cel putin dimensiunile unei bombe de mare calibru, adică, apoi mai era si detonarea care ridica imense probleme tehnice. Fără a intra în amănunte prea tehnice, focoasele nucleare moderne utilizează deflectoare de neutroni, astfel că masa critică teoretică nu mai e chiar atât de critică pe cât era în anii ’50. Bomba de 23kg americană e o dovadă, si este o mare realizare tehnică, fiind de dimensiunea unei mingi de baschet. Rusia se pare că are una si mai mică. Pentru bombe si mai mici trebuie materiale mult mai radioactive decât U235 pur. Nimeni nu garantează că savantii iranieni nu pot găsi o reactie nucleară care să poată produce prin transmutatie elemente radioactive cu masa critică de câteva grame. Pakistanul a demonstrat se pare că asa ceva este posibil. O astfel de „bombă”, de mărimea unui glont obisnuit de infanterie, cu un cap incandescent la temperaturi solare, poate trece ca prin brânză fără probleme prin blindajul câtorva sute de tancuri în linie. Ideea care trebuie retinută, este că orice este posibil, si că un atac, fie el si nuclear, asupra Iranului, nu va face decât să încetinească cu câtiva ani programul nuclear, dar nu va putea să-l stopeze. Iar consecintele nu sunt nici ele de neglijat. Să nu uităm că numai în SUA sunt peste un milion de iranieni, din care jumătate numai în zona LA, care, chiar dacă nu agreează 100% regimul teocratic, nu vor vedea cu ochi buni un atac nuclear asupra tării lor, asa că este de presupus că multi se vor radicaliza. Iar puterea exercitată de lobby-ul evreiesc asupra administratiei americane nu e chiar atât de categorică. Istoria a arătat că roata se poate întoarce oricând. În momentul în care sacii negri binecunoscuti, acoperiti cu drapelul american, vor începe să curgă pe bandă rulantă, este de presupus, la câte arme sunt în America, că vor fi fugăriti oarece unii, si nu putini, atât de iranieni cât si de americani, trebuind să dea socoteală. Istoria a arătat că se poate. Restul nici nu mai contează. Fără a mai vorbi că nici Rusia, nici China, nu vor sta cu mâinile în sân. Dacă China s-a abtinut din totdeauna de la campanii militare la mare distantă de propriul teritoriu, si nici nu are experientă în acest sens, ea poate sprijini logistic si financiar regimul iranian. Iar în privinta Rusiei, nici nu mai are rost să discutăm. Exact ce spuneam, problema e know-how-ul, pentru că material fisionabil se poate lua usor din China sau Rusia, nu e nevoie de toate acele centrifuge de care se face atâta caz. Iată o grămadă de probleme pe care ciumpalacii de pe ILD, crezându-se mari comentatori politici, nici măcar nu le-au trecut prin cap.

Revenind la ILD, să vedem acum ce răspuns mi-a dat autorul articolului, dl. Bogdan Calehari. Nu voi cita totul, ci doar ideile principale. Atunci hai să vedem ce spune stimabilul, citez:

„Istoria omenirii este marcată si de un sir lung, luuung de tot, de încălcări ale tratatelor semnate. Spuneti că Iranul nu va face asta si că nu intentionează să dezvolte un program nuclear. Înseamnă că ori sunteti un fan declarat al Iranului, ori aveti “dovezi concrete (palpabile)” care să vă sustină afirmatia. Până atunci, instalatiile nucleare subterane ale Iranului ramân la locul lor, ca si reactorul de la Arak care produce plutoniu pentru vestita industrie de automobile iraniană de care pomeneati în altă parte. M-as bucura sa aflu de la dvs. că Iranul produce în bunkerele de sub munti… ciuperci. Nu v-as contrazice, pentru că este vorba, într-adevăr, despre ciuperci, dar atomice”.

Nu stimabile! Nu am afirmat nicicând asa cava, si nici nu sunt fan al Iranului, nicidecum declarat, dat fiindcă, de când mă stiu, sunt mai degrabă un fan declarat al vinului, ca orice român care respectă buna traditie a strămosilor nostri daco-romani, ori vinul, după cum se stie, nu se prea împacă cu Coranul. Apoi insinuarea penibilă cu „vestita industrie auto iraniană”. Dacă stimabilul căuta măcar pe wikipedia, ar fi văzut că industria auto iraniană, cu o productie de 1,6 milioane de unităti/an este pe locul 18 în lume, mult de tot înaintea industriei auto autohtone cu care ne mândrim atâta. Si nu de azi, de ieri, ci încă din vremea sahului. Câti îsi mai amintesc azi de microbuzele si autocarele Iran-national, care se situau la milioane de ani-lumină de jalnicele TV-uri autohtone? Totusi, să revenim la problema noastră si să lămurim lucrurile. Eu nu am afirmat că Iranul nu intentionează să construiască o armă nucleară, ci doar că nu au apărut dovezi, si chiar nu au apărut. „Dovezile” care există sunt doar indirecte. Practic, nu a apărut nici o dovadă concretă. Chiar dacă instalatiile nucleare iraniene vor fi inspectate, nimeni nu garantează si nici nu poate garanta nivelul până la care Iranul va îmbogăti uraniul. Ideea este că poate s-o facă, că a realizat asta fără ajutor extern si fără spionaj, asa cum a procedat Israelul – nu trebuie decât să căutati putin pe net, ca să vedeti cum a „obtinut” Israelul arma nucleară. Asta e problema care doare. Nu că Iranul intentionează sau nu să producă o armă nucleară, ci că poate s-o facă sau va putea, cât de curând. Centrifugele sunt destinate îmbogătirii uraniului, asta este clar. Iranul sustine că uraniul îmbogătit este destinat doar „scopurilor pasnice”, chestiune pe care nimeni n-o crede. Nici eu n-o cred. Ideea e că dacă poate îmbogăti la un nivel redus, poate face asta si la un nivel ridicat. PENTRU CĂ ARE TEHNOLOGIA NECESARĂ. Trebuie să fii cel putin tâmpit să crezi că cineva care posedă know-how-ul necesar construirii unei arme atomice n-o va face. Asta doare cel mai mult. „Dovezile” însirate de către dl. Calehari, ca si de altii ca dânsul, nu spun decât că Iranul poate să fabrice o armă nucleară. Asta doare. Când si cum va face asta, numai înaltii responsabili iranieni pot spune. De abia de aici se poate negocia. Sigur, pentru scopuri pasnice, se pot utiliza reactoare CANDU, cum avem si noi la Cernavodă, reactoare care utilizează uraniu slab îmbogătit sau natural, dar care au numeroase dezavantaje, si nimeni nu poate obliga Iranul să le utilizeze. Iar ideile dlui Netanyahu, cum că Iranul are destul petrol ca să se mai bage si pe energie nucleară, n-are decât să le promoveze la dânsul acasă. Petrolul, chiar dacă încă nu e pe sfârsite, se va termina în câteva zeci de ani. Ca unul ce lucrez în industria auto de la lovilutie încoace, pot spune că doar teama de un conflict mondial a limitat cercetările în domeniul automobilului electric, pentru că inventiile fundamentale, magnetii din pământuri rare cu samariu-cobalt si bateriile cu litiu-ion au fost făcute prin anii ’80 ai secolului trecut. Ca o chestiune anecdotică, pe la 1900, în SUA erau mai multe automobile electrice decât automobile cu motoare cu ardere internă, pentru că femeile nu puteau porni motorul la manivelă. Inventia demarorului electric a amânat generalizarea automobilului electric cu un secol. Bun, dacă revenim la problema noastră, ce dracu se poate întâmpla? Să zicem că Iranul va fi obligat să-si limiteze nivelul de îmbogătire a uraniului. Ce am rezolvat cu asta? O va face alt-undeva. Sau chiar să distrugă centrifugele. Care-i problema? Poate face altele oricând. Asta e problema pe care muhaialele de pe ILD n-o pot pricepe. Si atunci ce facem? Păi să le cerem ayatollahilor, că tot au ei puterea supremă, să ne predea, nu nouă, ci Israelului, ah nu! nici măcar Israelului – să nu murdărim poporul ales! tovarăsi! – deci să predea unui stat tert, Olanda bunăoară, toti fizicienii din Iran, pentru a fi euthanasiati, sigur că da! în cele mai umane conditii. Dat fiindcă Olanda are si experientă în domeniu. Până una, alta, băietii buni, Mossad-ul adică, au luat deja măsuri, si nu de azi, de ieri. Nu trebuie decât să tastati pe google Heinz Krug, Yehia El-Mashad, Majid Shahriari, Fereydoon Abbasi, Darioush Rezaeinejad, Mostafa Ahmadi-Roshan ca să vedeti cum devine chestiunea. QED. (va urma)

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: