ILD si Dosarul Iranian (8)

revolution verte iran

Revenind la cele scrise de dl. Calehari despre ce as putea păti în Iran dacă ideile mele ar fi neconforme cu tiparele stabilite de Liderul Suprem, dânsul se dovedeste a fi si un mare specialist în problema macaralelor telescopice din Iran, citez:

„Compania japoneză TADANO, producătoarea vestitelor macarale TADANO, a anuntat de curând că nu va mai vinde macarale guvernului iranian, deoarece acesta le foloseste pentru a-si atârna de ele opozantii si pe cei ce încalcă codul islamic Sharia.”

Am văzut în postul anterior câti din cei condamnati la moarte în Iran erau opozanti politici. Până si lista neoficială cu executiile, furnizată de opozitie, nu mentionează absolut nici un opozant printre cei executati. Iar chestiunea cu opozantii politici si „codul islamic Sharia” este adăugată cu de la sine putere de către dl. Calehari, procedeu terorist tipic din arsenalul dezinformării. În comunicatul oficial al companiei Tadano nu se precizează decât că macaralele produse de compania japoneză sunt folosite în Iran pentru executii prin spânzurare, atât si nimic mai mult. Să mentionăm că si în Japonia executiile se fac tot prin spânzurare, cu deosebirea că acolo se utilizează o instalatie specială cu trapă în podea. Prin deschiderea bruscă a acesteia sub condamnatul la moarte, acesta execută o cădere liberă de cca. 3m, astfel că streangul legat în jurul gâtului îi strînge brusc articulatia cervicală, cauzând moartea instantanee. Condamnarea la moarte în Japonia se pronuntă pentru crimă, cel mai adesea pentru crimă multiplă. În 2013, 8 persoane au fost executate în Japonia, alte 129 asteptându-si executia. Si pentru că tot am ajuns aici, să reluăm subiectul pedepsei capitale în Iran, ca să vedem ce am afirmat eu si ce a produs penibila criză de isterie a doctoritei Anca Cernea, conservatoarea convertită în politoloagă de ocazie, după care vom face câteva precizări, cu cifre si statistici comparative. Hai atunci să vedem ce-am afirmat eu, citez din nou:

„Chestiunea cu numărul executiilor este nesemnificativă atâta vreme cât nu le raportati la numărul populatiei.”

Perfect adevărat, si-mi voi sustine imediat punctul de vedere. Ce spune stimabila isterizată, repet, citatul:

“după ce îl conducem politicos pe Dl. Corneliu la oala cu spam, deschidem geamul, aerisim, vom putea să medităm si noi în tihnă, si să ne întrebăm care o fi rata optimă a executiilor raportată la nr. populatiei, […]“

Bun! Atunci să facem câteva precizări, zic si eu, necesare. Am văzut anterior că aproape trei sferturi (74%) din executiile din Iran din 2011 au fost pentru trafic de droguri. Am precizat de asemenea problemele cu care se confruntă Iranul în această privintă si faptul că autoritătile iraniene sunt decise cu orice pret să stârpească acest flagel. Decesele cauzate de droguri pe al doilea loc după accidentele de circulatie, 1,3 milioane de dependenti de droguri înregistrati oficial, 10 miliarde de $ cheltuieli medicale cu asistenta acestora nu sunt cifre abstracte, toate acestea dau dimensiunea înspăimântătoare a acestui comert murdar. Alte 4 milioane sunt consumatori ocazionali de droguri dure, fiind si ei candidati siguri la dependentă. Lupta anti-drog costă guvernul iranian cca. 1 miliard de $ anual, la care se adaugă 8,5 miliarde de $ pierderi economice. Din anul 2000 încoace, peste 2000 de politisti au căzut la datorie în lupta cu bandele de traficanti. Un oficial al guvernului, Alireza Akbarshahi a raportat că numai în primele 7 luni ale anului 2013, 325 de tone de heroină, opiu, hasis si morfină au fost capturate de către fortele de politie. Retineti, TREI SUTE DOUĂ ZECI SI CINCI DE TONE. Nu kilograme, tone. 1 tonă=1000 kg. De asemenea, a anuntat că au fost arestati 135,322 traficanti, mari si mici. Numărul de dependenti de droguri înregistrati a crescut cu 26,000 de persoane. Edificator, nu?

Si acum alte precizări privind pedepsele si ceva statistici si calcule. Vom lua ca referintă anul 2011, pentru care avem cifre oficiale confirmate si de diverse organisme independente. Deci, oficial, în 2011 au avut loc 252 executii capitale, din care 74% au fost pentru trafic de droguri. Aceasta înseamnă 186 traficanti executati. Cifra de 135,322 traficanti arestati în 2013 este cea mai mică din ultimii ani. Ar rezulta, pentru 2011, un maxim de 0,14% traficanti executati din media de traficanti capturati. Aceasta confirmă ceea ce am afirmat anterior, că doar marii traficanti, „lorzii” drogurilor adică, sunt executati. Să vedem acum ce prevede codul penal iranian pentru acest gen de infractiuni. Prima mentiune pe care o fac, este că traficul de droguri este un delict penal, acest viciu, consumul de droguri, nefiind pomenit în Sharia. De asemenea, nici traficul. Deci, cel putin 74% din executii nu au făcut obiectul încălcării principiilor islamice. Este bine de retinut, pentru că mult prea adesea se minte cu nerusinare cu privire la acest subiect, iar dl. Calehari nici dânsul nu face exceptie. Iar chestiunea cu pricina, faptul că se induce în opinia publică ideea falsă si nocivă că majoritatea executiilor ar fi condamnări pentru încălcarea principiilor islamice, este opera mass-mediei controlate de evrei. Adică vezi-doamne, religia islamică este criminală. Si cum regimul din Iran este islamist, rezultă în mod automat că regimul iranian este criminal. Acest fapt nu este insinuat, ci proclamat de-a dreptul. Da, chiar asa se spune: regim criminal. Iar sintagma cu pricina revine destul de des în presa autohtonă. Domnii conservatori de pe ILD, nici ei nu fac exceptie, nefiind altceva decât câteva voci în corul imens orchestrat de evrei si dirijat de la Tel-Aviv. Si acum prevederile codului penal iranian, revizuit în 2012, citez:

„1.Persoana aflată în posesia a peste 30 grame de heroină, morfină, cocaină, LSD, metamfetamină sau droguri similare. Condamnarea la moarte nu se aplică pentru primele infractiuni, dacă vânzarea nu s-a făcut în totalitate, sau cantitatea a fost de mai putin de 100 de grame, sau pentru infractiuni repetate, unde cantitatea însumată a fost de 30-100 de grame. 2. Persoana aflată în posesia a peste 5 kg de opiu, hasis sau cannabis. Condamnarea la moarte nu se aplică pentru primele infractiuni, dacă vânzarea nu s-a făcut în totalitate si cantitatea însumată a fost mai putin de 20kg. Condamnarea la moarte se aplică însă la a treia condamnare pentru posesia a 5-20kg de astfel de droguri. etc…”

M-am oprit aici, pentru că lucrurile încep să devină tot mai clare. Se observă cu usurintă că limita „mortală” ca să zic asa, este 100 g pentru droguri dure si 20 kg pentru opiu, hash sau cannabis. De asemenea, că pedeapsa capitală se aplică doar la treia, uneori chiar si la a cincea infractiune. Cantitătile sunt înregistrate riguros în sistemul informatic al politiei, asa că fiecare recidivist stie exact ce riscă si cât de aproape e de „funie”. Pedeapsa obisnuită este închisoarea pe viată, dar în cazul depăsirii acestor cantităti, se poate aplica pedeapsa cu moartea. Să mai observăm că acestea reprezintă minimul, specific pentru ultima verigă a „lantului trofic”, dealerul en detail de pe stradă. Dat fiind numărul extrem de mic de traficanti executati, raportat la cei arestati, se poate lesne presupune ce cantităti detineau cei condamnati la moarte, sute de kg sau tone probabil. De asemenea, am mentionat doar infractiunile legate strict de traficul de droguri, nu am vorbit de circumstantele agravante pe care legea le leagă tot de acesta, atacul si omorârea unui politist, lupte între bande de traficanti, pe care codul penal islamic nu le tratează ca simple omoruri, care sunt clasificate altfel, ci doar în contextul infractiunii extrem de grave de trafic de droguri. Se pune acum problema de ce. De ce pedeapsa capitală pentru traficul de droguri? Să precizăm pentru început că nimeni nu se naste dependent de droguri, si nici nu „se apucă” de droguri în mod întâmplător. As dori să precizez cu claritate contextul, pentru că mult prea mult se crede că drogurile sunt o „modă” căreia îi mai cad câte unii victime, că ar fi un rău al epocii moderne, etc…, conceptii fataliste induse de mass-media. Nu, consumul de droguri este un viciu care se capătă. Istoria este întotdeauna aceeasi. Cineva, nu contează, vizitează o tară occidentală unde regimul drogurilor este tratat mai lejer de legislatie. Acolo, din varii motive, să presupunem că „se apucă de droguri”, devenind după o vreme dependent. Întors în tara de origine, Iran să zicem, unde drogurile sunt categoric interzise, va cădea usor pradă traficantilor, devenind si el la rândul său dealer. Altfel nu poate face rost de droguri, pentru că acestea costă scump. Singura sansă este să lărgească cercul consumatorilor. Omul stie ce riscă, dar nu are ce face. Până este prins prima dată, apoi a doua si în fine ultima. Să facem precizarea că Iranul nu este producător de droguri. Asa că este de presupus că putinii consumatori de droguri ar fi dispărut în mod natural după un timp oarecare, ne-existând productie internă. Nesansa Iranului este că se învecinează cu Afganistan si Pakistan, mari producătoare de droguri. Cum în Afganistan productia de droguri este practic singura „industrie” înfloritoare, avînd cu Iranul o granită de aproape 1000km, „marfa” trebuie undeva vândută, si unde dacă nu celui mai apropiat stat. Ca atare, dat fiindcă cantitătile produse sunt uriase, traficantii au tot interesul pentru a răspândi acest flagel. În primul rând prin pretul extrem de scăzut. În zona de granită, bunăoară, o doză de opiu (3g) costă cca. 10,000 riali, aproximativ 1$, costul unei beri. En gros, pretul e si mai scăzut, 1kg de opiu se vinde cu cca. 300$. Rapoarte oficiale ale politiei vorbesc despre un consum zilnic de 4 tone metrice de opiu zilnic, numai în Teheran, cifră care dă dimensiunea flagelului. Din această cauză, guvernul iranian tratează această problemă ca pe o agresiune externă, mult mai perfidă decât o agresiune militară, si care produce mult mai multe victime. Exact ăsta e termenul, agresiune imperialistă externă. Nu trebuie decât să ne întoarcem cu aproape două secole în urmă, ca să vedem ce ravagii a produs opiul în China, răspândit de către emisarii civilizatiei britanice. Încercând prin opiu să echilibreze balanta de plăti a Imperiului Britanic, otrăvind astfel un întreg popor. Istoria celor două războaie ale opiului este edificatoare. Asa că nu e de mirare că si guvernul chinez încearcă o exterminare fără milă a traficantilor de droguri. Deci, având în vedere această adevărată agresiune externă, cum nu poate interveni pe teritoriul Afganistanului si al Pakistanului, neavând altă solutie, Iranul nu poate limita traficul de droguri decât prin „limitarea” numărului de traficanti. S-au spus extrem de multe despre pedeapsa cu moartea, multe aspecte sunt încă controversate cu exemple si contraexemple, un singur lucru este cert, verificat încă din cele mai vechi timpuri, puterea exemplului executiei publice, sau mai pe româneste „frica păzeste bostănăria”. Chestiune greu de contestat. Cu toate acestea, în ciuda faptului că doar un număr extrem de mic de traficanti sunt executati, retineti cifra de 0,14%, adică 14 insi din 10 mii de infractori, Iranul este în continuare satanizat si demonizat, iar conservatorii de pe ILD participă si ei cu entuziasm la această activitate. Doctorita Anca Cernea – nu-si spune niciodată doctorită, ci Anca Cernea – ÎnLinieDreaptă, casicum asta ar fi o calificare oarecare – o fi! cine stie?, în fine, stimabila, se întreba în mod patetic, citez:

„[…] care o fi rata optimă a executiilor raportată la nr. populației, si cam ce procent din mortalitatea de diverse cauze s-ar cuveni să ocupe acestea într-o republică parlamentară de dimensiunile Iranului.”

Ciudat lucru. Această cuconită ce face pe analistul politic, dar dacă e atât de conservatoare pe cât pretinde, ar trebui să fie de acord cu pedeapsa capitală. De altfel, n-am văzut niciodată ca ILD să se fi pronuntat contra pedepsei cu moartea. Nu direct, că nu sunt prosti dânsii să fluiere în biserică, doar sunt tineri si avizi de putere, au viitorul în fată si nu se stie dincotro bate vântul. În fine, nu am cum să nu presupun că nu ar fi adeptii pedepsei capitale, din moment ce abolirea acesteia este apanajul stângii. Da, chiar asta spun pe undeva, da, într-un articol despre APADOR, avort si extrădarea criminalului Camil Mătase, un articol semnat Vlad M., individ cu care ne-am mai întâlnit pe aici, citez: „[…]Noua Stângă consideră că apărarea ucigasilor si altor infractori este o manifestare a nobletii sufletesti. Progresistii sunt de părere că numai un om superior ar putea să „empatizeze” cu criminalii si ceilalti ticălosi…” Si atunci ce să mai întelegem? Pentru că un adevărat conservator ar trebui să fie un adept al pedepsei capitale. Peste tot e asa. Si atunci de ce s-a isterizat Coana Mare, „sefa de trib”? No! că-z nu trubuie să fie grobiană doamna! vorba lui Caragiale. Nu pot decât să înteleg că dânsii sunt contra pedepsei cu moartea în Iran. Pentru că dânsii, ca niste slugi credincioase ce sunt, ale evreilor evident, au primit ordin direct de la Tel-Aviv, că Iran-ul trebuie satanizat. Pe orice căi si cu orice mijloace. De altfel, individa, astă-vară a apărut într-un interviu în care a făcut tot pomenicul noii stângi de la Gramsci la Marcuse, având la gât, în afară de o cruciulită, si o stea a lui David. Adică, vezi doamne, om fi noi crestini, dar tot cu evreii până la urmă. S-o creadă dânsa! Stim prea bine ce benefică a fost prezenta evreilor în România. Mai bine, lipsă! În fine, atunci să facem niste comparatii.

Pentru început câteva statistici. La capitolul pedepse capitale, de departe campionul este China, cu un număr de câteva mii de executii anuale. Oficialitătile nu au oferit date concrete, cifra fiind secretă, însă fundatia Dui Hua a raportat cca. 5000 de executii în 2009. Principalele capete de acuzare au fost traficul de droguri si crima cu circumstante agravante (omor multiplu, tortură, etc…) Urmează în ordine, pe locul 2, Iranul, cu datele cunoscute, 252 executii în 2011, din care 74% pentru trafic de droguri. Urmează în ordine Arabia Saudită, apoi Irak, si în fine, pe locul 5, SUA la care ne vom raporta în continuare. Trebuie spus că pedeapsa cu moartea este abolită în 18 din cele 50 de state ale SUA. Nu voi discuta aici despre delicte în vreme de război, care intră în altă jurisdictie. În general, în SUA, condamnarea la moarte este hotărâtă de tribunal pentru infractiuni grave contra persoanei, crimă cu circumstante agravante (viol, tortură), crimă sadică, crimă multiplă, cazuri de terorism cu multe victime, si alte asemenea. Ceea ce trebuie subliniat, este că în contextul general al criminalitătii din SUA, nu se poate spune că pedeapsa cu moartea este larg practicată în SUA. În ultimii ani, media executiilor a fost de 1 la 700 de crime, iar dacă tinem seama doar de cazurile rezolvate, rata a fost de doar o executie la 325 de crime de gr.I (first degree murder) Aceasta se datorează presiunilor asupra guvernului american exercitate de către Amnesty International, organizatie evreiască, în sensul că este înfiintată de evrei (Peter Benenson), si în care board-ul este literalmente ticsit de evrei. Deci retineti, doar una din 325 de crime extrem de grave sunt pedepsite cu moartea. De asemenea, în urma unor crime oribile, se constată bascularea opiniei publice spre re-introducerea pedepsei cu moartea. În România nici nu mai are rost să mai vorbim. După 1989, odată cu abolirea pedepsei cu moartea, cu slăbirea autoritătii statului si a organelor represive, asistăm la o crestere explozivă a criminalitătii, o pâine albă de rontăit de hienele din mass-media. Asa că nu e de mirare că un studiu realizat de Asociaţia ProDemocratia publicat în 29 martie 2010, arată că 91% din români ar opta pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, iar 50% din cei care au răspuns la această întrebare sunt de acord si cu organizarea unui referendum pe această temă. În imagine, femei protestând la Teheran, iunie 2009. După cât se vede, nu se tem de macaralele telescopice Tadano. (va urma)

Etichete: ,

3 Răspunsuri to “ILD si Dosarul Iranian (8)”

  1. InLinieDreapta (@InLinieDreapta) Says:

    asteptam un rezumat. multumim

    • wamkihok Says:

      Încerc să răspund cât mai complet. Mai sunt doar 4 episoade. Să-mi fie cu iertare, dar am considerat că merită să dau o replică argumentată – nu este neapărat orgoliu – ci doar pentru a risipi oarece păreri preconcepute în opinia publică românească. ILD este doar un pretext în această ecuatie. Mărturisesc că nu m-am asteptat la o astfel de reactie, asa că am decis să răspund cu mijloacele pe care le am la îndemână. Oricum, puteti dormi linistiti, nu sunteti nici primii, nici ultimii care mă banează, refuzând o confruntare de idei. În fine, fiecare pe calea pe care si-a ales-o!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: