ILD si Dosarul Iranian (9)

iranian-woman-protester

Si atunci care-i problema? SUA, la presiunile evreilor de la Amnesty International limitează numărul de condamnări la moarte. Sigur că da! Nicidecum oficial, au dânsii metodele lor îndelung verificate. Realitatea e că presiunea mediatică exercitată de către o presă si o televiziune în ghearele evreilor determină un număr extrem de redus de condamnări la pedeapsa capitală, fată de cele care ar trebui pronuntate în mod real. Fără a mai vorbi de cohorta de psiho-terapeuti si psihanalisti, multi din ei, evrei, care fac scăpati o grămadă de asasini feroci pe motive de nebunie temporară & co. Nu cred că mai trebuie să dau exemple, sunt mii de cazuri, multe deja celebre, cum ar fi jucătorul de fotbal O.J. Simpson, autorul unei crime oribile, „făcut scăpat” de un grup de apărători din care nu lipsesc nume precum Shapiro si Dershowitz, nicidecum evrei, klingonieni sau romulani probabil. În SUA, din 1976 până în august 2012, au fost executate 1304 persoane, din care 1130 prin injectie letală, 157 prin electrocutare, 11 prin gazare, 3 prin spânzurare si 3 împuscate cu pluton de executie. În 2012, 43 de condamnati au fost executati, această cifră situând SUA pe locul 5 la numărul anual de executii capitale. Am văzut anterior că doar o mică parte din crimele pasibile de pedeapsa cu moartea sunt condamnate ca atare, una din 325 dovedite, iar dacă luăm în calcul si numărul cazurilor nerezolvate, cifra se dublează. Practic, SUA are cea mai ridicată rată a criminalitătii din lumea civilizată, desi în ultimii 20 de ani criminalitatea a scăzut la jumătate ca urmare a instaurării statului politienesc. Iar cifrele sunt înspăimântătoare. Din 1960 până în 1996, în Statele unite au fost comise 666,160 de crime, cu o medie anuală de 18,504 crime, aceasta însemnând că la fiecare 28 de minute, un american a fost omorât. În 2004, rata omuciderilor a scăzut la 5,5 crime/100,000 de persoane, astfel că în 2010 au avut loc „doar” 14,748 omucideri. Acestea sunt cifrele care exprimă criminalitatea din cea mai democratică dintre democratii. Nu numărul de executii contează, ci numărul de crime pasibile de pedeapsa capitală. Faptul că la presiunile exercitate de lobby-ul evreiesc din mass-media si de Amnesty International, completele de judecată ezită atunci când trebuie să decidă asupra condamnării la moarte, nu are absolut nici o semnificatie – dacă toate crimele odioase ar fi pedepsite cu moartea, asa cum ar trebui de drept si de fapt, SUA ar depăsi cu mult Iranul, dacă nu si China, la capitolul executii. Să mai adăugăm că procedura judiciară în SUA este extrem de complexă, se fac apeluri peste apeluri la diverse curti, sunt tot felul de tertipuri avocătesti, astfel că prin astfel de proceduri, durata dintre pronuntarea sentintei de condamnare la moarte si data la care condamnarea devine definitivă, depăseste binisor 10 ani, timp în care condamnatul asteaptă alegerile, moment în care guvernatorul statului, pentru a creste în popularitate, poate comuta pedeapsa cu moartea, sau din contră, poate decide executia condamnatului. Astfel, în 2012, 3146 de condamnati la moarte îsi asteptau executia. Si atunci, iară întreb – de ce s-a isterizat Coana Mare? Să nu fi cunoscut aceste cifre, accesibile la o simplă căutare pe google? Greu de crezut. Mai degrabă înclin să cred că că mult mai importantă pentru dânsii este demonizarea Iranului, iar motivele se stiu, sau cel putin se presupun. Pentru că omniprezentul lobby evreiesc îi poate ajuta pe cei de la ILD să acumuleze putere. Prea putin le pasă lor de Iran, gaze de sist, homosexuali si avorturi, pentru că întotdeauna se găsesc motive pentru care să lupti, în spatele cărora să se ascundă un grupuscul terorist avid de putere. Faptul că executia se amână cu 10-12 ani, nu are absolut nici o semnificatie – dacă procedura judiciară nu ar fi tergiversată prin tertipuri avocătesti si dacă guvernatorii statelor respective ar fi mai hotărâti, SUA ar depăsi bine de tot Iranul la capitolul executii capitale. Acesta a fost sensul celor spuse de mine. Pretind că mă exprim corect în româneste, si, spre deosebire de conservatorii lui peste prăjit de pe ILD, eu verific de două ori ce am scris, înainte de a apăsa pe enter.

Să mai adăugăm că Iranul, în ciuda faptului că a ratificat conventia internatională asupra drepturilor copilului, este acuzat că execută un număr mare de minori, fiind clasificat pe locul întâi la acest capitol de către lobby-ul evreiesc din mass-media, care a lansat si o campanie, similară cu cea a macaralelor, despre care am vorbit deja, numită Stop Child Executions, campanie controlată tot de Amnesty International. În realitate, în anul 2012, în Iran, a fost executată doar o singură persoană sub 18 ani. Din nou, aceeasi tactică de a sataniza Iranul, de a arăta întregii lumi cruzimea regimului islamic în beneficiul statului Israel. În consecintă, parlamentul iranian, în data de 10 februarie 2012, a adoptat un amendament la legea ce permitea executia persoanelor sub 18 ani, condamnarea minorilor (sub 18 ani) de ambele sexe fiind tratată de o lege separată. Bineînteles că din nou comentatorii pro-Israel din mass-media au găsit oarece „scăpări”, subliniind că băietii în vârstă de 15 ani si fetele în vârstă de 9 ani, conform legii islamice ar fi complet responsabili de crimele comise. Perfidie tipic evreiască, manipulare grosolană bazată pe presupusa precaritate a cunostintelor de drept penal ale cititorilor – faptul că o persoană minoră este perfect responsabilă în cazul comiterii unei crime, nu are absolut nimic de-a face cu condamnarea ei la moarte sau la altă pedeapsă, ideea era că ucigasii sub 18 ani de ambele sexe nu mai pot fi condamnati la moarte, indiferent ce crimă au comis. Sigur, multi argumentează că procedura judiciară se poate tergiversa, până ce respectivul depăseste vârsta de 18 ani, pentru a putea fi pasibil de pedeapsa capitală. Sigur, este posibil. Iar chestia asta se practică si în State. Ce observ eu, este că nimeni nu vorbeste despre crima în sine, despre nedreptatea uriasă făcută celui sau celor asasinati. Toti acesti scârta-scârta din mass-media, nu fac decât să se agite pentru absolvirea de pedeapsă a ucigasului. Ipocrizie tipic evreiască, pentru că interesele poporului ales sunt mai presus de orice. Să mai adăugăm că în unele state americane, pedeapsa cu moartea se poate aplica si celor sub 18 ani, vârsta minimă fiind de 16 ani. Merită amintit aici cazul lui Mahmoud Asgari si Ayaz Marhoni, doi tineri homosexuali iranieni minori, primul în vârstă de 16 ani si al doilea în vârstă de 18, care au fost condamnati la moarte si executati pentru violul unui copil de 13 ani (conform legilor islamice, se consideră copil o persoană care nu a ajuns la pubertate) Desi împrejurările crimei au fost extrem de clare, interviul acordat televiziunii de către tatăl copilului de 13 ani se poate vedea pe youtube, odioasa wikipedie manipulată tot de evrei, afirmă citez : „cei doi au devenit simbolul international al condamnării la moarte a copiilor în Iran”. Halal simbol international! Copii homosexuali care violează, ucid, etc… Să mai adăugăm că executia publică a celor doi a stârnit furia organizatiilor de homosexuali, controlate si ele tot de către evrei. Acestea au afirmat că cei doi ar fi fost condamnati doar pentru că erau gay si că totul nu a fost decât o înscenare. Desi dovezile administrate în cursul procesului au fost clare, nu trebuie decât căutat pe google după numele celor doi, ca să fie listat un puhoi de articole cu titlul „doi adolescenti iranieni executati pentru că erau gay”, încă o dovadă, dacă mai era necesar, a puterii lobby-ului evreiesc din mass-media. Puhoiul de articole, prin număr si minciuni patentate, sufocă realmente spatiul virtual, ocultând realitatea. Inutil să mai mentionez scopul. Nu este decât o mică parte din ofensiva mediatică evreiască contra Iranului. Trec peste faptul că demonizarea Iranului este făcută tocmai de cei ce militează pentru scăderea consimtământului sexual la 13 ani, sau chiar sub această vârstă, tinta fiind copiii de 8 ani, în scopul satisfacerii poftelor perverse ale pedofililor americani si din Europa de vest, camuflati în homosexuali. Care vasăzică, criminalii sub 18 ani nu sunt buni de spânzurat, dar pentru sodomizare (penetrare anală) da. Să mai adăugăm că în 19 iulie 2005, Iranian Students’ News Agency (ISNA) a postat un comunicat ce afirmă că cei doi au fost condamnati pentru „lavat beh onf”, care înseamnă sodomie/contact sexual homosexual prin fortă, definitia juridică a violării unui bărbat de către alt bărbat. Asta nu-i împiedică însă pe conservatorii lui peste prăjit de pe ILD să afirme cu orice ocazie că în Iran homosexualii sunt vânati, torturati si masacrati în massă de către criminalul regim islamic. Vom analiza în curând si asta cu textele în fată. În încheiere, să mai adăugăm că în legislatia iraniană, desi sodomia/homosexualitatea este considerată a fi un act extrem de grav, pasibil în anumite circumstante de pedeapsa capitală, până în prezent nu s-au raportat condamnări la moarte pentru homosexualitate, chiar si părtinitoarea wikipedie trebuind să accepte acest fapt cu jumătate de gură, dovadă că legislatia iraniană se detasează încet-încet de preceptele legii islamice.

Un alt aspect, de care conservatorii de pe ILD fac mare tam-tam, ori de câte ori au ocazia, este pedeapsa prin lapidare. Să precizăm, contrar la ceea ce se crede îndeobste, că această pedeapsă nu se aplică numai femeilor, asa cum se insinuează în mass-media, ci este o pedeapsă care se aplică deopotrivă si bărbatilor. Motivul este lesne de înteles, stiti Dvs., femeia în viziunea crestină si europeană, să n-o atingi nici cu o floare – de aici înduiosarea cititorilor si trezirea de sentimente de ură contra nemilosului regim islamic. În beneficiul evreilor, evident, „singura democratie din Orientul Apropiat”, nu uită dânsii să ne amintească cu fiecare ocazie. Să precizăm că această modalitate de executie, practicată în cazurile de adulter, s-a aplicat extrem de rar, cazurile se pot număra pe degete, iar cei executati au fost în principal bărbati. Încă un mit demontat! Mit pe care ILD îl propagă cu orice ocazie, de departe campionul fiind acelasi Bogdan Calehari. Si acum să vedem despre ce este vorba. Să precizăm pentru început că în Coran nu există nici o referire la executia prin lapidare. Sharia precizează si ea acest fapt, arătând că pedeapsa pentru adulter este de 100 de lovituri de bici pentru ambii parteneri. Se subliniază chiar că în cazul unui viol, lapidarea poate ucide eventualul copil ne-născut din pântecele mamei, în cazul în care aceasta a rămas însărcinată în urma violului. Se precizează clar, citez: „It is matter of giving life NOT taking life”. Cu toate acestea, anumiti clerici, sustin că referiri la această pedeapsă se găsesc într-o lucrare numită Kitab al-Kafi, o culegere de 16,199 texte sfinte hadith, de unde s-a inspirat probabil legislatia islamică. Adulterul (zina-e-mohsen), prin care se întelege si contactul sexual între două pesoane necăsătorite, se pedepseste în mod normal, asa cum am precizat deja, cu 100 de lovituri de bici si cu moartea la a 4-a recidivă. De asemenea este prevăzută pedeapsa prin lapidare pentru adulter în cazul persoanelor căsătorite si în toate cazurile de incest, înlocuită oficial în noul cod penal adoptat în 2012 cu o pedeapsă nespecificată, lăsând astfel la latitudinea judecătorului ce pedeapsă să aplice. În toată istoria Republicii Islamice Iran, din 1979 si până în 2002, nu au fost înregistrate decât 40 (după alte surse 76) cazuri de adulter sau incest soldate cu executia prin lapidare. După 2002, au fost raportate 8 cazuri (bărbati) executati prin lapidare, dar sursa informatiei este incertă. În toate cazurile, pedeapsa s-a aplicat doar în cazul circumstantelor agravante, cum ar fi sinuciderea sotiei înselate. Adulterul, relativ frecvent în societatea iraniană, se rezolvă cel mai adesea prin divort. Chiar si pedeapsa prin biciuire se aplică extrem de rar. Trebuie mentionat aici că la începutul anului 2013, parlamentul iranian a publicat un raport oficial despre excluderea pedepsei cu lapidarea din Codul penal. Cu toate acestea, în aprilie 2013, Consiliul Gardienilor a anuntat că executia prin lapidare rămâne în Codul penal, respingând proiectul de amendament, lăsând astfel la dispozitia judecătorilor posibilitatea aplicării ei. După cum am văzut aici, ea s-a aplicat extrem de rar, iar în ultimii ani deloc. De altfel, chiar în Iran există o miscare oficială intitulată Stop Stoning Forever, exprimând opozitia fată de această metodă de executie, si nici unul din membrii acestei miscări n-a încercat până acum „trăinicia unei macarale Tadano”, după cum se exprima, în binecunoscutul stil mistocăresc, dl. Calehari. Deci am lămurit-o si pe asta! Încă o legendă urbană demontată!

Si pentru că tot am ajuns aici, să mai lămurim o chestiune interesantă si anume, modul în care tratează Codul Penal iranian delictul de crimă. Este vorba despre crime comune, asa cum din păcate se întâmplă si la noi tot mai des, precum crime domestice cauzate de gelozie bolnavă sau dispute în familie. Astfel de crime sunt definite în legislatia iraniană drept Qesas-e-nafs (crime cu răscumpărare), adică criminalul poate scăpa în urma plătii unei răscumpărări către familia celui ucis. Astfel de crime sunt considerate de către justitia iraniană drept o afacere privată între familia ucigasului si cea a victimei, rolul tribunalului fiind doar de a stabili precis vinovătia criminalului. Familia victimei îl poate ierta pe criminal, cu sau fără plata unei răscumpărări, dar poate si refuza iertarea acestuia, caz în care revine statului sarcina de a-l executa pe criminal. În unele state arabe, criminalul este predat familiei victimei pentru a fi ucis. Există un termen legal de 5 ani în care familia victimei se poate răzgândi, astfel că practic, orice astfel de criminal, mai poate trăi încă cel putin 5 ani, după care este executat sau eliberat. Tribunalul încearcă adesea să medieze între familia victimei si cea a criminalului, uneori chiar statul îsi asumă sarcina de a plăti răscumpărarea, dacă familia ucigasului nu dispune de banii necesari. Restul de crime (hokm-e-edam), în afară de traficul de droguri, crime contra statului, terorism si spionaj, apoi delictele de tâlhărie si atac cu mână armată, cu sau fără asasinat, se consideră a fi crime contra stabilitătii statului si sigurantei cetăteanului, sunt crime de altă categorie, în consecintă, criminalul este judecat si executat imediat.

Cam astea sunt chestiunile pe care am dorit să le lămuresc aici. Chestiunea domnilor de la ÎnLinieDreaptă, a apărut doar adiacent în această discutie, datorită modului abuziv în care am fost banat. Cer scuze cititorului că a trebuit să mă cobor la nivelul intelectual al specimenelor de pe ILD. Conflictul meu cu ILD a fost mai vechi, încă de acum un an, când un anume Emil Borcean, a afirmat în mod „delicat” că as fi simpatizant legionar, bazându-se pe faptul că am scris despre Henry Kissinger ca fiind un jidan odios. Am făcut această afirmatie bazându-mă pe una din definitiile din DEX, recte jidan=afacerist lipsit de scrupule si pe un „dicton” celebru al respectivului în care afirma că, citez: petrolul este o chestiune mult prea serioasă ca să poată rămâne în mâna arabilor. QED. De asemenea am precizat că, spre deosebire de dânsii, nu mă ascund sub pseudonime si abrevieri si îmi asum 100% răspunderea celor afirmate. În fine, dacă am ajuns aici, să vedem cine sunt acestia si ce vor ei. Dar despre toate acestea, în postul viitor. În imagine, femeie protestând pe străzile Teheranului, 2009. (va urma)

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: