Pe marginea unui interviu (2)

Jerusalem-70ad-titus-arch

Atunci să reluăm cele afirmate de către dl. Toma George Maiorescu în interviul acordat Realitătii evreiesti din 1-30 noiembrie 2011, interviu reluat zilele trecute în publicatia online, acum.tv. Citez:

TGM: Evreii au ajuns pe aceste meleaguri binecuvântate la trei decenii după incendierea, năruirea si trecerea Ierusalimului prin fierul plugului. Coloane lungi de iudei, dintre care si multi zeloti, însotiti de legionarii romani, s-au îndreptat atunci către Roma, după care au fost încorporati în legiuni si cohorte. Dintre acestea, si Legiunea a XIII-a Gemina a ajuns în spatiul carpato-dunărean-pontic. Metope, monumente funerare si monede ale acelui timp vorbesc despre prezenta iudee, mai ales în Oltenia si Banat.

Asa să fie oare? Cum spuneam si altă dată, câte vorbe – tot atâtea neadevăruri. Deci dânsul afirmă că la trei decenii (30 de ani) de la căderea Ierusalimului (anul 70 d.C.), adică pe la 100 d.C., supravietuitorii evrei se înrolau de zor în armata romană. Câteva cuvinte acum despre războiul dintre iudei, cum erau numiti pe atunci locuitorii Palestinei, si romani. Cele mai multe date se regăsesc în lucrarea De Bello Iudaico a istoricului antic Josephus Flavius. Revolta a izbucnit în anul 66 d.C. datorită impozitelor mult prea ridicate pentru o astfel de regiune săracă. Evreii s-au răsculat datorită faptului că guvernatorul roman de atunci, Gessius Florus, a hotărât confiscarea vistieriei Templului. Revoltati, iudeii din Ierusalim s-au răsculat, au masacrat garnizoana romană si au pus mâna pe oras. O armată romană venită rapid în ajutor, a fost si ea înfrântă de răsculati. Situatia era favorabilă răsculatilor, dat fiindcă împăratul Nero se sinucisese, iar Vespasian, proclamat împărat de către trupe, trebuia să se întoarcă la Roma, pentru a-si consolida pozitia politică. A lăsat în loc pe Titus, fiul său, să zdrobescă revolta. În anul 70 d.C., cu o armată proaspătă, el a încercuit Ierusalimul, începând asediul. În oras a izbucnit în scurt timp ciuma si foametea. Folosind catapulte si berbeci, romanii au reusit să facă brese în ziduri, pătrunzând în cetate. A urmat masacrarea supravietuitorilor, prinderea si pedepsirea conducătorilor, dărâmarea orasului. Istoricul vorbeste despre un milion de evrei morti, si de o sută de mii de prizonieri. Cifrele sunt mult exagerate, Palestina, la tehnologia agricolă de atunci nu putea hrăni atâtia oameni. De zece ori mai putin poate, dar nici măcar atât. Ceea ce este însă cert, este că majoritatea au fost omorâti. Soldatii romani omorau de obicei pe toti cei ce purtau o armă sau puteau purta, urmărind să prindă vii conducătorii. Acestia erau executati pentru nesupunere, pedeapsa obisnuită fiind răstignirea.

Si pentru că tot am ajuns aici, să lămurim si acest aspect. Răstignirea nu se făcea pe o cruce, asa cum se crede îndeobste. Crucea ca simbol crestin apare mult mai târziu, în ajunul bătăliei de la Pons Milvius (28 octombrie 312 d.C.) Practic condamnatul era purtat în văzul lumii având palmele tintuite cu câte un piron de o grindă de lemn pe care o purta în spate, încheieturile mâinii fiind legate de grindă cu legături de frânghie. Ajuns la locul executiei, un stâlp de lemn înalt, de obicei pe marginea drumurilor, pentru ca trecătorii să ia aminte, condamnatul era ridicat pe stâlp atârnat de grindă, cu ajutorul unui scripete, iar labele picioarelor erau tintuite de stâlp cu două piroane din lateral, astfel încât picioarele să fie putin flexate, iar corpul să stea atârnat doar în cele două mâini depărtate. Această pozitie cauza o presiune a coastelor asupra plămânilor, iar căldura din aer si respiratia tot mai precipitată cauzau deshidratarea rapidă si moartea prin asfixie a condamnatului. În zilele cu arsită condamnatul murea după câteva ore, dar dacă era răcoare, au fost cazuri în care agonia a durat si câteva zile.

Este clar că la o astfel de revoltă, care a durat aproape 3 ani, marea majoritate a bărbatilor au fost omorâti, putinii rămasi în viată, femeile si copiii fiind crutati si vânduti ca sclavi. O foarte mică parte se poate presupune că au fugit înainte de asediu. Ei bine, întrebarea care se pune este cum au ajuns acestia să se înroleze în legiunile romane de elită, asa cum era legiunea a XIII-a Gemina? Prima contradictie care sare literalmente în ochi este ecartul de trei decenii – dacă apărătorii Ierusalimului aveau 20 de ani în timpul asediului, 30 de ani mai târziu aveau 50, vârstă la care pe atunci erai considerat bătrân, o persoană venerabilă. S-ar putea spune, stai D-le! poate erau copiii celor de atunci. Nu, nici vorbă, dl. Maiorescu este extrem de clar si transant, citez: „coloane lungi de iudei, dintre care si multi zeloti, însotiti de legionarii romani, s-au îndreptat atunci către Roma, după care au fost încorporati în legiuni si cohorte”. Deci nu copiii lor, ci chiar supravietuitorii asediului. Iată cum se adevereste proverbul că minciuna are picioare scurte, sau fie, cum vreti Dvs., faptul că poetii stau prost cu artimetica. Si apoi chestiunea cu Legiunea a XIII-a Gemina. Câteva cuvinte acum despre această legiune de elită, ca să lămurim si acest aspect, text extras din wikipedia, citez:

Legiunea a XIII-a Gemina, o legiune de elită a armatelor romane, a participat la multe evenimente istorice însemnate. Spre deosebire de restul legiunilor romane, care aveau ca simbol taurul si acvila, simbolul „Legiunii a XIII-a Gemina” era leul. O altă particularitate era culoarea albastră a mantiilor si scuturilor. Culoarea celorlalte legiuni a fost rosul. Datorită problemelor financiare, Iulius Cezar a fost nevoit sa recruteze din centrul si sudul Italiei multi condamnati la moarte. Combativitatea deosebită a acestora a determinat instituirea unei traditii în recrutarea membrilor legiunii. Cu timpul, membrii cohortelor auxiliare vor fi recrutati din afara Italiei. Astfel, arcasii erau sirieni iar cavaleria era alcătuită din sarmati.

Clar de tot. Nici pomeneală de evrei. Pentru că este vorba despre condamnati la moarte din centrul si sudul Italiei, cetăteni romani deci, aproape get-beget romani care vasăzică, 100% oameni liberi, nu sclavi. Pentru că cei însotiti de trupele romane, supravietuitorii asediului Ierusalimului erau sclavi evrei. Apoi se pune altă problemă, dacă e să desfacem firul în patru. Cei condamnati la moarte si recrutati pentru această legiune erau de obicei oameni familiarizati cu armele, în marea lor majoritate banditi, pirati sau fosti gladiatori fugiti din cantonament, dezertori, etc…, pentru ca integrarea într-o armată de profesionisti cum era cea romană să se facă cât mai rapid, doar prin disciplinare. După cum s-a văzut în citatul anterior, trupele si cohortele auxiliare spre sfârsitul imperiului nu mai erau formate din cetăteni romani. De-abia după lăsarea la vatră, acestia, arcasii sirieni si cavaleristii sarmati primeau cetătenia romană. Dar legiunile armatei romane erau compuse exclusiv din cetăteni romani. Punct! Am consultat câteva lucrări serioase în domeniu, printre care si cea mai cunoscută, The Complete Roman Army, by Adrian Goldsworthy, Thames & Hudson, 2011. Toti autorii sunt categorici. Legionarii romani erau recrutati exclusiv dintre cetătenii Romei. Chiar si mai târziu, spre sfârsitul imperiului, săracii Romei erau preferati celor recrutati din restul Italiei. În consecintă, dacă un număr de evrei ar fi însotit legiunile romane, ar fi făcut asta doar în calitate de sclavi. Întrebarea care se pune în extremis, este cât de războinici si de combativi erau evreii? Pentru ca romanii să fie interesati cât de cât să-i recruteze ? Pun totusi această întrebare desi chestiunea e deja de domeniul SF. Ei bine, asta este clar de tot! Nu trebuie decât să examinăm putin istoria antică, medievală si modernă ca să vedem care au fost dintotdeauna armele evreilor, respectiv minciuna, înselăciunea si trădarea, nicidecum sabia, lancea sau arcul cu săgeti. Nu o spun eu, de la Martin Luther încoace, papi si împărati care au dat zeci si zeci de edicte, bule si afurisenii, au făcut toate astea de antisemiti ce erau, si doar asa, ca să se afle în treabă. Dau un singur exemplu, pe care l-am mentionat si în noua carte Asasinii viitorului, din care voi începe să public fragmente în curând, este vorba despre participarea americanilor de origine evreiască la războiul din Vietnam. Citez:

(…) …nici de această dată nu au lipsit activistii evrei care s-au plasat în fruntea miscărilor de protest (contra războiului din Vietnam, NA), cei mai cunoscuti fiind Jerry Rubin si Abbie Hoffman. Prima victimă americană în război s-a înregistrat în data de 10 octombrie 1957. I-au urmat încă 58,192 militari americani. Dintre acestia, doar 269 erau evrei. Normal, mai bine organizezi proteste decât să mori pentru libertate. Statisticile confirmă acest fapt: în 1964, numărul evreilor care cereau oprirea imediată a războiului era dublu fată de catolici si protestanti luati la un loc, desi evreii reprezintă doar 1,7% din populatia SUA, în timp ce protestantii 51,3%, respectiv catolicii 23,9%. Edificator, nu? Mai ales în ceea ce priveste aderenta dânsilor la politica americană.

QED. Punem punct aici! Vom continua cu toate acestea în postul următor. Toate aceste istorii cu mercenarii evrei ajunsi în Dacia nu sunt decât legende urbane. Este uluitor cum se perpetuează această minciună colosală, numai si numai pentru a demonstra că evreii au locuit aici încă din vremea dacilor. Jalnică consecventă demnă de o cauză mai bun! Există lucrări de referintă în domeniu, s-au păstrat documente scrise, care atestă fără nici un dubiu componenta legiunilor romane. Dl. Aurel Vainer, presedintele FCER si deputat în Parlamentul României din partea comunitătii evreiesti, comunitate care în prezent de-abia dacă mai are 3000 de membri, la un seminar al Federatiilor Comunitătilor Evreiesti din România, care a avut loc prin februarie 2013, a afirmat fără să clipească acelasi lucru, cum că evreii au venit în Dacia în calitate de mercenari, odată cu legiunile romane, citez:

Sunt mărturii despre prezenta evreilor pe aceste meleaguri încă de pe vremea romanilor, când erau ceea ce astăzi am numi – mercenari.

Dnii Neagu Djuvara si Adrian Cioroianu, aflati de fată la acel seminar, desi se pretind istorici, au înghitit această minciună ordinară pe nemestecate. Ce să-i faci? Eu îi înteleg. E greu să fii slugă la tine în tară! De ce mint cu nerusinare evreii? De ce batjocoresc istoria noastră? De ce un membru al Parlamentului României, reprezentant al unei asa-zise comunităti care abia dacă numără 3000 de membri, minte cu nerusinare si batjocoreste istoria natională si pe români? Eu cred că este clar de ce. Este în firea evreilor să murdărească tot ce ating. Dar de ce înghit unii pretinsi români aceste minciuni? Iară cred că este foarte clar. Cum spuneam, chestiune de caracter. Pentru că slugă nu devii, slugă te nasti! În imagine, asediul Ierusalimului, 70 d.C., altorelief pe Arcul lui Titus, Roma.(va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: