Pe marginea unui interviu (7)

GERMANY CRIME RELIGION REACTION

Înainte de a pune capăt discuției, să precizăm că acest Radu Ioanid, fost obscur sociolog la Institutul de Proiectare a Construcțiilor Tipizate din București, holocaustolog evreu cu vocație, teleportat mai apoi pe plaiuri americane și devenit directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaționale de la Muzeul Holocaustului din Washington, afirma acum câtiva ani, citez: „În anul 2007, cam 30% dintre români spuneau că evreii își merită soarta pentru că l-au răstignit pe Iisus Hristos.” Sigur că da! Cred că jumătate dintre români nici nu știu ce e acela un evreu sau cam pe unde se găseste statul Israel, dar nu contează, dl. Radu Ioanid știe dânsul mai bine cum trebuie să devină chestia cu antisemitismul românilor. Că de martiriul lui Isus ne durea pe noi și nu de faptul că în mai puțin de un secol, românii ajunseseră minoritari în majoritatea oraşelor și târgurilor din Moldova. Practic, a fost o adevărată invazie de evrei ashkenazi (jidani) pe teritoriul istoric românesc, cu precădere în Moldova, Maramureș și Bucovina. Iar dacă e să apelăm la datele statistice oficiale, în România anului 1930 trăiau 756.930 evrei (după religie). Din totalul studenților la farmacie și medicină, evreii constituiau 30-40 procente, în timp ce din totalul global al studențimii, evreii reprezentau 15 procente. În București, reprezentau aproximativ 80 procente din totalul angajaților în bănci sau întreprinderi comerciale, 40 procente din totalul avocaților și 99 procente din totalul agenților bursieri, asta ca să vedem cât de puțin îi interesau pe ei banii și acapararea puterii economice. Concepția eminesciană de pătură suprapusă care practic era reprezentată de o comunitate alogenă vorace, avidă să acapareze toate domeniile vieții economice și culturale din România, își găsea confirmarea practic la fiecare pas. Astfel, numărul studenților români la universitățile din țară era, la cele mai importante facultăți, cum erau cele de drept, medicină, farmacie, inginerie, comerț, stiințe exacte, mult inferior sub aspect proporțional cu cel al minorităților. Astfel, la Universitatea din Iasi, la facultatea de medicină, 67% din studenți erau evrei, iar la cea de farmacie peste 70%. La Universitatea din Cernăuți, din 1.300 de studenți numai 300 erau români și 150 de alte nationalități, studenții evrei fiind 850 la număr. În vreme ce procentul populației evreiești per total în România Mare era de 4,2%. Unii călători din epocă remarcau cu uimire că bunăoară, la Chișinău, majoritatea firmelor de prăvălii erau scrise numai în limba idiș fără vreo traducere în limba română sau rusă. Un adevărat stat în stat.

Apelând tot la datele statistice, să amintim că prin comparație, în anul 1910 în România trăiau aproximativ 800.000 de persoane de origine germană, în timp ce în anul 1930 numărul lor a scăzut la 633.488, reprezentând 4,44% din populația țării noastre. Deci cele două populații, evrei și germani, erau aproape egale numeric. Să adăugăm că nemții apăruseră cu mult mai înainte pe teritoriul istoric românesc, spre deosebire de evrei al căror număr a crescut foarte mult în a doua jumătate a sec.19. Un fapt care nu este menționat nicăieri în documentele oficiale este că, spre deosebire de sași și șvabi, nimeni nu i-a chemat pe evrei aici. Nu există nici un act care să ateste că vreo autoritate i-ar fi chemat vreodată în vreuna din țările românești. Să adăugăm că nemții aveau o importanță considerabilă în economia românească, fără însă a ieși cu nimic anormal în evidență. Adică nu acaparaseră nici comerțul, nici industria de bunuri de consum și nici nu copleșiseră învățământul cu numărul de studenți. S-ar putea spune, stai D-le! Poate că evreii aveau vocație de medici, farmaciști, ingineri și avocați, spre deosebire de români și nemți care poate nici nu erau interesați de astfel de meserii! Nu, nu este vorba despre așa ceva, și aici voi fi extrem de tranșant. Este vorba despre o populație străină și ostilă care a încercat din totdeauna să ne încalece, SĂ SE FACĂ STĂPÂNI LA NOI ÎN ȚARĂ, carevasăzică. Și chiar și așa, nu am fi avut prea multe de obiectat dacă ar fi făcut asta prin inteligență și muncă cinstită precum nemții. Din păcate, practica curentă a fost mituirea și coruperea autorităţilor, evaziunea fiscală și activități ilegale sau la limita legii, exact așa cum au procedat atunci când în mai puțin de jumătate de secol reușiseră să devină majoritari în aproape toate orașele din Moldova și Bucovina, printr-un un atac planificat punct cu punct, în haită, asupra tuturor instituțiilor statului, economiei, învățământului și presei. Nu am auzit ca germanii să aibă atâtea organizații, comitete și comiții, să controleze în așa măsură presa și nici să aibă trei partide parlamentare așa cum aveau evreii între cele două războaie mondiale. Cercetând arhivele, am văzut zeci și zeci de mii de rapoarte ale poliției, fiscului, siguranței, privind evaziuni fiscale, bancrută frauduloasă, trafic de valută, falsificare de bani, fabricare de băuturi spirtoase contrafăcute, contrabandă, trafic de metale prețioase, utilizare de diplome false pentru a practica medicina și farmacia, etc…, dar și activități comuniste contra ordinei existente și statului român, peste tot, invariabil, autorii fiind evrei. Aceasta era problema românilor de atunci, menționată precis de Eminescu, Kogălniceanu, Xenopol, Hașdeu, Conta, Iorga, etc…, și nu răstignirea lui Isus de acum două mii de ani. Exact cum afirma și Căpitanul în cadrul discursului de învestitură în Parlament, citez:

Pentru mine este clar și precis: inteligentă sau neinteligentă, parazitară sau neparazitară, morală sau imorală, această populație este o populație dușmană aici, pe pămîntul țării. Și eu înțeleg să lupt împotriva ei cu toate mijloacele pe care mi le va pune la dispoziție mintea, legea și dreptul meu românesc. QED.

Și pentru a lămuri definitiv problema prezenței evreiești pe teritoriul istoric românesc, să facem din nou apel la documentele de arhivă. Din arhiva cancelariei domnitorului Scarlat Callimachi, citez :

La 1816, 20,000 Evrei poloni izgoniți de guvernul rusesc stăteau gata să năvălescă în Moldova. “Dar Domnul (Scarlat Callimachi) departe de a voi să împoporeze această țară“, scrie Agentul austriac, (consul) “cu un așa mare număr de vagabonzi, a dat cele mai aspre porunci pentru a li se opri intrarea în țară“.

40 de ani mai târziu, pe la 1856 consulul francez Place scrie: “În fiecare zi, intră Evrei cu miile în Principate, și mai ales în Moldova. Știu de la consulul general al Austriei chiar că are în acest moment sub protecția sa peste 35,000 de indivizi de această religie“. ( Sturdza – Acte si documente, IX, p.311)

De altfel, evreii încercaseră cu multă vreme în urmă să pătrundă ilegal pe teritoriul istoric românesc, așa cum menționează Nicolae Iorga în lucrarea Istoria Evreilor în Țerile Noastre, (Academia Română, 1913), cu privire la prezența evreilor în Muntenia, citez :

[…] “Subt Petru, fiul lui Mircea (Mircea Ciobanul, NA), se face o încercare a Evreilor de a cămătări prin sate. După plângerea lui Alexandru Vodă, urmașul aceluia, se iau măsuri de Poartă, în Octomvrie 1568, sătenii neputând plăti marile dobânzi și plângându-se Domnului, se recunoaște de Turci că “astfel s-a săvârșit ruina poporației sărace de la țară“ și se interzice și aici prezența Evreilor, “cari se deosebesc esențial de ceilalți locuitori, pentru că sug prin camătă sângele raialelor și, unde merg fac mii de supărări subt cuvând de bani.“

[…] “În Muntenia, la 1831 nu erau nici 1000 de familii.“

(de evrei, NA, adică cca. 4.000 de suflete). La Recensământul oficial din 1930, un secol mai târziu, numai în București, la o populație de 639,040 locuitori, erau 69.885 evrei, pentru ca în 1940 să depășească suta de mii. Adică, numai în capitală, în doar un secol, populația evreiască a crescut de peste 15 – 25 ori. Cum s-a ajuns aici, asta trebuie să ne explice Dl. Toma George Maiorescu & Co., și nu cum au ajuns evreii aici chipurile, încă din epoca romană. QED. Pentru a câta oară? Nu nouă trebuie să ne explice, pentru că noi stim ce și cum, asa că le voi explica eu lor exact cum devine chestia. Ceea ce ar trebui să știe dânșii, chestiune pe care văd că se fac că n-o înteleg, este că nici atunci și nici acum România nu a fost și nici nu este un sat fără câini! Judenland, niciodată! (Va urma.)

Și nu uitați! În curând, o nouă carte în serial, Asasinii viitorului.

Etichete: , ,

Un răspuns to “Pe marginea unui interviu (7)”

  1. Valica Says:

    Super! Ziceți bine!

Lasă un comentariu