Asasinii viitorului (2)

xxl_cat

Partea I. Marxismul cultural – o poveste cu evrei

Motto:

„Scopul Neo-limbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare a conceptiei despre lume si obiceiurile mentale proprii adeptilor devotati ai SOCENG-ului, ci, în acelasi timp, de a face imposibil orice alt mod de gândire. Intentia este ca, atunci când Neo-limba va fi adoptată, o dată pentru totdeauna, iar Vechea limbă uitată, o idee neortodoxă – adică o idee divergentă fată de principiile SOCENG-ului – să fie literalmente de neconceput, cel putin în măsura în care gândirea se bazează pe cuvinte.” (Orwell – 1984, pag.368)

Ca de obicei, încep prin a spicui prin presa online din ultimii ani. Câteva fapte care ar părea la prima vedere nesemnificative sau din sfera faptului divers. Deci:

Last week, Judge Marion Cohen ordered that a small artificial tree on display in the Ontario Court of Justice at 311 Jarvis St. be placed in a back hallway, out of sight of the entrance. She said it was because it was a Christian symbol that might make some people feel uncomfortable.[…]The tree’s presence suggests to non-Christians that they are „not part of this institution,” she said, according to the Toronto Sun.

CBC News, Thursday, December 21, 2006

Pe scurt, o judecătoare, Marion Cohen este numele dânsei – cum altfel? nici că-mi puteam închipui că ar fi de altă origine etnică decât cea evreiască – dispune în ajunul Crăciunului, mutarea într-un loc mai putin vizibil, a pomului de Crăciun de la intrarea în Curtea de Justitie din Ontario, Canada, pe motiv că acesta ar putea să cauzeze “disconfort” anumitor persoane, angajati ne-crestini precizează dânsa, sugerându-le că nu ar face parte chipurile din aceeasi institutie. Scandalul generat de acest ordin a ajuns până în Parlament, împărtind comunitatea în două, până la urmă, toată afacerea sfârsind în coadă de peste, adică s-a considerat că pomul de Crăciun nu este neapărat un simbol crestin, ca atare putea rămâne unde era. Si acum altă stire, de dată ceva mai recentă.

Audrey Jarvis, a Sonoma State University senior, was working for a campus organization when her supervisor told her — twice — that she needed to remove the two-inch-long cross necklace that she wore every day. „[She was told] it might make incoming students feel unwelcome,” Jarvis’ attorney said. The 19-year-old thinks that she deserves an apology from the school for what she perceives as religious discrimination, and it sounds like she’s close to getting one. „It was absolutely an inappropriate action for [her supervisor] to make that request,” a university spokesperson said.

Fox News, 07th, June 2013

În cazul de fată, o studentă la Universitatea Sonoma din Statele Unite, a fost obligată de către un superior să renunte la lăntisorul cu cruce de la gât, de teamă ca ceilalti studenti să nu se simtă ofensati. Cazul l-a făcut chiar si pe un oficial al Universitătii să declare că această corectitudine politică care se poartă la americani a scăpat de sub control. Las deoparte scandalul mediatic stârnit de acest fapt aparent banal, ca si socul produs asupra studentei respective. Pentru cei ce se îndoiesc de acest fapt, precizez că pe vremea comunismului, desi eram membru de partid, am purtat cruce la gât încă de pe la 14 ani, cruce pe care o port si în prezent, adică de mai bine de patru decenii, fără ca cineva să-mi atragă atentia că as purta ceva nepotrivit la gât, nepotrivit cu normele eticii si echitătii socialiste, ale muncii si vietii comunistilor, cum se spunea pe atunci.

Cap. 1 La început a fost cuvântul

Acestea sunt faptele care, asa cum preciza chiar acel purtător de cuvânt, arată că anumite chestiuni au scăpat oarecum de sub control. Expresia mi se pare extrem de blândă în raport cu ceea ce se întâmplă în prezent în lumea anglo-americană, ca si în Comunitatea Europeană. Este de fapt o nouă formă de dictatură, de cenzură a spiritului liber – în fapt, o formă de terorism cultural (pe moment) în toată regula. În cele ce urmează, vom încerca să deslusim putin lucrurile, analizând fenomenul, începând cu istoria sa, urmărind să-i evidentiem evolutia si dinamica. Vom încerca totodată să aflăm cine sunt promotorii si sustinătorii acestui adevărat flagel, care sunt motivatiile si scopurile acestora, dar si tendintele de evolutie în viitor ale acestui fenomen. Pentru ca în final, să vedem cum noi, românii, popor crestin si ortodox în marea majoritate, putem fi afectati de această adevărată ciumă, la început de sec.21, si dacă nu avem cumva o sansă să ne putem mântui de acest flagel.

Atunci, să începem cu începutul. Fenomenul, ca să spun aşa, datează de pe la mijlocul sec.19, fiind vorba numai de anumite fapte care ar putea să fi furnizat ideea initială, dat fiindcă această asa-zisă corectitudine politică a apărut ca fenomen social distinct mult mai târziu, prin anii ’60 ai secolului trecut. Ca idee, initial s-a dorit a se înlocui în limbajul curent anumiti termeni, considerati prea tari, prea socanti, prea vulgari sau prea putin de bon-ton, cu cuvinte sau expresii considerate mai blânde. Rezultatul a fost benign, adică putea conduce uneori doar la o oarece confuzie privind notiunile respective. Bunăoară, s-a propus termenul de femeie de stradă pentru prostituată. Rezultatul a fost o anumită ambiguitate, ca atare cei doi termeni au continuat să coexiste în limbajul curent. Pentru că termenul consacrat, de prostituată, exprima mai mult o categorie profesională, fără nici un sens peiorativ, înglobând atât prostituatele angajate, de bordel, cât si liber-profesionistele, cele care făceau trotuarul, cele două categorii având în comun faptul că practicau cea mai veche meserie din lume pe baze legale, cu acte în regulă, fiind înregistrate la Politie si la Fisc. Ori, prin introducerea termenului de femeie de stradă, au fost incluse în mod abuziv în această categorie profesională si amatoarele, femei care practicau ocazional prostitutia, concurând pe trotuar cu profesionistele, iar folosit în mod peiorativ includea în mod abuziv orice femeie necinstită (curvă), ca si pe femeile asa-zis frivole. (curvistine, demi-mondene, pitipoance, si în fine, nonconformiste, aşa cum sunt denumite ele azi în mod eufemistic în mass-media de scandal)

Ca o chestiune anecdotică, legat tot de cea mai veche meserie din lume, s-a propus în loc de termenul familiar de bordel (fr. maison au bord de l’eau – sic!), termenul de casă de tolerantă, o culme a corectitudinii politice, dat fiindcă toleranta este chipurile ea însăsi chintesenta corectitudinii politice. Termenul de casă de tolerantă s-a impus si el fără probleme, fiind utilizat cu precădere în documentele oficiale, continuând să fie folosit împreună cu cel familiar de bordel, termen extrem de incorect politic de altfel, deoarece sugerează desfrâul si dezmătul, în limba franceză temenul având si sensul de mizerie, dezordine, haos – în viziunea corectă din punct de vedere politic, casa de tolerantă nefiind altceva decât un loc în care au loc contacte sexuale non-maritale.

În zilele noastre, asistăm la acelasi fenomen, chiar dacă motivatiile sunt deja altele, rezultatele fiind de cele mai multe ori contrare. Bunăoară s-a propus înlocuirea cuvântului invalid cu handicapat, chestiune ce datează din perioada de imediat după asa-zisa revolutie din decembrie ’89. Datorită mijloacelor materiale reduse ale majoritătii românilor, pentru multi unica distractie fiind televizorul, termenul de handicapat, utilizat intens pe atunci în mass-media, s-a impus imediat, rezultatul fiind exact contrariu, pentru că limbajul curent nu este supus restrictiilor, cel putin deocamdată. Să mentionăm că termenul de invalid este mai mult un termen tehnic, medical sau pe aproape, oricum, neutru, desemnând o persoană căreia îi lipseste un anumit membru, sau care, datorită unei afectiuni, nu-l mai poate utiliza. Termenul de handicapat, un derivat al termenului de handicap, provenit din terminologia sportivă, utilizat peste tot în mass-media, a înlocuit aproape total o serie întreagă de termeni, ba mai mult, utilizat initial doar pentru persoanele handicapate fizic (invalizi), a fost extins ulterior si la cele suferind de boli psihice cronice. (handicapati psihic, bolnavi mintal) În final, cu concursul direct al analfabetilor posesori ilegali de diplomă din mass-media si televiziune, s-a extins termenul si la obiecte cu o calitate mai redusă, bunăoară am auzit că modelul de automobil X ar fi o masină handicapată fată de modelele germane de ultimă generatie.

Cu privire la termenii de handicap, respectiv handicapat, Vladimir Volkoff, în Manualul corectitudinii politice, explică, citez:

“Ceea ce se întelege azi prin handicap, termen preluat din vocabularul sportiv* si aplicat în mod abuziv în franceză si în alte limbi pentru a desemna anumite probleme de sănătate, este corect politic deoarece diversele handicapuri permit manifestarea unei întregi birocratii* însărcinate cu aplicarea principiului compensatiei*sub formă de locuri de parcare gratuite, rampe pentru scaunele rulante si toalete speciale. Termenii mutilat, invalid, infirm, […] sunt desueti. “Eu sunt handicapat, domnule” trebuie pronuntat ca un repros plângăcios si, cel mai adesea, completat cu: “deci am dreptul* la…”.

Este esential ca un handicap provenit dintr-o neîndemânare si un altul provenit din apărarea binelui general să fie considerate egale si să ofere aceleasi drepturi beneficiarilor.

Oricum ai lua-o, este mult mai bine să fii handicapat decât favorizat în orice fel. Este suspect să fii un copil binecuvântat de Dumnezeu cu multe calităti sau să te fi născut “cu o lingurită de aur în gură”, cum spun americanii, în timp ce toate dezavantajele presupuse, indiferent de natura lor, inspiră automat încredere.

În Statele Unite, agentii imobiliari nu au voie să spună că o casă se găseste la o anumită distantă de scoală “pe jos”, pentru că ar putea ofensa handicapatii. “

(Vladimir Volkoff, Manualul corectitudinii politice, Ed. ANTET, 2001, pag.50)

Edificator, nu? Cam aici s-a ajuns cu corectitudinea politică.

Omniprezent astăzi, semnul de handicapat ne aminteşte existenta unei adevărate industrii de profil pentru productia de cârje, bastoane, cărucioare, proteze, orteze, etc… dar si o serie întreagă de facilităti, de departe cele mai spectaculoase fiind ascensoarele cu cale de rulare pentru cărucioarele de invalizi din pasajele subterane din centrul Capitalei, si pe care nu le-am văzut functionând niciodată, între timp fiind înlocuite cu ascensoare obisnuite. De la inscriptia din mijloacele de transport în comun din epoca de aur, bătrâni, invalizi, femei gravide si persoane cu copii în brate, si ea incorectă politic deoarece pune bătrânii (corect politic ar fi persoane de vârsta a treia) înaintea handicapatilor, si până la facilităţile pentru handicapati de azi s-a parcurs un drum lung, paralel cu implementarea corectitudinii politice. Si la care compatriotii nostri tuciurii si nu numai, au adăugat si ei o industrie autohtonă specifică. Nu mă refer numai la falsii paralitici ce cersesc prin intersectii, ci la zecile de mii de handicapati cu certificat care extorchează anual sume considerabile de la bugetul de stat, ajutoare sociale necuvenite, drepturi de jmeker, care va să zică. Orbi care conduc autoturisme, unii chiar în calitate de soferi de taxi, si nu numai la noi, aflu de pe net că si în Grecia s-au întâmplat astfel de miracole. Cam tot atâtia câti sunt si revolutionarii cu certificat, fabricati în serie de conducerea neo-comunistă de după decembrie ’89. Este de fapt pretul pe care trebuie să-l plătim pentru a avea si noi o revolutie, care până la urmă tot lovitură de stat a iesit, desi au murit cu entuziasm vreo mie si ceva de români…, dar şi o comunitate de handicapati prosperă, si mă opresc aici, pentru că deja sunt si eu incorect din punct de vedere politic.

Revenind la oile noastre, în felul acesta, pe cale non-violentă si inconstientă au fost eliminate treptat cuvinte intrate de veacuri în limba română, precum ciung (fără un brat), olog (fără unul sau ambele picioare), schiop (fără un picior), etc…, toate acestea fiind în final înglobate în expresia generalizatoare persoană cu handicap locomotor. De asemenea, pentru astfel de persoane cu diverse handicapuri fizice, s-a propus, tot cu concursul mass-media, termenul de persoană cu dizabilităti, termen încetătenit azi. Cât despre termenii referitori la bolnavii psihici, precum nebun, lunatic, zălud, năuc, tembel, idiot, cretin, dement, imbecil, etc…, termeni violent incorecti politic, pe acestia îi mai găsim azi doar prin literatură si prin cărti de specialitate, ca atare, si ei sunt pe cale de disparitie, asa cum este corect din punct de vedere politic. Ei vor continua însă să circule totusi, dar probabil numai în cercul restrâns al specialistilor în boli psihice.

Iar diferentele dintre acesti termeni nu sunt chiar neglijabile. Bunăoară nebun înseamnă un om care si-a pierdut mintile, despre care se presupune în mod implicit că le-a avut odată, spre deosebire de cretin sau idiot, care implică mai degrabă o afectiune congenitală.

Consecinta imediată si perfect vizibilă a fost o sărăcire a limbajului, cu îndobitocirea consecutivă a individului, pentru că nimeni nu stă să caute sensul corect al cuvântului în DEX, ci vorbeste exact cum a auzit la tv, cu atât mai mult cu cât limbajul corect din punct de vedere politic evoluează (involuează mai degrabă) mult mai rapid decât schimbările operate de către academicieni periodic în DEX, sub presiunea diverselor organizatii de apărare a drepturilor homosexualilor, lesbienelor, sidosilor si altor defavorizati. Din acest punct de vedere se poate spune că DEX-ul este un instrument politic incorect, retrograd. Apoi, datorită sărăcirii limbajului, la care se adaugă si degradarea calitătii procesului de învătământ de la noi, se constată tendinta de a folosi perifraze pentru exprimare, în lipsa termenilor adecvati sau nesigurantei pe cei cunoscuti, caracteristică tipică pentru tinerii scoliti de azi si nu numai. Consecinta imediată este idiotizarea indivizilor, dat fiindcă sărăcia limbajului denotă mai degrabă o sărăcie a spiritului.

Consecinta pe termen lung, care e si cea mai gravă, este disparitia unor termeni intrati de veacuri în limba română, prin înlocuirea lor fie cu neologisme la modă, fie cu cuvinte si expresii acoperitoare, generalizatoare. La urma urmei, limba este un organism viu, cuvintele se nasc si mor, la fel si limba. O astfel de limbă artificială nu mai este limba unui popor, ci a unei populatii. Noi, românii, suntem încă un popor si nu dorim să devenim o populatie ! Cel putin, aşa presupun!

Continuând cele expuse anterior, să facem precizarea că termenul neutru de invalid a continuat să coexiste cu cel de handicapat în limbajul curent, dar din păcate, el fiind tot mai rar utilizat în mass-media. Sigur, mai sunt formule ca invaliditate de gradul… si altele înrudite, dar acestea sunt expresii mai degrabă tehnice, utilizate într-un domeniu specific, legislatia accidentelor de muncă. Si cum mass-media dă tonul, singura mentionare oficială pe care am remarcat-o în timp ce mă documentam, a fost denumirea unei străzi din cartierul Colentina, Str. Invalid Suligă Ion, un erou de război probabil, asa cum sunt denumite mai toate străzile din Colentina dinspre Voluntari. Ar fi fost si culmea să i se fi schimbat numele în Str. Handicapat Suligă Ion. Oricum, nu a mai fost cazul, pentru că între timp, cineva a decis că si termenul de handicapat este prea dur, vom analiza mai târziu cum si de ce, momentan dăm doar câteva exemple, ca atare s-a propus expresia de persoană cu necesităti speciale. Deci deja nu mai este un termen, ci o expresie – pretioasă, zic eu – formată din patru cuvinte. Problemele au apărut în momentul în care s-a constatat că această expresie este mult prea cuprinzătoare, deoarece sunt extrem de multe astfel de persoane cu nevoi speciale, unii fiind good guys, cum sunt bunăoară homosexualii, în viziunea actuală, corectă din punct de vedere politic, homosexualitatea fiind un lucru bun, de multe ori recomandată de medici, educatori si psiho-terapeuti, iar altii sunt bad guys, precum pedofilii. Sigur că da! dilema este doar de moment, pentru că se constată că si pedofilii parcurg exact aceleasi etape pe care le-au parcurs si homosexualii acum câteva decenii pentru a fi acceptati de societate, de fapt pentru a impune fortat această asa-zisă acceptare. În fine, în momentul în care si pedofilii vor intra în rândul lumii, prin impunerea scăderii vârstei consimtământului sexual la 8, 10 sau 13 ani, asa cum au fost impuse si căsătoriile între homosexuali, iar pedofilia va fi acceptată ca un lucru bun si firesc pentru societate, ca o formă de diversitate a comportamentului sexual, la fel de firească si benefică pentru individ, va dispărea si această problemă. Vom mai discuta pe marginea acestui subiect. Cât despre badea Gheorghe de la coarnele plugului, talpa tării cum se mai zice, care nu poate întelege cum devine chestia cu aceste necesităti speciale, el va continua să folosească termeni consacrati precum bulangiu, poponar, curist, curlangiu, etc…, desi sunt extrem de incorecti din punct de vedere politic.

Lista expresiilor corecte din punct de vedere politic în limba română actuală este extrem de vastă. Dacă cineva s-ar apuca să-i facă inventarul ar rămâne uluit câte cuvinte au fost înlocuite în modul cel mai insidios si mai perfid cu putintă, fără absolut nici o interventie oficială, numai si numai din prostie, dintr-o pretiozitate si un mimetism transfrontalier prost întelese. Astfel, câinii vagabonzi au devenit câini comunitari, paznicii au devenit agenti de pază, măturătorii au devenit agenti de curătenie, etc… Să mai facem observatia că multi dintre acesti asa-zisi agenti din categoria măturători, gunoieri, etc…, primesc sporuri relativ consistente de degradare socială si că prin astfel de denumiri bombastice, cu atâtea feluri de agenti, încet-încet, întreaga tară devine o agentură a corectitudinii politice.

Mai facem observatia că si comunistii au încercat o pervertire de acest gen a limbajului, e drept, din considerente ideologice, dar si la un nivel mult mai redus, mijloacele propagandistice de care dispuneau pe atunci fiind mult mai putin eficiente la nivelul limbajului curent, dar si datorită faptului că încă mai exista un oarece grad de bun simt la generatia ce apucase si alte vremuri. Ca atare, Mos Crăciun a devenit oficial Mos Gerilă, Crăciunul a devenit Sărbătoarea Anului Nou, etc…, cum spuneam, chestiuni benigne care cel mult stârnesc un zâmbet. Fac precizarea că asa-zisă limbă de lemn nu are nici în clin, nici în mânecă cu limbajul corect din punct de vedere politic. Singurul punct comun este că amândouă sunt forme de pervertire a limbajului. Limba de lemn este o simplificare a limbajului adoptată din necesităti strict politice, în scopul translatării disputelor ideologice la nivelul unui limbaj schematic, compus din expresii cu definitie prestabilită sau din termeni lipsiti de orice fel de ambiguitate, în timp ce corectitudinea politică este un fenomen mult mai complex si cu implicatii mult mai ample.

Un exemplu antologic de utilizare a limbii de lemn pentru o exprimare care să escamoteze realitatea, ne oferă Mihail Bulgakov în Maestrul si Margareta, citez:

— Sunt, începu cu amărăciune bufetierul, responsabilul bufetului de la Teatrul de varietăti…

Actorul întinse înainte o mînă cu degetele încărcate de pietre scînteietoare, ca si cînd ar fi vrut să oprească vorbele vizitatorului său, si începu înflăcărat:

— Nu, nu, nu! Nici un cuvînt în plus! în nici un caz, niciodată! N-am să iau în gură nimic de la bufetul dumitale! Aseară, stimabile, am trecut pe lîngă tejgheaua dumitale si nu pot uita nici pînă azi nisetrul si brînza! scumpul meu, brînză de culoare verde nu există! Te-a păcălit cineva. Brînza trebuie să fie albă. Da, si ceaiul?! Nişte lături! Am văzut cu ochii mei cum o tînără cam murdară turna apă rece din găleată în uriaşul dumitale samovar, si în acelasi timp clientii continuau să fie serviti cu ceai de acolo. Nu, dragul meu, aşa ceva e inadmisibil.

— Scuzati-mă, vă rog, încercă să riposteze Andrei Fokici, uluit de acest atac neasteptat, n-am venit în problema asta, si nisetrul n-are nici în clin, nici în mînecă…

— Cum adică, nici în clin, nici în mînecă, dacă era stricat?

— Mi s-a trimis la bufet nisetru cu prospetime de gradul doi, îi comunică bufetierul.

— E o prostie, puisorule!

— Ce e o prostie?

— Prospetimea de gradul doi! Prospetimea poate fi de un singur fel: un aliment ori e proaspăt, ori nu e. Dacă nisetrul are prospetimea de gradul doi, înseamnă că s-a împutit…

(Mihail Bulgakov, Maestrul si Margareta, ed.Humanitas, 2009)

După cum se vede în acest extraordinar exemplu, adoptarea limbajului de lemn înlătură de fapt posibilitatea de a polemiza cu ideologia care stă la baza acestuia. Astfel, lovitura de stat de la 23 august 1944, devine revolutia de eliberare natională si socială, anti-fascistă si anti-imperialistă, în cadrul căreia, rolurile tovarăsului, dar si al tovarăsei, au fost esentiale care va să zică. Sintagma cu pricina, omniprezentă în mass-media, cuvântări si documente oficiale, a prins astfel rădăcini adânci, orice dispută ideologică dovedindu-se inutilă, astfel încât nu mai puteai lua în discutie această idee, pentru că de fapt nu mai atacai ideea, ci definitia, care era deja încetătenită în mod mecanic, prin repetare obsesivă, în mentalul colectiv. Desi toată lumea stia că n-a fost nici revoluţie, si nicidecum anti-fascistă, si cu atât mai putin anti-imperialistă – în fapt, doar o nenorocită lovitură de stat, despre care MS Mihai I ar avea de dat explicatii la greu, si de pe urma căreia tragem si azi ponoasele, si le vom mai trage încă cel putin un secol de-aici încolo.

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: