Asasinii viitorului (18)

racism

Cap. 3 Negrii sunt “băgaţi la înaintare“

Un rol realmente important în “schimbarea la fată“ a Americii l-au avut însă miscările pentru drepturi civile ale populatiei de culoare americane, proces specific pentru SUA din acei ani (1955-1968), despre care vom discuta putin în continuare. Evident, fără a scăpa din vedere consecintele asupra societătii americane de azi. Nu voi insista prea mult asupra cronologiei acestor miscări, dat fiindcă majoritatea informatiilor pot fi găsite cu usurintă pe net. Mult mai mult m-au interesat alte aspecte importante precum implicarea activistilor de origine evreiască în aceste miscări de protest ale populatiei de culoare, a comunistilor evrei americani, dar si alte aspecte precum influenta asupra politicii americane în domenii precum învătământul si educatia, demografia si componenta rasială actuală a poporului american, dinamica schimbărilor în societatea de astăzi.

Atunci să începem cu începutul. În urma războiului de secesiune (1861-65) au fost adăugate trei amendamente constitutiei Statelor Unite : al 13-lea amendament, care punea capăt sclaviei, al 14-lea amendament, care acorda celor 4 milioane de fosti sclavi negri cetătenia americană, si al 15-lea amendament, care acorda bărbatilor negri dreptul de vot, în acea vreme doar bărbatii având dreptul de a vota. Primul era si cel mai important, dat fiindcă punea capăt sclaviei, un sistem anacronic si inuman. Războiul a cauzat enorme suferinte Americii prin pierderi umane si materiale considerabile. Peste 620,000 de morti, 325,000 dispăruti, alte sute sau zeci de mii de victime civile din cauza foametei, blocadei economice, bolilor, orase si ferme devastate, ruinarea unor regiuni altă dată înfloritoare, pauperizarea a milioane de americani, lagăre de prizonieri devenite lagăre de exterminare, crime de război, propaganda mincinoasă a ambelor tabere, într-un cuvânt, toate atributele unui adevărat război “total“ modern. Această teribilă înclestare fratricidă a fost prilejul de a pune la “treabă“ inventivitatea americană, de a experimenta “pe viu“ cele mai noi inventii în domeniul tehnicii militare precum mitraliera Gatling, carabina cu repetitie Spencer, tunurile cu teavă ghintuită, mortierele de mare calibru, vase cuirasate si submarine. Fie că le privim sau nu din perspectivă marxistă, cauza războiului a fost în principal persistenta în statele din sud a unui mod de productie anacronic, a unor relatii sociale inumane, dar si necesitatea de fortă de muncă ieftină pentru statele industrializate din nord. Asa a început totul. Dacă a fost bine sau a fost rău, acum nu mai contează. Am spus-o si o repet, orice rupere bruscă si violentă de traditii si trecut nu poate aduce decât jale si suferintă, în primul rând pentru învinsi, dar si pentru învingători. Se putea si altfel, fără război adică? Eu cred că da. Eliberarea sclavilor se putea face în mod treptat, eventual prin răscumpărare, nu era nevoie neapărat de un război cu o astfel de anvergură. Din păcate, oamenii politici sudisti nu s-au situat la înăltimea eroismului si devotamentului de care au dat dovadă militarii confederati, de la general si până la ultimul soldat. Din păcate, orgoliul marilor proprietari de sclavi din Sud, dar si obiceiul tipic american de a folosi pistolul drept argument suprem, au înlăturat orice posibilitate de rezolvare pasnică a conflictului dintre Nord si Sud. Miscarea de emancipare a populatiei de culoare începută odată cu războiul civil a continuat si continuă până în ziua de azi.

Se pune acum întrebarea dacă America de azi seamănă cu cea preconizată de părintii fondatori ai natiunii americane. Din păcate, răspunsul e negativ. America de azi e cu totul altceva decât tara la care au visat Thomas Jefferson si Abraham Lincoln. Ca de obicei, voi face apel la citate, pentru că, nu-i asa, scripta manent. Citez :

See our present condition–the country engaged in war!–our white men cutting one another’s throats, none knowing how far it will extend; and then consider what we know to be the truth. But for your race among us there could not be war, although many men engaged on either side do not care for you one way or the other.(…) You and we are different races. We have between us a broader difference than exists between almost any other two races. Whether it is right or wrong I need not discuss, but this physical difference is a great disadvantage to us both, as I think your race suffer very greatly, many of them by living among us, while ours suffer from your presence. In a word we suffer on each side. If this is admitted, it affords a reason at least why we should be separated.

sau în româneste:

Priviti situatia noastră actuală – tara angajată în război! – flăcăii nostri albi tăindu-si unii altora beregătile fără să stie nimeni unde se va ajunge (…) si apoi gânditi-vă la ceea ce stim că este adevărul. Dacă rasa voastră nu ar fi existat între noi, nu ar fi avut loc nici un război, desi multora dintre cei angajati de ambele părti nu le pasă câtusi de putin de voi (…). Prin urmare, este mai bine si pentru unii si pentru ceilalti să ne despărtim (…). Voi si noi suntem rase diferite. Ne despart deosebiri mai mari decât există aproape între oricare alte două rase. Dacă e corect sau nu acest lucru, nu e nevoie să discut, dar această diferentă fizică este un mare dezavantaj si pentru voi si pentru noi, pentru că eu cred că rasa voastră va suferi foarte mult, multi dintre ai vostri din cauza vietii printre noi, iar dintre ai nostri, din cauza prezentei voastre. Într-un cuvânt, fiecare vom avea de suferit. Dacă admitem asta, avem cel putin un motiv pentru a ne despărti.

(Abraham Lincoln – Cuvântare despre colonizare, tinută unei delegatii de negri la Washington D.C., în data de 14 august 1862, Opere complete, The Abraham Lincoln Assoc. Springfield, Illinois, redactor Roy P. Basler, Rutgers University Press 1953, vol. V, pag. 375 & 371)

Abraham Lincoln se referea la colonizarea fostilor sclavi negri în Africa, proces început cu mult înaintea războiului civil, în urma căruia a luat nastere statul Liberia si natiunea liberiană. Sigur că da! Idei extrem de incorecte politic, rasiste de-a dreptul – ce-i aia colonizare? Cam seamănă cu colonizarea evreilor în Madagascar, preconizată de nazisti. N-am ce face, dar exact astea au fost cuvintele rostite atunci de către Abraham Lincoln. Iar dacă vom analiza ceea ce se întâmplă azi în America, vom face asta ceva mai târziu, mai că înclin să-i dau dreptate părintelui fondator al natiunii americane. Să facem acum observatia că cele trei amendamente adăugate constitutiei Statelor Unite în urma războiului civil asigurau deplina egalitate a negrilor cu albii în fata legii. Punct! Nu exista vreo lege care să se aplice în mod diferit persoanelor de culoare. Cel putin din punct de vedere juridic, toti cetătenii americani, fără deosebire de culoarea pielii erau egali în fata legii si aveau cu totii aceleasi drepturi si îndatoriri. Sigur că da! Existau anumite discriminări rasiale, perpetuate până prin anii ’60, multe reglementate prin asa-zisele legi rasiale, iar altele fiind pur si simplu atitudini si decizii la nivel individual, de la patronii ce refuzau să angajeze negri si până la separarea completă a serviciilor si administratiei publice. Celor care nu cunosc realitatea de azi, sau o cunosc doar din filmele propagandistice made in Hollywood li se poate părea aberant ca într-un parc să existe bănci separate pentru albi si negri, exemplul clasic pe care ni-l dădea învătătoarea pe vremea dictaturii proletariatului, dar toate aceste reglementări au apărut din cauze extrem de concrete, nu a fost nicidecum o nebunie rasistă, asa cum sustin adeptii corectitudinii politice de azi. Repet, nu au fost o grea mostenire de dinainte sau de după războiul de secesiune, aceste măsuri au fost luate datorită unor cauze reale, în urma unor fapte antisociale extrem de grave. Iar negrii de azi nu sunt cu nimic mai buni decât cei de acum 150 de ani, ba din contră, în ciuda propagandei din mass-media, realitatea confirmată de statisticile oficiale este înspăimântătoare : rata criminalitătii populatiei de culoare a atins astăzi cote nemaiîntâlnite în întreaga istorie a Statelor Unite. Vom mai discuta asupra acestor aspecte cu cifrele în față, ca să zic asa.

Atunci când vorbim despre miscarea populatiei de culoare din SUA pentru drepturile civile, ne referim la o serie de proteste, mergând de la acte individuale de nesupunere la legile rasiale si până la acte de de nesupunere civică în masă, dar si de adevărate revolte urmate de lupte de stradă cu fortele de ordine, soldate cu victime de ambele părti. Aceste miscări acoperă perioada dintre 1955 si 1968, an de cotitură, asa cum vom vedea ulterior, în lupta diverselor grupuri asa-zis marginalizate din SUA, dar si din tările dezvoltate din vestul Europei, pentru obtinerea de drepturi. Evident că miscări de protest si revolte ale populatiei de culoare au avut loc si înainte de 1955, dar au fost mai degrabă nesemnificative în raport cu ceea ce s-a întâmplat mai apoi. Am studiat cu atentie mai multe studii dedicate miscărilor pentru drepturile civile ale populatiei de culoare acoperind perioada 1896- 1954 si nu am găsit nimic semnificativ. Nimic, absolut nimic! O revoltă cât de mică! Fie ea chiar si verbală! Nimic, absolut nimic! Să întelegem că mai bine de jumătate de secol, populatia de culoare a fost foarte multumită si brusc a devenit foarte nemultumită? Sau că, asa într-o doară, au realizat cruzimea legilor rasiale care impuneau wc-uri separate pentru albi si negri în restaurante? În treacăt fie spus, e si asta o dovadă că albii pricepuseră tâlcul discursului lui Lincoln citat anterior, cu toate că acesta se adresase unei delegatii de negri. Ei bine, asa nu mai merge! Ceva nu se potriveste. Chiar si părtinitoarea wikipedie împarte istoria miscării de emancipare a negrilor în aceleasi două perioade. Iar explicaţia cu legile rasiale si politica opresivă a autoritătilor nu prea stă în picioare. Sigur, au avut si acestea rolul lor, nu neagă nimeni, dar totusi, diferenta este mult prea clară. Pentru că între liniste aproape totală si lupte de stradă între grupări înarmate de negri si fortele de ordine, soldate cu morti si răniti, e o uriasă diferentă. Ca de la cer la pământ! Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?, vorba poetului. Pentru că este clar că cineva i-a împins de la spate. Iar acel cineva nu poate fi decât o elită conducătoare, o grupare cu interese extrem de concrete. Răspunsul este extrem de simplu. Nu trebuie decât să vedem cine conducea principala organizatie a negrilor americani. Această organizatie se numește National Association for the Advancement of Colored People (NAACP), si a fost fondată în anul 1909. De atunci si până în ziua de azi NAACP rămâne cea mai puternică organizatie a populatiei de culoare americane. Până aici, nimic deosebit. Atâta doar că printre membrii fondatori, în afară de William Edward Burghardt „W.E.B.” Du Bois, care era mai degrabă mulatru, regăsim nume cu rezonanțe cunoscute, un anume Henry Moskowitz, evreu născut în România (sic!), apoi Julius Rosenwald, Lillian Wald, Rabbi Emil G. Hirschun, toți evrei evident, si în fine, un anume William English Walling, american get-beget. Acesta din urmă a petrecut mai multi ani în Rusia, pentru a “studia” revolutia de la 1905. Si mai sunt astfel de “activisti” albi pentru drepturile negrilor, nu mai stau să-i enumăr pe toți. Absolut toti apropiați de partidul comunist (CPUSA) si aproape toți evrei. Singurul membru fondator de culoare era Du Bois, responsabil cu cercetarea si publicitatea, si el atasat ideilor comuniste. A avut chiar si o întâlnire prietenească cu tov. Mao. Ceea ce este însă cert, este că de-a lungul întregii sale istorii, din 1909 si până azi, NAACP a fost condusă de către evrei. Joel Springarn, Jacob Schiff, Jacob Billikopf, Rabbi Stephen Wise, Kivie Kaplan si atâtia altii care s-au perindat pe la cârma NAACP erau evrei. Stanley Levison, cel care-l dirija din umbră pe pastorul Martin Luther King si cel care-i scria discursurile, era evreu si făcea parte din conducerea partidului comunist din SUA. Chiar si printre membrii de rând ai organizatiei se găseau numerosi evrei. Albert Einstein însusi era membru al organizatiei din Princeton a NAACP. În perioada de luptă a NAACP, (1955-1968) majoritatea actiunilor si activitătilor revendicative specifice au fost conduse tot de “activisti” evrei. Așa cum este cazul celor trei “cavaleri ai libertătii” lichidati de către membri ai Ku-Klux- Klan-ului în Philadelphia, Missisippi, Andrew Goodman, Michael H. Schwerner si James Earl Chaney, din care doar ultimul era negru, ceilalti doi fiind evident, evrei. Apoi toată activitatea NAACP a fost însotită de numeroase procese lungi si costisitoare contra statului american. Finantarea acestora a fost asigurată cu dărnicie de către organizatiile evreiesti American Jewish Committee, American Jewish Congress si Anti-Defamation League, dar si de către numerosi avocati evrei. Toate aceste fapte enumerate anterior ar putea suna în urechile unora drept antisemitism. Numai că datele sunt extrase din lucrarea unui remarcabil istoric evreu, dl. prof. Howard Morley Sachar, A History of the Jews in America. Knopf. p. 1051. ISBN 0-394-57353-6.(1992), Professor Emeritus de istorie si relatii internationale la George Washington University din Washington, D.C. Din această lucrare, pe care am studiat-o extrem de atent, rezultă nu numai că evreii au fost implicati până în gât în activitățile NAACP, dar îsi fac chiar un titlu de glorie din asta. Prof. Howard Sachar consemnează în cartea sa că pluralismul sprijină „legitimarea conservarii unei culturi minoritare în mijlocul unei societăti-gazdă majoritare“. Întrebarea care se pune acum este DE CE? Nu de ce îsi fac un titlu de glorie, asta stim deja – pentru că le place să se laude, ci de ce s-au amestecat în lupta populatiei de culoare pentru drepturi civile. Nu numai că s-au amestecat, ci au condus-o si finantat-o în mod fătis. Păi nu este clar? Asa sunt ei milosi si buni la suflet cu cei sărmani si asupriti. Ba chiar wikipedia afirmă că evreii s-ar fi înduiosat când au realizat asemănarea dintre fuga lor din Egipt urmată de eliberarea din robie si de asuprirea Faraonului, si eliberarea negrilor din ghearele nemilosilor rasisti albi. Să-ti dea si lacrimile, nu alta! Nici vorbă de setea avidă de putere, de dorinta de a penetra si controla cele mai înalte sfere ale puterii americane, asa cum afirma Mack etnocentricul, despre care am discutat anterior. Fără a pierde din vedere scopurile sioniste, să nu uităm. În fine, demn de mentionat este că relatiile dintre evrei si NAACP au început să se răcească prin 1964, odată cu alegerea unui negru, Roy Wilkins, în fruntea organizatiei. După doar doi ani, lupta NAACP a intrat într-o nouă fază, cea violentă si teroristă. Pruncul mosit de evrei în 1909 ajunsese la maturitate. De-acum încolo putea zburda în voie, asa cum vom vedea în capitolul următor.

Câteva cuvinte acum despre două momente importante, istorice s-ar putea spune, din lupta NAACP cu autoritătile pentru drepturi civile (1955-1968). Cele două evenimente semnificative sunt procesul Brown contra Consiliului Educatiei din Topeka, Kansas (Brown vs. Board of Education), iar al doilea este o lege din 1965, numită Legea Serviciilor de Imigrare si Nationalitate (Immigration and Nationality Services Act of 1965). Ambele aveau să schimbe radical peisajul american de astăzi. În ceea ce priveste procesul mentionat, intrat în istorie ca să zic asa, să precizăm că în 1951 a fost facută o plângere la Tribunalul Teritorial al Districtului Kansas împotriva Comitetului Educatiei din orasul Topeka, Kansas. Plângerea viza schimbarea politicii de segregare rasială în cadrul scolilor elementare. Să precizăm că scolile elementare segregate din punct de vedere rasial functionau în baza unei legi din 1879, care permitea, fără să oblige însă, ca districtele să poată mentine scoli elementare separate pentru albi si negri în 12 comunităti cu peste 15,000 de locuitori. Reclamantii au fost selectati cu grijă de către liderii NAACP. Cel care a dat numele acestui proces, Oliver R. Brown, era sudor la căile ferate. Problema lui, mentionată în reclamatie, era că fetita sa, Linda, era nevoită să meargă cu autobuzul cca. o milă (cca.1,6 km) până la scoala pentru negri, în timp ce scoala pentru albi se găsea la sapte case distantă de locuinta sa. În reclamatie se mentiona de asemenea, că statia de autobuz se găsea la sase case distantă de locuinta sa. Tactica NAACP era de a demonstra că viitorul copiilor negri era în mare pericol datorită segregării scolilor, insistând asupra faptului că elevii negri trebuie să învete alături de cei albi, în scoli mixte. Iar chestiunea cu distanta dintre casă si scoală era doar o stratagemă ieftină în scopul de păcăli juriul. Juriul nu s-a lăsat însă păcălit, si în consecintă a dat câstig de cauză Consiliului Educatiei, argumentând cu cazul Plessy contra Ferguson din 1896, arătând că atâta vreme cât conditiile materiale ale celor două școli, programa scolară, dar si calitatea profesorilor erau absolut egale, scolile pot să rămână separate. Evident că avocatii NAACP nu s-au lăsat învinsi, asa că procesul a ajuns la Curtea Supremă. De data aceasta a fost folosit argumentul sentimental. În acest scop, a fost adus să depună mărturie un sociolog negru, un anume dr. Kenneth Clark. Acesta a declarat că atunci când copiii negri din scoli segregate rasial sunt pusi să aleagă între păpusi albe si păpusi negre, majoritatea aleg păpusi albe, dovada chipurile, că elevii negri din scoli segregate ar fi traumatizati, prin urmare psihicul lor ar fi afectat si în perspectivă, tot viitorul lor ar fi compromis. Ce a omis însă să spună doctorul nostru, a fost că acelasi test, realizat pe un esantion de copii negri din scoli mixte din punct de vedere rasial, aleg tot păpusi albe. E si normal, păpusile negre sunt urâte (ca dracul, ca moartea), iar copiii, albi sau negri, nu contează, chiar dacă nu au o educatie estetică, în schimb au o intuitie curată, asa că aleg instinctiv păpușile albe, fără a avea nici o tangentă cu prejudecătile rasiale. Dincolo de acest proces absurd, prin care Curtea Supremă a SUA a dat în final câstig de cauză NAACP, rămâne o decizie istorică ce a deschis calea desegregării învătământului de toate gradele în Statele Unite. Întrebarea care se pune acum este dacă a fost bine sau a fost rău, pentru că multora ar putea să li se pară un nonsens această întrebare azi, la început de secol 21. Dacă însă vom compara ce a ajuns azi învătământul american, faţă de ce era el acum mai bine de jumătate de secol, atunci când Curtea Supremă a decis desegregarea învătământului, s-ar putea să ne schimbăm întrucâtva părerea. Droguri, violuri, violentă, elevi care masacrează o clasă întreagă – tot ceea ce vedem din ce în ce mai des la deschiderea canalelor de stiri. Învătământul american este o adevărată ruină. Oricâte argumente s-ar aduce, o scoală care nu poate sădi în mintea tinerilor morala crestină si principiile decalogului din Vechiul Testament, nu mai este scoală în sensul profund al cuvântului, este doar un sistem de învătământ, care doar transmite o oarece cantitate de informatii elevilor, fără însă a le sădi în suflet si un set de valori morale. S-a propus ca în fiecare sală de clasă să fie disponibilă o armă automată de asalt, dotată cu munitie de război, pe care profesorul s-o poată utiliza pentru apărarea elevilor de agresiuni. Sigur că da! Între linia de lemn cu care învătătorul Walters îl bătea la palmă pe Tom Sawyer si pusca mitralieră de azi se pare că e o oarece diferenţă. Scoala nu trebuie să devină un poligon de tir, un teatru de război pe care să se facă vânătoare de oameni. De la războiul civil încoace, timp de 150 de ani, învătământul american s-a tot erodat, astfel că el este azi o ruină. Exact ceea ce Abraham Lincoln anticipase. S-ar putea spune – stai Dle! – nu e chiar asa, atâtea si atâtea premii Nobel, etc… Nu, nu au absolut nici o semnificatie. Toti acei laureati ai premiului Nobel, chiar dacă sunt un produs al învătământului american, provin din institutii private si elitiste. Iar majoritatea nici măcar nu sunt născuti pe pământ american, fiind racolati din vreme, direct de pe băncile scolilor din Europa occidentală, Japonia, China sau India. Care să fie acum explicatia? Nu trebuie decât să facem apel la statisticile oficiale privind criminalitatea tinerilor americani. Este vorba de statistici elaborate de FBI si alte institutii guvernamentale, asa că nu pot fi acuzate de părtinire. Cifrele sunt înspăimântătoare. Ele arată fără absolut nici un dubiu, că desegregarea masivă a scolilor americane, începută atunci, în 1951, odată cu verdictul dat în favoarea NAACP de către Curtea Supremă în procesul Brown contra Consiliul Educatiei a condus la o dezvoltare fără precedent a rasismului negrilor, a sentimentului de dusmănie fată de elevii albi, a frustrării si disperării negrilor care nu puteau tine pasul cu acestia, iar consecinta imediată a fost scăderea nivelului de scolarizare si creşterea ratei criminalitătii printre elevi. Cifrele furnizate de către FBI sunt edificatoare, rata criminalitătii din scolile americane este la cel mai înalt nivel atins vreodată. Atunci să vedem cifrele care exprimă sec o realitate fără precedent în toată istoria civilizatiei. Să facem precizarea că anul de vârf în care criminalitatea a atins cote maxime a fost 1993. Între timp, datorită intensificării măsurilor represive, Statele Unite devenind un urias stat politienesc, criminalitatea a fost redusă cam la jumătate, rămânând totusi extrem de ridicată în raport cu cea înregistrată în tările din vestul Europei. Vom exemplifica în continuare cu statisticile criminalităţii juvenile (10-24 ani) înregistrate în anul 2010. Rata criminalitătii la această grupă de vârstă, exprimată prin numărul de crime la 100,000 de locuitori, a fost de 28,5 crime pentru negri si doar 2,5 pentru albi. Este vorba numai de omoruri, nu s-au luat în calcul si alte delicte grave precum jaf cu mână armată, viol, tâlhărie si alte asemenea. În consecintă, rata criminalitătii juvenile a fost de 11,4 ori mai ridicată printre negri decât printre albi. Trebuie spus că mass-media vorbeste extrem de rar despre criminalitatea tinerilor de culoare, pentru a nu-i discrimina chipurile, si pentru a nu oferi prilejul unui hate speech. Majoritatea americanilor nici nu cunosc aceste cifre, stiu doar despre cresterea criminalitătii, nu si despre ponderea criminalitătii de culoare în cadrul acesteia, cu toate că o constată pe propria piele zilnic. Apoi, din totdeauna, prin cărti, seriale tv si filme, a fost inoculată în mentalul colectiv ideea că rasismul albilor si sărăcia ar fi chipurile cauza principală pentru violenta tinerilor de culoare, de multe ori insinuând chiar că albii însisi ar fi de vină pentru excesul de criminalitate al negrilor. Este de altfel, si explicatia ce ni se dădea în epoca de aur la cursurile de marxism-leninism. O altă idee falsă inoculată de mass-media este că victimele criminalitătii de culoare ar fi majoritar tot negri, în consecintă albii nu prea au motive ca să se teamă. Statisticile spun exact contrariul. O statistică oficială din 1987 găsită pe net, afirmă că 50% din agresiunile savârşite de negri au avut drept victime albi, în timp ce doar 3% din crimele comise de albi au avut drept victime negri. Un raport FBI din 1993, anul de vârf în ceea ce priveşte criminalitatea, arată că negrii au avut o probabilitate de 22 de ori mai mare de a ucide albi decât albii de a ucide negri. Segregarea rasială din trecut, mă refer în special la scoală si cartiere de locuinte, nu permitea ca negrii să suporte violentele albilor si vice-versa. Integrarea fortată, începută prin acea decizie a Curtii Supreme, a deschis Cutia Pandorei, astfel că zeci de milioane de copii albi au fost abandonati cu bună ştiintă la cheremul violentei si rasismului de culoare. Iar consecintele asupra procesului de învătământ nu au întârziat să apară, în ciuda bugetului tot mai generos alocat de către guvern. Astăzi, peste 40% dintre elevi nu reusesc să termine liceul, din care marea majoritate abandonează scoala înainte de terminarea primului ciclu de scolarizare. Aceasta este situatia. Oricum am întoarce-o, orice interpretare i-am da, orice explicatie mai mult sau mai putin corectă din punct de vedere politic am căuta, legătura dintre decizia de eliminare a segregării rasiale din scolile americane si cresterea criminalitătii pe de o parte, si scăderea calitătii procesului de învăţământ pe de altă parte, nu poate fi ignorată. Întrebarea care se pune acum este dacă se putea si altfel. Sigur că da! În fond negrii au fost, si sunt si în prezent, o minoritate natională ca orisicare alta în cadrul societătii americane. Astfel, negrii, într-un număr de aproape 39 de milioane, la un număr de aproape 309 milioane de americani, reprezintă 12,6% din populatia Statelor Unite, deci sunt o minoritate. Nu văd de ce nu ar putea avea scoli separate precum alte minorităti, aşa cum au surdo-mutii bunăoară. Eventual, prin concursuri de admitere, cu burse si alte asemenea, s-ar fi putut admite un număr de elevi de culoare în scolile rezervate albilor, urmând ca desegregarea să se facă într-un mod gradat si firesc, în concordantă cu evolutia societătii americane. Am mai spus-o si o repet, orice rupere brutală de traditii nu poate să aducă decât jale si suferintă pentru ambele părţi implicate în conflict. Orice astfel de inginerie socială poate avea consecinte grave si imprevizibile pe termen lung. Astfel de inginerii sociale pe scară largă au încercat si comunistii, fără succes de altfel, iar rezultatele au fost extrem de dureroase pentru noi, cei care am trăit în comunism. Dacă ar fi să amintim doar admiterea în învătământul mediu si superior pe criteriul originii sănătoase, civilizarea tiganilor prin amestecarea lor cu românii în cazul acordării de locuinte, sau regiunea creată artificial Mures Autonomă Maghiară, si mai sunt o droaie. Ca atare, autoritătile americane aveau deja în fată esecul sistemului comunist, nu mai era nevoie să declanseze acest vast experiment social cu consecinte dramatice. Vom reveni mai târziu asupra acestui aspect, atunci când vom pune în discutie alte aspecte ale aceleiasi inginerii sociale, pusă în practică în prezent în Statele Unite, si exportată mai apoi în Europa occidentală.(va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: