Asasinii viitorului (29)

Australian marry a bridge

Cap. 2 Olanda – mic studiu de caz

Relaxarea moralei traditionale vis-à-vis de sex si relatii sexuale pare un fenomen de neoprit, astfel că ne punem întrebarea unde se va ajunge în acest ritm. Pentru că zi de zi, mass-media de scandal ne aduce la cunostintă alte si alte năzbâtii. Bunăoară, la celălalt capăt al lumii, în Noua Zeelandă, scurtă vreme după legalizarea căsătoriilor gay, alte grupuri de activisti au cerut legalizarea poligamiei, căreia ei îi spun căsătorie poliamoroasă.(sic !) Sigur că da! De la căsătoria poliamoroasă, si până la, să zicem, căsătoria cu o oaie, nu cred că e prea mare distantă, totul este posibil, atâta vreme cât se ridică orice barieră morală, legală sau religioasă. Nu, nu este o exagerare, din moment ce o asa-zisă artistă din Australia, Jodi Rose, de curând s-a măritat cu un pod. Este vorba despre podul Le Pont du Diable, datând din sec. 14, din Céret, sudul Frantei, fericita mireasă fiind cununată cu acte în regulă, cu rochie albă si văl, de către primarul localitătii din apropiere, St. Jean de Fos, consecintă directă a politicii dlui Hollande de legalizare a căsătoriei între homosexuali. Căsătoria nu mai este uniunea liber consimtită între un bărbat si o femeie, ci poate fi între oricine si oricine, artista noastră fortând bunul simt pentru a ajunge la oricine cu orice, pentru că, să-mi fie cu iertare, podul nu a fost întrebat dacă este de acord. Dincolo de absurditatea acestor fapte, consecinta directă a unor astfel de politici iresponsabile, este că se distruge modelul social pe care statul este obligat de către majoritatea cetătenilor săi să-l apere, familia traditională monogamă. În fond, nu este decât bătălia dintre progresisti si reactionari, cei ce apără valorile traditionale fiind acuzati de bigotism, fascism si alte *isme, de către promotorii relatiilor sexuale anormale neîngrădite. În acest sens, un exemplu clasic este Olanda, unde deja încep să se vadă consecintele acestei politici iresponsabile. Să mentionăm pentru început că Olanda este prima tară care a legalizat căsătoria între persoane de acelasi sex.(2001) Dar nu numai atât, tara lalelelor promovează un mod de viată imoral si depravat în toate structurile europene, sprijinind în mod deschis toate grupusculele agresive si gălăgioase ce militează pentru asa-zisele drepturi civile ale homosexualilor & co. Sub presiunea lobby-ului LGBT, Olanda promovează un imperialism cultural, anti-cultural mai degrabă, extrem de agresiv si imoral. Mai trebuie oare să amintim participarea membrilor ambasadei Olandei, dar si ai ambasadelor SUA si Marii Britanii, la marsurile anuale LGBT, jalnic exhibitionism al câtorva zeci de indivizi gălăgioşi. Gay pride le spun dânşii! An de an, numărul participantilor la astfel de manifestări oribile, care oripilează orice om normal, este în cădere liberă, în ciuda sprijinului generos acordat de respectivele ambasade, ca si al contingentelor de homosexuali de import, veniti să sustină pe tot mai putinii confrati autohtoni. Revenind la Olanda, trebuie spus că o astfel de politică liberală în domeniul moravurilor legate de sexualitate a condus în timp la consecinţe imprevizibile, cele mai importante fiind cresterea numărului de divorturi, scăderea numărului de căsătorii, abandonul familial. Adoptarea parteneriatelor civile, în primul rând ca măsură premergătoare a legalizării căsătoriilor între homosexuali, le-a permis olandezilor să pună pe planul doi căsătoria crestină. Problema este că valorile Olandei nu sunt si ale noastre, iar schimbările în constiinta oamenilor nu se pot face prin mimetism transfrontalier, pe principiul că trebuie să facem ca ei, pentru ca să putem ajunge ca ei. Modelul cultural propus de Olanda nu se potriveste câtusi de putin cu valorile traditionale ale României si nici cu morala noastră crestin-ortodoxă. Nimeni nu garantează rezultatul unor astfel de experimente, iar dacă Olanda îsi poate permite s-o dea în bară, noi românii, popor crestin si ortodox, nu putem admite asa ceva. Iată că la nici 12 ani de la legalizarea căsătoriilor între persoane de acelasi sex, într-un dispret total fată de natiunea ce a dat culturii universale pe Erasmus din Rotterdam si pe Hugo Grotius, doi dintre cei mai mari umanisti ai tuturor timpurilor, Olanda trebuie să recunoască existenta unei puternice miscări pentru legalizarea pedofiliei. Pedofilia urmăreste ca o umbră homosexualitatea, în ciuda dezmintirilor zgomotoase proclamate de activistii gay, ca si de sustinătorii lor evrei, dat fiindcă se constată că si pedofilii urmează aceiasi pasi pe care i-au parcurs homosexualii acum două decenii pentru impunerea fortată a homosexualitătii ca variantă a comportamentului sexual, perfect normală zic ei. Vom diseca acest subiect mai în amănunt în capitolul următor.

Cu un PIB si un venit pe cap de locuitor printre cele mai ridicate din Comunitatea Europeană, Olanda constituie astăzi un model de dezvoltare economica pentru majoritatea tărilor europene. Problema e că într-o tară în care nivelul de trai extrem de ridicat este dublat de o morală precară, nivelul vietii spirituale începe să scadă. În timp ce secularistii si acolitii lor din tagma LGBT repetă papagaliceşte că în România se construiesc mai multe biserici decât scoli, în Olanda bisericile se închid din lipsă de enoriasi. Se estimează că în următorii 10 ani, peste 1200 de biserici se vor închide, din lipsă de credinciosi, apreciindu-se că prin vânzarea lor se vor obtine sume între între 200,000 si 5,5 milioane de € / buc. Cu banii obtinuti, se vor putea construi noi bordeluri sau se vor dezvolta eventual cele deja existente. Credinta e în o asa suferintă, precum este si moralitatea, respectul fată de institutia căsătoriei, fată de sfânta taină a cununiei, fată de copilul nenăscut si fată de cei ajunsi la capătul vietii. Practic, în numele unui hedonism dus la extrem, Olanda a fost pe primul loc la legalizarea a tot ce trebuie ca să ne simtim bine, droguri, recreationale evident, prostitutie, pornografie, căsătorii între persoane de acelasi sex, eutanasie, urmând să legalizeze cât de curând adoptia copiilor de import de către homosexuali. Cifrele statistice vorbesc de la sine, demonstrând că imoralitatea în domeniul relatiilor sexuale a ajuns la un nivel de neînchipuit. Bunăoară, datele statistice arată că numărul copiilor nelegitimi născuti în Olanda, a crescut de la 11,4% în 1990, la 24,9% în 2000, adică s-a dublat în exact un deceniu. Nu reflectă asta oare promiscuitatea relatiilor sexuale cu parteneri ocazionali? Sau poate am visat eu si a crescut numărul de berze datorită încălzirii globale? În ceea ce priveste numărul de căsătorii contractate de persoane în vârstă de 15-64 de ani raportate la 1000 de bărbati necăsătoriti, în perioada 1990-2000 a scăzut de la 37,5 la 30,7, concomitent cu cresterea numărului de divorturi de la 28,1% la 37,2%. Să nu ne lăsăm însă ametiti de cifre. Să nu uităm că statisticile sunt diluate, ca să zic asa, de numărul extrem de mare de musulmani imigrati în Olanda în aceeasi perioadă de timp, ca atare valorile statistice pentru nativii olandezi sunt mult mai ridicate. Realitatea este mai bine exprimată de numărul de familii monoparentale, care în 2009 era de 310 la 1000 de familii cu copii, adică exact 16%, iar tendinta e crescătoare, rata de crestere fiind de 6,4%/10ani. Dacă numărul mediu de copii născuti de o olandeză a rămas aproximativ constant, cca.1,5, aproape de media europeană, fertilitatea noilor veniti din lumea a treia a fost de câteva ori mai ridicată. Chiar dacă a mai scăzut, de la 4,9 copii în 1990 la 3,3 în 1999, pentru femei originare din Maroc, sau de la 3,2 la 2,5 pentru femei originare din Turcia, este clar că rata extrem de ridicată a nasterilor printre femeile musulmane diluează statisticile oficiale, realitatea fiind mult mai crudă, dacă e să ne referim doar la olandezii de bastină. De asemenea, este clar că dacă ritmurile actuale se mentin, în câteva decenii olandezii vor deveni minoritari în propria lor tară. Dacă timp de decenii, Olanda a fost cunoscută ca una din tările cu cele mai putine avorturi, astăzi situatia a început să se schimbe, numărul de avorturi la 1000 de femei crescând de la 5,2 în 1990 la 8,4 în 2001, respectiv de la 93 la 140 de avorturi la 1000 de nasteri. Cum spuneam, dacă ne raportăm doar la olandeze native, este clar că rata de crestere a fost mult mai accentuată, femeile musulmane apelând extrem de rar la avort. Dacă e să ne referim strict la numărul de avorturi provocate raportat la 100 de sarcini declarate, numai la grupa de vârstă de 15-19 ani, numărul lor a crescut de la 43,3% în 1992 la 62,7% în 2000, adică grosso-modo, în medie, unul din doi bebelusi a fost aruncat la canal, cifra exprimînd si promiscuitatea relatiilor sexuale la tinerele în vârstă de 15-19 ani. Statisticile afirmă, fără a da vreo explicatie, că procentual, numărul de avorturi raportat la tara de origine ar fi de 37% (Antilele olandeze), 21%(Surinam), 11%(Olanda) si doar 6% (Turcia). Autoritătile afirmă că o contributie însemnată la această cifră au avut-o mulatrele si creolele, în bună parte nemăritate, din Antile, Aruba si Surinam. Este posibil, sigur că da! dar asta nu schimbă câtusi de putin aspectul calitativ al relatiilor sexuale pre-maritale. Este edificator numărul noilor născuti în afara căsătoriei, probabil în urma unui concubinaj confirmat sau nu de un contract de parteneriat civil, care a crescut de la 114/1000(1990) la 249/1000(2000), adică s-a dublat în doar 10 ani, cifră edificatoare pentru scăderea standardelor morale într-o tară pe care multi si-ar dori s-o luăm drept model. Precizez că toate aceste date sunt extrase dintr-un raport oficial, intitulat DEMOGRAPHIC TRENDS IN THE NETHERLANDS, sept. 2003, Trudie Knijn & Arieke Rijken, Department of General Social Science, Utrecht University.

Olanda culege în prezent roadele unei politici iresponsabile în domeniul legalizării prostitutiei si consumului de droguri, cu aspectele anti-sociale asociate acestora, precum cresterea fără precedent a crimei organizate, dependentei de droguri si turismului sexual, dovedindu-se încă o dată, că astfel de inginerii sociale fortate nu pot duce la nimic bun. În ceea ce priveste prostitutia, si aşa extrem de dezvoltată în trecut, în 2000, guvernul a decis să liberalizeze această activitate de prestare de servicii, asa cum au propus si pe la noi unii, deveniti azi parlamentari europeni, ca si consumul de marijuana, nici nu mai dau nume, nomina odiosa. S-a considerat atunci că legalizarea celei mai vechi meserii din lume, va conduce la eliberarea prostituatelor de protectia proxenetilor si la disparitia faunei interlope asociate bordelurilor clandestine. Fostii proxeneti au devenit acum manageri, iar lupta dintre grupările mafiote pentru controlul pietei de carne vie s-a întetit. În loc ca aceste case de tolerantă să fie concentrate undeva la periferie, Amsterdamul a devenit un imens bordel, unde poti avea tot ce vrei, de la ucrainence blonde la exemplare negre ca abanosul provenite din tările africane. Sexul se practică chiar si în stradă, ziua în amiaza mare, după cum se vede în imagine. Explozia prostitutiei a antrenat toate consecintele nefaste ce decurg din aceasta, trafic de droguri ilegale, explozia cazurilor de îmbolnăvire cu boli cu transmitere sexuală, jefuirea clientilor, traficul de persoane. Legalizarea acestei activităti nu a stirbit cu nimic din caracterul murdar al acestei activităti. Autoritătile statului au dorit astfel să se substituie proxenetilor, sperând să diminueze activitătile ilegale asociate prostitutiei, si chiar să obtină un oarecare profit. În realitate, numai un extrem de mic procent din prostituate s-au înscris ca plătitoare de impozit, pentru că prin legalizare, controlul exercitat de politie a fost anulat, ca atare, mai abitir a putut fi încălcată legea. Astăzi, după aproape 13 ani, cosmarul olandezilor se pare că se va sfârşi. Explozia afacerilor necurate asociate prostitutiei pare să înceteze. O treime din bordelurile din Amsterdam au fost deja închise, autoritătile recunoscând că districtul fierbinte a devenit în doar câtiva ani placa turnantă a traficului de droguri si de persoane, a spălării de bani si a crimei organizate. Autoritătile au trebuit să recunoască esecul acestui experiment. Asemeni Amsterdamului, si în Haga, Rotterdam si alte mari orase, politia a hotărât să dea stingerea, punând lacătul la usa multor bordeluri, punând capăt activitătilor criminale. Concomitent, a fost restrâns consumul de asa-zise droguri recreationale, în spetă este vorba despre cannabis. Pe lângă faptul că este asociat cu traficul ilegal, dar si cu alte activităti criminale, desi nu dă dependentă, în timp, determină pe multi să încerce droguri mai dure. Se speră ca în curând, chiar si consumul actual, extrem de restrictionat, să fie total interzis. Si cînd te gândesti, că acum câtiva ani, o fătucă putină la minte, îsi făcea campanie electorală pentru a ocupa un loc în parlamentul european, cu legalizarea consumului de iarbă! Halal să ne fie cu aşa parlamentari! În imagine, tânăra „artistă” si sotul (podul) ei.(va urma)

Etichete: , ,

Un răspuns to “Asasinii viitorului (29)”

  1. Ionela Ionescu Says:

    Grupul Bilderberg a fost fondat de Regele Olandei in 1956-1958, respectiv de taticul lu’ mamica actualului tanar (proaspat uns) Rege….. deci e normal ca Olanda sa fie un teren experimental pentru tot felul de experimente sociale futuristice pentru a creiona Societatea Viitorului in formula ei optima….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: