Archive for Decembrie 2014

Asasinii viitorului (37)

Decembrie 23, 2014

gay pride

Cap.7 Câteva documente programatice

Înainte de a trage linie, să examinăm putin cele câteva documente programatice, care exprimă, ca să zic asa, „doctrina homosexuală”. Să precizăm pentru început că activistii homosexuali si-au prezentat strategia de propagandă în două documente majore cu caracter doctrinar. Cele două documente sunt extrem de cunoscute, iar textul lor integral se poate găsi cu usurintă pe net. Primul se intitulează The Overhauling of Straight America (Cucerirea Americii heterosexuale), si a fost publicat pentru prima dată în revista Guide, în noiembrie 1987. Celălalt document programatic este o versiune dezvoltată a acestui articol, numită After the Ball: How America will conquer its fear & hatred of Gays in the 90s (După bal: Cum îsi va învinge America teama si ura fată de homosexuali în anii ‘90). În cele două documente, autorii, Marshall K. Kirk si Erastes Pill, prezintă un program complet de contracarare, marginalizare si demonizare a celor care se opun homosexualilor. Primul obiectiv este de a desensibiliza opinia publică cu privire la homosexualitate. Ideea este de a vorbi despre homosexuali si obiceiurile lor cât mai des, astfel că la un moment dat, opinia publică se va plictisi de astfel de probleme, refuzând să mai discute subiectul, moment în care se va putea intensifica propaganda homosexuală fără teama de vreo reactie consistentă din partea oamenilor de bună credintă. Se afirmă că cel mai important lucru este subminarea pe toate căile a autoritătii bisericii, în care autorii văd principalul inamic în calea transformării Americii într-un adevărat „paradis” homosexual. În acest sens, toti cei care se opun afirmării „drepturilor” homosexualilor trebuie acuzati de homofobie, de bigotism, ignoranti în ceea ce priveste „ultimele cercetări stiintifice” în domeniu. Se insistă pentru deturnarea atentiei publicului de la aspectele scârboase ale practicilor sexuale homosexuale, enumerate cu prisosintă aici, citez :

La începutul campaniei de cucerire a Americii heterosexuale, masele nu trebuie socate sau îndepărtate printr-o expunere prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, trebuie minimalizate aspectele sexuale, iar drepturile homosexualilor trebuie reduse cât mai mult posibil la o chestiune socială abstractă. Lăsăm întâi cămila să-si bage capul în cort, si numai apoi arătăm si partea din spate!

QED! Cu alte cuvinte, să lăsăm deoparte dirty Sanchez, urine sports, analingus & Co., si să ne concentrăm pe dreptul la credite, mostenire, etc…, tovarăsi! Că astea sunt problemele arzătoare la ordinea zilei ce frământă pe homosexuali, atunci când sunt cuprinsi de atractie romantică în cadrul orgiilor în grup.

Un alt aspect important al propagandei homosexuale este victimizarea, menită să răstoarne realitatea, cea care spune oricui are ochi să vadă, că marea majoritate a activistilor homosexuali sunt provocatori ordinari. În primul rând, homosexualii trebuie prezentaţi ca victime ale sortii, ei asa s-au născut si nu pot schimba asta, devenind la maturitate victime ale discriminării, ale prejudecătilor celor care nu înteleg problemele lor, fiind brutalizati atât de societate cât si de către propria familie, care nu vor să-i accepte. Orice discutie despre practicile lor sexuale scârboase trebuie evitată, polemica trebuind să se concentreze pe anti-discriminare si drepturile omului. Homosexualii trebuie prezentati ca fiind niste oameni demni, generosi, superiori din punct de vedere moral heterosexualilor. Se insistă pe prezentarea de exemple de mari genii care ar fi fost homosexuali. De aici si până la a afirma că însusi Brâncusi ar fi fost homosexual nu e decât un pas, după cum am văzut. Ca si cum modul în care cioplea lemnul cu dalta ar fi avut vreo legătură cu modul în care practica urine sports sau black kiss. În realitate, am demonstrat aici că toată această teorie cu Brâncusi gay nu e decât o pură inventie, neridicându-se nici măcar la nivelul de legendă urbană. Se insistă în mod deosebit pe demonizarea tuturor oponentilor. Nu este vorba numai de acuzatia de homofobie, ci de faptul că toti oponentii reali sau presupusi trebuie acuzati de fascism, nazism si antisemitism, că ar fi agitatori care îndeamnă la pogrom si holocaust, citez :

Publicul trebuie să vadă imagini cu homofobi furiosi, ale căror idei si conceptii îl dezgustă pe americanul de rând. Aceste imagini pot include: Ku Klux Klan-ul, care cere arderea pe rug sau castrarea homosexualilor; preoti si predicatori bigoti, mânati de o ură isterică până într-acolo încât par caraghiosi si tulburati mintal; rockeri, derbedei si detinuti care povestesc cu sete despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; imagini din lagărele de concentrare naziste, unde homosexualii erau torturati si omorâti”.(sic!)

QED. Nimic nou sub soare! Absolut tot arsenalul propagandistic iudeo-comunist, la care s-a adăugat si retorica evreiască privind holocaustul. Un alt aspect al propagandei homosexuale este cenzurarea oricărei păreri critice, un rol important avându-l GLAAD (Alianta Homosexualilor si Lesbienelor împotriva Defăimării). În România, asa cum am văzut aici, rolul de a reduce la tăcere orice opinie critică fată de homosexualitate îl are CNCD, asa cum am demonstrat deja. Kirk şi Madsen arată clar în After the Ball că scopul lor este acela de a cenzura total orice punct de vedere opus homosexualitătii. Ei afirmă, citez:

Opiniile bigote devin actiuni agresive. Ele reprezintă o incitare directă la violentă, un pericol clar pentru ordinea publică, asemenea unui om care strigă „Foc! Foc!” într-un cinematograf ticsit de lume, sau unui om care stă în fata casei comerciantului de porumb si îi spune mulţimii înfometate, cu torte în mâini, că comerciantii de porumb sunt cei care au provocat foametea. Veniti si dati foc. Multimea agitată ascultă, cu tortele în mâini, si preia sloganul.

Este clar că avem de-a face cu o adevărată ideologie, care, ca orice ideologie, contine în ea însăsi esenta totalitarismului. Ideologia homosexuală ne spune că homosexualii asa s-au născut, că 10% din populatie sunt homosexuali, că obiceiurile lor sexuale scârboase sunt normale, că si ei sunt oameni ca toti oamenii cuprinsi de romantism, etc… Noi stim însă că realitatea este cu totul alta. În consecintă, realitatea trebuie interzisă. Neavând fortă să răstoarne realitatea, homosexualii fiind doar o comunitate minusculă de dezaxati, fără a depăsi un max. de 2% din populatie, dânsii bagă statul la înaintare, pentru a obliga restul de 98% să-i accepte. În acest sens, propaganda homosexuală a dat dovadă de o râvnă demnă de o cauză mai bună. S-a reusit, asa cum am văzut deja, transformarea unui mărunt fapt divers, o răfuială între doi traficanti de droguri si un consumator ce încercase să-i tragă pe sfoară, în delict federal si crimă motivată de ură contra homosexualilor, împreună cu adoptarea unei legi specifice, legea Shepard.

Înainte de a face o evaluare a situatiei actuale, să mai trecem în revistă un document, produs de un anume Michael Swift, document intitulat Gay Revolutionary, un fel de pamflet sustin dânsii, document publicat în numărul din 15-21 februarie 1987 al publicatiei Gay Community News, document republicat ulterior în Congressional Record of the United States Congress. Câteva fragmente elocvente, citez :

Vă vom sodomiza fiii, simboluri ale bărbătiei voastre neputincioase, ale viselor voastre iluzorii si ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în scolile voastre, în dormitoarele voastre, în sălile voastre de sport, în vestiare, în tabere de tineret, în wc-urile cinematografelor, în cazărmi, în moteluri, în cluburi, în clădirea Parlamentului, peste tot unde bărbati sunt laolaltă cu alti bărbati. Fiii vostri vor deveni fetitele noastre si ne vor satisfice poftele. Îi vom remodela după chipul si asemănarea noastră. Cuprinsi de dorinţă, ei ne vor adora. […]

[…]Toate legile care interzic homosexualitatea vor fi anulate. În compensatie, vor fi promulgate legi care promovează dragostea între bărbati.

Dacă veti îndrăzni să ne numiti bulangii sau poponari, vă vom înjunghia în inimă, apoi vă vom profana cadavrele, mortăciuni fără valoare.

Scriitorii si artistii nostri vor face ca dragostea dintre bărbati să devină un obicei la modă obligatoriu, si vom avea succes, deoarece suntem experti în promovarea acestui stil de viată. […]

Îi vom demasca pe homosexualii care se dau drept heterosexuali. Veti fi socati si înfricosati atunci când veti realiza că presedintii vostri si fiii lor, industriasii, senatorii, primarii, generalii, sportivii vostri, starurile de film si televiziune si liderii vostri politici, preotii vostri nu sunt acei burghezi heterosexuali si familiari pe care i-ati crezut a fi. Suntem peste tot, ne-am infiltrat în rândurile voastre. Aveti grijă când vorbiti despre homosexuali, deoarece suntem mereu printre voi […]

Familia, locul în care se nasc minciuna, trădarea, mediocritatea, ipocrizia si violenta, va fi desfiintată. Institutia familiei, care doar otrăveste imaginatia si împovărează libera vointă, trebuie desfiintată. Băieti perfecti vor fi elaborati si crescuti în laboratoare genetice. Ei vor fi legati împreună în comunităti homosexuale, sub controlul si indicatiile savantilor homosexuali.

Toate bisericile care ne condamnă vor fi închise. […]

Societatea selectă ce se va naste astfel, va fi condusă de o elită compusă din poeti homosexuali.(sic!) Una din conditiile esentiale pentru a ocupa o pozitie conducătoare în noua societate homosexuală va fi cerinta de a fi adeptul plăcerilor grecesti. Orice persoană contaminată de heterosexualitate, va fi exclusă în mod automat de la orice functie de conducere. Toate persoanele care insistă în mod stupid să rămână heterosexuale, vor fi judecate de tribunale si vor deveni invizibile. (sic!)

Vom rescrie istoria, cea umplută si degradată de minciunile si aberatiile voastre heterosexuale. […]

Porci heterosexuali, tremurati, căci vom apărea în fata voastră fără măsti !

Edificator, nu? Orice comentariu este de prisos. Vom vedea în capitolele următoare cum toate aceste prevederi sunt pe cale să se împlinească, dacă nu s-au împlinit deja în bună măsură. P.S. Se afirmă adesea că românii sunt homofobi. În special mizerabila fituică online acum.tv, prin vocea unei anume Wanda Lucaciu (fostă Lucas, actualmente Orenstein) si-a făcut un obicei în a lansa astfel de acuzatii nefondate. Nu, românii nu sunt homofobi, dar ce dracu ar trebui să facă o mamă cu copii de mână, la vederea unei astfel de arătări, precum cea din imagine? Gay pride, cică!(va urma)