Asasinii viitorului (35)

AIDS_Wolf

Cap. 5 Clarificări necesare

Dacă în capitolul precedent am discutat despre homosexualitate din punctul de vedere al ultimei definitii din DEX, ca sexualitatea unui homosexual (sic!), în acest capitol vom încerca să clarificăm alte aspecte ocultate de către mass-media corectă politic, respectiv aspecte legate de conexiunea dintre SIDA si stilul de viată homosexual, violenta si criminalitatea homosexuală si terorismul homosexual, în general aspecte penale, analizate ca de obicei, din punct de vedere statistic. Despre SIDA am mai vorbit. Vom releva acum alte aspecte. Pentru început să lămurim conexiunea dintre SIDA si homosexualitate.

Primele semne ale epidemiei ce va cuprinde întreg globul au apărut în toamna lui 1980, la Center for Disease Control din Los Angeles, CA. În perioada octombrie 1980 – mai 1981, dr. Michael Gottlieb a fost intrigat de cazul unui grup de 5 pacienti tineri (29-36 ani), aflati în tratament. Toti cei cinci pacienti, care fuseseră până atunci complet sănătosi, prezentau forme atipice de pneumonie, caracteristică pentru organismele cu imunitate scăzută. Doi decedaseră între timp, ceilalti trei vor deceda în următoarele luni. Singurul indiciu comun era că toti cei 5 erau homosexuali activi, fără însă să se fi cunoscut vreodată, ca atare boala nu se transmisese de la unul la celălalt. Medicii au presupus în mod corect, că boala se datora stilului de viată homosexual si că se transmitea pe cale sexuală. Epidemia ce în câtiva ani avea să cuprindă întreg globul tocmai îsi luase primul tribut. Prima semnalare oficială a aparitiei bolii avea să fie făcută în 5 iunie 1981. Studii retrospective ulterioare au confirmat că virusul bolii pătrunsese în SUA prin imigrantii haitieni pe la sfârsitul anilor ’60. Răspândirea masivă a bolii se datoreste însă stilului de viată homosexual. Un studiu statistic la nivel european, realizat în 1983, a relevat că factorul determinant în noua epidemie planetară erau bărbatii homosexuali (58% din cazuri, majoritatea contactaseră boala în SUA) Medicii au asistat neputinciosi la răspândirea la scară planetară a epidemiei, OMS declarând SIDA pandemie globală în 1981. Si iată că din nou, odioasa wikipedie dă o mână de ajutor nobilei cauze gay, citez:

”Începuturile cercetării HIV-SIDA a dus la opinia că boala este o maladie a populatiei grupurilor mărginase (sic!): a homosexualilor si a narcomanilor. Aparitia testelor HIV a schimbat însă rapid această opinie, demonstrându-se existenta anti-corpilor si la persoane asimptomatice. Aceasta duce la concluzia unei perioade de incubatie de ani de zile, perioadă în care nu se poate exclude transmiterea virusului la alte persoane.” (wikipedia – articol SIDA)

Sancta imbecilitas! SIDA se transmite prin fluide corporale, spermă si sânge, si cum virusul nu rezistă în atmosferă si locuri uscate, majoritatea zdrobitoare a infectărilor se face prin contact sexual. Am demonstrat anterior că majoritatea îmbolnăvirilor de SIDA actuale, în SUA si pe vechiul continent se datoresc contactelor sexuale homosexuale. Repet cifra, să nu se uite! În SUA, care de departe bate toate recordurile, în anul 2000, an de vârf al pandemiei, 86,5% din noile cazuri de infectare cu HIV s-au datorat contactelor sexuale homosexuale. OPT ZECI SI SASE VIRGULĂ CINCI LA SUTĂ! Punct! În acelasi an, doar 4,1% din infectări s-au datorat contactelor sexuale heterosexuale. La conferinta din 2010 a CDC, s-a stabilit că numărul de infectări cu HIV la bărbati care au avut contact sexual cu bărbati, homosexuali+bisexuali adică, este de 44 de ori mai ridicat decât al bărbatilor infectati prin contact sexual heterosexual. Posibilitatea de infectare creste mult mai mult în cazul în care infectia cu HIV este asociată cu sifilisul secundar, extrem de răspândit printre homosexuali. Se cuvine să relevăm alte aspecte, trecute cu vederea de către multi din cei ce au studiat acest flagel. Să mentionăm că explozia pandemiei din anii ’80, scandalul sângelui infectat despre care am vorbit la începutul acestei cărti, numeroasele personalităti care au căzut victime ale SIDA, a produs o adevărată isterie în masă spre sfârșitul anilor ’80, ceea ce a determinat mobilizarea propagandei evreiesti din mass-media. O grămadă de filme înduiosătoare cu sidosi a invadat micul ecran. Cine-si mai aminteste azi de serialul Midnight Caller, cu Jack Killian, stiti Dvs., cel care avea vorba aia: Good Night America, wherever you are? Si cum o fostă prietenă, infectată în mod deliberat de către un bolnav de SIDA, s-a rugat de eroul principal pentru un ultim contact sexual, protejat evident. Demn de mentionat că protagonista, Kay Lenz, a primit si un premiu Emmy pentru rolul din episodul cu pricina, intitulat After It Happened. Tolerantă pentru bolnavii de SIDA! ăsta era cuvântul de ordine în epocă. De acord, nici vorbă – intoleranta nu poate fi admisă, problema e ca toleranta să nu oculteze adevărata cauză a răspândirii bolii. În consecintă, de la tolerantă s-a ajuns la victimizare, după modelul binecunoscut al evreilor în calitate de victime sacre ale holocaustului. Astfel că la istoria milenară a opresiunii homosexualilor a fost adăugat si Holocaustul roz.(sic!) Un anume D.D., în 24 octombrie 2012, pe trombonul Antenei 3, afirma că în cel de-al Treilea Reich trăiau 1,2 milioane de homosexuali, din care 100 de mii au fost deportati, din acestia 55 de mii fiind executati. Este citat si un anume Heinz Dörmer, care povesteste cum homosexualii erau agătati în cârlige, după modelul deja celebru al legionarilor care agătaseră evrei în cârlige la Abator. (vezi si articolul Holocaustul homosexualilor şi listele roz ale mortii. Zeci de mii de oameni, ucisi în lagărele naziste din cauza preferintelor sexuale) În realitate, cei 100,000 au fost doar retinuti, dintre care doar jumătate au fost condamnati la diverse pedepse, restul fiind eliberati. Dintre acestia, între 5,000 si 15,000 au fost deportati în diverse lagăre de concentrare. Rata deceselor acestora datorită epuizării, bolilor, vârstei, nu a depăsit media restului de detinuti. Istoricii sunt categorici în acest sens. O dovadă în acest sens este că statul german a refuzat categoric să-i acorde individului vreo despăgubire pentru anii de detentie. Demn de mentionat este că după eliberarea lagărului, a mai petrecut încă opt ani în puscărie pentru alte delicte. Cât despre chestia cu cârligele, e fabulatie pură reluată de un ziarist imbecil, cu care ne vom mai întâlni, care n-a catadixit nici măcar să deschidă încă 2-3 pagini pe net să se lămurească ce si cum. Încă un mit demontat! Revenind la cartea lui Kirk și Madsen, mentionată anterior, citez:

„SIDA ne-a dat o sansă, mică e drept, să ne auto-proclamăm ca minoritate victimizată”

(Kirk and Madsen, After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of the Gay’s in the 90s)

Masinăria politică s-a pus si ea imediat în functiune, astfel că a luat nastere o nouă categorie de minoritari defavorizati, bolnavii de SIDA, care normal, fiind niste bolnavi mai speciali, au nevoie si ei de drepturi mai speciale. În primul rând, dreptul de a fi compătimiti, si pentru asta, masinăria propagandistică homosexuală a fost pusă în functiune la maximă capacitate. Desi aproape 11 milioane de oameni din America sunt bolnavi de cancer, comparativ cu putin peste trei sferturi de milion afectati de SIDA, cheltuielile per pacient pentru tratamentul împotriva SIDA sunt de sapte ori mai mari decât pentru cancer. Cheltuielile federale americane pentru cercetarea în domeniul SIDA au fost în 2001 de cca. 2,24 miliarde de dolari, în timp ce sumele pentru cercetarea cancerului nu au fost nici măcar duble – de cca. 4,37 miliarde de dolari. (Funding For Research Areas of Interest, National Institute of Health, 2002) Să facem observatia că spre deosebire de majoritatea bolnavilor de SIDA, cei bolnavi de cancer n-au nici o vină, poate cu exceptia doar a fumătorilor bolnavi de cancer pulmonar. Acelasi principiu ca si în cazul homosexualilor, cu cât mai multi, cu atât mai bine! s-a aplicat si bolnavilor de SIDA. Numai că de data aceasta nu mai mergea cu statistici mincinoase, precum cele din cercetările dlui Kinsey. Bolnavii de SIDA, odată depistati, erau înregistrati si monitorizati eventual, dat fiindcă erau purtători ai virusului, deci puteau transmite infectia si altora. Pe de altă parte, cum încă nu se găsise nici un remediu, trebuiau exercitate presiuni asupra autoritătilor în vederea alocării de mai multe fonduri pentru cercetare. În consecintă, singura solutie posibilă era ca numărul de bolnavi să crească, pe principiul, cu cât mai multi, cu atât mai bine pentru toti! Nu, nu este vorba despre bolnavii de SIDA din tările din Africa sub-sahariană, unde deja prin decesul masiv al populatiei adulte, popoare întregi sunt pe cale de disparitie, ăia pot să crape, fără discutie! În consecintă, conform aceluiasi principiu, s-a trecut la răspândirea deliberată si criminală a maladiei. Câti îsi mai amintesc de jurnalele televizate de acum douăzeci de ani, care la câteva zile vorbeau de tentative criminale de infectare folosind seringi si ace infectate. Că ulterior s-a văzut că virusul rezistă extrem de putin timp în atmosferă, asta nu mai contează. Esential este faptul că ideea a putut încolti în mintea bolnavă a unora. La fel cum s-a încercat răspândirea bolii prin donare de sânge. Nu vorbesc despre cei infectati si care nu cunosc asta, ci despre donarea de sânge infectat în mod deliberat, în scopuri teroriste. Din nou, mă voi opri de la alte consideratii, lăsându-i pe dânsii să povestească ce si cum. Activistul homosexual Randy Shilts, jurnalist la San Francisco Chronicle, în cartea sa And The Band Played On, best-seller homosexual, pomeneste despre efortul organizatiilor gay care s-au opus din răsputeri oricărei forme de control asupra membrilor bolnavi de SIDA, doritori să doneze sânge, deoarece controlul asupra donatorilor ar presupune o atingere adusă drepturilor civile. Dl. Shilts povesteste în continuare cum organizatiile de hemofilici s-au arătat surprinse de această decizie, dar li s-a replicat că dreptul la viată al hemofilicilor nu interesează. (mai mult decât al bolnavilor de SIDA, evident) Avocatul Robert Schwab, fost presedinte al Texas Human Rights Foundation, afirma în ziarul Dallas Gay News din 20 mai 1983, citez:

“A apărut ideea că dacă banii pentru cercetare (cercetări pentru a găsi remediu pentru SIDA, NA) nu apar într-o anumită cantitate si la o anumită dată, toti bărbatii gay trebuie să doneze sânge… Orice actiune care poate să ne aducă în atentie la nivel national este valabilă. Dacă aceasta include terorism prin donare de sânge, (orig. blood terrorism) asa să fie.”

Dr. Lorraine Day, fost sef al Sectiei de Chirurgie Ortopedică la San Francisco General Hospital, documentează în cartea AIDS: What the Government Isn’t Telling You, efortul homosexualilor de a contamina băncile de sânge, referindu-se la districtul gay Castro din San Francisco, citez:

“Anumite interese determină șantajul politic. Colectarea de sânge din districtul Castro, motivată umanitar, în realitate maschează concesii făcute propagandei gay…”

(Dr. Lorraine Day, AIDS: What the Government Isn’t Telling You, Rockford Press. p. 301. ISBN 0963094009)

În consecintă, în acelasi an 1983, guvernul federal a interzis donarea de sânge pentru bărbatii gay si bisexuali, inclusiv pentru cei care au avut măcar un contact homosexual după 1977.(sic!) De asemenea, au fost luate măsuri stricte de testare a sângelui donat, care au descurajat intentiile criminale, dar pericolul infectării accidentale persistă, dacă donarea se face în cursul asa-zisei “ferestre imunologice”, despre care am mai vorbit. Ca atare, în majoritatea tărilor din lumea civilizată, homosexualii si bisexualii sunt exclusi de la donarea de sânge. Nu este si cazul României, după cum am văzut deja, unde, la presiunile organizatiei teroriste Accept, întrebarea privind orientarea sexuală a donatorului de sânge a fost eliminată din chestionarul ce trebuie completat la donare.

Trebuie mentionat aici si aspectul penal al infectării deliberate cu HIV. Să mentionăm că legislatia privind transmiterea în cunostintă de cauză a bolilor cu transmitere sexuală există de multă vreme, cu referire în special la sifilis, boală extrem de gravă, care netratat, în stadiul tertiar are consecinte devastatoare, la care se adaugă complicatii ce conduc adesea la deces. În momentul declansării epidemiei de SIDA, în multe tări, legislatiei specifice i s-au adus modificări, infectarea în cunostintă de cauză cu HIV fiind incriminată. Trebuie spus că pedepsele prevăzute de lege pentru cei ce răspândesc deliberat boala, de max. 10 ani închisoare, sunt complet disproportionate fată de consecintele devastatoare ale bolii. În realitate, odată cu descoperirea tratamentului ce încetineste evolutia bolii, sentintele pronuntate de tribunal în astfel de cazuri au fost tot mai blânde, în ciuda prejudiciilor imense cauzate de infectarea deliberată cu HIV. Si mai trebuie făcută o remarcă interesantă. Toate cazurile de senzaTie prezentate în presă, consemnează infectarea criminală prin contacte sexuale heterosexuale, cel mai adesea, acesti HIV-avengeri, fiind femei, care se răzbună prin infectarea deliberată a altora. În acest mod, este ocultată principala cale de transmitere a HIV, contactul sexual homosexual. Cu cât avansează cercetarea în controlul evolutiei bolii, cu atât mai mult, statisticile au demonstrat că homosexualii au tendinta să adopte un comportament sexual mai iresponsabil.

Un studiu realizat recent în Seattle, arată o crestere drastică a numărului de homosexuali declarati HIV-pozitivi, care practică sexul anal neprotejat, de la 10% în 1998, la 20% în 2000, o dublare a numărului în numai doi ani. (NY Times din 14 aug. 2001, articolul Officials Voice Alarm Over Halt in AIDS Decline) În aceeasi perioadă, American CDC, anunta o crestere a promiscuitătii printre tinerii homosexuali din San Francisco. Între 1994 si 1997, procentul de bărbati homosexuali care raportau parteneri multipli si sex anal neprotejat a crescut de la 23,6% la 33,3%, în marea majoritate la cei sub 25 de ani. În ciuda incurabilitătii, se pare că SIDA nu mai motivează abtinerea de la relatii homosexuale promiscue. (Increases in Unsafe Sex and Rectal Gonorrhea among Men Who Have Sex with Men – San Francisco, CA, 1994-1997, Mortality and Morbidity Weekly Report, CDC, 48(03): 45-48, pag. 45 (January 29,1999). Un alt studiu amplu realizat pe bărbati homosexuali în 1978 a indicat faptul că 75% dintre homosexualii albi recunosteau că avuseseră relatii sexuale cu peste 100 de parteneri diferiti de-a lungul vietii: 15% au raportat 100-249 de parteneri; 17% au raportat 250-499 de parteneri; 15% au raportat 500-999 de parteneri iar 28% peste 1.000 de parteneri.(Alan P. Bell and Martin S. Weinberg, Homosexua- lities: A study of Diversity Among Men and Women, pag. 308, Table 7, New York: Simon and Schuster, 1978) Sunt din nou nevoit să întreb – asta să fie atractia romantică despre care vorbesc dânsii? PESTE 1000 DE PARTENERI! Câti dintre ei vor fi fost infectati cu HIV? Si la câti or fi transmis boala? Doar bunul Dumnezeu poate sti. Orice ar spune activistii homosexuali, si oricâte argumente ar aduce, nu este nevoie de modele matematice complexe, pentru ca si un orb să vadă cam care sunt sansele de a contracta boala la peste 1000 de parteneri. Precizez că toate aceste date nu sunt propagandă anti-homosexuală, toate aceste studii sunt accesibile oricui, fiind publicate pe net. Ultima carte este o lucrare fundamentală în domeniu, fiind recenzată chiar si de wikipedia.

Apoi trebuie spus că succesele în domeniul medicatiei SIDA nu sunt chiar atât de mari pe cât îsi fac dânsii iluzii. Medicatia este complicată si costisitoare (cca. 1000€/lună) si doar încetineste evolutia bolii. Un vaccin anti-SIDA este un vis frumos, dar încă îndepărtat. Apoi trebuie spus că virusul HIV a suferit mutatii, au apărut ramuri din ce în ce mai rezistente la medicatia standard, asa că ne putem astepta la surprize în viitor. În plus, reactia la tratamentul standard diferă de la bolnav la bolnav. În continuare se moare de SIDA. Un studiu epidemiologic făcut în Vancouver, Canada, pe datele publicate între 1987 si 1992 pentru decesele cauzate de SIDA a arătat că bărbatii homosexuali sau bisexuali au pierdut până la 20 de ani din speranta de viată. Studiul concluziona că dacă 3% din cei studiati erau homosexuali sau bisexuali, probabilitatea ca un bărbat homosexual sau bisexual în vârstă de 20 de ani să trăiască până la 65 de ani este de doar 32%, comparativ cu 78% pentru bărbati în general. (R.S. Hogg, S.A. Strathdee & al., Modeling the Impact of HIV Disease on Mortality in Gay and Bisexual Men, International Journal of Epidemiology, 26(3): 657-661, pag. 659 (1997)). Impactul asupra sperantei de viată poate fi si mai mare decât cel raportat de studiul citat. Pentru început, cazurile de SIDA sunt sub-raportate cu cca. 15-20%, deci este posibil ca studiul să nu fi acoperit toate decesele legate de SIDA. În al doilea rând, mai există si alte boli cu frecventă mult peste medie asociate cu stilul de viată homosexual. De exemplu, s-a constatat că rata de sinucideri studiată pe un grup de homosexuali din San Francisco era de 3,4 ori mai mare decât media pe tară, în 1987. Alte boli grave, care pot provoca un deces prematur sunt sifilisul, cancerul anal si hepatita B si C, care sunt mult mai frecvente în rândul homosexualilor.

Un alt aspect, trecut sub tăcere de către activistii homosexuali, este infidelitatea, violenta si criminalitatea în cadrul cuplurilor de homosexuali. Nici wikipedia nu suflă o vorbă în acest sens. OK! Atunci să abordăm subiectul, tot din punct de vedere statistic.

În primul rând, trebuie subliniat, am demonstrat cu prisosintă anterior, datele statistice o dovedesc, că pentru marea majoritate a homosexualilor, sexul este un scop în sine, cel principal, componenta afectivă, dacă există, se situează cel mult pe planul al doilea. Chestiunea cu atractia romantică despre care vorbeste wikipedia e praf în ochi. Erosul homosexual, dacă se poate vorbi de asa ceva, este radical diferit de cel heterosexual. Demn de subliniat este că unul din aspectele centrale ale familiei traditionale monogame este fidelitatea sexuală. Căsătoria fiind un contract reglementat între bărbat si femeie, este normal ca si fidelitatea sexuală să fie reglementată. Să facem precizarea, pentru că putini cunosc acest fapt, că în SUA, în 23 de state, în 2012, adulterul era considerat drept criminal offence, alte state aboliseră deja legile privind adulterul, în altele era pedepsit de la o amendă modică de 10$ (Maryland) la închisoare pe viată (Michigan). Trebuie precizat însă că aceste legi s-au aplicat extrem de rar. Ideea este că până în prezent, adulterul, desi extrem de frecvent, a fost considerat o abatere gravă de la normele sociale, faptul că legea nu a fost decât extrem de rar aplicată, nu are nici o relevantă. Revenind la studiul realizat de US National Health Statistics Center, intitulat Sexual Behavior, Sexual Attraction, and Sexual Identity in the United States, în urma chestionării unui număr de 27,006 femei măritate, un procent de 96,5% nu au avut relatii sexuale cu alt bărbat în ultimele 12 luni, iar dintre cei 24,763 bărbati căsătoriti, 93,8% nu au avut relatii sexuale cu o altă femeie. La capitolul relații sexuale de-a lungul întregii vieti, din 61,865 femei în vârstă de 15-44 ani chestionate, 11,3% erau virgine, 22,2% au avut relatii sexuale cu un singur bărbat, 10,7% cu doi bărbati, 31,6% cu 3-6 bărbati, 16% cu 7-14 bărbati, si în fine, 8,3% cu peste 15 bărbati, media fiind de 3,6 bărbati per femeie în întreaga viată. Din 62,199 bărbati în vârstă de 15-44 ani chestionati, 11,4% erau virgini, 15% au avut relatii sexuale cu o singură femeie, 7,6% cu două femei, 26,5% cu 3-6 femei, 18,1% cu 7-14 femei, 21,4% cu peste 15 femei, media fiind de 5,6 femei per bărbat, de-a lungul întregii vieti. America este mult mai puritană decât ne-am fi închipuit. America heterosexuală si crestină, despre acea Americă vorbesc. Cât despre cealaltă Americă, cea homosexuală, vom trage mai târziu concluziile, când vom pune cifrele fată în fată, pe două coloane. Prin contrast, fidelitatea sexuală pe termen lung este rară la cuplurile homosexuale, în special la bărbati. Chiar si în perioadele traiului în comun, multi bărbati homosexuali nici nu pretind fidelitate. Practicile sexuale ale bărbatilor homosexuali par să corespundă conceptului de monogamie fără fidelitate. Un studiu realizat asupra unui grup de homosexuali care participă la orgii homosexuale a arătat că 46% pretindeau că au un „partener principal”. 27% dintre acestia avuseseră mai multi parteneri sexuali (oral sau anal) la ultima orgie homosexuală. (studiu citat în lucrarea autorilor Gordon Mansergh, Grant Colfax, et al., The Circuit Party Men’s Health Survey: Findings and Implications for Gay and Bisexual Men, p. 955)

Masha Gessen, citată la începutul acestei părti, în legătură cu programul activistilor gay de distrugere a institutiei căsătoriei, militantă lesbiană de origine evreiască, cu dublă cetătenie, rusă si americană, explică într-un interviu, structura “complexă” a “familiei” sale: trei copii care trăiesc împreună cu părintii lor homosexuali, unul este adoptat de către fostul ei ”partener”, celălalt, născut de ea în mod normal, care are tatăl biologic în Rusia, iar al treilea este copilul biologic al actualei “partenere” si al fratelui ei. Trei copii au cinci adulti pe rol de părinti, trei bărbati si două femei. Familia ei este “deschisă”, în sensul că se poate extinde, ceva gen familia lui Charles Manson, cu deosebire că în familia hippy despre care am mai vorbit, relatiile erau exclusiv heterosexuale. Familia deschisă promovată de Gessen, nu este asa restrictivă, în sensul că sunt admise relatii sexuale cu o paletă largă, o extindere creativă a conceptului de familie. Pe înregistrarea expunerii pe care a făcut-o la Festivalul Scriitorilor desfăsurat la Sidney, se vede cum auditoriul aplaudă frenetic spusele acesteia, încă o dovadă, dacă mai era necesar, a puternicei ofensive care se desfăsoară astăzi, pe plan mondial, împotriva celor trei piloni fundamentali ai umanitătii: familia, scoala si biserica. Masha Gessen sustine că în sistemul social si juridic actual, o “familie” ca a ei nu-si găseste locul, în consecintă, familia traditională trebuie distrusă. Edificator, nu? S-ar putea spune – stai Dle! Doar n-o să distrugem sistemul actual, verificat de milenii, asa cum l-a orânduit Dumnezeu pe pământ, de dragul unei evreice nebune dusă cu pluta! Nu este chiar asa. Faptul că în prezent, încurajati de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelasi sex, adeptii poligamiei cer legalizarea căsătoriei poliamoroase, nu e chiar un fleac. În acelasi timp, la ore de maximă audientă, canalul National Geographic ne prezintă seria de emisiuni The Polygamists, m-am uitat si eu – poligamia este prezentată ca o alternativă la căsătoria traditională, si nu ca o chestie bizară, necrestină. În fine, vom discuta în capitolul următor mai pe larg pe marginea acestui subiect.

Alt subiect tinut sub pres de mass-media si de activistii homosexuali este violenta. Cu toate acestea, desi în general, oamenii de bine din presă, încearcă să oculteze actele de violentă criminală între homosexuali, dându-le alte motivatii, jaf, tâlhărie, etc…, totusi opinia publică intuieste totdeauna adevărul. Nici wikipedia nu se lasă mai prejos, asa că-si aduce si ea prinosul de dezinformare. Bunăoară, în cazul lui Ioan Luchian Mihalea, omorât de doi tineri de 19 ani, bisexuali, citez: “a fost vehiculat faptul că Ioan Luchian Mihalea ar fi fost homosexual, acest lucru fiind însă contestat de către sotia acestuia, dar sustinut de către ucigasii lui.” Presa de scandal a sustinut că faptul că era homosexual a socat opinia publică. Să fim seriosi. Încă de când s-a făcut cât de cât cunoscut cu grupul Song, se stia că este homosexual, sau bisexual – nu contează. Cu cel putin 10 ani înainte. De altfel, atât el, cât si ucigasii, fuseseră crescuti la orfelinat, unde probabil au căpătat astfel de obiceiuri. Nu trebuie decât să tastăm crimă homosexuali pe google, pentru ca pagina să se întunece de zeci de anunturi. Militantii homosexuali caută să pună capac acestor stiri, totdeauna de pagina a treia, prin asa-zisa homofobie si violentă contra homosexualilor. În urma semnalelor isterice de alarmă trase de Accept & Co., până si autoritătile europene s-au arătat extrem de îngrijorate, citez: ”România este tara cu cel mai mare procent de respondenti care se simt inconfortabil având un homosexual ca vecin (36%)” (documentul UE, Homofobia si discriminarea pe criterii de orientare sexuală si identitate de gen în statele membre ale UE) Sigur că da! Se mai adaugă atacurile violente, homofobe, criminale de-a dreptul – oferirea de cărti de rugăciuni participantilor la jalnicul eveniment exhibitionist – mândra paradă gay din Bucuresti. În fine, revenind la oile noastre, violenta în cadrul cuplurilor homosexuale, într-o carte ce se poate descărca liber de pe net, At the end of the rainbow – A Report on Gay Male Domestic Violence and Abuse, autor Mark Lehman, se afirmă că grosso-modo, în unul din trei sau patru cupluri homosexuale din SUA, disputele sfârsesc cu violentă. Autorii homosexuali ai cărtii Man Who Beat the Men Who Love Them, David Island si Patrick Letellier estimează că anual 650,000 de gay cad victime violentelor domestice. Practic, la fiecare 90 de secunde, un gay este luat la bătaie. Din atractie romantică, evident. Presa în general, pune mai putin accentul pe astfel de fapte, cu exceptia cazurilor de omor, evident, fiind mult mai preocupată, ca si opinia publică de altfel, de cine stie ce fotbalist ce i-a făcut machiaj natural cine stie cărei pitipoance ce si-a ratat debutul pe centură. Presa încearcă să deturneze totdeauna atentia spre violenta contra femeilor în cadrul cuplurilor căsătorite, cu atât mai mult cu cât cuplul e mai celebru, din motive de audientă. În realitate, violenta în cadrul cuplurilor heterosexuale este mult mai redusă, în SUA, autoritătile apreciind că s-ar ridica la circa 20% – este vorba de femei care au suferit violente fizice cel putin o dată de-a lungul întregii vieti. Anual, cca. 1% din femei au căzut victime ale diverselor forme de violentă fizică, de la bătaie la viol si ucidere, un număr mult mai mic decât cel din cazul cuplurilor homosexuale. La violente exercitate de către homofobi asupra homosexualilor, de care se face atâta caz în presă, diferenta între ce se spune si realitate este mult mai dramatică. Practic, anual sunt omorâți 21,000 de americani, în medie cca. 58 asasinate/zi. În 1996 s-au înregistrat doar două crime motivate de ură contra homosexualilor. Cam mare diferenta, nu credeti? Prin comparatie, în 1981, presa relata că 10% din omorurile din San Francisco s-au datorat abuzului de practici sado-masochiste între homosexuali. (Coroner Battles Sado-masochistic Injuries, ASSOC. PRESS, Mar. 12, 1981) The Advocate, cea mai răspândită publicatie homosexuală din SUA, admitea că 67% din cititorii săi practică un sex violent, 20% utilizează practici sado-masochiste soft (bondage & discipline), 55% au utilizat în cursul contactului sexual obiecte care produc durere. No comment! Cifrele vorbesc de la sine.(va urma)

Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: