Archive for Ianuarie 2015

Pourquoi je ne suis pas Charlie

Ianuarie 10, 2015

Je ne suis pas Charlie

A fi sau a nu fi Charlie? iată o întrebare care a răvăsit toată prostimea autohtonă si de pe aiurea. De parcă asta ar fi problema. Cu toate acestea, evenimentele nefericite care au avut loc în Paris, în zilele din urmă, ca si reactia stupidă a multora din conationalii nostri mi-au prilejuit câteva reflectii. Pentru început, precizez că sunt categoric contra oricărei forme de violentă. Violenta nu aduce absolut nimic bun nici uneia din părti. Oricărei forme de violentă trebuie să i se răspundă cu aplicarea severă si neconditionată a legii. Nu a legii Talionului, asa cum declara aseară la protv, un individ putin la minte, despre Cătălin Radu Tănase este vorba, un individ căruia îi place „să se audă”, care se înflăcărează din te miri ce, făcând clăbuci la gură, exact asa cum nu ar trebui să facă un jurnalist. Din păcate, acest individ, nu-i mai pomenesc numele, nomina odiosa, care va să zică, stie foarte bine, că pentru a-i creste „actiunile”, trebuie să o ia pe arătură cât mai des dacă se poate. El nu spune telespectatorilor ce trebuie să audă, ci ce crede el, cu mintea lui putină, că acestia vor să audă. Deh, scoala protv! – iar coprofagia este o boală veche a presei românesti – si nu de azi de ieri, ci din vremea lui Nenea Iancu.

Revenind la oile noastre, pentru început, să facem observatia, că majoritatea comentatorilor, mai mult sau mai putin contra, au indicat drept cauză, pretext, motiv, mă rog, cum vreti Dvs, al atacurilor teroriste, caricaturile apărute în respectiva revistă, cu precădere cele care îl ridiculizau pe Profet. Să facem precizarea, că respectiva revistă, cu aparitie săptămânală si cu un tiraj de 50,000 de exemplare, la o populatie de cca. 66 milioane de locuitori, este mai mult o fituică, de proastă calitate zic eu, dar asta o vom discuta mai la vale – în nici un caz nu se poate compara cu Le Canard enchaîné. Deci, audientă si influentă destul de limitate. Orisicât, presupun că majoritatea cititorilor sunt din zona pariziană. A doua observatie importantă este că majoritatea comentatorilor a pus în discutie libertatea presei, dar si a jurnalistului. În fine, mai facem mentiunea, că un număr relativ mic, o parte din cei care se pretind „analisti”, crema-cremelor jurnalismului mioritic, au încercat, atât cât i-a dus mintea, să caute oarece cauze mai adânci, gen conflictul între civilizatii, trecutul colonial al Frantei, politica de imigrare, terorismul islamic, si alte chestiuni din aceeasi categorie.

Precizez din capul locului că nu mă interesează aceste probleme, pe care de altfel le cunosc extrem de bine, dat fiindcă am trăit ani buni în Franta. Nu este cazul să facem aici analiză politică, pentru că nu mă interesează motivatiile mai adânci sau de suprafată ale atacatorilor. Este treaba politiei, a justitiei, a serviciilor secrete, a analistilor politici. Iar cei doi frati au actionat mult prea profesionist, si au tinut în sah sute de trupe speciale, înarmate până în dinti, pentru ca să fi fost doar niste simpli musulmani revoltati de mâzgălelile din respectiva fituică.

Deci, revenind, foarte multe minti înfierbântate autohtone, dar si de pe aiurea, au invocat libertatea presei. Multi au vorbit despre aceasta ca despre un drept absolut si inalienabil, afirmând chiar că asta înseamnă inclusiv libertatea de a ataca valorile religioase ale altora. De cealaltă parte, dl. CTP si dl. Emil Hurezeanu au invocat anumite limite, dictate de bun simt, de responsabilitate fată de cuvântul scris, iar dl. Ion Cristoiu a vorbit chiar despre autocenzură. În tabăra cealaltă, mult mai numeroasă, dintr-un mimetism transfrontalier prost înteles, indivizi precum Andreea Cretulescu sau Victor Ciutacu, s-au afisat pe net cu cartoane „Je suis Charlie”, dând tonul pentru alte mii si mii de idioti. Sigur că da! lustruirea propriei imagini înainte de toate! indiferent cu ce pret. Evident, la adăpost, cel putin pe moment, de orice responsabilitate si consecintă ulterioară. As dori să-i văd pe toti acestia, dacă au curaj să defileze cu această inscriptie printr-unul din ghetourile arăbesti, care există în orice oras mai răsărit din Franta, denumite în mod invariabil, culmea cinismului galic, Jolie Ville sau Beaulieu. Aiurea’n tramvai! Dl. Victor Ciutacu afirmă că este un gest de solidaritate. Solidaritate cu ce? Sau cu cine? Cu cei asasinati, sau cu mâzgălelile acestora? Sau chiar cu mesajul promovat în paginile Charlie Hebdo? Cred că nici dânsii nu stiu. Ca de obicei, pentru toti acesti tristi masturbatori ai condeiului sau ai microfonului, acesti adevărati manelisti ai presei, ideea a fost să iasă în fată, iar turma a pus imediat botul, ca să zic asa.

Alti tâmpiti, că altfel nu am cum să-i numesc, au afirmat că francezii sunt acasă la ei, ca atare pot să facă ce vor, cui nu-i convine să se întoarcă în tara de bastină, unde să se roage la Allah în voie – de parcă cei doi frati nu ar fi fost cetăteni francezi, născuti pe teritoriul Frantei, împărtind din start populatia Frantei în ne-musulmani si musulmani, implicit cetăteni de rangul I si cetăteni de rangul al II-lea, urmati pe locul 3 eventual, de tigani si alte neamuri adoptate recent cu „entuziasm” maxim, de natia franceză. Altii, precum domnul care semnează cu mare succes blogul „Pitici gratis”, afirmă că la o caricatură, o batjocură, cum vreti Dvs., trebuie să i se răspundă, cel mult, cu aceeasi monedă. Nu pot fi de acord, asta înseamnă să-i impui celuilalt propria ta schemă de gândire, si implicit, „valorile” europene, multi-culturale, cu care se spală creierul copiilor francezi încă din fragedă pruncie. Exclus! zic eu. Valorile mele nu vor fi niciodată identice cu cele ale celuilalt, si nici nu-mi doresc să i le impun acestuia, după cum nici acesta nu-mi poate impune să-mi însusesc valorile lui.

Altii, din odioasa specie de postaci de profesie, au afirmat că mâzgălelile din Charlie Hebdo, ar fi reactia firească la cele scrise în Coran, sau la asa-zisele provocări din presa arabă, mentionând în mod expres Iranul. Nu stau acum să fac comentarii la Coran, am făcut-o altădată, pe vremea conflictului cu gasca de la ÎnLinieDreaptă. În schimb, am căutat prin presa iraniană niscai felatii executate de Sfânta Fecioară. Un blowjob mititel! Sau măcar un handjob! O sodomizare colo! Sau un soixante-neuf? Nici vorbă. Si atunci, cine pe cine provoacă, stimabililor? S-a afirmat la pro tv, că Charlie Hebdo ar fi o gazetă de stânga, anti religioasă. mai precis, citez:

Înfiintată acum mai bine de patru decenii, revista umoristică Charlie Hebdo a inflamat în repetate rânduri opinia publică prin ironizarea tuturor religiilor si confesiunilor, fără discriminare.[…] În primii ani a scandalizat mai ales prin atacurile la adresa extremei drepte si a fanaticilor catolici, care s-au terminat prin procese câstigate in justitie. Însă, după atentatele din 11 septembrie, revista a găsit o nouă tintă a ironiilor sale: fundamentalismul islamic.

Mă rog, atunci să vedem dacă este asa, din perspectiva „libertătii de expresie”, atât de invocată de ciumpalacii autohtoni. Nu mai discut care din părti a câstigat în justitie, pentru că protv a omis să ne spună. Asa ca am luat la răsfoit câteva din ultimele numere. În zadar am căutat niscai dezvăluiri senzationale de afaceri de coruptie (care există si în Franta, si în Germania, dar la alt nivel), sau ceva atacuri la adresa politicii actuale a Frantei. Nici vorbă de asa ceva. Atunci, ceva legat de marile probleme ale Europei? Criza din Ucraina, Crimeea, ceva despre Putin, o maimutăreală acolo. Din nou, nici vorbă de asa ceva! Mai degrabă, constat că revista este calată pe realitătile din Franta, sau mă rog, din spatiul francofon. Cât despre asa-zisii fanatici catolici, de care vorbeste pro tv-ul, tinta predilectă a revistei a fost Suveranul Pontif.

Dintre politicienii francezi, tinta predilectă a fost Marine le Pen, presedinta Frontului National, principalul partid conservator nationalist din Franta, al treilea ca mărime pe scena politică franceză si ca reprezentare în Parlament. Dna Marine le Pen a fost deputată în Parlamentul European si candidat la presedintia Frantei în 2012, situându-se pe locul 3 după prima rundă a alegerilor. În 2011, ziarul The Times o situa pe locul 71 într-un clasament al celor mai influenti oameni politici. Să precizăm că dna Marine le Pen nu a fost o tintă a ironiilor revistei, asa cum afirmă pro tv, ci a fost de-a dreptul tăvălită în noroi. Iar caricaturile acesteia depăsesc orice urmă de bun-simt, fiind de-a dreptul jegoase. Despre dna Marine le Pen, odiosul reporter al pro tv a afirmat aseară că este presedinta unui partid „de extremă dreaptă” care a cerut „omorârea tuturor musulmanilor”. Logoreea individului a fost întreruptă brusc, osibil la cererea CNA, în momentul în care se lansa într-o tiradă cu privire la rromi. Asta nu vrea să însemne că as avea vreo simpatie pentru acestia, dar eu evit să incriminez o întreagă etnie, cu toate că majoritatea membrilor ei sunt, dacă nu certati cu legea, cel putin cu buna cuviintă. Individul n-a mai apărut în această seară, sper să fi fost dat afară, cu un sut în cur bine plasat, că mult prea mult ne-a pus răbdarea la încercare.

Pentru stiinta acestui individ, ca si a sefilor săi, Jean Marie le Pen, tatăl lui Marine le Pen, fostul presedinte al Frontului National, s-a pronuntat adesea pentru stoparea imigratiei legale si ilegale din Maghreb, în timp ce Marine le Pen, având un discurs ceva mai moderat, s-a pronuntat pentru limitarea acesteia. Cât despre „omorârea tuturor musulmanilor”, cu ocazia acestor atentate, dna Marine le Pen s-a pronuntat în favoarea unui referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea. Unde dai si unde crapă? Ce a afirmat presedinta Frontului National, si ce a inteles acest individ odios? Că tot am ajuns aici, pentru altă individă isterică, cu buze subtiri, freză si facies de komisar bolsevik, tot nomina odiosa, de la antene de data aceasta, individă ce a organizat un asa zis proces al lui Ceausescu, care a esuat lamentabil într-un fel de „sezătoare culturală” – ar trebui să stie că pedeapsa cu moartea prin ghilotinare în piată publică, pentru cei care provocau avorturi, s-a aplicat până prin anii ’50 în Franta. Cum sună asta stimabililor? Nu că as avea vreo simpatie pentru Ceausescu si politica sa demografică, dar nu putem discuta nici un aspect al politicii comuniste fără să ne raportăm la conditiile istorice din alte tări. Da, putini stiu, Marie-Louise Giraud a fost ghilotinată în 1943 pentru că a provocat 27 de avorturi. Ultimul detinut ghilotinat în Franta, cea care ne dă acuma lectii de tolerantă, a fost un proxenet de origine tunisiană, Hamida Djandoubi, în 10 septembrie 1977. (sic!)

Revenind la cele afirmate la pro tv, mi-a atras atentia expresia ironizarea tuturor religiilor si confesiunilor, fără discriminare. Asa să fie oare? Răsfoind din nou alte numere ale revistei, nu am găsit nimic despre ortodoxie. Am văzut anterior că spatiul est-european nu intra în preocupările domnilor de la Charlie Hebdo, deci asta ar putea fi una din explicatii. Iar despre religia iudaică nici atât. Nici cea budistă. Cât despre sectele neo-protestante, Martorii lui Iehova & Co., ca să nu mai vorbim de alte năzbâtii de peste ocean, nici vorbă! Si atunci, ce rămâne? desi dezinformatorii de profesie de la pro tv afirmă cu nonsalantă că acestia ar fi atacat toate confesiunile, „fără discriminare”. Ati ghicit! De altfel, o spune chiar pro tv, încercând să „dreagă busuiocul” – religia islamică. Mă rog, dânsii vorbesc despre „fundamentalismul islamic”, dezinformând din nou. Si iată de ce. În zadar am căutat oarece texte critice, cu un punct de vedere pertinent si documentat asupra fundamentalismului islamic. Nu am găsit. De altfel, nu ăsta este profilul revistei. Asta se poate întelege. Numai că de aici si până la atacuri jegoase la adesa islamului nu e decât un pas, după cum vom vedea imediat. Nu este vorba despre ironizarea vreunui cleric musulman, sau a vreuneia din afirmatiile acestuia, sau ceva de genul ăsta, un fapt concret, palpabil si verificabil, care vasăzică – ci de atacuri jegoase la adresa unei întregi comunităti religioase. O persoană ironizată, caricaturizată, cum vreti Dvs., fie el cleric sau politician musulman se poate apăra în justitie, dar o comunitate de miliarde de credinciosi nu, chiar dacă sunt redusi la un simplu gunoi de caricaturile din Charlie Hebdo. Aici este cheia problemei, si nu asa zisa „libertate de expresie” invocată de către niste inconstienti.

Priviti cu atentie prima jumătate a imaginii de mai sus. Imaginea a apărut pe coperta revistei cu nr.1099, din 19 iulie 2013. Ea reprezintă un arab, dacă e să ne luăm după costumul alb, care încearcă să oprească niste gloante care-i străpung corpul, folosind o carte pe care scrie „Coran”. Sus apare scris „Le Coran c’est de la merde” (Coranul este de căcat), datorită evident, faptului că nu poate opri gloantele. Ba în plus, pentru a accentua faptul că este „de la merde”(se poate îmtelege la fel de bine „din căcat”), este colorat maro.(în general, majoritatea editiilor au coperta de culoare verde, cu litere aurii) Alături, explicatia, cu săgeată spre Coran – „ça n’ arrête pas les balles” – adică (cartea) „asta nu opreste gloantele”. Pentru a nu da nastere la interpretări, în stânga sus se face referire precisă la evenimentul incriminat : „Tuerie en Egypte” (masacrul din Egipt). Este vorba despre manifestatiile de protest din Egipt din iulie-august 2013, când fortele fidele regimului au deschis focul asupra manifestantilor pasnici, omorând peste 1000 de persoane, printre care si jurnalisti oficiali si acreditati, omorâti cu sânge rece, pentru a nu divulga imagini despre masacre. Din câte înteleg eu, caricatura vrea să spună că credinta în Allah nu le-a servit la nimic protestatarilor. Da, asa este. La focuri de armă, trebuie răspuns cu focuri de armă. Dar de aici si până la a spune ce s-a spus, incriminând cartea sfântă a tuturor musulmanilor e distantă lungă. Această interpretare inconstientă nu este numai nefondată, ci si extrem de periculoasă. De altfel, nu cred că este vorba de altă interpretare. Nu de masacrul din Egipt îi durea pe caricaturistii de la Charlie Hebdo, ci de Coran, si implicit, de religia musulmană. Am înteles si eu, si au înteles si musulmanii. Aici este cheia problemei, si asta nu are nimic de-a face cu îndelung invocata „libertate de expresie”. Ambitia inconstientă a câtorva caricaturisti a dus la un deznodământ tragic. Nu este în nici un caz „libertate de expresie” ci provocare inconstientă. Iar semnale au fost o droaie. Ce a omis să spună presa autohtonă, este că în trecut, respectivii au fost chemati în justitie de către diverse organizatii, pentru insulte la adresa islamului, dar de fiecare dată au fost achitati.

Mai departe, iată ce afirmă postul de televiziune pro tv, citez:

În 2008, Charlie Hebdo a fost în centrul unui alt scandal, după ce a publicat o caricatură antisemită. De această dată, caricaturistul a fost concediat, revista reafirmându-si pozitia critică fată de orice formă de intolerantă.

Asa care vasăzică! O minimă doză de deontologie profesională, obliga orice jurnalist să verifice această informatie. Deci, hai să vedem cât de antisemită era acea caricatură. Ca atare, din nou la colectia revistei. Caricatura la care se referă pro tv, îi apartine caricaturistului Stéphane Charbonnier, directorul revistei, ucis în atacul terorist, si reprezintă un individ care mitraliază un alt individ. Cel care este ciuruit de gloante, ar fi zice-se palestinian, desi nimic nu arată că ar fi palestinian, iar celălalt, cel care trage, ar fi chipurile, în mod implicit israelian, normal, pentru că trage într-un palestinian. Singurul indiciu, ca să zic asa, este pistolul mitralieră, care aduce cu un UZI, desi este mult disproportionat. Cel care trage, israelianul chipurile, spune : „Tiens! Prends ça, Goliath!” (Ia de-aici, măi Goliat!) Se face aluzie astfel la politica guvernului israelian fată de palestinieni, mă rog, cu rezerva că imaginea nu are nimic antisemit, chiar dacă evreii de pretutindeni au sărit ca muscati de sarpe. Ciumpalacii cu vocatie de la protv ar trebui să stie că incriminarea penală a antisemitismului în unele tări, a impus o definitie clară, din punct de vedere juridic a antisemitismului, fiind precizat clar că incriminarea sau critica politicii statului Israel nu constituie antisemitism. În fine, toată această chestiune nu reflectă decât diferenta uriasă dintre modul în care se raportau caricaturistii de la Charlie Hebdo la politica statului Israel fată de islam si tot ce este legat de acesta. Cât despre cel concediat pentru antisemitism, este vorba despre un colaborator al revistei, care ar fi afirmat într-un articolas de câteva rânduri că fiul lui Nicholas Sarkozy, fostul presedinte al Frantei, s-ar fi convertit la iudaism pentru a se „umple de bani”. Asta pentru a vedea cât de bine sunt informati, dar si cât de bine dezinformează pro tv-ul. În fine, si pentru a vedea disproportia uriasă dintre atitudinea fată de evrei în raport cu musulmanii a celor de la Charlie Hebdo.

Si ca să vedem totusi cum totul se leagă, priviti cu atentie imaginea din dreapta. Este nr. 19 din mai 1938 al revistei săptămânale Der Stürmer, editată de Julius Streicher, unul din oficialii NSDAP, inculpat împreună cu principalele căpetenii naziste în Procesul de la Nuremberg, si condamnat la moarte prin spânzurare, pentru crime contra umanitătii. Desi nu s-a numărat printre marii conducători ai celui de-al treilea Reich, desi nu a avut functii de răspundere în ierarhia nazistă, cu toate că era unul dintre apropiatii lui Adolf Hitler si ai lui Hermann Göring, desi în 1940 a fost exclus din partidul nazist, fiind eliberat din toate functiile pentru coruptie, tribunalul a considerat că prin revista editată de el, Julius Streicher a avut o contributie însemnată la dezvoltarea antisemitismului german, favorizând Holocaustul. Capturat de trupele americane, Julius Streicher a fost torturat, în timpul anchetei fiindu-i zdrobite testiculele, anchetatorii au urinat în gura acestuia, a fost obligat să lingă tălpile unui negru – în fine, toate detaliile anchetei sunt extrem de bine documentate si se regăsesc printre documentele procesului, care sunt acum accesibile integral pe net. Si acum revista. Pentru că era o revistă similară revistei Charlie Hebdo, cu deosebirea că nu musulmanii erau „calul de bătaie”, ci evreii. Articolul de fond, pentru cine nu stie germana, sau nu întelege caracterele gotice, articolul se intitulează „Hans Rothschild in Wien – Sein Werdegang und sein Ende” (Hans Rothschild în Viena – Ascensiunea si sfârsitul său) Este vorba despre falimentul uneia din băncile apartinând dinastiei de bancheri evrei Rothschild, care domină finantele Europei occidentale de vreo două secole si jumătate, o bagatelă acolo. Să observăm că articolul nu atacă toti evreii, ci doar o persoană, un bancher evreu. Este mai mult ca sigur că nazistii, care tineau enorm la respectarea legii, în urma unei simple reclamatii a bancherului, l-ar fi sanctionat pe Streicher, cel putin cu o amendă si suspendarea ziarului, care a si fost suspendat în repetate rânduri, pentru calomnie. Ce-i drept, în partea de jos a primei pagini este scris „Die Juden sind unser Unglück!”, adică „Evreii sunt nenorocirea noastră”, un fel de motto al revistei, care apare în toate numerele, frază apartinându-i lui Heinrich Gotthardt von Treitschke (1834-1896), istoric, publicist si om politic german. Sigur că da, mesajul este clar, dar de aici si până la holocaust este o distantă galactică. Iar caricatura, este de fapt un desen care accentuează trăsăturile semite ale bancherului, nici nu suferă comparatie cu caricaturile grotesti ale presedintei Frontului National. Apoi, îmi pun si eu întrebarea, unde este domnule „libertatea de expresie”, atât de des invocată? Sau ea se opreste la evrei? Exact acolo unde s-au oprit si jurnalistii de la Charlie Hebdo. În fine, judecătorii de la Nuremberg au decis si ei unde se opreste această libertate de expresie si l-au condamnat pe Julius Streicher la spânzurătoare. Este, după stiinta mea, primul caz în care un publicist a fost condamnat la moarte fără ca acesta să fi omorât pe nimeni. După mai bine de jumătate de secol, într-un caz similar, din toate punctele de vedere, aceeasi justitie i-a achitat pe jurnalistii de la Charlie Hebdo, invocând aceeasi „libertate de expresie”.

De aici, nu pot decât să trag concluzia, că în fata justitiei, anti-semitismul si anti-islamismul au valori diferite. Punct! Iar de aici, si până la ideea de a-ti face dreptate singur, acolo unde justitia nu te apără, nu e decât un pas. Iar recentele evenimente tragice nu sunt decât începutul. Restul nu mai contează. Tragic este că au murit oameni. Si vor mai muri, sunt absolut sigur. Sunt tare curios care va fi evolutia ulterioară a revistei Charlie Hebdo, după decimarea colectivului redactional. Vom vedea. Apoi dacă vor continua cu atacurile contra islamului, noblesse oblige, parcă asa se spune. Si încă ceva. Nu cred că responsabilitatea în ceea ce-i priveste pe cei asasinati, s-a împărtit în mod egal. Adică, numai câtiva erau vizati, si ei stiau foarte bine, cu atât mai mult cu cât unul din ei era însotit permanent de un politist, dar a preferat în mod inconstient să-i implice si pe restul, condamnându-i la un sfârsit tragic. Sunt convins că o bună parte din cei asasinati, nu au avut nici o contributie la articolele care i-au revoltat pe musulmani. Din păcate, o parte din colegii lor au preferat în mod inconstient să riste, riscând si viata colegilor lor. Iar cei doi frati atâta au asteptat – să fie strânsi toti, pentru a-i căsăpi pe toti, în mod profesionist. Păcat că s-a ajuns aici! Nu te apuci să zgândări un câine, despre care stii că a mai muscat. Din acest motiv, nu sunt si nu voi putea fi niciodată Charlie.

Sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Anunțuri