04.04.44 – Nu trebuie uitat… dar nici iertat!

bombardamente-anglo-americane-1944-bucuresti

Au trecut 71 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944, când Bucurestii, capitala României, au fost victima unui masiv bombardament terorist al aviatiei americane. Au fost vizate tinte civile, cu deosebire zona Gării de Nord, dar si partea centrală a orasului. Ele nu aveau o justificare militară, deoarece frontul se afla departe, la peste 300 km, pe linia Iasi-Chisinău, iar luptele încetaseră de la sfârsitul lunii martie. Ostilitătile aveau să se reia abia la 20 august. Tinta principală era însă Gara de Nord, pentru că scopul bombardamentului era împiedicarea transporturilor militare spre frontul din Moldova, unde armata sovietică, aliatul de atunci al americanilor, forta înaintarea spre vest. Potrivit ziarului Timpul din vremea respectivă, vânătorii români si germani, dar si servantii bateriilor antiaeriene au reusit să respingă cu succes valurile de bombardiere americane. Astfel, pe 4 aprilie ar fi fost doborâte 44 de aparate inamice, mai mult de o treime din numărul total cu care americanii au atacat. A doua zi, numărul avioanelor doborâte a fost de 54.

În bombardamentul din 4 aprilie 1944 au murit 2.942 de persoane si au fost rănite alte 2.126. Mortii au fost îngropati într-un cimitir care va purta numele “4 aprilie” si care va fi desfiintat de autoritătile comuniste. În Gara de Nord se aflau câteva sute de moldoveni, evacuati, pentru a nu rămâne sub ocupatia sovietică, de unde urmau să fie repartizati în diferite locatii din Bucuresti, precum si din provincie. Erau mai ales femei, copii si batrâni, într-o stare de totală deprimare si derută. Îsi părăsiseră casa si averea agonisită, iar acum asteptau, flamânzi si obositi, intr-o gară pe care cei mai multi nu o văzuseră niciodată în viata lor. Cand s-a dat alarma, aproape toti au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti. Marea majoritate vor pieri arsi de bombe.

O serie de crime inutile… Concluziile desprinse de contemporani sunt unanime: bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică. A fost măcelarită populatia civilă, lipsită de aparare, au fost distruse importante bunuri materiale. S-a aplicat doctrina generalului Harris, de a distruge căminele si familiile militarilor de pe front, pentru ca acestia să nu mai aibă pentru ce lupta. Doctrină teroristă ce a produs milioane de victime în Germania. Este tactica din totdeauna a celor care nu se pot măsura cu un inamic hotărât si motivat într-o luptă cinstita. La Monte Cassino si în Normandia, au fost soldati germani care într-o singură luptă au omorât mai bine de 1000 de soldati aliati. Interviurile sunt pe youtube, pentru cine nu crede. În acest ritm, nu ajungea toată populatia Americii ca să-i învingă pe nemti si pe japonezi. Dresda, Hamburg, Hiroshima, Nagasaki, si mai sunt o multime, sunt dovada clară a tacticilor teroriste aplicate pentru a câstiga razboiul cu orice pret. Dar socotelile nu-s încă încheiate…

Contemporanii au sesizat extrem de bine tactica aplicată de către anglo-americani, dar si cinismul ticălos al acestora. Maruca Cantacuzino-Enescu nota după câtiva ani in jurnal, citez: “…în tot cursul acestei perioade sumbre, ascultam la radio cu consternare si revoltă, Vocea Americii, îndemnându-i, de patru ori pe zi, pe români, ca un ordin, să deschidă bratele Armatelor Rosii «eliberatoare» care înaintau, amenintându-ne că altfel, ne vom cufunda, noi si bunurile noastre, într-o mare de sânge. Mai aud si acum vocea lugubră si tonul răstit al speaker-ului ce ne transmitea acest mesaj de dincolo de Ocean. Acelasi speaker, fără îndoială, care, astăzi la Radio International, dojeneste tările ocupate că «se lasă conduse» de «tiranii de la Moscova», asa cum îl numeste Occidentul pe fostul său aliat din est. Ce logică!… Ce legi arbitrare ale celui mai tare, aplicate de cei mari asupra celor mici, asupra victimelor, până la urmă, născute din necesitătile cauzei lor…”

Chiar dacă multe clădiri au disparut, iar altele au fost reconstruite, un monument dedicat pilotilor americani încă mai aminteste despre bombardamentele din 1944 asupra Bucurestiului. O vreme a stat in curtea Muzeului Militar National „Ferdinand I” din Bucuresti, ulterior fiind mutat în Parcul Cismigiu. În urma protestelor bucurestenilor, dar si de teama de a nu fi vandalizat, a fost mutat, camuflat oarecum, printre copaci în Parcul Kiseleff. Chiar si asa, este o palmă pe obrazul bucurestenilor, cu atât mai mult cu cât nu există nici macar o placă comemorativă care să amintească de cele aproape 3000 de victime. Nu pot fi de acord cu cei ce sustin demolarea acestui monument, ridicat de rudele aviatorilor americani; peste tot în lume sunt astfel de monumente, statutul lor fiind reglementat de tratate internationale, dar nu la Kiseleff. Locul lui este alături de cimitirul soldatilor sovietici “eliberatori”, tovarăsi de nadejde ai americanilor si englezilor la crime de război si împărtirea lumii în sfere de influentă. Avem jdemii de oengeuri ce apără “drepturile” tuturor lighioanelor, de la maidanezi si până la poponari si tigani. Dar drepturile românilor cine le apără stimabililor? Sau trebuie sa iesim iarăsi în stradă să ne strigăm drepturile. Pentru că dacă se va ajunge acolo, tot acest imperiu al slugărniciei si corectitudinii politice, va sări în tăndări…, ca toate imperiile. În imagine, centrul orasului sub covorul de bombe lansat din bombardierele americane. Imagine din presa vremii. Autor necunoscut.

PS. Aflu că între timp (în 2007, se pare – desi am trecut de atunci de multe ori prin Parcul Kiseleff, nu l-am văzut – posibil să fie bine de tot camuflat, pentru a nu tenta pe careva să-si scrie cu spray-ul părerea) s-a mai ridicat un monument în parcul Kiseleff, în memoria acelorasi aviatori americani. Pozitia aleasă ar fi justificată prin faptul că în parc exista deja un simbol militar, Monumentul Infanteriei Române. La inaugurarea monumentului, România a fost reprezentată de consilierul prezidential pentru Apărare, Mihai Stănisoară, de ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, si de generalul Sorin Ioan, loctiitorul sefului Statului Major General. Consilierul prezidential Stănisoară a subliniat că “desi românii au suferit cumplit” de pe urma raidurilor americane, ei „nu au avut niciodată sentimentul că americanii erau dusmanii lor. Dimpotrivă, ei i-au privit si tratat cu respect si adesea cu prietenie”. Era vorba despre prizonierii americani, scăpati din bombardierele doborâte, nu de americani în general, stimabilul habar nu are despre ce vorbeste. Dar mă rog, cred că mai ales bietii moldoveni care tocmai când credeau că au scăpat de ciuma rosie, pe când erau mistuiti de flăcări, se gândeau cu mare drag la „marele frate de peste ocean”. Avea dreptate maestrul Rebengiuc, cu sulul de kurpapier. Mai toti consilierii astia, ministri si alti oficiali, ar trebui obligati prin lege să aibă permanent asupra lor un sul de hârtie igienică.

Etichete: ,

Un răspuns to “04.04.44 – Nu trebuie uitat… dar nici iertat!”

  1. 4 Aprilie 1944 – Moartea venea din cer | Istorie Evanghelica Says:

    […] https://mizeriaistoriei.wordpress.com […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: