Archive for Mai 2015

Un altfel de patibular (5)

Mai 30, 2015

tigani ursari

Citim mai departe în cartea dlui Muscă, citez:

De ce nu a tradus BOR pentru milioanele de tigani Biblia în limba tiganilor pentru a-si plăti păcatele când i-a tratat pe tigani ca englezii americani pe sclavii negri? As vrea să văd la Muzeul Tăranului Român sau la Muzeul Satului, alături de bisericile de lemn, si o satră de tigani care să reprezinte robii tigani de pe mosiile Bisericii pentru ca tinerele generatii să înteleagă crestinismul românesc asa cum a fost el, nu cum ni-l livrează unii famelici teologi cu trei paie în barbă, care habar nu au despre Hristos si Biserică.

Spuneam mai demult că nu mă interesează să disec punct cu punct cartea dlui Muscă – nu, nici măcar pentru că dânsul m-ar interesa în mod special – dânsul nu este decât un detractor din multimea de detractori animati de interese obscure, ci voi folosi cele afirmate în carte pentru a lămuri în mod clar anumite chestiuni “fierbinti” asupra cărora majoritatea istoricilor evită să se pronunte, din motive de “corectitudine politică”, chestiuni asupra cărora se asterne în mod intentionat o perdea de fum, si cărora voi încerca, atât cât îmi va sta în putere, să le dau un răspuns transant. Deci, în episodul de azi vom discuta despre tigani. Două chestiuni se cuvin lămurite aici, respectiv originea lor – când si cum au ajuns pe teritoriul românesc, ce s-a întâmplat cu ei, demografie, politici privindu-i pe acestia, numele pe care si le-au luat, onomastică, etc… si chestiunea a doua, în strânsă legătură cu prima, privind responsabilitatea BOR în ceea ce priveste asa-zisa sclavie a acestora. Pentru început, câteva aspecte privind originea acestora. Datele au fost extrase din monumentala monografie a lui Ion Chelcea, Tiganii din România, monografie etnografică apărută în 1944 sub egida Institutului Central de Statistica, dir. Dr. Sabin Manuilă.

Tiganii sunt un popor migrator. Să precizăm că limba este cea care a permis determinarea originii tiganilor. Numeroase studii lingvistice, începând de prin sec.18, au stabilit înrudirea dintre limba vorbită de tigani, o limbă rudimentară cu un vocabular limitat, si cea neo-ariană din India de nord. I. Nistor, în Istoria Basarabiei, Cernăuti, 1923, pag. 290, afirmă că obârsia tiganilor trebuie căutată în nordul Indiei, de unde au fost luati ca sclavi de către războinicii lui Ginghis-Han. Există numeroase asemănări între tigani si membrii unei populatii din nordul Indiei, apartinând unei caste inferioare, numiti “cingari”. Migrarea tiganilor din India în Europa s-a făcut între secolele al IX-lea si al XIV-lea, în mai multe valuri. Foarte multi tigani au ajuns în Europa prin Asia Mică, trecând prin teritoriul fostului imperiu otoman, stabilindu-se în Grecia care, de altfel, are si azi o numeroasă populatie tigănească. Ca urmare, în limba vorbită de tiganii europeni, fie ei din România, Spania sau Finlanda, se găsesc numeroase cuvinte de origine greacă. Odata cu intrarea lor în Imperiul Bizantin, pe la mijlocul secolului al XI-lea, au căpătat si numele etnic pe care îl poartă astăzi, tigani. Aflându-se pe teritoriul Greciei si-au atribuit denumirea unei secte religioase grecesti cu numele Athinganis sau Atsinganos care însemna “de neatins”. Prima atestare a tiganilor în Imperiul Bizantin este continută într-un text hagiografic georgian, care datează din jurul anului 1088; aici se face referire la asa-numitii Adsincani, renumiti pentru vrăjile si faptele rele pe care le fac. Istoria europeană a tiganilor debutează pe la începutul secolului al XIV-lea, când acestia au pătruns în Turcia, venind din Asia Mică. Prin anii 1415 – 1419 îi întâlnim în toată Europa Centrală, din Ungaria până în Germania. Pe la 1422, o populatie numeroasă de tigani coboară în Italia, până la Roma. În deceniul urmator au ajuns până în Franta, Spania, Anglia si Scandinavia.

În tările române, prima atestare documentară privind această populatie datează din 1385, când domnitorul Tării Românesti, Dan I, dăruieste Mânăstirii Tismana posesiunile care apartinuseră mai înainte Mânăstirii Vodita de lângă Turnu Severin, posesiuni primite de la unchiul său Vladislav I, între care si 40 de sălase de ”atigani” (athiganoi). Bogdan Petriceicu Hasdeu a tradus si analizat între 1867-77 unele documente ce se aflau în arhivele Mânăstirii Tismana. Unul dintre acestea, din 1387, semnat de Mircea cel Bătrân, atestă faptul că tiganii veniseră în Valahia cu cel putin un secol înainte de acea dată. Ulterior, prezenta tiganilor este mentionată si în Transilvania. Tiganii au ajuns în tările române pe două căi. Prima – în calitate de robi (sclavi) ai tătarilor, care au încercat să invadeze Europa începând cu sec.XIII, fiind zdrobiti abia în secolul următor, în urma confruntărilor succesive cu populatia locală si nevoiti să se retragă în Crimeea, tiganii fiind lăsati “cadou” localnicilor în urma retragerii rapide a hoardelor tătare. Tiganii robi erau folositi de tătari ca fierari, potcovari, armurieri, dar si în calitate de bucătari sau lăutari. A doua cale a fost pe filieră turcească, grupuri mai mici sau mai mari de tigani însotind trupele otomane în cursul campaniilor militare, tiganii fiind utilizati în calitate de mestesugari, sau pentru a face gălăgie în spatele trupelor, în scopul de a înspăimânta inamicul. Provenienta acestor tigani pare să fie Grecia, unde se găseau în număr mai mare, si într-o măsură mai redusă, Persia si Asia Mică. Nu se cunoaste dacă erau liberi sau sclavi, se presupune însă că unii din ei erau liberi.

Denumirea lor, si nu este vorba despre înlocuirea cuvântului tigan cu rom, dat fiindcă primul ar avea conotatii negative, depreciative sau chiar injurioase, a dat nastere de-a lungul timpului la numeroase controverse. De-a lungul timpului au fost emise diverse ipoteze fanteziste privind o origine tracă sau caucaziană a tiganilor, ipoteze care nu explică atestarea documentară relativ târzie a acestora. Alte denumiri sunt fanteziste deoarece privesc originea (gipsy – engl.) adică fugit din Egipt, sau “bohémien” în franceză – adică din Boemia, ca si pentru unguri Pharoah népek – adică oamenii faraonului. Nu este foarte clar dacă grecii i-ar fi numit vreodată athinganoi, tigani adică. Dintre toate denumirile, cea de tigan s-a impus, cu echivalentul zingaro în italiană, gitan în franceză si gitano în spaniolă.

Problema sclaviei tiganilor este controversată. Jirecheck, Potra si Chelcea (citat deja) afirmă că sclavia era o conditie inerentă acestei populatii, datorită statutului de paria în cadrul castei Sudra din India, si că tiganii ar fi ajuns în Europa în calitate de sclavi. Se presupune totusi că o parte au ajuns în Europa în calitate de oameni liberi, si că datorită sărăciei au ajuns să se vândă ca sclavi, aceasta pare a fi ipoteza cea mai plauzibilă în cazul tiganilor ajunsi în Europa ca oameni liberi. Primul document care atestă existenta acestei stări de sclavie a tiganilor pe teritoriul de azi al României datează din 1331.

Dimitrie Cantemir afirma despre acestia, citez:

Tiganii, sunt împrăstiati în toată tara si nu e boer ca să nu aibă mai multe familii de Tigani, supuse lor. De unde si când a venit acest neam de oameni în Moldova, nici ei nu stiu si nici analele noastre n’o spun. Întrebuintează o limbă care este obisnuită tuturor Tiganilor din aceste parti si este amestecată cu multe cuvinte curat grecesti si cu multe chiar persane. Altă meserie, afară de fierărie si arămărie, cu greu au. Natura li-i aceeasi ca si în alte tări, au aceleasi moravuri si suprema lor virtute si diferenta specifică este furtul si lenea. De asemenea, tot Cantemir afirmă că agricultura le e antipatica atât celor nomazi cât si celor sedentari.

Indiferent ce se spune, observatiile lui Dimitrie Cantemir sunt perfect valabile si azi, mai ales ultima, fără a avea nici o conotatie socială sau rasială. Până la urmă, nimănui nu-i place munca (vorbesc despre muncă înteleasă ca un fel de necesitate zilnică pentru asigurarea mijloacelor de trai – si din această perspectivă, celebra aserţiune marxistă cu “munca l-a creat pe OM” apare ca o mare gugumănie) – este clar, munca, oricât de plăcută ar fi, oricât de bune ar fi conditiile de muncă, oricât de bine ar fi plătită, răpeste oricui cel putin 8 ore zilnic, adică exact o treime din viată. Bineînteles că nu astfel de calcule si-au făcut tiganii atunci când au decis că “munca este pentru tractoare, iar gândirea pentru calculatoare”, aici este vorba despre inapetenta lor ancestrală pentru muncă, chestiune ce nu are în sine absolut nici o conotatie rasială, fiind vorba despre faptul că fiind nomazi timp de secole, au fost nevoiti să trăiască din ce găseau pe ici si colo, de multe ori fiind obligati să fure, să însele sau să trăiască din expediente precum ghicitul în palmă, “dresura” ursului, etc… Chestia asta nu are nimic rasial în ea, sunt numeroase popoare cu apetentă pentru profesii asa-zis liberale, “comert”- care include adesea si înselătoria si chiar hotia, asiaticii si africanii bunăoară – iar asta se datorează si unei dezvoltări târzii în raport cu occidentul a industriilor, având totodată si cauze genetice, de metabolism, climatice si religioase.

Pe la mijlocul sec.19, în 1842, câtiva proprietari au eliberat tiganii pe care-i detineau, acelasi lucru fiind făcut de mânăstirile din Moldova (1844) si Valahia (1847). În 23 decembrie 1855, Adunarea Moldovei, sub domnia lui Mihail Sturdza, a votat în unanimitate abolirea sclaviei în principat, respectiv decreta desfiintarea robiei tiganilor domnesti si mânăstiresti (majoritatea), iar cei privati (ai particularilor) au fost eliberati pe 28 noiembrie 1855, prin decretul lui Grigore Ghica. Adunarea Valahiei a procedat la fel în 8 februarie, anul următor, 1856. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1864, a abolit în mod definitiv sclavia, tiganii eliberati având dreptul să se stabilească în zonele în care trăiseră până atunci. Neavând nici un mijloc de trai, multi tigani s-au stabilit la periferia oraselor, în mahalale, unii dintre ei ocupându-se cu diverse activităti care le aduceau un câstig minimal, precum comertul cu sticle goale, vase de bucătărie, monede din argint sau haine vechi, altii cu activităti parazitare precum cersetoria si ghicitul. Cei mai multi s-au stabilit în Ardeal, unde si azi densitatea lor este mai ridicată fată de restul tării, de asemenea au preferat anumite zone din sudul Dobrogei unde s-au “combinat” cu tătarii si cu turcii, si în fine, Bucurestiul. În 1933 a fost fondată Asociatia Generală (a romilor), în acelasi an înfiintându-se si ziarul Glasul Romilor, ziar ce avea să apară până în 1939. O anume Emanuelle Ponce, în lucrarea Tiganii din România – o minoritate în tranzitie (Ed. Compania, 1999) afirmă că “romii” ar fi “beneficiat” de întelegerea dintre Nicolae Ceausescu si fosta Republică Federală a Germaniei, prin care, după plata unei taxe de câteva mii de mărci, cetătenilor români de etnie germană li se permitea să emigreze, tiganii fiind “fortati” să se mute în casele sasilor. O chestiune pe care autoritătile actuale evită în mod intentionat să o mentioneze, dar si mass-media, fie din incompetentă, fie din indolentă, fie din amândouă, este că aceste case, conform acordului, rămâneau în proprietatea germanilor emigrati, fiind în custodia, administrarea, cum vreti Dvs., a primăriilor, care trebuiau să le asigure întretinerea. În multe locuri, tiganii au jefuit aceste locuinte, au distrus lemnăria pentru a o folosi ca lemne de foc, au folosit locuintele pe post de grajd pentru cai, etc… În mod paradoxal, perioada cea mai bună a tiganilor a fost în asa-zisa Epocă de Aur. În anii ‘70, PCR a manifestat în ceea ce-i priveşte pe tigani o atitudine de neconceput înainte: în aparatul de partid, în militie, armată si chiar în organele de securitate au fost angajati un număr relativ mare de tigani, chestiune care a constituit sâmburele unei politici de formare a unui nationalism tigănesc, concomitent cu colonizarea satelor săsesti si svăbesti cu tigani adusi din toata România. După 1989, în urma decretelor date din ordinul lui Ion Iliescu, foarte multe astfel de locuinte au fost vândute de stat pe nimica celor care le ocupau cu sau fără forme legale, desi primăriile nu aveau decât titlul de administrator al acelor proprietăti. Foarte multe astfel de clădiri, în special cele care se găseau în centrul localitătilor, au fost demolate, terenul fiind mult mai valoros decât constructia în sine. În prezent, foarte multi sasi sau urmasii acestora, au întreprins demersuri pentru ca să-si recupereze aceste proprietăti, statul – în ultimă instantă contribuabilul român – fiind obligat să plătească despăgubiri consistente, asta ca să vedem si unde ne-au dus politicile inconstiente si populiste ale unor “patrioti” precum Iliescu, Roman, Brucan & Co. Nu vom discuta aici despre aspectele antisociale ale comportamentului unora din membrii acestei etnii, nu interesează în cadrul subiectului tratat aici.

Numărul tiganilor este de asemenea subiect de dispute. Populatia de tigani din România nu este cunoscută cu exactitate si face obiectul multor controverse, deoarece tiganii au încercat din totdeauna să se identifice cu etnia în mijlocul căreia trăiau. În momentul semnării tratatelor de pace, la încheierea primului război mondial, se apreciază că în România trăiau cca. 133.000 tigani (0,8% din populatie), pentru ca la recensământul din 1930, populatia tigănească să se ridice la 242.656 persoane. În perioada comunistă, s-a urmărit asimilarea si “civilizarea” acestei etnii, care nu a fost niciodată recunoscută explicit de către autoritătile comuniste – stiti Dvs cum se spunea, români, maghiari, germani si alte nationalităti. De asemenea, dat fiindcă la recensământ etnia declarată nu este verificată în nici un fel, foarte multi tigani se declară români, ceea ce a dat naştere la numeroase speculatii privind amploarea populatiei tigănesti în România. Este clar că numărul real al tiganilor a fost escamotat de către autoritătile comuniste si ulterior neo-comuniste, cifrele care mai de care mai contradictorii exprimă acest fapt. Deci : 104.216 (0,6% – în 1956), 64.197 (0,3% – în 1966), 227.398 (1,05% – în 1977), 409.723 (1,8% – în 1992), 535.250 (2,5% – în 2002). Ultimele valori par a fi mai aproape de adevăr, respectiv 621.573 (3,0% – în 2011). Cifra reală este ceva mai ridicată, datorită faptului că multi tigani se declară români din varii motive, se afirmă că datorită discriminării la care ar fi supusi, desi există legi clare în acest sens, dar si datorită faptului că multi tigani au părăsit temporar tara, pentru a încerca să-si găsească un rost sau să strângă ceva bani, în tările din vestul Europei. Cifrele cele mai alarmiste vorbesc despre 3 milioane de tigani, cifră care nu este sustinută de nici un studiu statistic. Până la proba contrarie însă, nu ne putem baza decât pe cifrele oficiale ale ultimului recensământ, respectiv cel din 2011, cu o corectie de plus 20-25%. Diversi indivizi, care s-au pus cu de la ei putere în fruntea etniei tigănesti, unul dintre acestia fiind dl. Mădălin Voicu, din motive lesne de înteles, sugerează cifre care mai de care mai ridicate, afirmând că populatia “romă” se întinde “pe o plajă între 700.000 la 1,3 milioane de persoane, numai în România, fără migratie, categorie care numără si ea aproximativ 700.000”, adică populatia tigănească s-ar ridica la cca. 2 milioane de persoane. Această cifră, ca si altele si mai ridicate, sustinute de “elita tigănească” în vederea obtinerii de anumite privilegii în raport cu populatia românească majoritară, nu pot fi sustinute în nici un fel, nici statistic, nici demografic. Bunăoară, despre tiganii migranti (un eufemism, evident – pentru că majoritatea au “migrat” la cersit si furat), cei mai vizibili în mass-media de la noi ca si din occident, datorită delictelor comise, tigani care par extrem de numerosi, statisticile spun cu totul altceva. Bunăoară, în Londra, practic raiul tiganilor cersetori, cu alba-neagra sau hoti de buzunare, Scotland Yard-ul dă o cifră de cca. 3000 de persoane, din care majoritatea sunt tigani, cifră care se păstrează aproximativ constantă, cu toate arestările si expulzările operate de politia londoneză, locul celor retinuti de politie fiind ocupat imediat de către alte contingente de potentiali infractori. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu 3000 de tigani la o populatie de 9 milioane de londonezi, cifră care extrapolată la nivel european ar reprezenta un tigan la 3000 de europeni, în realitate ar fi vorba de ceva mai mult, 5000 poate, pentru că nu toată populatia este concentrată în marile orase, si apoi sunt tări în care traiul parazitar al tiganilor este exclus (Malta, Portugalia si Cipru) dar si tări în care accesul lor este practic imposibil (Elvetia), plus tări “neinteresante” pentru dânsii. Ar rezulta, la o populatie europeană de jumătate de miliard, cca. 100 000 de tigani, care pare destul de aproape de realitate. Cifrele avansate de astfel de indivizi animati de interese obscure, ca si de către diverse oenge-uri “de profil” nu pot fi acceptate. Neavând pe moment nici o posibilitate reală de a stabili cifra populatiei tigănesti din România, datorită faptului că unii tigani, care, după cum am văzut, nu sunt chiar atât de multi pe cât se afirmă, refuză să-si declare etnia reală, nu putem decât să estimăm această cifră pe baza unor cifre anterioare, aproximând numărul celor care se declară români, si tinând seama de cresterea demografică reală, aproximativ dublă fată de români, dar tinând cont că si mortalitatea este mai ridicată în rândul acestei etnii. Este clar că în marile orase unii tigani, în special cei care trăiesc printre români, nu se declară tigani, dar totusi, nu văd cum pot face asta în zonele cu populatie tigănească compactă, sau în localităti 100% tigănesti, cu atât mai mult cu cât toti acestia speră la anumite facilităti si privilegii, evident, în contul persecutiilor “milenare” la care au fost supusi de către “bestiile de români” si faptului că sunt cetăteni “defavorizati” si “discriminati”. În consecintă, nu cred că numărul real al tiganilor din România, inclusiv cei plecati “la muncă” în Occident, pe care i-am estimat la cca. 100.000, trece de un milion, posibil si mai putin.

Si acum, să revenim la cartea dlui Muscă, că despre ea era vorba. Dânsul se întreabă retoric de ce BOR nu a tradus Biblia în limba tigănească, ca o compensatie – spune dânsul, pentru modul în care au fost tratati tiganii, dânsul vorbeste despre “milioane de tigani” – este vorba despre sclavie. Câteva precizări acum. Nu este vorba despre milioane de tigani – aici autorul încearcă să ne impresioneze prin număr – procedeu tipic din arsenalul dezinformării, extrem de utilizat în mass-media de astăzi, asa că omul nostru a avut de unde lua exemplu. Am arătat aici că indiferent de declaratiile oficiale sau neoficiale, numărul real al tiganilor din România nu poate depăsi un milion de persoane, chestiune confirmată de toate datele statistice si demografice actuale. Dacă luăm drept corecte datele furnizate de Monografia lui Ion Chelcea, si nu putem face altfel, dat fiindcă este apărută sub egida Institutului Central de Statistica, dir. Dr. Sabin Manuilă. Pe atunci se făcea cercetare adevărată, cu studii pe teren – nu brosurele de propaganda gen Boia, Djuvara & Co, gen cursul scurt de istorie a pecere pentru bibliotecarii sătesti. Atunci să apelăm la lucrări serioase în sprijinul celor afirmate aici. Mihail Kogălniceanu este primul care face referire la numărul de tigani, într-o lucrare despre tigani, tipărită la 1837. El se referă numai la cei din Moldova si Tara Românească, apreciind că numărul lor ar fi de cca. 100.000, cifră care pare a fi mult exagerată, dat fiindcă, asa cum am văzut, recensământul din 1930 dă o cifră de 242.656 tigani. Dat fiindcă în Ardeal întotdeauna a fost o populatie de tigani mai ridicată decât în restul tării, ar însemna că în aproape 100 de ani, sporul natural al populatiei tigănesti să fi fost aproape de zero, chestiune imposibilă de altfel. Ei bine, dacă luăm drept corectă cifra dată de recensământul din 1930, de 242.656 persoane, cifra dată de recensământul din 2011 pare plauzibilă, respectiv 621.573. (3,0% din populatia României) Sunt multi, asa cum am văzut deja, care din varii motive tind să exagereze această cifră, argumentând în special cu numărul mare de copii pe care-i au tiganii. Nu trebuie uitat că si mortalitatea, inclusiv cea infantilă, sunt mult peste medie în rândul acestora. La fel ca si faptul că multi tigani stabiliti în orase, pătura ceva mai ridicată din rândul lor, utilizează metode contraceptive în scopul limitării numărului de copii. Deci nici vorbă despre milioane de tigani – cum spuneam deja, maximum – maximorum un million. Cât despre traducerea Bibliei în limba tigănească – as vrea să o iau ca o metaforă, o figură de stil, cum vreti Dvs., dar să fim seriosi – chestiunea nu are nici o noimă – în primul rând pentru că toti tiganii stiu româneste. Apoi, am arătat aici că limba tigănească este o limbă rudimentară, cu un vocabular redus – cum ar putea reda limba tigănească bogătia de idei a Cărtii Cărtilor? Chestiune pe care autorul ar trebui s-o stie mult mai bine decât mine. Imaginea de fată îi apartine foto-reporterului interbelic Nicolae Ionescu, tigani ursari dând un spectacol pe străzile Bucurestiului. (va urma).