Un altfel de patibular (3)

Inca un patibular

În fine, omul nostru ajunge si la “ideea soc” a primei sectiuni, citez:

Cumetreala vietii bisericesti si intransigenta pe care le manifestă BOR-ul în raporturile cu celelalte culte amintesc de românismul exclusivist al anilor ‘30.

Pentru ca imediat, după câteva explicatii în care pune sub acuzare generatia de intelectuali a anilor ’30, respectiv Constantin Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Dumitru Stăniloae & Co., – & Co întelegeti Dvs. ce va să zică, dl. Muscă vorbeste despre românismul exclusivist al acestora, un eufemism de la nationalism, care în actuala epocă a globalizării, sub tutela părintească a marilor puteri, SUA în spetă care va să zică, este similar cu fascismul, nazismul, legionarismul si alte *isme ce conduc în mod sistematic si obligatoriu la holocaust – care nu-i asa? nu trebuie să se mai întâmple niciodată!, excluzând fireste imperialismul, părintesc si benign de astă dată, al marelui frate de peste ocean, SUA – deci, imediat după toate acestea, autorul emite si “fraza memorabilă”. Citez:

Neretrocedarea de către ortodocsi a lăcasurilor de cult si a imobilelor greco-catolicilor, la peste un deceniu de la schimbarea regimului, este un act de o gravitate extremă.

Da, deci asta era de fapt problema, si aici dorea autorul să ajungă. Pe scurt, să vedem cum stă treaba cu această chestiune, care tulbură apele politichiei românesti de la lovilutie încoace. Vom trata în mod separat problema bisericilor (lăcasurilor de cult) de restul proprietătilor, foste în proprietatea bisericii greco-catolice. Nu vom discuta aici problema cultului greco-catolic, si dacă înfiintarea lui (pe la 1700) a fost sau nu benefică pentru români, chestiunea este extrem de complexă, asa că o vom trata altă dată. Dl. Neagu Djuvara, care apartine aceleiasi specii de intelectuali ca si dl. Muscă, este de părere că per ansamblu, unirea cu Roma a bisericii ortodoxe române din Transilvania a fost benefică, datorită faptului că un număr de intelectuali români a putut studia la Roma, aducând în Ardeal primele elemente de cultură si civilizatie occidentală. Dl. Muscă, ca si dl Djuvara, dar si restul de sustinători ai acestei idei, se fac că nu văd că această asa-zisă unire cu Roma are la origine un târg murdar, care nu are absolut nimic crestinesc în esenta sa, respectiv acordarea de privilegii similare cu cele ale catolicilor preotilor uniti, dat fiindcă catolicismul pierdea teren în detrimentul protestantismului, iar scopul originar a fost dezbinarea românilor, pentru ca talpa maghiară să poată să apese si mai abitir pe grumazul românilor. Cartea lui Vasile Stoica, “Suferintele din Ardeal”, chiar dacă are un oarece iz propagandistic, carte pe care o avea în ranită orice soldat român în timpul “criminalei agresiuni anti-sovietice” din timpul celui de-al doilea război mondial, ar trebui să fie lectură obligatorie în toate scolile din România, dat fiindcă contine mai multă istorie adevărată decât toate manualele elaborate de Zoe Petre & Co. Practic, toată această asa-zisă “unire cu Roma” nu a fost decât o manevră politică a Casei de Habsburg, menită să-i asigure dominatia asupra românilor ardeleni, tăind orice legătură “de suflet” între ei si românii de dincolo de Carpati, urmărind exact acelasi scop pe care l-au avut atunci când i-au dezbinat pe sârbi si pe croati, actiune ale cărei urmări tragice se văd si azi. Bunăoară, în 1743, din ordinul împărătesei Maria Tereza, Dieta din Transilvania îi recunoaste, chiar dacă numai pe hârtie, pe românii “uniti” ca “fii ai tării”, restul, cei ortodocsi adică, reprezentând majoritatea, nefiind considerati decât “populatie tolerată”. Tolerată în propria tară, situatie la care de altfel se doreste să se revină, după cât se vede. Altfel ce rol ar avea sfortările celor care afirmă că românii sunt o populatie sălbatică, venită de la sud de Dunăre, să tulbure stăpânirea “milenară” a acestor tinuturi, a ungurilor si mai nou, a evreilor. Nu pot trece mai departe fără a preciza, pentru a câta oară, că întreaga noastră istorie, de la 1 Decembrie 1918 încoace, este un lung sir de ocazii istorice ratate. Românii au ratat atât în 1919, cât si în 1944, două ocazii istorice nesperate de a termina în mod definitiv si irevocabil cu iredentismul maghiar. N-au făcut-o, iar rezultatele le culegem astăzi, fără doar si poate, si le vom culege în continuare. Nu este probabil decât începutul, pentru că este de ajuns ca lobby-ul maghiar să “sensibilizeze” un număr suficient de senatori americani, pentru ca să se declanseze procesul “eliberării” maghiarilor de “sub jugul românesc”. Românii vor ceda imediat, fără să fie nevoie de “bombardamente punctuale” precum în Kosovo. Sigur, sunt o grămadă de inconstienti care îmi vor argumenta că politica NATO nu admite schimbarea granitelor, etc… Sigur că da, asa este, dar NATO nu admite nici tulburări în spatele trupelor, mai ales acum, când Rusia caută să răspundă extinderii NATO spre est, prin tulburări în Ucraina, prin sprijinul acordat separatistilor rusofoni, etc…, cu atât mai mult cu cât pe moment, Rusia are initiativa strategică. Deci, la o adică, pentru a nu avea probleme, NATO ne va recomanda “să ne întelegem prieteneste” cumva cu ungurii, iar politicienii nostri, sau marea lor majoritate, “vor pune imediat botul”, ca să zic asa, făcând concesii, inclusiv teritoriale – de ce nu? de la astfel de pramatii mă astept la orice – “tării vecine si prietene”, pentru ca să nu se supere „poporul frate de peste ocean”.

Revenind la problema retrocedării bisericilor greco-catolice, să facem mentiunea că în marea lor majoritate, unde a fost cazul, acestea au fost deja retrocedate. Să facem precizarea că lăcasurile de cult sunt proprietatea parohiei respective si nu a cultului respectiv, în calitate de institutie. În dreptul canonic juridic ortodox, bisericile (ca lăcasuri de cult) si proprietăţile aferente lor sunt bunul comun, obstesc, al enoriasilor parohiei respectivei biserici, spre deosebire de dreptul canonic juridic romano-catolic, în care toate proprietăţile mobile si imobile ale parohiilor din toată lumea apartin exclusiv Vaticanului, în calitate de supra-stat, astfel că odată trecute în proprietatea vreunui cult catolic, acestea ies automat de sub jurisdictia statului respectiv. Mai facem precizarea că bisericile sunt clădiri de tip special – în afară de valoarea de patrimoniu, o biserică nu poate căpăta altă utilitate, gen hangar, grajd, restaurant, scoală, spital, etc…, asa cum au procedat comunistii, dar si revolutionarii francezi după 1789, încercând să le dea o altă destinatie, “revolutionară”, evident, deci este aproape imposibil sa fie tranzactionată în acelasi mod ca o proprietate imobiliară. Asa că retrocedarea acestor biserici, în parohiile în care au rămas extrem de putini greco-catolici declarati sau nici unul, nu prea are sens, din punctul de vedere al BOR. Pe de altă parte, biserica greco-catolică, ca si diversi “intelectuali corecti politic”, N. Manolescu este unul din acestia, au cerut asa-zisa “restitutio in integrum”, care a fost atât de puternic sustinută de parlamentarii PNT-CD, încât partidul a iesit de pe scena politică, sper că definitiv, iar sacrificiile de-o viată ale “seniorului” Corneliu Coposu s-au dus de râpă. De asemenea, trebuie spus că adesea, în lipsă de enoriasi, astfel de biserici greco-catolice au servit drept “bază operatională” pentru a face prozelitism religios, chestiune interzisă de lege. Nu am ce să fac, dar după cât se vede, această restitutio in integrum reprezintă o uriasă excrocherie a bisericii catolice, o altă cale de a jefui România, asa cum a fost si este jefuită în continuare.

În ceea ce priveste restul proprietătilor pe care le revendică biserica greco-catolică, să precizăm că în art. 45 al tratatului de la Trianon se specifică cu claritate:

Ungaria renuntă, în ceea ce o priveste, în favoarea României, la toate drepturile si titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare, situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate în art. 27[2], partea a II-a, si recunoaste prin prezentul tratat încheiat, în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România.

Odată cu dobândirea suveranitatii României asupra Ardealului si Banatului, după Marea Unire de la 1 decembrie 1918, toate bunurile fostului stat maghiar au trecut de drept si de fapt în proprietatea statului român, în mod definitiv si irevocabil, care urma să le administreze conform legilor în vigoare. În această situatie, numai statul român putea decide dacă suveranul pontif (papa de la Roma) mai poate avea sau nu vreun drept asupra acestor domenii.

Vaticanul, dar si iredentistii maghiari din Transilvania, ca si nationalistii din Ungaria, sperau într-o revizuire a tratatului de la Trianon, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Atunci, Vaticanul a încercat pe alte căi să îsi asigure o situatie avantajoasă, de superioritate, fată de celelalte culte în România, BOR în spetă. În acest sens, a propus României încheierea unui concordat, în cuprinsul căruia se specificau mai multe avantaje oferite de statul român Vaticanului, printre care si averile numite “patrimoniu Sacru”. În capitolul XIII din Concordat, se prevedea ca biserica greco-catolică să devină proprietar de drept asupra domeniilor pe care Ungaria (ţară catolică) i le dăruise anterior datei de 1 decembrie 1918 doar în folosintă.

Ierarhii greco-catolici sustin că aceste proprietăti au intrat implicit în posesia Vaticanului, deoarece ei au folosit aceste domenii mult timp. Mă refer aici la terenuri, păduri, clădiri administrative si alte asemenea, care de fapt formează obiectul disputei, dar nu cu BOR, asa cum se afirmă îndeobste, si nu tocmai în mod nevinovat, ci cu statul român de fapt. Această justificare nu este reală, pentru ca prin dispozitiile Ordonantei Ministeriale nr. 479 din 28 februarie 1890, statul maghiar îsi rezerva în mod special dreptul de proprietate, dar si de amestec în administrarea acestor proprietăti funciare cedate exclusiv spre folosintă bisericii catolice, toate aceste drepturi fiind transferate identic statului român prin tratatul de pace cu Ungaria.
Initial diplomatii români nu au dorit ratificarea acestui concordat, dar papa s-a folosit de faptul că regele Ferdinand al României era catolic si printr-un santaj murdar, a obtinut ratificarea acestuia. Astfel, în 1929, regele a cerut ministrului cultelor de atunci, Vasile Goldis, să încheie Concordatul după conditiile impuse de diplomatii Vaticanului, în caz contrar regele fiind amenintat cu excomunicarea din Biserica Catolică, regele apartinând acestei confesiuni. Doi ani mai târziu, Iuliu Maniu (si el greco-catolic), face presiuni asupra parlamentului României să ratifice acest concordat, prin care Vaticanul devenea stat în stat si proprietar al unor mari latifundii în Ardeal si Banat, si pe care azi biserica greco-catolică le revendică în mod “zgomotos”, având si un lobby extrem de vocal si puternic peste ocean. În această categorie intră si o parte din teritoriile bucovinene deoarece, pentru o perioadă, si acestea au fost sub ocupatie habsburgică.

Efectele semnării acestui act diplomatic nu au întârziat să apară. Astfel, din punctul de vedere al situatiei religioase, acest act plasează cultele catolice, atât pe cel romano-catolic, cât mai ales pe cel greco-catolic în afara prevederilor Constitutiei, asigurându-le astfel o situatie privilegiată, specială, de superioritate fată de toate celelalte culte, raportul dintre ele si Stat reglementându-se pe baza unui fel de tratat cu caracter international, în care cele două părti duc tratativele pe picior de egalitate. Situatia de biserică privilegiată, pe care Concordatul o consfinteste pe seama cultului catolic, dă nastere si unei alte consecinte extrem de grave: crearea si mentinerea unei stări de permanentă tensiune între două culte de pe cuprinsul statului român. Pe de altă parte, credinciosii romano-catolici si cei greco-catolici capătă constiinta că sunt protejati de o putere din afară care le asigură existenta si prosperitatea de la nivelul unor tratate internationale, avantaj de care nu beneficiază si restul cultelor, în special cultul crestin-ortodox căruia îi apartine 86,5% din populatia tării. Mai mult, în doctrina catolică se cultivă principiul medieval după care Concordatul nu este altceva decât un act prin care Vaticanul acordă privilegii unui stat oarecare, el considerându-se un fel de supra-stat. În plus, prin articolul II din Concordat, Vaticanul sustrage cultul greco-catolic din sfera prevederilor constituţionale si-l însumează în ”Religia Catolică Apostolică Română” (art. I), transformându-l într-un ”rit” al acesteia, alături de cel latin si de cel armean, cult supus 100% politicii unei puteri străine.

Din această perspectivă, acest concordat, cu toate implicatiile sale juridice, va genera în mod automat aroganta si orgoliul unei confesiuni căreia îi apartine o mică parte din populatia României (cca. 1 milion romano-catolici, si doar 195.481 greco-catolici, ultimii reprezentând doar 1% din populaţia tării  (cifre stabilite la recensământul din 2002)), confesiune care la rândul ei îsi poate permite permanent să sfideze autoritatea statului român, care, datorită acestui concordat, nu-si poate exercita suveranitatea integral, cultul catolic fiind sustras de sub autoritatea acestuia, spiritul catolicilor fiind în permanentă dispus să trateze de sus celelalte culte. În plus, Concordatul încheiat atunci cu România era mult mai permisiv decât toate concordatele încheiate până atunci cu toate statele occidentale, lăsând pe seama suveranului pontif dreptul aproape exclusiv de a numi episcopi pe teritoriul Statului român si pe seama episcopilor dreptul exclusiv de a numi clerul din subordinea sa.

La vremea semnării acestui concordat, în primul rând înaltii ierarhi ai BOR, apoi o întreagă serie de oameni politici patrioti, printre care Octavian Goga, Tudor Popescu, Ioan Lupas, Romul Cândea, au sesizat implicatiile grave ale semnării acestui tratat cu Vaticanul. Iată ce afirma pe atunci Onisifor Ghibu, citez:

Prin încheierea acestui contract, din stipulatiunile căruia lipseste principiul «do ut des» statul ar lua asupra sa numai sarcini si neplăceri incalculabile, iar catolicii din Regatul român ar dobândi o situatie privilegiată fată de toate celelalte confesiuni, chiar si fată de confesiunea ortodoxă română, declarată prin constitutia tării ca însăsi religia statului român.

Odată cu preluarea puterii politice de catre comunisti în România, concordatul a fost denuntat de către guvernul dr. Petru Groza. Din ordinul papei, ierarhii greco-catolici din tara noastră s-au împotrivit anulării acestui concordat, motiv pentru care multi dintre ei au fost arestati. Că au fost acuzati de spionaj, trădare, si de alte acte în slujba unei puteri străine, asta tine de retorica stalinistă, si din acest punct de vedere, restul de condamnati politic din epoca comunistă nu a avut parte de un tratament diferentiat, decât cel mult, ceva mai sever poate. Odată cu denuntarea acestui concordat, statul român, comunist pe atunci, a redevenit proprietar asupra domeniilor respective, asa cum si trebuia să fie, de drept si de fapt, conform tratatului de la Trianon. Totodată, a fost emis Decretul-Lege nr. 158/1948 si 358/1948, privind declararea bisericii greco-catolice drept „adversar organizat al comunismului“, urmat de transformarea scolilor confesionale în institutii laice, trecerea în proprietatea statului a „bunurilor mobile si imobile“ ale cultului greco-catolic, presiuni pentru revenirea credinciosilor săi la religia ortodoxă, etc… Bunurile “confiscate” deci, respectiv cele date initial doar în folosintă bisericii greco-catolice de către statul maghiar, adică preluate în proprietate de către statul român prin tratatul de la Trianon, nu pot face deci obiectul nici unei retrocedări.

Se vorbeste extrem de mult despre această asa-zisă „prigoană” împotriva bisericii greco-catolice, s-au scris sute de cărti pe această temă, prin comparatie cu BOR, care „a colaborat cu Securitatea” – da, asta a intrat în mentalul colectiv – datorită osârdiei, demnă de o cauză mai bună, cu care s-au înhâmat la căruta propagandei anti-BOR, atâtia si atâtia asa-zisi „secularisti”, ca si alte pramatii, în fond, nimic altceva decât niste politruci stalinisti de dată recentă. Istoricul nu-si poate permite însă să examineze faptele si documentele în mod părtinitor si sentimental, iar dacă privim sec cifrele, istoria arată putin altfel. Astfel, cifrele prigoanei arată că în România comunistă au fost închisi 1888 de preoti ortodocsi, 235 preoti greco-catolici, 172 preoti romano-catolici, 67 pastori protestanti, 25 pastori neo-protestanti, 23 imami musulmani si 13 rabini. QED. În anul care a trecut, 2014, statul a asigurat plata salariilor a 17.491 posturi de preot, deci proportional ar fi pentru cei ortodocsi, 15.129 posturi de preot ortodox. Nu am date privind numărul preotilor ortodocsi prin anii ’50, dar presupun că era pe aproape, ceea ce înseamnă că mai mult de unul din 10 preoti a fost detinut pentru motive politice. Din nou QED, asta cu privire la aderenta preotilor orodocsi la ideologia comunistă, fără a mai vorbi de colaborarea cu Securitatea. D-l Lucian Mîndrută – ca un adevărat manipulator ce se află, dând dovadă de crasă lipsă de bun simt în fond, fără a mai vorbi de chestii sfinte precum asa-zisa „probitate profesională” – nu este cazul cu astfel de pramatii, afirmă pe feisbuc, si nu tocmai întâmplător si nevinovat că în România ar fi „56000 de preoti si 48000 de medici”. Halal deontologie profesională! cum îi spune acuma – nici dacă adunăm călugării, profesorii de religie si personalul neclerical nu ies 56.000. Dl. Mîndrută stie el de ce!

În perioada de după lovitura de stat din 22 decembrie 1989, în noile conditii pseudo-democratice, desi pe atunci altele erau prioritătile majore, foarte multi comentatori politici, dar si o bună parte a opiniei publice, au sesizat începând cu data de 12 iunie 1997, scandalul declansat în Parlament de către senatorul PNT-CD Matei Boilă, cel care, în legislatura anterioară, initiase de două ori un proiect de revendicare a fostului patrimoniu al Bisericii greco-catolice după principiul restitutio in integrum, proiect de lege sustinut de o bună parte a asa-zisei “societăti civile”, chestiune care a compromis-o definitiv, împreună cu disparitia PNT-CD de pe scena politică.

Un anume Florian Gâdea, din aceeasi specie cu autorul luat în discutie aici, ca un adevărat gâde ce se află, afirma pe atunci, scripta manent, n-avem ce face, citez:

[…] Înainte de scoaterea în ilegalitate (sic!) a religiei (sic!) greco-catolice, în 1949, în aproape fiecare comună sibiană exista si câte o biserică unită, ce a trecut în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, desi majoritatea erau construite din banii si din truda unitarienilor (sic). Din numărul mare de credinciosi au mai rămas circa 2.000 de oameni, care îsi cer acum bisericile înapoi. […] Într-una din comunele judetului, …unde a fost nevoie de interventia Prefecturii pentru a calma spiritele încinse, cei două sute de credinciosi unitarieni (sic !) mai oficiază încă slujbele în casa unuia dintre ei…. [România liberă, 24 iunie 1997, p. 2.]

Edificator, nu? Mostră de analfabetism politic si nu numai. Cultul greco-catolic nu este o religie, iar autorul îi confundă pe uniati (cei apartinând de cultul greco-catolic, “unit” cu Roma) cu unitarieni, o sectă neo-protestantă aidoma Martorilor lui Iehova, adventistilor de ziua a 7-a, etc…, sectă răspândită mai ales printre maghiarii din Transilvania. Acest gâde, că mai e unul pe la antene, încă mai scrie la România Liberă.

Aceasta este situatia, oricât ar clama sus si tare diversi “patrioti autohtoni” acea restitutio in integrum, care à propos, nu a fost cerută niciodată pentru pământul tăranilor “colectivizati” prin forta armelor, si nici pentru fostii proprietari “nationalizati” ale căror case sunt ocupate acum de noua nomenklatură post-comunistă. Astăzi asistăm la o adevărată ofensivă a bisericii catolice de a-si recâstiga privilegiile de dinainte de cel de-al doilea război mondial, „vârful de lance” al acestui război axiologic, ca să zic asa, fiind biserica greco-catolică, ca si agentii ei de influentă benevoli, printre care si autorul cărtii luate la bani mărunti aici. Nu întâmplător sloganul principal al tuturor acestora, confectionat în laboratoarele Vaticanului, este acuzarea BOR de „colaborare cu regimul comunist”, chestiune pe care o mentionează si autorul cărtii. Exact cum am mentionat deja anterior, BOR nu are de ce să îsi facă mea culpa, asa cum cer tot felul de capete înfierbântate pentru simplul şi binecuvântatul motiv că nu are ce să îsi reproseze; nu Ortodoxia, ci Catolicismul îsi are istoria încărcată de crime – ale Inchizitiei, ale clanului de episcopi Borgia – care a dat si un papă criminal –, sau ale finantistilor din Curia papală, care l-au asasinat pe papa Ioan Paul I. Asadar, Ortodoxia nu are de ce să treacă prin purgatoriu, pentru că nu are ce păcate să ispăsească.

Morala! He! He! He! Cine râde la urmă, râde mai bine! Aici se cuveneau niste emoticoane, dar nu obisnuiesc. Toate chestiile astea se întâmplau acum aproape douăzeci de ani. Între timp, România a intrat în UE si în NATO, PNT-CD a dispărut de pe scena politică, în marele sediu din Pta Rosetti luminile sunt stinse, doar în curtea din fată s-a deschis o cârciumă, iar BOR este mai puternică ca oricând, chiar dacă în prezent reprezintă principalul obstacol în calea “emancipării” homosexualilor si altor rebuturi umane. În fond, asa-zisul fariseism al BOR nu este propriu clerului ortodox, ci dimpotrivă, catolicilor, si mai ales catolicilor orientali de rit bizantin (adică ex-greco-catolici) ca si mercenarilor acestora, din GDS si alte oengeuri finantate de peste ocean. Căci fariseismul face parte din educaţia iezuită, acest comportament imoral fiind exemplificat de toată istoria Bisericii Romano-Catolice. Nu întâmplător “artizanii”, ca să zic asa, ai “unirii cu Roma” au fost iezuiţii Baranyai si Hevenesy, care nici măcar nu s-au obosit să-i convingă pe români de adevărul dogmelor catolice, ci doar să-i atragă, făgăduindu-le o “situatie materială si politică mai bună decat cea de pană acum“. Cine cunoaste cât de cât istoria persecutiei românilor din Ardeal stie despre ce vorbesc. În imagine, alt patibular, cu lozinca bine-cunoscută. După cât se vede, nici dânsul nu stie, si nici nu vrea să stie ce are unealta împungătoare de coaste cu prefectura. (va urma)

Etichete: ,

3 Răspunsuri to “Un altfel de patibular (3)”

  1. PD Says:

    Dacă-i dai nas unui tigan, se suie pe divan. Asa e si cu Colegiul Caragiale, unde predă tiganca frustrată, fără familie, profesoară de homosexualitate, pe numele ei Roxana Marin.

  2. wamkihok Says:

    Peste două posturi va fi vorba si despre chestiunea tiganilor. O rectificare – stimabila este profesoară la Lic. George Cosbuc.

  3. PD Says:

    Fărădelegile comise de Biserica Catolică o plasează, pur şi simplu, în rândul musulmanilor.

    Cruciadele împotriva fraţilor întru Hristos, Inchiziţia, neajutarea creştinilor la căderea Constantinopolelui, mercantilismul dezgustător, plasează Biserica Catolică în rândul păgânilor.

    Pe cine a ars pe rug Biserica Ortodoxă? Cine a primit măcar un băţ pe spinare pentru „credinţă incorectă”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: