Fabrica de legionari (6)

nichifor-crainic

Azi despre Nichifor Crainic. Pentru început să vedem ce se spune, cu alte cuvinte, să-i dăm cuvântul dlui Alexandru Florian, directorul în functie al INSHR – „Elie Wiesel”, citez din conferinta de presă ocazionată, prilejuită, cum vreti Dvs., de promulgarea L217/2015, denumită deja „lege anti-legionară” :

Nichifor Crainic are placă pusă de Academia Română cu aprobarea Primăriei pe strada Vasile Conta, Nichifor Crainic care a făcut parte din guvernarea Antonescu.

Facem observatia că dl. Florian acuză faptul că Nichifor Crainic ar fi făcut parte din guvernarea Antonescu. Perfect adevărat, zic eu – si care-i problema? zic din nou, tot eu! Da, Nichifor Crainic a fost ministru al propagandei nationale, pentru scurt timp, de două ori, în 1940 si 1941. Întrebarea pe care o pun este dacă din această perspectivă se încadrează în prevederile acestei legi, 217/2015 ? Categoric, nu! Asta vom încerca să deslusim în articolul de azi, pentru că mult prea mult se amestecă lucrurile, nu numai de către detractori animati de interese obscure, precum „cercetătorii” de la INSHR, si nu numai. Nu putem aborda însă acest aspect până nu lămurim si relatia dintre Nichifor Crainic si Miscarea Legionară, pentru că si aici există multă confuzie, fără a mai vorbi de falsuri grosolane de-a dreptul. Nu mai revin asupra sitului miscarea.net, unde Nichifor Crainic figurează cu o scurtă notă biografică la capitolul „Bio-Bibliografii Legionare” – pentru că intentia de a-l „anexa” este absolut clară, chiar si indirect. De această dată ne vom referi la wikipedia, mijloc de propagandă „anti-legionară” pentru unii, enciclopedie on-line cu autori în general anonimi – nu toti – după cum vom vedea imediat, de unde vom extrage câteva texte mai vechi ale mele, cu privire la viata si personalitatea lui Nichifor Crainic. Din această perspectivă, să vedem ce spune textul introductiv, cel care este indexat de google, voi relua textul din martie 2014, veti vedea mai la vale de ce, citez :

Ion Nichifor Crainic (n. Ion Dobre,[1] 22 decembrie 1889, Bulbucata, judetul Vlasca — d. 20 august 1972, Mogosoaia lângă Bucuresti) a fost un teolog român, scriitor, poet, ziarist, politician, editor, filosof (creator al curentului gândirist)si profesor universitar la Seminarul Teologic din Bucuresti si Facultatea de Teologie din Chisinău.[2] Pe plan politic s-a plasat la extrema dreaptă a spectrului politic si a fost adeptul tendintelor traditionaliste religioase, sustinând că România trebuie să rămână credincioasă mostenirii spirituale crestin-ortodoxe.[3]. A fost legionar[4], colaborator al securitătii si unul dintre principalii ideologi antisemiti din România. [5][6][7]

Da, ultima frază, adică „legionar, colaborator al securitătii si unul dintre principalii ideologi antisemiti din România”, am atacat-o atunci, cele trei afirmatii absolut false, dar si revoltătoare, privind personalitatea marelui gânditor. Autorul acestor afirmatii, un anume TGeorgescu, despre care am mai vorbit pe aici, un individ pripăsit prin Olanda, unde nu este prea clar cu ce se ocupă, mai nou, moderator pe avocat.net, fără a avea studii de specialitate, secondat îndeaproape de alte două specimene, de acelasi calibru moral, un anume AlexF, si biograful de „legionari”, Alexander Tendler, depre care iar am mai discutat. Ce am argumentat eu atunci, reiau câteva idei mai importante, citez:

În articolul Nichifor Crainic, încă din prima frază, (era prima frază pe atunci, ulterior textul a fost „bricolat” în forma citată mai sus) s-au introdus o serie de falsuri grosolane, care dăunează credibilitătii wikipedia. În primul rând, Nichifor Crainic nu a fost niciodată legionar. Mai precis, nu a fost niciodată membru al vreuneia din formatiunile politice rezultate din Miscarea Legionară, respectiv Legiunea Arhanghelului Mihail, partidul Totul Pentru Tară si Garda de Fier. Mai mult, nu a fost nici măcar simpatizant legionar. În calitate de sustinător al lui Carol al II-lea, încă de la renuntarea la tron a acestuia din 21 decembrie 1925 (vezi răsunătorul articol „Sacrificiu enigmatic”, ca si numărul special dedicat acestui eveniment din Gândirea) si până în anii dictaturii regale, s-a situat permanent de partea monarhului. Faptul că a fost implicat, împreună cu alte zeci de alte personalităti în procesul asasinatului lui I.G. Duca, nu are absolut nici o relevantă, dat fiindcă justitia l-a absolvit de absolut orice vină, verdictul rămânând definitiv. Ulterior, desi a manifestat o anumită simpatie pentru ideile nationaliste ale legionarilor, s-a situat mai degrabă pe pozitii adverse fată de acestia (vezi articolul din revista Sfarmă Piatră, „Hristos si revolver”, 1937). Alte chestiuni precum depozitia sa în cadrul procesului lui C.Z. Codreanu din 1938, înscenare montată de Armand Călinescu, nu au de asemenea nici o relevantă, ca si participarea sa la guvernul national legionar în calitate de presedinte al Radiodifuziunii. Mai mult, a fost oripilat de asasinarea prof. Nicolae Iorga, unul din mentorii si protectorii săi, ca si a prof. Virgil Madgearu. Cîteva rânduri de circumstantă pe care le-a dedicat tineretului legionar ce-l alungase pe Carol al II-lea, scrise în Gândirea, Anul XIX, Nr. 8, Octombrie, 1940, art. „Revolutia legionară”, nu pot constitui un motiv pentru a-i aplica „eticheta” de legionar. Astăzi există studii complete si exhaustive privind biografia lui Nichifor Crainic, vezi Memorii, partea I si partea a II-a, Pribeag în tara mea. Memorii din închisoare, ed. Muzeului Literaturii Române (1996), dar mai ales, Memoriu. Răspuns la actul meu de acuzare, document recuperat din arhivele Securitătii în anul 1993. A doua „etichetă”, de „colaborator al Securitătii”, este si mai infamantă. În nici un caz ceea ce se întelege azi de către omul obisnuit drept „colaborator al Securitătii”, adică informator. Nichifor Crainic nu a fost colaborator al Securitătii, nici măcar în sensul propriu al termenului de colaborator, pentru că activitatea sa la revista „Glasul Patriei” nu se înscrie în coordonatele insinuate de articol. În primul rând deoarece „Glasul Patriei” nu era „revista Securitătii”, așa cum se afirmă îndeobste în mod fals, ci era doar o revistă de propagandă socialistă destinată diasporei românesti, revista fiind editată de Ministerul de Interne. De la colaborarea cu această revistă în schimbul unei amnistii a unei condamnări care n-a fost pronuntată niciodată si până la ideea de colaborator al Securitătii e o distantă ca de la cer la pământ. Mentionez că spre deosebire de Nichifor Crainic, la „Glasul Patriei” au contribuit la greu, si nu cu articole de circumstantă, ci cu adevărate infamii, printre altii George Călinescu, Tudor Arghezi, Ov. Crohmălniceanu, si nici unul nu a fost etichetat drept „colaborator al Securitătii”, vezi si recenta antologie Puterea comunistă si exilul în oglindă, realizată de Nicolae Merisanu si Adrian Majuru si editată de Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc. Dacă primele două asertiuni sunt 100% false, ultima afirmatie, cum că Nichifor Crainic ar fi fost unul din principalii ideologi antisemiti din România, este discutabilă. Autorul articolului citează în sprijinul afirmatiei sale, un „studiu” de 22 de pagini, nesemnat, în care se face pe undeva această afirmatie, citându-se câteva fraze apartinând lui Nichifor Crainic, fraze care mai degrabă demonstrează nationalismul si etnocentrismul acestuia. De la câteva idei, de înteles în contextul epocii, si până la a face din autorul lor „unul din principalii teoreticieni ai antisemitismului” e cale lungă. Teoretician înseamnă creatorul unei teorii. Întreb si eu? Unde este teoria? Teorie înseamnă una sau mai multe lucrări tipărite, iar principal înseamnă ca aceste lucrări să aibă tiraje de masă. Asa cum este lucrarea dr. Alfred Rosenberg, Der Mythus des 20. Jahrhunderts, care si în ziua de azi este o carte de succes. Ultima chestiune, privind asa-zisa personalitate „controversată” a lui Nichifor Crainic este de asemenea falsă. Nu este nimic controversat, biografia sa este clară, atât cea de dinainte să se predea cât si cea de după, inclusiv perioada petrecută în închisoare, la fel cum majoritatea lucrărilor sale au fost tipărite. Totul este la vedere, nimic nu este controversat. Afirmatia este gratuită si cu sens negativ. Propun eliminarea din text. (9 martie 2014, 22:30 (EET))

He! he! he! nu mai comentez „reactia” grobiană a neisprăvitului ce semnează AlexF, atât de jegoasă, încât a trebuit să fie el însusi cenzurat de comilitoni. Eu însă am continuat netulburat să demontez aceste aberatii, citez :

Si încă ceva. Legătura la sursa [1] conduce spre google books, iar în articolul nesemnat de la sursa [2] nu scrie absolut nimic în legătură cu ce am contestat aici : apartenenta lui Nichifor Crainic la Miscarea Legionară, categorisirea sa drept „colaborator al Securitătii” si drept „unul dintre principalii ideologi antisemiti din România”, ca si drept „personalitate controversată”. Deci încă două FALSURI GROSOLANE. Inutil să mai mentionez deserviciile majore pe care le aduc wikipediei astfel de procedee. Adaug că asertiunile pe care le contest, nu se regăsesc nici măcar sugerat în bibliografia citată, atât la Note, cât si la Legături Externe. Inutil să mai subliniez incompatibilitatea cu regulamentul wikipediei, ca si imoralitatea unor astfel de procedee. (10 martie 2014 18:48 (EET)) Pentru că tot s-au cerut „dovezi”, am venit cu ceva citate. În primul rând, dl. Zigu Ornea (Orenstein), chiar dacă l-a „turnat” pe Noica, a fost un bun cunoscător al epocii interbelice si al extremei drepte românesti.

Citez:

As mai adăuga că, de fapt, Crainic nu s-a depărtat de legionarism prin 1941 (cum afirmă dl. Codrescu) ci cu multi ani înainte, încă din 1934, cînd s-a trezit implicat (si pentru că acceptase, la propunerea lui C.Z. Codreanu, să candideze la deputătie pe listele miscării legionare) drept autor moral al asasinării primului ministru I.G. Duca si a compărut, ca acuzat, în procesul nicadorilor, scăpînd de condamnare cum se spune neacademic „la buză”, patru judecători pronuntîndu-se pentru achitare si trei judecători pentru condamnare). De atunci s-a tinut la distantă de miscarea legionară nu numai în 1935 la crearea Partidului National Crestin al lui Octavian Goga si A.C. Cuza, dar si după aceea, cînd a fost exclus din acest partid. Crainic si-a mentinut o pozitie a sa, independentă, în planul extremei drepte românesti, prin revista Sfarmă Piatră (nementionată de dl. Răzvan Codrescu printre periodicile întemeiate de directorul Gîndirii), cronica măruntă din Gîndirea, neizbutind să mai apară cu ziarul Calendarul, suspendat din cauza aceluiasi eveniment al asasinării lui I.G. Duca. Apoi, în anii războiului, ca ministru în guvernarea lui Ion Antonescu, a avut mereu grijă să păstreze distanta fată de legionarism.

(Z. Ornea, Un doctrinar legionar de azi, România Literară, nr.37/2000)

QED. Nu însă si pentru „contributorii” wikipediei, mentionati mai sus.

Încă o chestiune (asta-i pentru INSHR) : […] 13. ION DOBRE, zis NICHIFOR CRAINIC, pentru crimă de dezastrul tării, condamnat la detentiune grea pe viată, zece ani degradare civică si confiscarea averii. (Tribunalul Poporului, sentinta din 4 iunie 1945) Printre capetele de acuzare la adresa lui Nichifor Crainic, condamnat, initial prin Sentinta nr. 2 din 4 iunie 1945, pronuntată de Tribunalul Poporului din Bucuresti, în virtutea Legii 312/1945, la „detentie grea pe viată si degradare civică pe timp de 10 ani, pentru crima de dezastrul tării, prin crime de război“ se număra si legătura sa cu marele teolog Dumitru Stăniloae. Într-un interogatoriu din 14 octombrie 1955, Crainic lămureste anchetatorilor de la Securitate în ce constau discutiile sale cu Stăniloae: „…am tradus si comentat cartea «Exercitiile lui Ignatiu de Loyola». În calitatea lui de călugăr, fiind foarte curios să cunoască această metodă de viată spirituală, m-a rugat să i-o traduc si s-o comentez. Altceva n-am mai făcut în timpul acesta“. Deci „crimă de dezastrul tării” si nu banditism, fascism, nazism si legionarism, cum era înfierat cu „mânie proletară” în Scânteia de atunci, dar si pe aici pe aproape, după cum se vede. Scripta manent! N-am ce face!

După mai bine de 20 de ani, a fost reluat de către Curtea Supremă de Justitie – la propunerea Procuraturii Generale – „Procesul scriitorilor si ziaristilor români”, desfăsurat în 1945 la asa zisul Tribunal al Poporului. În proces au fost implicati 14 scriitori si ziaristi:[…]. După mai multe termene procedurale si dezbateri, Curtea Supremă a admis recursul de anulare a procedurii generale si la 8 mai 1995 a pronuntat Hotărârea de achitare cu restituirea averilor confiscate scriitorilor si ziaristilor condamnati de comunisti. Însă nu mai rămăsese decât un supravietuitor: scriitorul Pan M. Vizirescu.

În ceea ce priveste pretinsa adeziune a lui Nichifor Crainic la ideologia nazistă, vă recomand articolul “Rasă si religiune”, articol apărut în “Gândirea” anul XIV nr.2, Februarie 1935.

Si încă ceva. Nichifor Crainic nu a fost aderent al Miscării Legionare. A fost, pentru o scurtă perioadă de timp, între 1932 și 1933, apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu. De altfel, la procesul intentat liderului legionar, Crainic declară că nu mai vorbise cu acesta de mai mult de trei ani. Aceasta nu-l împiedică, însă, să spună că nu-l crede pe Codreanu capabil de trădare, cerând să fie întrebat lucruri serioase. Această depozitie nu a rămas fără urmări. Crainic si-a văzut desfiintată catedra de mistică si ascetică ortodoxă de la Facultatea de Teologie, al cărei titular era, la cererea expresă a lui Armand Călinescu, cel ce instrumentase înscenarea de proces intentat Căpitanului. (10 martie 2014 21:53 (EET))

Încă o „inadvertentă”, ca să fiu iarăsi delicat. Ziarul Calendarul nu a fost ziar legionar. În 20 Noiembrie 1933: Ziarul „Calendarul” este suspendat pe timp de 12 zile, pentru un virulent articol al lui Nichifor Crainic, îndreptat contra lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu si Camarilei regale, articol intitulat „Tara regelui Wieder si a reginei Duduca”. […] nici unul din fondatori, din proprietari si redactori nu era legionar. […] După cum se vede, cineva doreste cu tot dinadinsul să-l scoată pe Nichifor Crainic legionar. Inutil să mai comentez de ce. Încă mai astept ca toate aceste falsuri grosolane să fie corectate. (11 martie 2014 20:30 (EET))

Alte inadvertente. Sfarmă-Piatră, a fost initial o revistă nationalistă, ulterior “Saptamanal de lupta si doctrină românească”, pentru ca după abdicarea lui Carol al II-lea să devină cotidian. Desi cu tentă nationalistă si uneori antisemită, nici această publicatie nu a fost legionară. A fost fondată în 1933 de către poetul Al. Gregorian, după unele surse co-fondator ar fi fost Nichifor Crainic, care a publicat numeroase articole în paginile publicatiei. Cert este că pe toată durata existentei acestei publicatii, inclusiv în anii războiului, director a rămas acelasi Al. Gregorian, poet, eseist si jurnalist, licentiat si doctor in Litere si Drept al Universitatii din Bucuresti. Subliniez faptul că după evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, ca si după marea prigoană carlistă de după asasinarea lui Armand Călinescu si până la abdicarea lui Carol al II-lea (21 sept. 1939 – 6 sept. 1940), perioade lungi de timp, în care toate publicatiile legionare au fost interzise, această publicatie si-a continuat totusi aparitia. În afară de Nichifor Crainic, la Sfarmă-Piatră au mai colaborat Dr. G Banu; Grigore Popa; Dr. D. Chirculescu, George Sbârcea, s.a., nici unul legionar. În interiorul ziarului întâlnim sectiuni precum: “Puncte în spiritualitate”; “Focare universale de învrăjbiri; “Cronica Medicală”; “Cronica Feminină”; “Revista Presei”; “Carnet cotidian”; “Sport”; “Stiri”; “Spectacole” (teatru si cinematograf); “Radio”; si “Ultima Oră”. Se observă, numai rubrici „legionare”.(11 martie 2014 21:56 (EET))

În fine, de data aceasta o aberatie. Nu există poeti, scriitori, jurnalisti – legionari, fascisti, nazisti, sau ce vreti Dvs. Este un non-sens. Orientarea politică poate fi spre nazism, fascism, etc…, dar profesia este cea care este, de poet, scriitor sau gazetar, atât si nimic mai mult. În ceea ce priveste antologia dlui Manolescu din 1968, interzisă ulterior, din câte îmi amintesc, nici măcar în presa comunistă de atunci nu s-a vorbit de „poeti fascisti”. Este regretabil că în continuare se aruncă cu usurintă cu astfel de termeni si se pun astfel de etichete, cu dorinta de umbri opera unor mari scriitori. Nici măcar Ceausescu, vorbind despre Octavian Goga sau Brătescu-Voinesti, amândoi, mari admiratori ai lui Hitler, care între altele se studiau în scoala primară si liceu pe atunci, nu vorbea despre scriitori „fascisti”, ci despre „orientarea lor politică gresită”. Dar așa sunt se pare, unii din „contributorii” wikipedia, mai catolici decât Papa.(11 martie 2014 21:57 (EET))

Da, cam asta este totul. Scurta mea „colaborare” cu wikipedia. Dat fiindcă trecuseră deja un număr de zile si nu se luase nici o măsură de îndreptare a falsurilor, am modificat eu însumi articolul, care era si prost redactat si într-o românească execrabilă. Au fost acceptate de tartori toate modificările, de fapt refăcusem integral articolul, cu exceptia, evident, a frazei introductive. În urma discutiilor de atunci, am fost eliminat definitiv dintre contributorii wikipedia, dat fiindcă am mentionat că există prevederi legale pentru astfel de fapte. Habar nu aveam pe atunci că asta era considerată abaterea cea mai gravă de la regulament, ulterior am văzut cum astfel de manipulatori ai textului au fost depistati si aruncati în puscărie de rudele celor denigrati, astfel că s-a introdus si o astfel de prevedere. Pagubă-n ciuperci! Tot răul spre bine! Între timp am abordat teme mai serioase, lăsând wikipedia pe mâna amatorilor. Între timp, este interesant de urmărit, cineva a reluat strădaniile mele, astfel că după „lupte seculare” fraza a fost scoasă. Este interesant de urmărit la istoric, câte eforturi demne de o cauză mai bună au depus cele trei specimene, numai si numai pentru a demonstra că Nichifor Crainic a fost legionar, colaborator al Securitătii si ideolog antisemit. În fine, desi eram deja „eliminat”, am căutat să dau de autorul acelei fraze, un anume Roland Clark, studiul său, din care au fost „extrase” – adică bricolate, afirmatiile defăimătoare, fiind intitulat Nationalism and orthodoxy: Nichifor Crainic and the political culture of the extreme right in 1930s Romania. Deci – l-am găsit pe autor si, dat fiindcă nu am găsit pe nicăieri în lucrarea sa acea frază, i-am cerut un răspuns transant asupra celor trei chestiuni defăimătoare. Citez integral răspunsul stimabilului, pentru că este extrem de interesant :

Dear Corneliu, Thank you for your email. It is exciting to know that people are still genuinely interested in Romanian history. To answer your questions:

1.Nichifor Crainic never went through a formal initiation process with the Legion and he never joined a cuib. But many people who were close to the Legion (including Nae Ionescu) fit into the same category, so I do not think that whether or not someone wore the uniform matters that much. Crainic established himself as a mentor of the Legion in 1933 and he behaved as if he was part of the movement throughout that year. He persuaded many young journalists working for Calendarul to join the Legion and he himself was arrested for legionary activism following Ion Duca’s assassination. Crainic hated prison and he began to distance himself from the Legion after his release in 1934. In June 1934 he joined LANC and formally broke with Codreanu, who never forgave him for joining A.C. Cuza. Crainic did not work closely with legionaries again until the National Legionary State in 1940, when he saw himself as a nationalist of the older generation and was continually frustrated with the legionaries – he allied himself with them in 1940 but clearly distinguished himself from them. When he was imprisoned again by the communists he aligned himself with the legionaries once again (an alliance of convenience) and his poems circulated around Aiud and other prisons with the same status as those of Radu Gyr.

Deci, din nou chestiuni contextuale, dar este totusi de remarcat că dânsul precizează cu claritate că Nichifor Crainic nu a fost legionar. Apoi :

2.Yes, Crainic was a paid informant of the Securitate, beginning in 29 mai 1962. You can find receipts for the money that they gave him in the CNSAS archives, Fond Nichifor Crainic, Microfilm 3722, vol. 1, f. 10-34. He also worked for the regime on Glasul patriei, but not necessarily as a securitate informer. I have not seen any of the denunciations written by Crainic about his friends.

Deci, dl. Clark a găsit o notă de plată, cu data de 29.05. 1962, dă si cota, o voi solicita pentru a o publica. Problema este că acea notă poate fi si pentru un articol la Glasul Patriei sau pentru orice altă prestatie de aceeasi natură, Chiar dl. Clark subliniază acest lucru, desi afirmatia initială spune contrariul – Crainic was a paid informant of the Securitate. În fine, după obtinerea de la CNSAS a unei copii de pe această notă, vom lămuri în mod definitiv si irevocabil acest aspect. În ceea ce priveste acuzatia că ar fi fost unul din principalii ideologi antisemiti din România, dl. Clark spune, citez:

I believe that he was one of the most important anti-Semitic ideologists of the 1930s. This began with Calendarul, when Crainic started printing anti-Semitic articles for the first time and helped to shape a generation of anti-semitic journalists. Then he articulated race theory and promoted fascism in Puncte cardinale in haos, which is the volume in which he comes closest to Rosenberg (who he disliked) as an ideologue of Romanian racism. In Ortodoxie si etnocratie he argued that fascists should use violence to create their perfect state. His Programul statului etnocratic then argued for an authoritarian theocracy which involved ethnically cleansing Romania of Jews.

Din nou aceleasi chestiuni si acuzatii – dl. Clark leagă etnocentrismul lui Crainic de nationalismul extremist, în fine voi analiza mai detailat altă dată aceste acuzatii, ideea e că pe nicăieri în lucrările sale Crainic nu vorbeste despre epurare etnică si altele din aceeasi categorie. Iar că ideile desprinse din aceste scrieri au folosit în acest scop – hai domnilor să fim seriosi! Evreii nu au fost deportati în Transnistria, sau mă rog, o anume categorie de evrei, după lectura cărtilor lui Crainic, ci în urma unor acuzatii extrem de concrete, chiar dacă nu toti se făceau vinovati. Ar însemna să ne coborâm la nivelul logicii INSHR. Cât despre asa-zisele acuzatii indirecte ale dlui Alexandru Florian, că Nichifor Crainic ar fi făcut parte din guvernarea Antonescu, fiind condamnat pentru „crime de război”, justitia si-a spus în mod definitiv si irevocabil cuvântul. Punct. Rămâne râvna demnă de o cauză mai bună a detractorilor înhămati la carul de propagandă anti-românească al wikipediei, care nici până azi nu au pus vinieta cu „Membru al Academiei Române” la caseta biografică a articolului. Rusine! Cică astia sunt români! (va urma)

Etichete: , ,

6 Răspunsuri to “Fabrica de legionari (6)”

  1. emanuel Says:

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu

    Vad ca s-a ciuntit toata biografia lui Titulescu de pe Wikipedia in limba romana.Acum vreo cateva luni erau cateva fragmente dedicate unui capitol intitulat „Controverse” (multe fragmente preluate din cartea domnului Mihail Sturdza).Acum remarc ca s-a evaporat…

    • wamkihok Says:

      Da, nici o problemă. Textul se găseste în istorie – va fi reluat la un moment dat. Deja am renuntat la astfel de lupte demne de o cauză mai bună. Până la urmă, văd că cineva a reluat cazul Crainic, a continuat ce începusem, a obtinut ceva rezultate, dar în continuare dl TGeorgescu a metamorfozat principal ideolog antisemit cu ideolog rasist. Pe dl. ăsta, pe care-l fute grija de pretinsul antisemitism al lui Crainic, cred că masturbarea zilnică a creierului său obosit îl va epuiza într-o zi, nici nu are rost să-l băgăm în seamă. Într-o zi, sigur va da socoteală. Despre cartea lui Sturdza, te înseli – a fost citată până si într-o monografie din 1976 a lui Aurică Simion, despre regimul national-legionar, evident, cu restrictiile epocii. Dar pentru cine poate citi printre rânduri… Problema e simplă – lipsesc lucrări serioase în domeniu, care să clarifice 100% chestiunea cu miscarea legionară, dar nici aici nu-i timpul pierdut. Vor apărea într-o zi, la fel ca pretinsul masacru de la abator. Chiar si eu am două-trei proiecte ambitioase în minte. La fel cum previziunile mele din Asasinii viitorului au început zilele astea să devină realitate, cu refugiatii sirieni. Nici nu mă gândeam la asa ceva când am scris cartea. Uite că în doi ani, totul devine realitate crudă. Da, trebuie o carte serioasă, de necontestat. Va veni, cu certitudine… Între timp, pe măsură ce lucrez la astea, am pus mâna pe câteva cărti formidabile, care dărâmă din temelii teorii deja bine însurubate în mentalul colectiv. Cum spuneam, nu sunt istoric (angajat la stat), nu am nimic de pierdut, am destui bani, deci orice eventuale presiuni asupra mea mă lasă rece. Pramatiile de pe wikipedia m-au eliminat, pagubă-n ciuperci, nu tineam la paternitate, am revenit cu alte chipuri, ca Buda. Nu pot ei să contracareze cât pot eu scrie.

  2. emanuel Says:

    Cred ca ar trebui sa dedici si cateva articole despre presupusul „asasinat” legionar asupra lui Nicolae Iorga si Madgearu.
    Ce parere aveti despre niste istorici ca Scurtu, Buzatu, Giurescu sau Constantiniu? Stiu ca Gheorghe Buzatu s-a ocupat personal de Zelea Codreanu (apropo, recomandati volumele dedicate lui Zelea Codreanu?).
    Desi sunt istorici importanti, mie mi se pare ca in multe momente sunt politic corecti. Nu imi aduc aminte ca un istoric serios sa fi scris o carte despre abjectia masacrului de la Abator. Nu imi aduc aminte ca istoricii sa bage in seama memoriile lui Mihail Sturdza. Le e frica? Se simt oare…amenintati?
    De ce istorici importanti (nu ma refer la lichele, cum ar fi Cioroianu) inca incalzesc ciorba cu marele vizionar Titulescu sau exceptionala clasa politica interbelica sau uita raul imens produs de papistasi prin coada de topor, miscarea uniata (ramasa si pana in ziua de astazi un mar al discordiei peste care nu se poate trece si nu poate fi uitat)? Florin Constatntiniu personal afirma in „O istorie sincera a poporului roman” ca „beneficiile” aduse de Uniatia au fost mult mai substantiale, ducand (evident) la afirmarea caracterului latin si roman. Eu afirm despre asta: ma doare in cur. Cred ca asta exclama si taranul roman din Transilvania, a carui grija era sa ramana ortodox si nemaghiarizat (spre deosebire de multi greco-catolici care ulterior s-au si maghiarizat, din inertie,evident).
    E oare atat de greu sa fii corect pana la capat? Ca e frumos ca istorici importanti neaga vehement apartenenta Miscarii Legionara la nazism sau fascism, dar de ce se sfiesc sa aduca obieectii cand se vorbeste de „rebeliunea” legionara, asasinarea lui Iorga, asasinarea lui Madgearu.
    Cum ar fi sa apara un istoric important la o emisiune culturala importanta si sa termine odata pentru totdeauna cu speculatiile cu privire la „crimele” mai sus-amintite (asta avand in vedere ca alde Duca, Calinescu sau „jilavistii” au fost omorati pe bune) si sa inceapa (nu-i asa?) un proces de „demitizare” (fiind mitizati destul de comunisti). Asta ar fi adevarata demitizare, nu cea proferata de Boia.
    http://www.art-emis.ro/istorie/3109-actualitatea-unui-discurs-nicolae-titulescu-inima-romaniei-ploiesti-3-16-mai-1915-2.html
    Asa sa fie oare? A fost un mare patriot? A fost un munte de moralitate? Un edificiu de onestitate ?

    • wamkihok Says:

      Despre Iorga si Madgearu. Nu sunt prea multe de spus, chiar dacă recent publicatele memorii ale lui Corneliu Coposu lansează noi ipoteze „de exploatat” de către chibitii istoriei. Nu cred că se poate spune nimic în plus fată de ceea ce se stie deja. A fost o enormă greseală tactică, o uriasă lovitură de imagine dată ML. Dovadă că Horia Sima începuse să scape cumva din mână frâiele conducerii. Asa ceva nu se putea întâmpla dacă Codreanu nu era asasinat. Nu cred că Sima a avut vreun amestec, de altfel el si explică toate acestea într-o lucrare ceva mai rară, este chiar acum pe okazii la un pret de scandal. Sigur, atât Madgearu, dar mai ales Iorga au avut un comportament execrabil fată de Căpitan si ML, mai ales Iorga a dovedit o lipsă de caracter absolut inimaginabilă. Madgearu, un mare economist, mare profesor, dar totodată, un om politic veros si lipsit de scrupule, la fel ca si Armand Călinescu. Amândouă aceste asasinate, ca si cele de la Jilava trebuiau evitate, acum vorbesc din punct de vedere strict politic. Răzbunarea nu serveste nici uneia din părti, iar marii criminali ar fi fost oricum condamnati de istorie. ML nu a avut nici un folos din toate aceste asasinate, din contră, „a edulcorat” prin inversarea victimei cu călăul, toate crimele lui Carol al II-lea. Despre istorici – toti cei enumerati sunt istorici de marcă, cu lucrări serioase – este aberant să le privim valoarea prin prisma modului în care au tratat Miscarea Legionară – poate a fost o conceptie de stânga, poate o anumită teamă de a nu fi stigmatizati „cu mânie proletară” de către noii politruci ai culturii, sau poate pur si simplu nu i-a interesat acest aspect. Iar 45 de ani de istorie comunistă, în care totusi dânsii s-au format, nu se poate să nu fi lăsat si ceva urme. Nici eu nu sunt chiar tânăr, numai că eu m-am format singur, deci nu am fost „deformat” de ideologie si scoală. În plus, am crescut într-un mediu oarecum anticomunist. Despre părerile dlui Constantiniu. Este exact ce spuneam mai înainte, fără a fi neapărat pro-comunist, este posibil să fi fost influentat cumva de materialism, adică să privească progresul mai degrabă prin prisma nivelului economic. Părerea mea este exact contrară, valorile spirituale contează mai mult. Asa că nu mă interesează că Ardealul este mai dezvoltat dpdv economic decât Moldova. Iar cu latinismul s-au făcut excese care azi par alăturea cu drumul. Mult mai importante sunt fracturile pe care le-a produs. Uite, azi mai sunt voci care doresc „independenta” Ardealului, iar dl. Boia pune în discutie legitimitatea actului Marii Uniri. Tuturor acestor ne-români la suflet, le reamintesc că Ardealul s-a unit cu tara prin jertfa zecilor de mii, sutelor de mii de regăteni care au consfintit Marea Unire prin sângele vărsat în 1916, 1918, 1919 si 1944. Afost un drept milenar al nostru pe care ni l-am luat prin luptă. Da, presupun că îti închipui de unde vine cuvântul „brasoave”. Azi, din perspectiva unuia care a călătorit prin toată lumea, pot spune că era mai bine să rămânem o tară eminamente agrară. Si putem constata asta în orice supermarket. Chestia cu sirienii acceptati de Merkel ca să răspundă la întrebarea „cine va construi Volkswagen, BMW si Audi?” este cea mai mare minciună – uzinele germane sunt robotizate, iar în următorii 50 de ani, dacă nu si mai devreme, mai toată productia industrială va fi realizată de roboti. Pe de altă parte, robotii nu pot paste oile – uite chiar acum aud la tv, că nu are cine culege viile. Think about! În timp ce pretul automobilelor scade (prin anii ’60, un banal FIAT, din cele mai ieftine, era vreo 50 de salarii medii), pretul vinului, al cărnii si al brânzeturilor de calitate, tot creste, tot creste, si nu se mai opreste. Da, în anii ăia, desi erau cam piperate la pret pentru un muncitor, icrele negre se găseau în orice alimentară, astăzi au ajuns la preturi astronomice, cca. 1000-2000 euro/kg. Iar sirienii din Germania, cu exceptia celor decisi să se integreze, sunt candidatii perfecti pentru ajutoare sociale. N-are decât să se spele pe cap dna Merkel cum o sti cu ei. Da, încă sunt multe de spus… Poate asta să fie sansa României, cu o clasă politică responsabilă însă… în rest, istoria se poate rescrie, si se rescrie în permanentă, de-asta există istorici. Ceea ce sustii tu, nu se poate face, nu este corect. Nu trebuie demonstrat că acei oameni au fost ucisi pentru că la rândul lor au comis crime, ar însemna să ne abatem de la litera Sfintei Scripturi, pe care s-a construit întreaga noastră civilizatie europeană – trebuie însă spus tot adevărul, fără omisiuni. Spre deosebire de dl. Cioroianu, care sustine că istoria este subiectivă, eu sustin că istoria este o stiintă exactă, la fel ca matematica. Istoria evaluează, dă verdicte totale sau partiale asupra unor evenimente si decizii istorice, luate într-un anumit context istoric, geografic, politic, pe baza unor documente de nezdruncinat, în special acte oficiale, dacă ne referim la istoria recentă, adică decrete, legi, note informative, rapoarte oficiale, analize, ordine militare scrise, ordine de zi, circulare, tabele, devize, acte contabile, etc… nu pe wikipedia, memorialistică, lucrări literare, articole de ziar, care poartă în mod inevitabil amprenta subiectivitătii. Din fericire, toate arhivele românesti, cu oarece exceptii (cele militare), deci cele ale MAE, ale Casei Regale, ale SSI, ale Politiei, Sigurantei si Jandarmeriei, sunt intacte, astfel că azi istoricul are o imagine mult mai nuantată asupra istoriei recente. Să nu uităm că cei citati de tine, cel putin până de curând, adică până la asa-zisa revolutie, nu au avut decât un acces limitat la fondurile arhivistice, doar dl. Buzatu le-a investigat ceva mai sistematic, dar repet, munca grea asupra istoriei Miscării Legionare abia acum începe. Mai vedem noi cum devine chestia…

  3. emanuel Says:

    Ce parere ai de carti de istorie de acest tip ? :

    http://www.librarie.net/p/162042/Hitler-germanii-solutia-finala-Ian-Kershaw

    http://www.librarie.net/p/173168/Heinrich-Himmler-Viata-sinistra-sefului-ului-Gestapoului

    http://www.librarie.net/p/153576/OAMENII-LUI-HITLER-Elita-national-socialismului-1919-1945-Ferran-Gallego

    http://www.librarie.net/p/188983/SFARSITUL-Rezistenta-sfidatoare-infrangerea-Germaniei-lui-Hitler-1944%E2%80%931945-Ian-Kershaw

    • wamkihok Says:

      Nu sunt cărti proaste. De altfel, să nu te mire – nici o carte nu-i proastă. Nici măcar celebrul Program al PCR – din fiecare afli câte ceva si tragi ceva concluzii. Cărtile enumerate de tine sunt extrem de bine documentate – nu trebuie să te iei după titlu, de multe ori pus anume în scopuri strict comerciale si propagandistice – contează ce scrie între coperti. Iar autorului poate să i se pară sinistră viata lui Himmler – treaba lui! – problema e să nu mistifice adevărul, asta e esential. Mai precis, istoria să nu se transforme în propagandă. În rest, chiar si partial, chiar dacă scopul este mistificarea istoriei în extremis, să fim seriosi, nu se poate mistifica totul – pentru că devine operă de fictiune. Uite, eu păstrez multe cărti din epoca comunistă doar pentru facsimile de texte, fotografii, chestii de genul ăsta – sau pentru bibliografie – ciumpalacii nici nu se gândeau pe atunci, nici în visele lor cele mai urâte, că într-o zi se vor deschide arhivele, si că mi-au usurat enorm munca. Cam asa devine chestia… Iar multe astfel de porcării oferite sistematizat precum monografia dlor Fătu & Spălătelu, îmi oferă un model de lucrare serioasă, unde trebuie doar înlocuită minciuna cu adevărul. Da, e grea istoria….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: