Un jurnal inedit al Căpitanului (8)

Mile Lefter

Luni 5 Martie 1934

Un scurt istoric al Miscării Legionare începînd

dela 8 Noembrie 1927 si pînă astăzi

În ziua de 8 Noembrie, ziua de Sf. Arhanghel Mihail, în ziua serbării patronului nostru la Iasi, am luat pentru oară hotărîrea de a ne misca în sensul de a tine întruniri politice. Până la această dată nici nu fusese vorba de asemenea lucruri.

Cu Lefter si cu Potolea care se aflau de fată la serbare am luat hotărîrea ca prima întrunire legionară să fie făcută la la Beresti în nordul judetului Covurlui în ziua de 15 Decembrie.

ADUNAREA DELA BERESTI

Seara am ajuns la gara Beresti fiind întîmpinat de Lefter, Potolea, Tănase, Antonie, Stefan Boureanu, Nicu Aslan, vreo cîtiva tineri si o droaie de copii de prin scolile primare. Cu acstalai (acestia) după mine am pornit spre casa legionarului Gh. Potolea, unde am poposit peste noapp(t)e. În Beresti si împrejur în masa poporului, despre Miscarea Legionară nu se stia. Cunosteau Liga, îl cunosteau pe tatăl meu dar pe mine nu mă cunosteau, decît din nume (numai fusesem nici odată prin Beresti sau pare-mi-se în trecere odată); Lefter făcuse niste manifeste si le răspîndise pe toată valea Horincii.

În dimineata zilei de 15 Decembrie mă pomenesc cu maiorul de jandarmi dela Galati, cu procurorul, cu seful de sigurantă, anuntându-mă că guvernul a oprit întrunirea mea.

„Bine domnilor, cum este posibil ca în tara aceasta în care „au dreptul de întrunire : turcii, bulgarii, nemtii, grecii, jidanii, numai eu să nu mă pot bucura de acest drept. Ce! sunt ciumat? Măsura Dvs. e cu totul ilegală si eu nu mă voi supune ilegalitătii. Nici măcar teoria dvs. nu este justificată, deoarece nu v’am dat ocazia să constatati vreo dezordine în sarcina acestei miscări fiind prima întrunire a ei.

După discutii ne-a dat dreptul să tinem întrunirea …… dar să nu se întîmple dezordine.

„Cum vă puteti Dvs. imagina că eu tinând prima mea întrunire politică, as putea să dau nastere la dezordine, închizându-mi prin aceasta singur drumul, posibilitatea tuturor celorlalte adunări”. În sfârsit întrunirea s’a tinut în curtea lui Nicu Bălan. Lume vreo 200 de oameni. Tăranii au fost opriti, aud eu, de către jandarmi. Mă asteptam la vreo 500. Supărat foc aproape desfiintez întrunirea. A vorbit Potolea 2 minute, Lefter două minute, si eu tot cam vreo două. „Dacă autoritătile nu mă lasă să tin o singură adunare în toate la Beresti, nu plec din această regiune până nu voi tine adunări în toate satele din plasa Horincea. Să-mi dati un cal cu sea si voi pleca în sate.

Atâta a tinut întrunirea, după care ne-am dus la masă. După masă mi s’a adus un cal din Meria. M’am suit călare si trecând prin fata autoritătilor care se uitau curioase la mine am apucat-o spre Meria. După mine s’au tinut Potolea, Bălan, Preotul ……, Antohie, Tănase si încă vreo câtiva. Ajuns în satul Meria un băiat trage clopotele dela biserică. Se adună tot satul în curtea bisericii. Soarele cădea peste valuri când am vorbit acestei lumi. Plângându-mă de nedreptătile mele si ale neamului si chemând-o să se înalte la luptă în numele Crucei, în numele Neamului.

După care m’am suit călare si am plecat imediat. Lumea a rămas foarte nelămurită de această aparitie de fantomă care vorbeste si apoi dispare. În orice caz era ceva nou nu numai pentru oameni cărora li se deschidea perspectivele unor evenimente v(n)oui si chiar întrezărirea unei vieti noui, dar si pentru mine care pentru prima oară în viată eram în asemenea situatie. Vedeam că bat o cale nouă. Sub forma nouă simteam căi sufletesti noui de pătrundere si legătură cu sufletul neamului. Simteam că pătrundeam acolo unde nu puteau să pătrundă altii. Că voi învinge pentrucă la acele adâncimi nu aveam concurenti. Oamenii politici se coborau cu mult prea putin pe aceste căi. Dădeau într-un teren sufletesc în care de multă vreme nu mai pătrunsese nimeni. În aceste adâncuri am înfipt rădăcinile nouei miscări. De aici îsi va trage puterea side viată și de biruintă. În minutul acela de adâncire simteam înfrătirea cu sufletul neamului, aprobarea si binecuvântarea lui. Probabil din minutele acelea înrâuream cu credinta aproape neînteleasă pe care am avut-o, că noi o mână de băieti tineri, fără nici o avere vom învinge organizatiile politice mari cu posibilităti materiale incomparabile. Program? Eu nu am avut program, eu nu m’am prezentat cu teorii si puncte programatice. Si oamenii nu m’au întrebat de ele: nu suntem legati prin program ci prin ceva adânc nelămurit, nedefinit. În satul vecin, la Slivna era seară când am ajuns. Oamenii când au auzit că vin, m’au asteptat cu lumânările aprinse. Acolo erau legionari vechi I. Gh. Teodosiu…….. Le-am vorbit iarăsi câteva minute, după care am plecat mai departe lăsând pe oameni si femei să întrebe : „oare ce o mai fi si cu ăsta?” Întrebare din care se vede că ei întrevedeau în nelămurirea sufletelor ceva nou. În satul vecin m’au asteptat flăcăii si câtiva gospodari si ne-am dus la casa lui Mos Culichi bogatu – un bătrân de vreo 80 de ani, considerat cel mai înțelept de către consăteni(i) lui. Erau în satul acela flăcăi desghetati si au început să cânte: „Scoală, scoală măi române că mult ai dormit”, care mi-a plăcut foarte mult introducându-l apoi printre corurile legionare.

„Măi băeti ascultati ce vă spun bătrânetele mele: Acesta este viitorul vostru. Tineti-vă bine strânsi uniti si cu credintă”- asa le spunea Mos Bogatu flăcăilor din sat. Pela 12 noaptea am plecat la un alt gospodar Nicu Bogatu unde îmi era pregătit locul să dorm. În acest mod s’a scurs, prima zi de activitate legionară în public. A doua zi 16 Decembrie am încălecat si am pornit la drum mai departe, de astă dată încă cu doi călăreti care s’au legat de mine si pe jos mai erau zece. Am intrat în dealul Gănestilor cântând : „Scoală, scoală măi române”. Am intrat la Dumitru Cristian, o figură de haiduc care priveste pe sub sprîncene. Era nationalist de 6 ani. Abonat la mai multe foi, cunostea miscarea studentească, problema jidovească, acum era cuzist. Văzându-ne însă s’a legat si el de noi. Si-a desfăcut caii de la cărută si a mai adunat câtiva călăreti. Făcând un grup de vreo 15 călăreti si astfel cântând intram în sate unde lumea ne astepta căci vestea mersese ca fulgerul prin toate părtile. Desi umblam printre oamenii partidelor, lumea ne iesea cu mare bucurie în cale. Ne întâlneam cu câte un bătrân pe drum: „domnisorule dar pe la noi în sat când vii? că v’a așteptat eri lumea până ‘nseră târziu”.

***

Joi e zi de târg la Beresti. Dar dacă joi am intra în Beresti să tinem întrunire cu toată multimea de oameni veniti la târg.? Bun: dar trebue să tinem în secret această hotărâre a noastră. Joi dimineata, 19 Decemvrie începuse să fulguiască. Noi călări, de data asta gătiti cu pene de curcan la căciulă, mergem pe creasta dreaptă si regulată a dealului Cănestiului, când trap, când galop, când pas. În mâna dreaptă piviam prin 7 dealuri si în stânga pe alte 7 toate regulate ca niste valuri uriașe. Cântecele, caii, penele dela căciulă, dealurile si văile pe care le stăpâneam cu privirea, cauza care ne purta pe aceste drumuri, toate acestea ne creiase tuturora – pare si la cai – o stare sufletească comună neîntâlnită, pe care fiecare din noi o simteam si care ne lega împreună mai mult decât o mie de programe politice. Ni se părea că respirăm din aerul vremii lui Stefan cel Mare, că suntem niște umbre de ostasi răsărite din bietul pământ al Moldovei……… La câțiva km. de Beresti, la marginea unei păduri, ne mai asteptau în-vreo 16 călăreti cu Lefter si Potolea. Împreună apoi am urcat coasta goală de deasupra Berestilor. În târg era un furnicar de oameni. Am trimis doi legionari pe Stelescu si altul, să treacă în galop prin mijlocul târgului si să strige : “Vine Corneliu Codreanu”. După ce i-am văzut intrând în târg, am pornit-o prin flanc câte unul pe creastă pentru a coborâ în partea dinspre Meria. Ce minunat tablou era această însirare a călăretilor pe coama sapră a dealului. Când am ajuns jos, ne-am încolonat câte patru. Eu eram capul coloanei. Am intrat cu totii într’o admirabilă ținută cântând “Scoală, scoală măi române”. Am fost primiti în urale. A fost un mare entuziasm. Dela casele crestine ieseau femei si bărbati si ne turnau căldări cu apă înainte. Am trecut înainte si ne-am oprit în aceiasi curte a lui Nicu Bălan, unde Duminică nu putusem să tinem întrunirea. Am dat tabacherea mea lui Nicu Bogatu ca amintire, lui Chiculită din Cavadinesti i-am dat altceva. Pe Potolea si pe Lefter î-am numit în Consiliu Superior al Legiunii, pe Nicu Bălan în Statul Major al batalionului Covurlui, pe Dumitru Hristache seful legionarilor de pe valea Horincei, etc……. După masă am plecat din nou călări într’un sat la 7 km. Seara ne-am întors înapoi si ne-am despărtit. Eu am plecat a doua zi dimineată la Iasi. În urmă Valea Horincei si celelalte văi răsună de cântece legionare. Un duh nou pluteste peste întreaga regiune. Nădejdi noui se aprind în amortitele suflete moldovenesti. În sufletul meu rămâne o amintire nestearsă zilele acelea, oamenii si locurile. Din zilele acelea regiunile Berestilor devin o capitală legionară. Prima a fost Focsani, a doua casa noastră din Iasi, a treia Beresti, unde mă veti vedea revenind de multe ori……….

În imagine, manifest legionar, în colt, una din putinele imagini ale Comandantului Mille Lefter. (va urma)

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: