Archive for Decembrie 2015

Un jurnal inedit al Căpitanului (9)

Decembrie 5, 2015

totu-foto-anii30

LUDOSUL DE MURES

Negru la fată de oboseală si străpuns de ger am sosit Vineri 20 Decembrie la Iasi, unde mă asteptau legionarii încă de Luni cu vesti. Ce bucurie au avut când le-am povestit întâmplările mele. Si câti credeti că erau la Iasi de toti? Studenti si cetăteni la un loc, legionari si viitori legionari, eram cam 30. 35 înconjurati de o adversitate fără seamă. Când soseau erau toti adunati într’o cameră a Căminului si asteptau să le povestesc fie bucuriile, fie durerile mele care erau si ale lor deoarece cu totii formam un singur suflet. La Iasi mă astepta o scrisoare dela Amos si dela Totu, prin care îmi spuneau că au tinut întruniri mergând pe jos prin toate satele din jurul Ludosului că acum nu mai pot merge pe jos si să le trimit de urgentă “Căprioara”.

Duminică 22 Decembrie l-am chemat pe Radu Mironovici seful Căprioarei să-l sondez dacă s’ar încumeta să plece în vremea acea în Ardeal, peste munti. Situatia era grea deoarece un ger cumplit se lăsase peste toată tara. Automobilele rămase pe drumuri, masinile de cale ferată le plesnise tevile de ger, trenurile circulau cu mare greutate. Radu se codea. Nicolae specialistul nostru în materii – seful garajului din R.M.S. opinează că masina nu poate pleca, căci dacă o apucă gerul în munti nu o mai putem scoate decât în primăvară. Totusi hotărăsc să plec personal cu masina la Ludos, desi eram foarte r(ă)cit si obosit. Luni 23 Decembrie la ora 5 seara, după ce împrumut o căciulă dela general Tarnoschi, o blană dela Butnariu, plecăm cu Dumnezeu spre Ludos. În număr de patru: Radu, Eremeiu, Gheorghiu si eu. La 30 de km. ne răzbeste gerul. Găsim lângă un canton o clae de pae si umplem mașina – Pe la 9 si ½ ajungem la Mircesti-Roman. Tragem la avocatul Cecuta, fost coleg al meu, seful cuzistilor si cerem mâncare si căldură. Ne dă bucuros. La orele 10 si ½ plecăm mai departe. La 4 și jum. suntem în vârful Muntilor Carpati, după ce străbătusem Pistra, Răpciuni, Bicaz, Cuntesti. Înghetati oprim la Tulghes si batem cerând adăpost la poarta învătătorului Huluban care avea un student la Iasi. Ne deschide si ne primeste bine. La ora 12 ziua plecăm mai departe. La Târgu Mures suntem la 9 seara, fără benzină si numai cu 60 de lei în toate buzunarele. Pierdusem pe drum o hârtie de 1000 lei, care era toată averea si rezerva noastră de drum. De câti bani am mai avut, am cumpărat benzină si am pornit mai departe pe un ger asa de grozav încât dacă am fi rămas am fi murit acolo de ger. La 11, 45 noaptea, am sosit cu ultimul strop de benzină la poarta lui Amos. El si Totu ne-a primit bine. A doua zi a Crăciunului. Ce drumuri streine si îndepărtate batem noi.

***

Marti 6 Martie 1934

Aseară am scris d-lui A. Părerile mele rezumate în următoarele puncte:

1.Cred în posibilitatea unei mari desvoltări a miscării nationale.

2.Cred posibilă o întelegere între mine si d-l A. În vederea canalizării acestei miscări într’o puternică organizatie.

3.Principial părerile mele în această privintă sunt scrise alături.

4.În spetă în momentul de fată cred posibilă o aliantă. Mai mult decât aceasta presupune cunoasterea reciprocă a ambele miscări, cercetare si discutie care se vor face la prima ocazie. Azi a plecat. Marti suntem sub pavăza Sf. Anton.

LUDOSUL DE MURES

În ziua întâia am fost la biserică cu Amos, Totu, Radu, Eremeiu Gheorghiu. Acolo ne-am închinat si noi în ziua Nasterii Mântuitorului nostru pentru biruinta legionarilor si pentru cei de acasă. Apoi am esit pe stradă ca să cunosc mai bine localitatea. Mai fusesem odată cu câteva luni mai înainte când am botezat copilul lui Amos. Ludosul de Mures un mic orăsel în judetul Turda asezat în câmpie pe malul Muresului. Este mai mare decât târgul Beresti, dar se pare că n’ar fi chiar asa plin de jidani. Sunt destui ca să poată suge vlaga românilor de pe întreaga câmpie, nu însă asa de mulți ca la Beresti.

În Ludos sunt si intelectuali mai multi profesori de gimnaziu, profesori de scoală de contabilitate, doi protopopi. Si aici sunt bine primit. Dar lumea este ceva mai rece. La o consfătuire de după masă vin tărani si câtiva negustori din Ludos. Calceriu, Nichita, Victor Moga. Aceiasi iluminare pe fetele lor ca si la tăranii din Beresti. A doua zi dimineata eram călări vreo 12 cu pene la căciulă si cântând ne îndreptăm încrezători spre Cheta. Pe sosea ne întâlnea nenumărată lume, dar nu stia nimic si ne primea cu mare nedumerire. Dar noi mergeam parcă învestiti cu cea mai puternică autoritate căci ne simteam mergând în numele neamului românesc, din porunca lui si pentru dânsul. În urma noastră venea Căprioara cu încă vreo zece români. Conform planului, am trecut prin Cheta fără să ne oprim, apoi prin Grigoresti. Ne-am oprit în Gura Ariesului. Aci tărani si tărance s’au adunat în grabă în jurul nostru, privindu-ne cu semne de întrebare. Aceste semne de întrebare s’au sters îndată când au auzit că noi venim tocmai din Moldova ca să chemăm la înviere sufletul necăjit al românilor. Că 1000 de ani de robie, de nedreptate si de durere ne-au fost de ajuns. România mare s’a făcut cu multă jertfă, dar parcă stăpânirea streină si vechia nedreptate se prelungeste încă si dincoace de înfăptuirea acestei Românii. Zece ani de guvernări românesti nu au reusit să ne vindece rănile care ne dor, n’au reparat nedreptătile seculare. Ele ne-au dat unitatea formală, dar sufletu(l) românesc ni l’au frânt în atâtea părti câte partide sunt. Si pe deasupra acestor frânturi din sufletul neamului se întinde puterea unită a tuturor minoritarilor, dar în special diavoleasca putere iudaucă. Că noi românii trebue să credem în învierea neamului nostru a cărei apropiere o simtim. “Dumnezeu să vă ajute că tare suntem necăjiti,” – se auzeau glasurile printre femei si bătrâni. “Dar să nu ne vind(e)ti că multi au mai venit, ne-au vorbit frumos si ne-au făcut să plângem, iar pe urmă ne-au vândut ca pe Cristos”- îmi spunea un mosneag.

Ne-am întors pe acelasi drum spre Ludos. La Grigoresti și la Cheta ne-au asteptat multi oameni. În adâncuri acelasi suflet de pe Valea Horincei, cu aceleasi nădejdi cu aceiasi dorintă sfântă pentru ceva nou, pe care ei nu-l pot defini dar pe care-l asteaptă. Seara am ajuns înghetati la Ludos, după o zi în care nu mâncasem nimic. A treia zi de Crăciun ne-am sculat, am trecut pe la Biserică, am făcut o rugaciunea pentru Stefan cel Mare, căci era ziua numelui său, si am plecat călări cântând aceleasi cântece: “versuri dela Dunărea albastră si scoală, scoală măi române”, spre alte sate. Svonul străbătuse înaintea noastră si lumea ne(-)a primit în urale cu multă bucurie si cu o dragoste care cu greu se poate descrie. Profesorul Matei, Giurescu, Puia si ….? A patra zi în altă directie. În toată regiunea lumea vorbeste numai de legionari. Evenimentul zilei cel mai nou si cel mai important. Căprioara a rămas mai departe acolo, să plece si ea peste câteva zile; iar eu am plecat la Iasi cu bani dela ………… unde mă asteptau iar legionarii, să le povestesc cele petrecute. De anul nou eram acasă.

ACASĂ

Acasă mă astepta în poartă, cu nesfârsită dragoste, pentru mine, câinele meu Fragu. Iar în casă sotia mea si întreaga ei familie, cu mare bucurie,. “Acasă” se întelegea casa socrului meu Constantin Ilinoiu fost sef de gară iar acum controlor C.F.R. Casa asezată în strada Florilor 20, stradă îngustă, nepavată, dar cu aer curat, deoarece casele nu erau îngrămădite, fiecare având grădină cu pomi si verdeată. Avea avantagii: la 7 minute pe jos dela gară, la 4 minute de Căminul nostru si deci de centru(l) orasului. Apoi pe strada noastră rar când trecea o trăsură. Casa era compusă din 4 camere, bucătărie, o cămară, antret si o mică pivnită. Din aceste 4 camere eu cu nevastă-mea lucuiam una, cea mai mare, salonul. O cameră de 6/5 m. În celelalte locuiau ei toti: socru meau, soacra mea, Olga studentă de 20 ani, Gicu elev în clasa 7-a la liceu, Nelu elev în clasa 4-a si Nuțu elev în scolile primare. Dormeau în îngrămădeală câte 2-3 într’o cameră. În casă nu era lux, nici nu putea să fie la un biet funcționăras cu o casă de copii. Dar era curat. Fiecare lucru era asezat la locul lui cu gust, căci soacra mea este o foarte bună gospodină. În general era o atmosferă amicală. Camera mea îmi plăcea foarte mult. Când intram în ea pare că intram în rai. Pe pereti numai amintiri din luptele mele si ale camarazilor mei. Si câte gânduri încrispate invizibil în peretii acestei camere în care eu locuesc dela logodna din vara lui 1924. Camera avea un aspect vesel si binevoitor. Covorul de jos si toate celelalte erau frumoase nu întunecate si în notă de bucurie. Adus de mine, în mica noastră gospodărie nu era decât biroul făcut la închisoare la Focsani. Un dulap pentru cărti dat de mamaia de la Husi, câteca covoare si amintiri de pe pereti. Socrul meu era oltean din Gorj, un om de o rară superioritate sufletească. Niciodată enervat. Ori unde apărea el cu un spirit, cu o glumă aducea veselia. Pe oriunde se ducea era iubit. Pe mine mă iubea foarte mult si-mi urmărea toată actiunea, bucurându-se totdeauna când auzea de vreo izbândă. La masa lui am mâncat tot timpul ani dearândul, până când am plecat ca parlamentar la Bucuresti, fără să fi putut contribui cu vreun ban si fără ca el să-mi fi cerut. A murit acum un an bolnav de cancer la stomac, cu o mare părere de rău că nu mai poate să trăiască. Eu îi voi păstra toată viata o amintire nestearsă si mă voi ruga lui Dumnezeu pentru sufletul lui. Si Miscarea Legionară îi va fi recunoscătoare si-l va păstra printre marii ei binefăcători, căci donând mie a dat Miscării.

Da – cam atât pentru azi. Se observă că o parte din istoriile povestite de Căpitan vor fi reluate ulterior în Pentru Legionari. Câteva explicații acum. Nu am reușit să identific localitățile despre care vorbește Codreanu, fie si-au schimbat numele, fie au dispărut sub lacul de acumulare de la Bicaz – precum localitatea Răpciuni. Ludosul de Mures este denumirea dinainte de război a orasului Ludus. Cheta se găseste la cca. 7km de Ludus – actualmente se numeste Chetani. Nu am reusit să-l identific pe dl A. Initial crezusem că este vorba despre av. Amos Frâncu, vajnicul apărător al moților, dar acesta murise cu câteva luni în urmă, decesul său fiind pomenit si de Căpitan la începutul jurnalului. Mă gândisem imediat la o colaborare dintre legionari și Frățiile de Cruce a lui Amos Frâncu. Mai cercetez. Amos, camaradul Căpitanului – este vorba despre Amos Horațiu Pop, comandant legionar, proprietar de restaurant în Ludus. Primar al orasului în perioada Statului National-Legionar, avea să moară în 1945 în detentie. Totu este Nicolae Totu, comandant legionar, membru al echipei de legionari participante la Războiul Civil din Spania. Avea să fie asasinat împreună cu alti 251 comandanti legionari în noaptea de 21/22 septembrie 1939, din ordinul lui Carol al II-lea. În imagine, Comandantul Nicolae Totu în acei ani. (va urma)

Anunțuri