Un jurnal inedit al Căpitanului (13)

Corneliu-Zelea-Codreanu

***

Continuare ( în Basarabia)

A doua zi de dimineată sunt la Beresti. Scriu un ordin către legionarii din Covurlui si se ridică toti si Duminică seara să fie în Oancea, căci noi am fost înfrânti si onoarea întregei Legiuni este în joc. Scriu apoi la Iasi, Focsani si Ludos si la Tecuci să vină Căprioara. De asemenea scriu la Husi si fac apel la tatăl meu să vină să mă ajute el nefiind înscris la acea dată în Legiune. Apoi Lefter si Potolea îmi dau bani si plec la Bucuresti. Mă prezint la Ministerul de Interne Domnului D.R. Ioanitescu pe care nu-l cunosteam. Mă primeste bine. “Domnule Ministru, aveti a vă plânge în contra mea de ceva? Actiunea mea a dat nastere la vreo dezordine? “NU”. Ei bine am să mă plâng eu împotriva D-voastră. Iată ce mi s’a întâmplat |. Si i-am povestit. Nu am venit să cer sanctiuni ci am venit să vă spun că Lunea viitoare mă duc din nou. Nu mă duc să tin întrunire, ci să-mi refac onoarea”. Omul foarte de treabă îmi dă aprobarea si plec. Sunt din nou la Beresti si urmăresc de aproape pregătirile întrunirii.

Zăpada s’a topit si pe drumurile nepietruite ale Covurluiului este un noroi până la osia carului. Cu toate aceste Sâmbătă la ora 6 Căprioara soseste după un efort urias al legionarilor, care sub conducerea lui Totu si Eremeiu deschid drumul camionetei înlăturînd cu lopetile noroiul de o jumătate de metru, dela Tecuci pînă la Beresti făcuseră o zi si o noapte. La ora 6 dimineata când i-am văzut erau aproape desfigurati.

După câteva ore de odihnă plecăm cu totii spre Oancea. În urma noastră vine pe jos Potolea cu vreo 20 de legionari din Beresti. Duminică seara în Oancea pare că era un bivuac. Peste 200 de legionari streini încinsi, cu pene la căciulă umblau pe ulitele satului dându-i un aspect de răsboiu.

Asteptam hotărîti și nerăbdători trecerea Prutului si intrarea în Cahul. Dintre cei mai îndepărtati veniră: tatăl meu, Victor Moga dela Ludos cu încă un legionar, părintele Isihie, studentul Tîrziu, Banea si încă cîtiva dela Iasi. Stelescu cu băietii din Galati si două masini cu focsăneni, Hristache Solomon, Blănaru, Voinea, etc. În după masa zilei fusesem cu masina în Cahul pentru a mă interesa la prefectură de aranjarea întrunirii. Nu mică mi-a fost mirarea cînd mi s’a spus că nu putem tine întrunirea, că guvernul nu aprobă, că este o adevărată nenorocire, că telefoanele anuntă că mii de tărani din satele vecine se îndreaptă spre Cahul înarmati cu topoare etc.

”Domnilor nu se poate”.

Întrunirea se va tine cu orice pret. Autoritătile cedează si mergem să fixăm împreună locul de întrunire. Ele cer să nu fie în oras ci la marginea orasului dinspre Oancea. Eu cedez. Alegem locul după care eu plec la Oancea. Pe la 9 seara sunt chemat la telefon dela Bucuresti.

“Presedintia Consiliului de Ministri” îmi spune, dar stiu eu cine să fi fost?.

“Domnul Prim ministru nu permite întrunirea”.

Din partea mea răspund: “Nu se poate”.

La 12 noaptea trimit un planton de 20 ca să se ocupe capetele podului plutitor peste care trebuia să trecem. Dimineata trimit un efectiv detectiv de 30 dintre cei mai isteti sub conducerea lui Potolea, ca să facă politia adunării în Cahul si a locului de adunare. Trei agenti de legătură călări la interval de circa 2 km. La 9 dimineata trec Prutul cu aceiasi cruce în mână, în fruntea a 100 de călăreti, în urma lor 100 de pedestrasi în coloană de mars si în urma acestora circa 100 de cărute cu 4-5. Avem trei drapele – unul călăretii, unul pedestrii si unul trăsurile. Uniforma era aceiasi, în plus de data aceasta fiecare legionar avea pe piept o cruce albă din pânză cusută. Parcă era o armată de cruciati. Când ne-am apropiat la 1 km. dealungul șoselei, ne asteptau tăranii basarabeni ca pe niste mântuitori. Unii cădeau în genunchi si se închinau, altii plângeau. De câtă vreme nu asteptau ei lăsati în truda exploatării nemiloase si la bunul plac al unor autorităti fără suflet care se poartă cu ei ca si cu niște câini, uitând sau ignorând că sub săraca străduintă si peticita lor haină este un suflet. Nu un suflet, o comoară pe care nu o posedă niciunul dintre popoarele Europei. De câtă vreme nu asteaptă ei cu îngerească răbdare pe cineva care să-i mântuiască de nevoi sau măcar să le înteleagă durerile si sufletul, să-i mângâie si să-i iubească pentru munca lor. Iar acum când ne-au văzut venind dinspre Prut cu o cruce în mână, desigur că nu o întâmplare i-a făcut să se închine si să plângă. Ei au crezut din adâncul sufletului lor că vin mântuitorii de atâta vreme asteptati.

Când am ajuns la locul de întrunire, peste 20,000 de capete descoperite cuprinse parcă de un mare fior, ne primeau în urale nesfârsite. Era cea mai mare adunare de oameni, veniti printr’un mister, fără pregătiri de săptămâni fără afise, pe care o văzuse acest oras dela începutul fiintei lui. Le-am vorbit pe rând toti. Tatăl meu le-a vorbit timp de 2 ore la urmă. I-am sfătuit în sfârsit să se întoarcă pela case si să propovăduiască neîncetat credinta într’un mare ceas al dreptătii care va veni cu sigurantă.

Ei au plecat în liniste spre case iar noi ne întorceam cântând si plini de sperante pe aceiasi sosea pe care cu o săptămână înainte sorbeam din durerea înfrângerii.

***

La Oancea ne-am despărtit cu părere de rău de aceste viteze si credincioase suflete legionare, care au răspuns cu atâta elan la chemarea Legiunii, repurtând una din cele mai frumoase biruinti ale noastre. Mi-am luat rămas bun dela cal si am plecat cu Căprioara. A doua zi eram la Iasi s(ă) mă odihnesc după zece zile de luptă si de grea încordare.(va urma)

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: