Archive for Mai 2016

Înfiintarea L.A.N.C.

Mai 22, 2016

AC Cuza

Asa cum am promis, din când în când voi publica alte fragmente din istoria Miscării Legionare, nu de alta, dar sunt extrem de multe aspecte încă insuficient clarificate de istorici, în ciuda faptului că arhivele sunt literalmente ticsite de documente, chestiune de care profită falsificatorii istoriei noastre recente. Nu mi-am propus să polemizez cu falsificatorii de istorie, am lăsat doar ca documentele să vorbească. Exact contrar a abordat subiectul de azi un domn care se numeste Horia Bozdoghină, n-aveti decât să cititi câteva recenzii la noua sa carte „Antisemitismul lui A.C. Cuza in politica romaneasca” si să comparati cu ceea ce se va spune azi în baza unor documente imposibil de contestat. Istoria recentă se scrie pe bază de documente scrise, semnate, parafate, cum vreti Dvs, nu pe baza a ce presupune orice nechemat că a fost în mintea lui X sau Y. La fel cum istoricul trebuie să scrie istorie, nu propagandă antiromânească, ca atare epitete incriminatoare si infamante nu-si au locul într-o lucrare de istorie, dat fiindcă faptele s-au produs într-un context legislativ perfect determinat. Din acest motiv, nu am de gând să polemizez cu dl. Bozdoghină, care l-a numit pe Goga „traseist pro-hitlerist”. Nu, nu mă voi coborî la nivelul domniei sale. Am spus-o si o repet, nu cu polemici se rezolvă aceste probleme, pentru că „ei” au oricum gura mai mare, ci prin elaborarea de lucrări fundamentale de istorie, impecabil documentate. Vechiul dicton Scripta manent, verba volans este mai de actualitate ca oricând. Astea fiind spuse, la treabă!

Aparitia pe scena politică interbelică a formatiunilor politice nationalist – crestine, de departe cea mai proeminentă fiind Liga Apărării National Crestine si ulterior, Miscarea Legionară, este indisolubil legată de personalitatea prof. A.C. Cuza. Timp de un sfert de secol profesor de economie politică la Facultatea de Drept a Universitătii din Iasi si ulterior decan al acesteia, cu o carieră politică de aproape jumătate de secol, A.C. Cuza a fost liderul spiritual de necontestat al dreptei nationalist – crestine interbelice. Chiar dacă divergentele de ordin strategic si tactic l-au determinat să caute o altă cale în politică, diferită de cea traditional conservatoare a prof. A.C. Cuza, Corneliu Zelea Codreanu a fost totusi nevoit să recunoască:

Toate scrierile profesorului Cuza erau, nu o dată citite, ci de trei patru ori citite si studiate. În special cursurile sale de economie politică ce tratau, de la înăltimea catedrei, în chip strălucit, chestiunea jidănească, chemând pe români la întelegerea celei mai grave probleme prezente a lor, ne-au fost călăuză în fiecare moment în sfortările pentru cunoasterea ei. [1]

Alexandru C. Cuza, mai cunoscut sub numele de A.C. Cuza, s-a născut în Iasi, în data de 8 nov. 1857, fiul lui Constantin Gh. Cuza, avocat, văr primar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza si al Sevastiei Coroi, fiica postelnicului Ionită Coroi. A.C. Cuza va rămâne orfan de tată în 1866, iar patru ani mai târziu îsi va pierde si mama [2], fiind luat în grija unchiului său Panaite Cazimir care se va îngriji ca acesta să capete o educatie deosebită. După studii primare la Iasi, la Institutul lui Anton Frey, epitropul său Panaite Cazimir, la sugestia lui Mihail Kogălniceanu, decide ca nepotul său să-si continue studiile secundare în Dresda, la institutul Krause, unde, sub atenta îndrumare a profesorilor Julius Zachller si Albert Meesner, studiază cu asiduitate greaca veche si literatura germană, ani de studiu care-si vor pune definitoriu amprenta asupra personalitătii sale, perioadă de care îsi va aminti ulterior [3] cu nostalgie. După 1877 va abandona studiile clasice, orientându-se către scoala

[1] Codreanu, Corneliu Z., Pentru legionari, vol. I, Editura Gordian, Timisoara, 1993, p.27.

[2] Ghibănescu, Gheorghe, Cuzestii, Bucuresti, 1912, p. 150-151.

[3] Porunca Vremii, Bucuresti, an V, nr 417, p. 49.

franceză de drept, si, după ce susţine la Paris bacalaureatul în litere si filosofie, se mută la Universitatea Veche din Bruxelles, unde obtine titlul de doctor în stiinte politice si administrative la 27 iul. 1882, si apoi cel de doctor în drept, la 29 ian. 1886 [4]. Revine în tară în cursul aceluiasi an. Patru ani mai târziu, în 1890, debutează în administratie, fiind ales ajutor de primar în Iasi. Tot atunci îsi începe lunga carieră politică, de aproape jumătate de secol, fiind ales deputat în Colegiul al II-lea din partea “tinerilor” conservatori în legislatura 1892-95. Membru al grupului de junimisti ieseni, A. C. Cuza îl cunoaste pe Mihai Eminescu si devine unul dintre prietenii lui Ion Creangă. Apropiat în perioada studiilor la Bruxelles de socialistii Constantin Mille si Vasile Gh. Mortun, tânărul politician conservator va evolua către un nationalism traditionalist cu accente populiste, având totodată o importantă componentă anti-evreiască, ideologie în care regăsim multe din ideile discursului anti-evreiesc eminescian, si care ulterior se va numi cuzism. Primele elemente ale acestei ideologii, inspirate probabil de publicistica politică eminesci-ană, se evidentiază în articolul Chestia evreiască, publicat sub pseudonim în dec. 1899.

“Antisemitismul” ideologiei cuziste. Trebuie subliniat că discursul anti-evreiesc cuzist nu are nimic în comun cu antisemitismul rasist de tip nazist, deosebire pe care A.C. Cuza a tinut s-o sublinieze cu orice ocazie. Ideologia anti-evreiască cuzistă este de sorginte preponderent economică si culturală, subliniind pericolul reprezentat de o populatie străină, greu asimilabilă si mai ales, ostilă celei autohtone:

Neamestecându-se cu noi – si nici nu trebue să se amestece – ei nu pot trăi pe pămantul nostru decât înlăturându-ne. Afirmarea existentei lor, e negatiunea existentei noastre [5].

Aceleasi idei vor fi reluate de către prof. A.C. Cuza în cadrul unui discurs tinut în Parlament, în iulie 1918:

…ei [evreii] nu se asimilează. Pentru că religia lor, cu dogma fundamentală a „poporului ales”, este în principiu religia neasimilărei [6].

[4] Cuza, A. C., Memoriu asupra lucrărilor, Iaşi, 1900, p. 4.

[5] Cuza, A. C., Nationalitatea în artă. Principii, fapte, concluzii. Introducere la doctrina nationalistă-crestină, Ed. 1908, p. 214-215.

De asemenea, ideologia cuzistă are si o componentă culturală, concentrată asupra deosebirilor de limbă, cultură si traditii dintre evrei si români.

Moartea unei natii se rezumă în două cuvinte: corcirea si degenerarea. Fizică sau culturală [7].

În viziunea lui A.C. Cuza, principalul pericol nu provine din amestecul dintre autohtoni si venetici, pentru că oricum, evreilor le este interzis de religia lor să se amestece cu alte popoare, ci din cresterea numerică a populatiei evreiesti care ar periclita însăsi existenta poporului român :

[…] înmultirea lor [a evreilor] extraordinară, pe unde se poate observa în comparatie cu reproducerea înceată a poporatiei crestine, aşa precum se observă în orasele din România, nu se datoreste unor însusiri ale rasei, ci numai împrejurărilor sociale şi economice [8].

Alcoolismul este desemnat drept principala cauză a “istovirei puterilor fizice şi morale ale poporatiei”, atacând “puterea ei de producere si puterea ei de reproducere”, referindu-se la alcoolul contrafăcut produs si vîndut tăranilor de cârciumarii evrei. În acest sens, în 1895, A.C. Cuza, alături de A.D. Xenopol, va fi unul din membrii fondatori ai “Ligei contra alcoolismului”. În consecintă, nu evreii erau “degenerati”, asa cum sustineau nazistii, ci tocmai “rasa românească” degenera datorită alcoolismului, pe baza căruia evreii prosperau.

Facem observatia că toate argumentele cu care A.C. Cuza îsi justifică retorica anti-evreiască sunt de sorginte eminamente culturală si nicidecum rasială, autorul recurgând chiar la argumente anti-rasiste pentru a-si sustine într-o modalitate cat mai academică posibil propria ideologie, subliniind de fiecare

[6] Cuza, A. C., Jidanii în război. Documente oficiale. Discurs rostit în sedintele Adunărei deputatilor dela 17-18 iulie 1918. Asupra proiectului de lege a împământenirei străinilor născuti în tară, Institutul grafic „Steaua”, Str. Vasile Lascăr, 40 Bis, Bucuresti, 1923, p.73.

[7] Cuza, A. C., Poezii, epigrame si cugetări in proză, Editia a III-a, adăogită, Editura „Bucovina”, I. E. Toroutiu, Bucuresti, 1939. p. 240.

[8] Cuza, A. C., Despre poporatie, Imprimeriile „Independenta”, Strada R. Poincaré, 17, Bucuresti, 1924, p. 659.

dată diferentele culturale majore dintre români si evrei. De altfel, chiar afirmă la un moment dat :

…jidanii sunt singurul neam de pe lume, lipsit de folklor [9].

Iar “solutiile” pe care le oferă pentru rezolvarea “problemei jidănesti”, inclusiv colonizarea evreilor în Madagascar, nu sunt decât în concordanţă cu dorinta acelei părti a populatiei evreiesti de a rezolva această problemă prin colonizare reciproc acceptată:

Actiunea imediată: de eliminare a jidanilor din orice domeniu – si asezarea lor pe un pămant liber, pe care să îsi creieze si ei cultura lor proprie, muncind productiv – este o necesitate de existentă, pentru toate natiile [10].

Din nou argumente culturale si, din această perspectivă, solutiile oferite de doctrina cuzistă nu au nimic în comun cu “solutia finală” preconizată de nazisti. Chiar dacă si nazistii au avut un plan identic de deportare a evreilor în Madagascar după capitularea Frantei, în 22 iun. 1940, trebuie mentionat că astfel de propuneri au venit mai întâi din directia comunitătilor evreiesti. Aceeasi problemă avea să fie abordată de către ministrul de externe român, Nicolae Petrescu – Comnen în data de 17 nov. 1938, în cursul vizitei lui Carol al II-lea în Marea Britanie:

Înainte să vină aici, [Nicolae Petrescu – Comnen] a fost abordat de mai multe delegatii reprezentând minoritatea evreilor, care i-au solicitat să facă tot ce poate pentru a obtine sprijinul Guvernului Majestătii Sale pentru găsirea unei solutii la această problemă.[problema evreiască] Ei i-au atras atentia asupra faptului că există mari portiuni ale Imperiului Britanic, mai ales în Rhodesia de Nord, care ar fi foarte potrivite pentru colonizare si dezvoltare si care în prezent sunt foarte putin populate de albi [11].

În consecintă, pretinsul antisemitism al lui A.C. Cuza nu se poate sustine

[9] Cuza, A. C., Nationalitatea…, p. 330.

[10] Cuza, A. C., Doctrina nationalistă crestină. Introducere: Cuzismul. Definitie, Teze, Antiteze, Sinteza, Tip. Coop. „Trecerea Muntilor Carpati”, Str. Lăpusneanu No 26, Iasi, 1928, p. 16.

documentar, atitudinea si politica sa constant anti-evreiască pe durata aproape a unei jumătăti de secol fiind consecinta directă a problemelor economice, sociale si culturale create de o populatie recent asezată, cel mai adesea ilegal, pe teritoriul României, pământ de care membrii acestei comunităti nu se simteau legati în nici un fel, o populatie din care o bună parte nu vorbea limba română. Ca si în cazul lui Eminescu, ostilitatea sa fată de evrei nu avea o bază rasială, religioasă sau etnică, ci strict economică, desi pe alocuri, pentru a-si sustine teoriile, face apel la concepte si idei preluate din retorica rasistă.

Disputele academice privind anumite critici aduse de către prof. A.C. Cuza Vechiului Testament, asupra iudaismului etnic si/sau religios al lui Isus, critica academică a Talmudului nu constituie antisemitism. Iar anumite elemente ale retoricii sale anti-evreiesti, azi infamante, precum folosirea termenului de “jidan” pentru evreii proveniti din Imperiul tarist, erau absolut normale în contextul epocii. De altfel, prof. A.C. Cuza le contestă acestora inclusiv calitatea de evrei – de urmasi ai iudeilor antici:

”Cuzism” s-a numit, dela o vreme la noi ceeace se numeste de obiceiu: „antisemitism”, „antisemitism” este un termin nepotrivit, cum bine s’a spus. Căci nu este vorba aici de „semiti”, ci de „jidani”: cari nu sunt semiti [12].

Iar disputa asupra originii khazare a evreilor askenazi continuă, atâta vreme cât asa-zisa ipoteză renană nu este contrazisă categoric de datele stiintifice.

În 1901, A.C. Cuza a fost numit profesor universitar la Facultatea de Drept din Iasi, ocupând catedra de Economie politică cu sprijinul lui Ioan Bogdan, socrul lui Nicolae Iorga [13]. În vederea ocupării acestui post, A.C. Cuza a elaborat o lucrare voluminoasă, extrem de densă, intitulată Despre poporatie, publicată în 1899 si premiată ulterior de Academia Română. Însărcinat în 1901 cu evaluarea ştiintifică a lucrării, prof. N. Basilescu, titularul catedrei de Economie politică de la Universitatea din Bucuresti, a apreciat-o drept:

[11] Stenograma discuţiei dintre ministrul de Externe britanic lordul Halifax si ministrul român de Externe Nicolae Petrescu Comnen, 17 nov. 1938, National Archives UK, HM Treasury, doc. T 160/908.

[12] Cuza, A.C., Nationalitatea…, p.7.

[13] Iorga, Nicolae, O viată de om – asa cum a fost – II Luptă, Ed. N. Stroilă, Bucuresti, Str. G-ral Budisteanu No. 8, 1934, p.13.

…o operă de fantezie, o însirare, o îngrămădire de citatiuni si de opiniuni, adesea divergente, din care autorul – si mai puţin încă cititorul său – cu greu se poate descurca [14].

fără a-si argumenta însă afirmatiile – în consecintă, A.C. Cuza devenind titularul catedrei de Economie politică la Universitatea din Iasi pentru aproape un sfert de secol. Prin lucrarea sa, A.C. Cuza încerca să atragă atentia, folosind argumentatia stiintifică, asupra pericolului prezentat de comunitatea evreiască în continuă crestere numerică, care acaparase în bună măsură toate domeniile vietii economice, sociale si culturale în România.

Zece ani mai târziu, în 1911, avocatul si jurnalistul socialist Emanuel Socor (1881-1951), ulterior director al ziarelor Adevărul si Dimineata, printr-o brosură 15 intitulată sugestiv O rusine universitară, îl va acuza pe A.C. Cuza de plagiat. Desi afirmă că întreaga lucrare, cu exceptia celor 12 pagini ale prefetei, este un “plagiat grosolan si nerusinat”, desi pune chiar pe două coloane fragmente de text la care A.C. Cuza nu mentionase autorul citat, pentru că acesta era implicit, fiind citat anterior, dovedind mai degrabă neglijentă în redactare, acuzatiile sunt neconvingătoare, atâta vreme cât scopul lucrării era de a atrage atentia asupra primejdiei “înlocuirei noastre de către jidani” [16], în consecintă, lucrarea este originală. De altfel, acuzatiile din brosura lui Emanuel Socor, dublate de calificativul “plagiator ordinar” care de atunci, va fi nelipsit în relatările presei din Sărindar, nu vor avea repercusiuni asupra carierei universitare a prof. A.C. Cuza. Acesta, la rândul său, îl va da în judecată pe Socor pentru delictul de “calomnie prin presă”. Procesul, derulat în 4,5 si 6 mai 1911, va fi amânat în ultima zi, juraţii declarând că “nu’s luminati” [17], în consecintă, numind un expert în persoana d-lui Nicolae Xenopol, scriitor şi publicist cunoscut. Procesul va fi reluat zilele de 16-22 ian. 1912, cu verdictul de achitare pronuntat în favoarea lui Emanuel Socor, curtea

[14] Gabriel Asandului, A. C. Cuza: politică si cultură, Editura Fides, Iasi, 2007, p. 63.

[15] Socor, Emanuel, O rusine universitară – Plagiatul d-lui A.C. Cuza, Bucuresti, Editura revistei “Facla”, 1911.

[16] Idem, Despre poporatie…, p. 169.

[17] Procesul plagiatului Cuza – Ziua a III-a – Curtea numeste experti şi amână procesul, Adevărul, anul XXIV, nr. 7776, 6 mai 1911, p.3 si 4.

socotind libertatea presei mai presus de lege. În anul următor, Emanuel Socor va publica si el o lucrare, intitulată Despre populatie, o lucrare stufoasă, la fel de întinsă ca cea a lui A.C. Cuza (512 pagini), cu aproape aceeasi structură. Scopul nedisimulat al acesteia era să combată teoriile prof. A.C. Cuza si să sustină rezolvarea “chestiunii evreiesti” în România, din perspectiva si în favoarea evreilor, evident:

Dar vorbind despre politica populatiei în România a trebuit să ne ocupăm si de problemele speciale ce s’au produs la noi, care sunt între altele: chestiunea evreiască si industrializarea tării, prima chestiune mai ales având o legătură intimă cu problema populatiei în tara noastră. Cercetând chestiunea evreiască, am găsit că solutiunea ei, care nu poate fi si nu va fi alta decât egalizarea politică si civilă a evreilor cu românii [18] […]

Pe de altă parte, pe toată durata procesului, A.C. Cuza a sustinut că evreii s-ar afla în spatele campaniei de presă pornite împotriva sa. Cu un tiraj confidenţial, cartea lui Emanuel Socor, menită să contracareze teoriile prof. A.C. Cuza, a trecut neobservată de mediul academic, rămânând doar un titlu pentru amatorii de editii rare. În schimb, campania calomnioasă de presă contra prof. A.C. Cuza are reverberatii până în prezent, chestiunea fiind reluată periodic, atunci când se discută despre “plagiate celebre”.

Remarcabil a fost si parcursul politic al lui A.C. Cuza, început în 1892 si continuat până în 1938, când venerabilul profesor octogenar avea să fie numit membru al Consiliului de Coroană, lipsind din parlament doar în perioada 1927-1931. De-a lungul acestei perioade a contribuit la aparitia a sase miscări politice diferite. Trebuie mentionat că de-a lungul întregii sale cariere politice, prof. A.C. Cuza a fost adeptul democratiei parlamentare si al monarhiei, preponderent fiind atasamentul fată de aceasta din urmă.

Prima formatiune politică pe care o va înfiinta, alături de Nicolae Iorga, va fi Partidul Nationalist Democrat, în 23 apr. 1910, în Sala Oppler din Bucuresti, si va fi primul partid politic cu un program redactat pe baze exclusiv nationaliste, vizând între altele înlăturarea străinilor de la sate si din armată, fiind vizati în primul rând evreii, limitarea dreptului de arendare pentru acestia, instituirea monopolului de stat asupra producerii si distribuirii de băuturi

[18] Socor, Emanuel, Despre populatie – din economia socială, Editura Librăriei Socec & Co, Sucursala Iasi, 1913.

alcoolice, etc… După înfăptuirea Marii Uniri, atunci când cariera politică a lui Iorga va esua într-un politicianism tot mai imoral, devenind astfel “monumentala incarnatie a prorocului, care si-a mâncat tablele legii” [19], prof. A.C. Cuza se va despărti de acesta, înfiintând Partidul National-Democrat Crestin (1919), pentru ca mai apoi, în 1922, alături de prof. N.C. Paulescu, să înfiinteze Uniunea National-Crestină, adoptând svastica în calitate de simbol oficial al partidului, simbol prezent si pe antetul oficiosului noului partid, intitulat “Apărarea natională”. Spre deosebire de grupările politice înfiintate anterior, care aveau un caracter zonal, cu aderenti în localitătile cu populatie preponderent evreiască, noua grupare politică era organizată la nivel national, având ambitia de a concentra toate forţele nationaliste din România.

La începutul anului 1923, în contextul intensificării miscărilor studentesti în toate marile centre universitare, în legătură cu impunerea numerus clausus, dar mai ales datorită faptului că Adunarea Constituantă avea în fată ca principală problemă la redactarea noii Constitutii, rezolvarea “chestiunii evreiesti” [20], prof. A.C. Cuza decide înfiintarea unei noi grupări politice, cu scopul ambitios de a fi ceva mai mult decât un partid politic, si care să grupeze “sub acelasi steag” toate miscările politice nationaliste. În acest sens, a făcut apel la spiritul organizatoric iesit din comun al lui Corneliu Zelea Codreanu, recent întors din Germania. Acesta era deja în atentia Directiunii Politiei si Sigurantei Generale, fiind urmărit pas cu pas – un raport din 10 feb. 1923, semnat de seful serviciului, un anume D. Măcelaru, semnalând plecarea din Iasi, în data de 9 feb. 1923, a “studentului nationalist Corneliu Zelea Codreanu”, îmbrăcat în “costum national” spre Bucuresti, de unde va pleca spre Cluj, împreună cu prof. A.C. Cuza 21 (sau singur, precizează o telegramă cifrată trimisă în aceeasi zi). În cartea sa cu caracter memorialistic, Pentru legionari, Corneliu Zelea Codreanu precizează că a plecat la Cluj pentru a

[19] Goga, Octavian, Luati aminte!., în Mustul care fierbe, Imprimeria Statului, Bucuresti, 1927, p. 88, articol apărut în „Tara noastră”.

[20] Guvernul va da Constitutiei forma definitivă! – Cele patru modificări esentiale: chestia evreiască, libertatea presei, pedeapsa cu moartea, contenciosul administrativ, nesemnat, în Adevărul nr. 11910, an XXXV, 30 dec. 1922, p.3.

[21] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.21+22.

pregăti adunarea de constituire a noii formatiuni politice, însoţit de printul Alexandru Ghica, unul dintre prietenii si colaboratorii săi [22]. La Cluj îi va întâlni pe Ion Mota şi pe Corneliu Georgescu, ulterior membri “istorici” fondatori ai Legiunii Arhanghelul Mihail. Alte rapoarte semnalează o întrunire din 15 feb. 1923 a “partidului nationalist-crestin” în Sala “Eforie”, unde Corneliu Zelea Codreanu ar fi afirmat că noua mişcare natională are “asentimentul popoarelor civilizate”, iar alt raport, al Prefectului Politiei Iaşi, semnalează o mare întrunire studentească, având ca obiect “miscarea antisemită”, anuntată de către Corneliu Zelea Codreanu pentru luna martie, pentru ca, în fine, un raport telegrafic cu data de 3 mar. 1923, să anunte o mare întrunire ce va avea loc a doua zi, organizată de către Corneliu Zelea Codreanu, întrunire având drept scop punerea bazelor unei “miscări fasciste” [23]. Adunarea propriu-zisă, organizată de către Corneliu Zelea Codreanu, a avut loc în data de 4 mar. 1923 la Iasi, fiind monitorizată atent de către agentii Sigurantei. Planul de desfăsurare a adunării a fost stabilit de către prof. A.C. Cuza împreună cu prof. Corneliu Sumuleanu si cu prof. Ion Zelea Codreanu. La început, în cadrul unei slujbe religioase, au fost sfintite 42 de steaguri, reprezentând cele 42 de judete participante. Steagurile erau de culoare neagră cu chenar tricolor, cu un disc central alb în care se înscria o svastică neagră [24]. Raportul agentilor Sigurantei precizează că ar fi fost 70 de steaguri de fapt, dar cifra este exagerată [25]. A urmat o procesiune la Universitatea din Iasi cu depunere de coroane de flori pentru a cinsti memoria unor mari personalităti precum Simion Bărnutiu si Mihail Kogălniceanu, urmată de o adunare în Aula Universitătii unde a fost iscălit actul de constituire a noii formatiuni politice, pe care prof. A.C. Cuza decisese s-o denumească Liga Apărării National Crestine, pe scurt L.A.N.C., act constitutiv care era practic un jurământ

[22] Codreanu, Corneliu Zelea, Op. Cit., p.62.

[23] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 13207 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.477.

[24] Codreanu, Corneliu Zelea, Op. Cit., p.64-65.

[25] Nota Serviciului Special de Sigurantă din 5 martie 1923 în Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evolutie, (coord., Ioan Scurtu), vol. I, Bucuresti, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, 1996, p. 113.

de credintă fată de Biserică si Monarhie. După amiază, o adunare politică, prezidată de gen. rez. Ion Tarnovschi, a avut loc în sala Bejan, adunare la care conducătorul noii formatiuni politice a fost desemnat prof. A.C. Cuza. Acesta, la rândul său, a încredintat lui Corneliu Zelea Codreanu, dificila misiune de organizare a L.A.N.C.

Svastica în simbolistica L.A.N.C. Străvechi simbol datând încă din perioada neolitică, svastica (crucea încârligată) este legată de cultul solar, posibil reprezentând miscarea celestă a planetei dătătoare de viată, fiind în general un simbol al vietii, norocului si bunăstării. De aceeasi părere era si arheologul german Heinrich Schliemann care, atunci când a descoperit acest simbol la Troia, a sustinut că ar fi specific rasei ariene, teorie adoptată ulterior de nazisti. Aceeasi teorie a fost adoptată si de către A.C. Cuza, dar din altă perspectivă:

Svastica este, în genere, semnul distinctiv al rasei arice si, în special, al ramurei Tracice, de care ne tragem prin Daci (…). Cu vechimea ei, la noi, Svastica este, dar, în primul rând, a noastră, românească, prin descendenta din arii, tracii (…). Liga Apărării Nationale Crestine a luat ca semn al ei Svastica, pentru că este semnul de legătură a natiei românesti cu trecutul ei cel mai îndepărtat. Ca semn al păstrării noastre străvechi, svastica este simbol al vointei, pe care o afirmă L.A.N.C. de a ne păstra si pe viitor [26].

Începând de prin 1920, svastica a fost adoptată ca simbol politic de către membrii Partidului National Socialist al Muncitorilor Germani, ca si în cazul L.A.N.C., fiind adoptată svastica dreaptă (în sens orar), cu bratele la 0/90. Ulterior, Adolf Hitler a stabilit exact proportiile si culorile steagului nazist, svastica neagră pe fond alb fiind rotită cu 45 grade. Nazistii considerau că svastica simbolizează ascendenta ariană a poporului german. Oficializarea acesteia însă, avea să se facă ceva mai târziu decât în cazul L.A.N.C., cu toate că, pentru ambele formatiuni politice avea aceeasi semnificatie. În concluzie, este dificil de spus cine detine prioritatea în adoptarea svasticii ca simbol politic, desi A.C. Cuza, încă din 1910 enumeră câteva din conotatiile mistico-religioase ale svasticii. În lucrarea sa cu caracter memorialistic Pentru Legionari, Corneliu Zelea Codreanu afirmă în mod eronat că svastica ar fi “semnul

[26] Cuza, A.C., Învătătura lui Isus. Iudaismul si teologia crestină, Editura „Ligii Apărării Nationale Crestine”, Iasi, 1925, p. 33-34.

luptei antisemite din întreaga lume”, desi atunci când vorbeste despre scurta sa sedere în Germania, aminteste de un anume Strumpf cu domiciliul în Salzwedeler Strasse 3, care fabrica “zvastici” [27]– în consecinţă, ar fi trebuit să le cunoască semnificatia. Aceeasi eroare de interpretare o vor comite si agentii Sigurantei, astfel că într-un raport telegrafic (nr. 1359/20 feb. 1923), semnalează faptul că în Chisinău un număr de tineri poartă insigne, ace de cravată, aduse de Corneliu Zelea Codreanu de la Berlin – cu “semnul distinctiv al asociatiei antisemite” [28], fără a-l preciza însă, dar este de presupus că despre svastici este vorba.

Programul politic al L.A.N.C. Fără a se deosebi în mod esential de mesajul nationalist al altor grupări politice, elementul de noutate adus de gruparea politică cuzistă este retorica sa vehement anti-evreiască. Considerând “problema evreiască” de importantă vitală pentru existenta statului român si a natiunii române, programul politic al L.A.N.C. preconiza eliminarea pe cale legală a evreilor din toate domeniile vieţii economice si sociale pe care acestia le acaparaseră. În acest sens, se cerea eliminarea evreilor din aparatul de stat, din armată si politie, in-terzicerea stabilirii acestora la sate, aplicarea numerus clausus în toate domeniile de activitate.

În vederea consolidării noii formatiuni politice, imediat după înfiintare au fost initiate demersuri de apropiere în vederea fuziunii cu alte grupări apropiate din punct de vedere ideologic. În anii care vor urma, o serie de formatiuni politice precum Fascia Natională Română, Actiunea Natională Română, Frătia de Cruce, dar si altele mai mici, vor fuziona prin absorbtie cu L.A. N.C., impulsionate de prestigiul de care se bucura personalitatea prof. A.C. Cuza.

Imediat ce a primit din partea prof. A.C. Cuza dificila misiune de a organiza noua formatiune politică, Corneliu Zelea Codreanu si-a stabilit două directii principale de actiune. Pe de o parte, a avut în vedere miscarea studentească în scopul impunerii principiului numerus clausus la admiterea în institutiile de învătământ superior si lupta pentru obtinerea de conditii mai bune de viată si de studiu pentru studenti, si, în fine, utilizarea celor mai hotărâte elemente studentesti pentru extinderea miscării nationaliste. Pe de altă parte,

[27] Codreanu, Corneliu Zelea, Op. Cit., p.39.

[28] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 13207 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.480.

în ceea ce priveste organizatia propriu-zisă, Corneliu Zelea Codreanu si-a propus extinderea acesteia în restul de judete în care era slab reprezentată si crearea unui regulament de organizare. Noutatea adusă de acesta a fost organizatia de tineret, formată preponderent din studenti, separată de partidul propriu-zis, acest sistem fiind însusit ulterior de toate marile partide, liberal si tărănist, si ulterior de către comunisti. Regulamentul de organizare, conceput de Corneliu Zelea Codreanu, completat cu o parte doctrinară, a constituit brosura “Călăuza bunului român” si a rămas în vigoare până în 14 iul. 1935, atunci când L.A.N.C. a fuzionat cu Partidul National Agrar al lui Octavian Goga, formând Partidul National – Creștin [29]. Aici Corneliu Zelea Codreanu se însală – titlul brosurii, tipărită în mai multe editii, era “Călăuza Bunilor Români” [30].

La o săptămână de la marea adunare de constituire a L.A.N.C., anuntată abia după două zile si pe pag. 3 în presa centrală de stânga [31], omitând să mentioneze înfiintarea ligii, anuntând doar că dl. A.C. Cuza a fost proclamat “sef al asociației crestine pentru apărarea natională”, acesta, împreună cu colaboratorii săi apropiati, Ion si Corneliu Zelea Codreanu, prof. dr. N.C. Paulescu, s.a. au demarat un turneu de conferinte pentru propagandă în sprijinul noii formatiuni politice, actiunea fiind semnalată prompt de agentii Sigurantei. Astfel, întrunirea programată pentru 11 mar. 1923 în Brăila, în sala teatrului Passalaqua (Cinema Marconi) a trebuit să fie contramandată deoarece proprietarul ar fi fost amenintat de evrei cu boicotul, iar cea programată în data de 25 mar. 1923 la Galati s-a tinut în sala cinematografului francez [32]. O altă notă mentionează că întrunirea din 25 mar. 1923 ar fi fost programată la Brăila, în timp ce telegrama nr. 1209/25 mar. 1923 precizează că întrunirea din Brăila s-a tinut în grădina publică, iar raportul telegrafic nr. 1942/26 mar. 1923 relatează despre invitatia făcută prof. A.C. Cuza pentru a asista la înfiintarea

[29] Codreanu, Corneliu Zelea, Op. Cit., p.67-68.

[30] Călăuza Bunilor Români, 68 pagini, Atelierele Grafice “Lumina Moldovei”, Iași, 1923.

[31] “Duminica” d-lui A.C. Cuza la Iasi – Parastasul. – Jurământul. – Procesiunea. – Întrunirea., semnat D., în Adevărul nr. 11974, an XXXVI, 6 mar. 1923, p.3.

[32] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.14), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.452-454, vezi si nota manuscrisă p.443, 444 și 445, și p. 446, copie p. 447.

filialei L.A.N.C. din Rădăuti în data de 29 apr. 1923. La rândul său, Corneliu Zelea Codreanu, în data de 9 mar. 1923, a organizat în Cernăuti, în localul “Căminul Studentesc” o întrunire în care un număr de studenti crestini nationalisti au depus jurământul pe steagul ligii din Iasi, întrunire semnalată de raportul telegrafic nr. 564/11 mar. 1923 [33]. Toate acestea relevă o activitate intensă pentru promovarea platformei politice a noii formatiuni. De remarcat si modul în care se făcea propagandă – prin întruniri publice în week-end si cel mai adesea pe cheltuială proprie, toti cei implicati în aceste actiuni fiind cadre didactice active. De remarcat este si jurământul de credintă pe steag – drapelul “de luptă”, element absolut inedit introdus de Corneliu Zelea Codreanu, preluat din ceremonialul militar. Ulterior, acesta va dezvolta un întreg arsenal de distinctii, decoratii, drapele, etc. toate inspirate din practica militară, elemente absolut inedite în peisajul politic românesc. Un alt element de noutate este uniforma tinerilor din organizatia de tineret. Uniformele acestora, numiti ulterior lăncieri, vor semăna tot mai mult cu cele ale fascistilor italieni – „cămășile negre” (MSVN – Milizia Volontaria per la Sicurezza Nazionale, înfiintate în 1919) si cu cele ale “cămășilor brune”, (SA – Sturmabteilung, înfiintate în 1921). Este dificil de spus cine de la cine s-a inspirat. Cert este că toate aceste forme de înregimentare politică exploatau gustul tinerilor pentru disciplina si onoarea militară, cultivând sentimentul acestora că ar aparține unor elite, fiind toate inspirate de miscarea cercetăsească, (Scouting) inițiată de către gen. lt. Robert Stephenson Smyth Baden-Powell, 1st Baron Baden-Powell, în primii ani ai sec. 20. Ulterior, si Corneliu Zelea Codreanu va adopta o astfel de uniformă pentru legionari. Noua formă de organizare a studentilor nationalisti, initiată de către Corneliu Zelea Codreanu a fost contestată initial de către prof. A.C. Cuza, pentru ca miscarea sa să nu fie asimilată celei fasciste, însă acesta a cedat până la urmă, considerând că avantajele politice pe care le-ar aduce o astfel de organizare ar putea fi mai mari decât dezavantajele. Cert este că încă de atunci, în notele informative ale agentilor Sigurantei, dar si în presă, organizatia sa este considerată a fi fascistă. Iar acest fapt se datorează în primul rând formei de organizare si uniformelor, si nu agendei politice anti-evreiesti, fasciștii italieni nefiind antisemiti.

[33] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 13207 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.478 și p.479, p.483 și 484.

Activitatea de propagandă a continuat si în lunile următoare, seful serviciului de Sigurantă Iași, acelasi D. Măcelaru, în 28 apr. 1923, printr-o notă telegrafică, semnalând sosirea prof. Ion Zelea Codreanu în localitate, acesta urmând să plece în ziua următoare spre Rădăuti, în acest sens fiind înstiintat si Inspectoratul General de Sigurantă din Cernăuti [34]. O altă notă informativă, din 19 iun. 1923, semnalează sosirea lui Corneliu Zelea Codreanu la Bârlad, cu scopul de a provoca “manifestatiuni antisemite”, precizând totodată că au fost luate “măsuri de împiedicare”, iar un raport manuscris înregistrat în 31 iul. 1923, anuntă o mare întrunire la Dorohoi în data de 2 aug. 1923, la care urmează a participa Corneliu si Ion Zelea Codreanu, posibil si prof. A.C. Cuza, printre organizatori fiind mentionat si Ilie Gârneată, pe atunci student, în calitate de presedinte al Asociației Studentilor Crestini din Iași [35].

Dacă în perioada martie – iulie 1923, activitatea de propagandă a L.A.N.C. s-a rezumat doar la judetele din estul tării cu populatie preponderent evreiască, în lunile următoare aceasta se va îndrepta înspre alte zone, urmărind extinderea la nivelul întregii tări. Mărturie stau rapoartele oficialitătilor si agentilor Sigurantei. Astfel, un raport [36] din data de 3 aug. 1923 al prefectului de Dorohoi către ministrul de interne, mentionează o adunare a L.A.N.C. ce avusese loc cu o zi înainte, la care a vorbit prof. A.C. Cuza, Zelea Codreanu (aproape sigur, Corneliu) împreună cu multi studenti. Afară de chestiunea evreiască, s-a vorbit despre numerus clausus si a fost criticat prof. Nicolae Iorga în calitate de ministru al Instructiunii. Două zile mai târziu, o întrunire similară a avut loc la Vaslui la care au participat prof. A.C. Cuza, Ion si Corneliu Zelea Codreanu, ing. Bejan si 10 studenti. (rap. 7219, semnat politai V. Gheorghiu), în 2 sep. 1923 la Tr. Severin (rap. No. 964, semnat Seful brigăzii, Ciorăscu), întrunire raportată si de seful sigurantei Craiova, Georgescu. Autoritătile sunt tot mai preocupate de extinderea L.A.N.C., astfel că un raport

[34] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.14), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.448.

[35] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.23 și 24.

[36] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.14), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.460, 461, 462, 463, 464, 465, p.466 – idem 467, p.468, p.469 – idem 476.

datat 17 sept. 1923 al sefului Serviciului de Sigurantă Iasi mentionează o întrunire ce avusese loc cu o zi înainte la Ungheni, cu ocazia înfiintării filialei locale a partidului, ocazie cu care ar fi fost sfintit “drapelul tricolor cu zvastică”. Raportul a fost înaintat primului ministru si membrilor guvernului. Acesta relatează si despre un eventual congres la Câmpulung (Moldovenesc) spre care a plecat prof. A.C. Cuza, prezent împreună cu Ion Zelea Codreanu la Ungheni. O notă informativă relatează despre întrunirea a 400 de congresisti în aceeaşi zi (17 sept.) la Câmpulung, în prezenţa prof. A.C. Cuza si Ion Zelea Codreanu. Fără a preciza dacă adunarea a fost sau nu autorizată, raportul precizează că au fost luate “măsurele necesare pentru împidicarea congresului”, prin prezenta unei companii a reg. 37 infanterie si a 50 de jandarmi. Nota precizează ruperea cordonului format din militari si jandarmi de către călăreti cu drapele în mâini care, urmati de congresisti, au pătruns în oras strigând “Jos Jidovii!”. Tot mai îngrijorate privind amploarea pe care o luase organizatia, autoritătile infiltrează agenti chiar în cadrul conducerii L.A.N.C. Un raport manuscris [37], extrem de detailat, cu data de receptie 27 aug. 1923, vorbeste despre amploarea pe care a căpătat-o liga, având aderenti în toată tara, despre faptul că forta principală o formează studentii, despre încercarea de apropiere de Fascia Natională Română. Extrem de alarmant este că numerosi aderenti s-ar găsi printre cadrele armatei, inclusiv câtiva generali. Se afirmă că în cazul în care va veni la putere, L.A.N.C. va schimba imediat Constitutia, respectiv paragrafele cu referire la evrei. Se vorbeste si despre o eventuală “lovitură bine organizată”, care ar putea răsturna guvernul, aducând liga la putere. Consideratiile din această notă informativă sunt exagerate. În primul rând pentru că prof. A.C. Cuza era un adept al democratiei parlamentare. Nici nu poate fi vorba despre o lovitură de fortă pentru a accede la putere. Iar în ceea ce priveste numărul de aderenti, este drept, a crescut spectaculos dat fiindcă principala problemă dezbătută de adunarea constituantă era încetătenirea celor cca. 240000 de evrei din Vechiul Regat (1912), plus a celor peste 120000 de refugiati pătrunsi ilegal în tară din Uniunea Sovietică în perioada 1918-1923, în total 360000 de persoane, aproape jumătate din numărul de evrei de pe întreg teritoriul României Mari, extrem de multi români fiind îngrijorati de încetătenirea acestei populatii străine.

[37} Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 11784 – vol.14), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iasi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p.472 – 475.

Anunțuri