Complotul din Dealul Spirii (1)

studentii-vacaresteni

Astăzi, un nou capitol din Istoria Mișcării Legionare, 1916-2016.

Spre sfârşitul vacanţei studenţeşti de vară, după încheierea “congresului” L.A.N.C. de la Câmpulung (17 sept. 1923), atunci când se contura tot mai evident eşecul luptei studenţilor naţionalişti pentru impunerea numerus clausus în universităţi, Ion Moţa i-a împărtăşit temerile sale lui Corneliu Zelea Codreanu, propunând o soluţie radicală pentru a ieşi din impas în vederea mobilizării studenţilor:

Studenţii nu mai pot rezista până la toamnă şi decât o capitulare ruşinoasă, a noastră a tuturora, după un an de luptă, mai bine să-i îndemnăm să intre la cursuri, iar noi, care i-am condus, să terminăm frumos mişcarea sacrificându-ne, dar făcând să cadă alături de noi toţi acei pe care îi vom găsi mai vinovaţi de trădarea intereselor româneşti. Să ne procurăm revolvere şi să tragem în ei, dând un exemplu groaznic care să rămână de-a lungul istoriei noastre româneşti. Ce se va alege după aceasta de noi, vom muri sau vom rămâne toată viaţa în închisoare, nu mai interesează [1].

Practic, Ion Moţa propunea o soluţie extrajudiciară de “pedepsire” a celor socotiţi vinovaţi că “au umilit şi au expus tuturor primejdiilor naţia românească”, el şi Corneliu Zelea Codreanu urmând să cumuleze rolurile de acuzatori, judecători şi executanţi ai celor socotiţi vinovaţi de această situaţie. Pentru aducerea la îndeplinire a acestei acţiuni, într-una din zilele următoare, în str. Săvescu nr. 12 din Iași, în locuinţa aparţinând unui anume Butnaru (gazda lui Codreanu și cea provizorie a lui Ion Moța), cei doi s-au întâlnit cu reprezentanţii organizaţiilor studenţilor naţionalişti, Corneliu Georgescu şi Aurelian Vernichescu (Cluj), Radu Mironovici şi Leonida Bandac (Iaşi), şi Tudose Popescu (Cernăuţi), pentru a le expune acest plan. Reprezentanţii studenţilor naţionalişti din Bucureşti nu au participat la această întrunire. În cartea sa, Pentru legionari, Corneliu Zelea Codreanu afirmă că la această reuniune ar fi participat și Ilie Gârneață, dar la interogatorii va afirma altceva. După ce s-au pus de acord cu toţii privind participarea la această acţiune, s-a trecut la discuţii privind responsabilităţile şi persoanele care urmează a fi “pedepsite”. În cartea sa, Corneliu Zelea Codreanu declară că în ceea ce privește

[1] Codreanu, Corneliu Z., Pentru legionari, vol. I, Editura Gordian, Timişoara, 1993, p.128.

responsabilii, primii vinovaţi au fost consideraţi a fi guvernanţii, care români fiind, au trădat interesele compatrioţilor lor. În acest sens, au fost desemnaţi să “răspundă cu viaţa” un număr de “şase miniştri în frunte cu George Mârzescu”. Este vorba despre Gheorghe G. Mârzescu (1876-1926) – ministru al sănătății publice, muncii și ocrotirii sociale. În cartea sa, Corneliu Zelea Codreanu nu precizează numele celorlalţi cinci miniştri. Numele a trei dintre aceştia vor fi aflate ulterior, respectiv C. Banu, Al. Constantinescu şi I. Th. Florescu. Este vorba despre Constantin Gh. Banu (1873-1940), scriitor, publicist şi om politic – ministru al culturii şi patrimoniului, Al. C. Constantinescu – Porcu’ (1859-1926) – ministrul agriculturii şi domeniilor, şi Ioan Th. Florescu (1871-1950) – ministrul justiţiei. Au fost desemnaţi de asemenea trei mari bancheri evrei, cei care “au corupt toate partidele şi toţi oamenii politici români, punându-i membri în consiliile de administraţie şi copleşindu-i cu bani”, respectiv Mauriciu şi Aristide Blank (tată şi fiu), împreună cu Berkowitz (nu se ştia atunci care din cei trei fraţi bancheri, Max, Elly şi Adolf, sau dacă era vizat tatăl lor, Leon) Au fost desemnaţi de asemenea o serie de oameni din presa de stânga controlată de evrei, “cei mai obraznici – otrăvitorii de suflete” – respectiv “Rosenthal, Filderman, Honigman (Fagure), directorii ziarelor: „Dimineaţa”, „Adevărul”, „Lupta”, toţi aceşti duşmani ai românismului” [2]. Este vorba despre Iacob Rosenthal, director al ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, Wilhelm Filderman, avocat şi om politic, la acea dată preşedintele Uniunii Evreilor Români şi Albert Honigman, jurnalist extrem de virulent, care semna cu pseudonimul Emil D. Fagure. La anchetă, Corneliu Zelea Codreanu va mai pomeni și numele lui Constantin Mille, fondator al ziarului Adevărul şi al lui Constantin Gh. Costa-Foru, avocat şi jurnalist de stânga. Toţi cei prezenţi s-au pus de acord că în ceea ce priveşte evreii, principalii responsabili ar fi rabinii:

Am stat, ne-am gândit, am discutat şi la sfârşit am găsit că adevăraţii comandanţi ai atacului iudaic asupra României sunt rabinii, toţi rabinii din toate târgurile şi oraşele. Ei conduc masa jidănească la atac şi oriunde cade un român, n-a căzut la întâmplare. El cade ochit de rabinul respectiv [3].

Cu toate acestea, nu a fost desemnat nici un rabin spre a fi “pedepsit”. După

[2] Codreanu, Corneliu Z., Op.cit., p.130.

[3] Ibidem, p.129.

ce alte câteva amănunte au fost puse la punct, grupul s-a despărţit, urmând ca fiecare să se deplaseze pe cont propriu la Bucureşti, unde urmau să se întâlnească pentru a stabili ultimele detalii ale acţiunii. În Bucureşti, Corneliu Zelea Codreanu a fost găzduit la Constantin Dănulescu, unul din liderii studenţilor naţionalişti de la facultatea de medicină, întâlnirile grupului de conspiratori urmând să aibă loc acasă la Nicolae A. Dragoş, unul din liderii studenţilor naţionalişti bucureşteni, în casa părinţilor săi din str.13 Septembrie nr. 41. În seara zilei de 8 oct. 1923, în jurul orelor 21, în timp ce erau toţi adunaţi la această adresă, casa a fost înconjurată de poliţie, conspiratorii fiind arestaţi. Dintre studenţi, doar Moţa şi Vernichescu erau înarmaţi cu pistoale, pe care le-au predat la somaţia gen. Nicoleanu, prefectul Poliției Capitalei, cel care conducea acţiunea poliţiei. Au fost arestaţi toţi cei prezenţi la întrunire, respectiv Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa, Aurelian Vernichescu, Corneliu Georgescu, Nicolae A. Dragoş, Radu Mironovici şi Tudose Popescu. Ilie Gârneaţă, care nu era prezent la întrunire, va fi arestat în Iași a doua zi, în urma declarațiilor lui Aurelian Vernichescu din noaptea arestării, prin care acuza prezența acestuia la întâlnirea din Iaşi, din str. Săvescu nr. 12.

Descoperirea complotului va fi anunţată în presa centrală în data de 10 oct. 1923, printr-un comunicat laconic al guvernului:

Biuroul presei din ministerul de interne ne transmite următorul co-municat:
Un complot cu scop de a asasina mai mulţi miniştri a fost descoperit în seara zilei de 8 Octombrie. Vinovaţii, printre cari se găsesc Zelea Codreanu fiul şi Moţa, au fost arestaţi. Ei au făcut mărturisiri complecte asupra complotului. Instrucţia continuă
[4].

Pe ultima pagină a Adevărului din aceeaşi zi, titluri cu litere imense anunţă amănunte senzaţionale: “Ultima oră – COMPLOTUL FASCISTO – ANTISEMIT – Se pusese la cale numeroase asasinate pe ziua de azi – Arestările de astă noapte”. În realitate, cu excepţia informaţiilor furnizate de anchetatori, restul nu au fost decât speculaţii menite să amplifice senzaţionalul. Se afirmă bunăoară că ar fi fost vizaţi de complot absolut toţi membrii guvernului, dar nu se pomeneşte nimic despre bancherii evrei, deşi în acel moment arestaţii făcuseră mărturisiri complete. “Dezvăluirile senzaţionale” din zilele

[4] Comunicatul guvernului, în Adevărul, anul XXXVI, nr. 12179, 10 Octombrie 1923, p. 4.

următoare vor fi umbrite de tentativa de asasinat asupra directorului Iacob Rosenthal, atentat în urma căruia acesta fusese rănit la cap destul de serios. Atentatorul, un avocat pe nume Alexandru Bacaloglu, era fratele Elenei Bacaloglu, ziaristă româncă stabilită în Italia, membră fondatoare a unei mişcări fasciste române (Movimento nazionale fascista italo-romeno) şi apoi în 1922, a Fasciei Naţionale Române, organizaţie ce va fuziona ulterior cu L.A.N.C. Autorul atentatului voia să răspundă astfel la publicarea unei scrisori injurioase la adresa surorii sale în paginile Adevărului, dar şi la “acţiunea anti-românească şi anti dinastică” a d-lui Rosenthal [5]. În ceea ce priveşte acţiunea pusă la cale de Moţa şi Codreanu, de această dată informaţiile vor fi ceva mai corecte, astfel că vor fi enumerate numele celor vizaţi de atentate, ca şi motivaţiile invocate de atentatori. De asemenea, au fost anunţate alte două arestări, respectiv ale studenţilor Leonida Bandac (Iaşi) şi Traian Breazu (Cluj), despre care se presupunea că ar fi şi ei participanţi la complot [6]. Instrucţia cazului a fost făcută de către judecătorul Sava Radovan din cadrul Cabinetului de Instrucţie nr. 5 al Tribunalului Ilfov (Dosar nr. 207/923), care a redactat şi rechizitoriul contra lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Teodosie I. Popescu, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici, prin care toţi cei şase, numiţi ulterior Văcăreşteni, au fost acuzaţi de “crimă de complot” [7].

La interogatoriul lui Corneliu Zelea Codreanu din data de 9 oct. 1923, luat imediat după arestare, i s-au prezentat o parte din probe, de departe cea mai importantă fiind cele trei revolvere găsite la domiciliul lui Tudose Popescu. Confruntat cu această situaţie, şi neştiind ce au declarat ceilalţi, în cartea sa, Pentru legionari, Corneliu Zelea Codreanu afirmă că ar fi cerut un minut de gândire, după care a luat decizia de a mărturisi adevărul:

[5] Instrucţia atentatului împotriva directorului nostru – Criminalul a fost trimis la Văcăreşti – Protestul “Asociaţiei Presei”, în Adevărul, anul XXXVI, nr. 12182, 13 Octombrie 1923, p. 3.

[6] Descoperiri sensaţionale în afacerea complotului – Documentele descoperite la sediul Fasciei internaţionale – Ordinul de a atenta la viaţa directorului nostru – Amănunte culese din sursă oficială, în Adevărul, anul XXXVI, nr. 12182, 13 Octombrie 1923, p. 4.

[7] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 13207 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p. 20-21.

Se punea problema: a nega sau a nu nega. În acel minut mi-am încordat toate puterile minţii şi ale sufletului şi am ajuns la hotărârea de a nu nega. De a afirma adevărul. Şi nu cu timiditate şi cu regrete, ci de a şarja cu el [8].

În declaraţia manuscrisă [9], luată imediat după arestare, după ce expune pe scurt motivaţiile complotului, după ce enumeră câteva din numele celor vizaţi, “miniştri jidoviţi” şi “jidani”, acesta afirmă că în urma discuţiilor cu tatăl său, care nu era de acord cu astfel de acţiuni, s-ar fi deplasat la Bucureşti împreună cu restul de conspiratori, pentru a lua o decizie în acest sens. De asemenea, afirmă că dacă ar fi fost luată decizia ca planul să fie dus la îndeplinire, el urma să-l suprime pe Alexandru C. Constantinescu – Porcu’, afirmaţie care denotă că în momentul arestării grupului de conspiratori, planul complotului era gata, urmând a se lua doar decizia de execuţie. La sfârşitul declaraţiei sale, Corneliu Zelea Codreanu a mai adăugat câteva rânduri prin care recunoaşte că scrisoarea ce-i fusese prezentată de procuror fusese scrisă şi semnată de el. Această scrisoare, şi ea piesă importantă la dosar, fusese trimisă prin curier lui Nicolae A. Dragoş, în care printre altele, Codreanu, care semnase cu numele de “căp. Furtună”, îi solicita acestuia să procure “6 maşini”, prin “maşini” acesta recunoscând că era vorba despre “6 revolvere”. Din notele procurorului care i-a inter-ogat pe arestaţi în noaptea de 8-9 oct. 1923, rezultă că “repartizarea” celor ce urmau a fi “pedepsiţi” s-a făcut prin tragere la sorţi, dar că în general nu se luase o decizie de a se acţiona, deşi toate detaliile acţiunii erau puse la punct. De asemenea au fost pronunţate şi numele altor posibile victime, ministrul de externe I.G. Duca, ministrul instrucţiunii publice Constantin Angelescu, posibil şi Gen. Arthur Văitoianu, deputatul evreu Adolphe Stern, bancherii Jacques M. Elias (care decedase în 14 mai 1923) şi Elly Berkowitz. Aurelian Vernichescu, student în anul I la Agricultură, a menţionat şi un jurământ cerut participanţilor de către Codreanu şi Moţa. Toate acestea vor fi enumerate în interogatoriul oficial luat lui Corneliu Zelea Codreanu de către jud. de instrucţie Sava Radovan în data de 9 oct. 1923. La interogatoriul suplimentar din data de 13 nov. 1923, Corneliu Zelea Codreanu va preciza că studenţii Traian Breazu, Constantin

[8] Codreanu, Corneliu Z., Op.cit., p.132.

[9] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 13207 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p. 288 – 289.

Dănulescu, Nicolae Dragoş şi Ilie Gârneaţă nu au fost implicaţi în complot şi nici nu ştiau nimic despre acesta. Ilie Gârneaţă fusese exclus încă de la început, deoarece avea o familie grea. La fel şi prof. Ion Zelea Codreanu [10], dat fiindcă fusese categoric contra oricărei acţiuni violente. Prof. A.C. Cuza, de asemenea, nu avea cunoştinţă despre acţiunea grupului de studenţi. Cu toate acestea, Ion Zelea Codreanu va fi și el arestat în 12 oct. 1923. În închisoarea Văcărești se vor întâlni cu Vladimir Frimu [11] din Iași, arestat în legătură cu o altă manifestație de protest, cel care, împreună cu Codreanu, în 22 nov. 1920, blocase intrarea în Universitate. Astfel, grupul celor arestați, mai mult sau mai puţin în legătură cu acţiunea anti-guvernamentală, se ridica la 13 persoane. Corneliu Zelea Codreanu subliniază că încă din timpul reuniunii de la Iaşi se luase hotărârea să se renunţe la atentatele contra membrilor guvernului. De asemenea, a declarat că în Bucureşti au avut loc două întruniri – una la Dănulescu acasă în absenţa acestuia, şi a doua la Dragoş în seara aceleiaşi zile. Totodată afirmă că el personal s-a pronunţat contra asasinatelor. La Dragoş acasă nu s-a discutat nimic datorită intervenţiei Poliţiei.

Ideea iniţială era ca atentatele să coincidă cu data deschiderii cursurilor universitare, 10 oct. 1923, pentru a adăuga un plus de greutate acţiunii şi pentru a mobiliza masele de studenţi naţionalişti. În declaraţia sa, Corneliu Zelea Codreanu afirmă că în urma discuţiilor cu tatăl său, în momentul plecării spre Bucureşti, “era mai puţin decis în acţiune”. Spre deosebire de acesta, în declaraţia sa, Ion Moţa, pe un ton oarecum exaltat, încearcă să-şi justifice acţiunile, arătând că în timpul “congresului” de la Iaşi hotărâse ca :

mișcarea națională studențească să fie continuată (deoarece ea era considerată ca deschisă, adică studențimea nu era nici înfrântă nici victorioasă, urmând ca prin continuarea ei să se ajungă sau la isbândă sau la o glorioasă înfrângere).

Astfel, a ajuns la ideea de a doborî o serie de “duşmani interni” :

[10] Ibidem, p.314 – 318.

[11] Vladimir Frimu (1900-1967), pictor și jurist. Născut la Huşi. Studiază Dreptul la Iaşi, în paralel urmează Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi apoi Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Urmează Şcoala de Ofiţeri. Devine avocat în 1926. Ofiţer în rezervă. Profesor la Ploieşti şi Bucureşti.

Prin aceasta se împlinea acel “act de conștiință”: căzuți, sdrobiți arătam
o (ultimă?) dată poporului românesc că dacă țara suferă (sau) mișcarea noastră a fost înfrântă vina o poartă în cea mai mare parte, puterea jidănească care stăpânește aproape totul în această țară care moare, (prin?) acei români cari se lasă cumpărați de finanța (internațională?)
.

Despre ideea de a comite atentate a vorbit cu “fratele” Corneliu Zelea Codreanu prin 18-20 sept. 1923. De asemenea, au vorbit cu Leonida Bandac și cu Ilie Gârneață, care au depus un jurământ chiar, după care a urmat recrutarea de “noui colegi, pentru a mări echipa de sacrificiu”.

În declaraţia sa, Corneliu Georgescu, student în anul III la Fac. de Farmacie din Cluj afirma că: “Moţa când m’a luat de la Cluj la Bucureşti mi-a spus că venim pentru discutarea chestiunii studenţeşti”. Nu l-a auzit pe acesta vorbind despre vreo “lovitură“ sau pronunţând “nume străine“, ulterior revenind şi declarând că totuşi s-a discutat despre asasinarea celor doi Blank, a lui Berkowitz şi a miniştrilor Constantinescu, Banu şi Florescu. Declară că “singur m’am oferit” (să-l împuşte pe Berkowitz) atunci când a auzit despre ce este vorba. Recunoaşte că a depus jurământul la Cluj în prezenţa lui Moţa. Şi el declară că în momentul plecării spre Bucureşti nu se hotărâse încă nimic privind declanşarea acţiunii. De asemenea, înainte de întâlnirea din str. 13 Septembrie nr.41, Moţa i-a spus şi el că nu s-a hotărât încă nimic, deoarece Corneliu Zelea Codreanu este contra atentatelor.

În declaraţia sa, Radu Mironovici recunoaşte faptele imputate, menţionând schimbarea planului iniţial, impusă de către Corneliu Zelea Codreanu, prin abandonarea ideii de atentat contra membrilor guvernului, acestea urmând să se îndrepte doar contra unor bancheri evrei. Declară că îl cunoaşte pe Corneliu Zelea Codreanu de vreo jumătate de an, iar pe Ion Moţa doar de 4 zile, de când s-au întâlnit la Iaşi, în casa Săvescu. Nu a auzit să se discute de atentate în casa Săvescu. Codreanu i-a cerut să meargă la Bucureşti, apoi i-a dat adresa fam. Dragoş, unde se putea caza. De atentate a auzit prima dată după ce a ajuns în Bucureşti, luni seara, la Dănulescu acasă, atentate îndreptate numai împotriva câtorva bancheri evrei. Nu s-a pomenit de atentate contra membrilor guvernului şi nici nu s-a discutat vreun plan de acţiune. Codreanu a propus ca acţiunea lor să se limiteze doar la “ridicarea studenţimei în o rezistenţă pasivă”. La întrunirea din str. 13 Septembrie nr.41 nu s-a discutat nimic datorită intervenţiei forţelor de ordine.

În depoziţia sa, Tudose Popescu recunoaşte că a depus un jurământ la Iaşi
pentru a doborî câţiva bancheri evrei şi că a adus la Bucureşti trei revolvere şi muniţie într-o valiză. Cele trei arme îi aparţineau. De asemenea, recunoaşte că s-a întâlnit cu restul în casa fam. Dragoş, dar afirmă că nu s-a discutat nimic despre atentate. Afirmă că la Iaşi nu s-a stabilit nimic precis. Corneliu Zelea Codreanu nu a fost de acord cu atentatele, chestiune care a provocat discuţii în contradictoriu cu Ion Moţa. A justificat prezenţa armelor ca necesitate în cazul în care s-ar fi luat o hotărâre definitivă.

La rândul său, Ilie Gârneaţă a fost extrem de laconic la interogatoriu:

Nu recunosc faptele ce mi se impută prin ordonanţa de zi şi concluziunile dlui Prim Procuror. Nu am luat parte nici odată şi nici nu am ştiut de cele organizate de Moţa, C.Z. Codreanu şi ceilalţi pentru a omorî pe mai mulţi şefi ai finanţei jidăneşti sau alte persoane.

Interogatoriul lui Leonida Bandac avea să releve că acesta era unul din prietenii devotaţi al lui Corneliu Zelea Codreanu, dar şi un adept al ideilor acestuia. A depus jurământ faţă de L.A.N.C., dar şi un jurământ separat de a continua lupta pentru impunerea numerus clausus. Încă de la Iaşi, Codreanu i-a vorbit despre unele atentate la care urma să participe la Bucureşti. Practic, el trebuia să-l omoare pe Mauriciu Blank. La Bucureşti, a stat în aceeaşi cameră cu Moţa la Hotel Liric. Moţa i-a spus că trebuie să se predea după omorârea lui Blank. Între timp s-a gândit la consecinţele unui astfel de act, ca şi la faptul că nu era în stare să omoare un om, hotărând să se sustragă cu orice preţ de la această acţiune. Problema era că nu avea bani de tren ca să se întoarcă la Iaşi, aşa că i-a cerut lui Moţa suma de 500 lei pentru a cumpăra un revolver, bani cu care şi-a luat bilet de tren, apoi s-a întors la Hotel Liric unde a scris o scrisoare către Codreanu, prin care îl anunţa că nu poate participa la acţiune. Nu ştia de atentate şi nici care erau persoanele vizate, cu excepţia lui Blank bătrânul, chestiune cu care îl pusese la curent Moţa cu câteva zile în urmă, în data de 5 oct. 1923.

Interogatoriul luat lui Traian Breazu a relevat că acesta era student la drept în Cluj. Fost casier al centrului “Petru Maior”, organizaţia studenţilor creştini a cărui preşedinte era Ion Moţa. Bolnav de tuberculoză, i-a fost imposibil să găsească o cameră de cămin. Singurul care s-a oferit să-l găzduiască în camera sa, a fost Ion Moţa, cu condiţia să aibă grijă de lucrurile sale, haine şi cărţi, atunci când este plecat prin ţară. Moţa i-a spus că în curând se vor produce “lucruri mari”. Nu a participat la nici o întrunire, nu a depus nici un jurământ şi nu ştia nimic de acţiunile plănuite de Ion Moţa.

Interogatoriul luat lui Nicolae A. Dragoş avea să releve că acesta ştia de atentate, ştia şi numele celor ce urmau să fie doborâţi, dar nu participase la această acţiune şi nici nu era legat de ea prin vreun jurământ. Revolverul ruginit Mauser fără muniţie găsit în casă îi aparţinea mamei sale, fiind lăsat în gaj de un anume căpitan Orezeanu, mama sa având chitanţă pentru el.

Constantin Dănulescu a declarat că nu ştia nimic de complot şi că nu aprobă această acţiune. Nu face parte din L.A.N.C. şi nici din Fascie. Îl cunoştea pe Codreanu în calitate de membru în Comitetul Central (studenţesc), la fel şi pe Ion Moţa şi Tudose Popescu.

În fine, interogatoriul luat lui Ion Zelea Codreanu avea să releve că acesta
nu a ştiut nimic de complot, nefiind nici inspiratorul acestuia. Participarea sa la adunările L.A.N.C. avea drept scop combaterea evreilor pe cale economică, culturală şi politică. Nu-i cunoştea decât pe Ion Moţa şi Tudose Popescu. Discuţiile cu aceştia nu i-au dat impresia că ar fi adepţii soluţiilor violente. Le-a cerut să amâne lupta, pentru că în câţiva ani, L.A.N.C. va veni la guvernare şi le va îndeplini toate doleanţele.

Spre deosebire de toţi cei menţionaţi anterior, care au fost mai degrabă reţinuţi în a face declaraţii amănunțite în faţa anchetatorilor, în cadrul celor trei interogatorii luate fiecăruia, Aurelian Vernichescu a oferit o mulţime de detalii. Bunăoară, a afirmat că nu a participat la prima şedinţă de la Iaşi, ci numai la cea de-a doua, la care au luat parte Corneliu Zelea Codreanu, Moţa, Gârneaţă, urmează un nume indescifrabil, posibil Bandac, care în mod inexplicabil, apare în numeroase depoziţii manuscrise ortografiat Bagdag, Tudose Popescu, Radu Mironovici, şi un anume Antoneanu, student. Planul stabilit era să se tragă asupra miniştrilor la ieşirea din consiliul de marţi seara. (8 oct. 1923) La atentatele propriu-zise urmau să participe 8 persoane, pentru că Traian Breazu nu a participat. Planul iniţial era să acţioneze patru echipe de câte două persoane. Ion Moţa i-a cerut să depună un jurământ. Afirmă că în momentul plecării spre Bucureşti, planul de acţiune se schimbase complet – el urma să fie anunţat de către Codreanu, dar acesta nu a mai apucat să-l expună datorită intervenţiei forţelor de ordine. Nu a participat la întrunirile de la Cluj şi de la Iaşi, deoarece Moţa i-a spus că are încredere în el. Declară că nu a văzut-o niciodată la vreuna din întrunirile la care a participat pe “fata Ilinoiu”. Este vorba despre Elena Ilinoiu (Lilica), studentă în anul I la Fac. de Litere din Cluj. Este prima dată când apare menţionat în documentele poliţiei numele viitoarei soţii a lui Corneliu Zelea Codreanu. Cele mai multe detalii privind acțiunea anti-guvernamentală au fost furnizate de Vernichescu în suplimentul de interogatoriu din data de 15 oct. 1923. În cadrul acestuia, el a declarat că ideea atentatelor a aparţinut lui Ion Moţa. Corneliu Zelea Codreanu ar fi fost iniţial de acord cu ideea atentatelor, dar ulterior, mai ales după discuţiile avute cu tatăl său, a devenit sceptic. Tot Moţa i-a dat lui Vernichescu trei revolvere pentru a le duce la Iaşi, deoarece el era urmărit de poliţie. Declară că a acceptat să ducă cele trei arme deoarece considera toată această acţiune ca “o glumă proastă”. Tot atunci, Moţa i-a spus că “a ajuns la concluzia că nu putem încheia cu triumf mișcarea de cât (dacă) dăm o lovitură care să zgudue din temeli(i), întreaga societate din țară”. Vor trebui să cadă și câțiva miniștri, în primul rând Constantinescu, deoarece este director la Marmorosch-Blank și totodată paravanul acțiunilor bancherului Berkowitz. La Iaşi s-a reîntâlnit cu Ion Moţa, care l-a pus în temă cu deciziile luate la şedinţa din acea zi, la care Vernichescu nu participase, pretextând că trebuie să se intereseze de examene, respectiv i-a vorbit despre formarea de echipe de 4-5 inşi care să împuşte o serie de membri ai guvernului, împreună cu câţiva bancheri şi jurnalişti evrei. Nu a participat nici la ședința de a doua zi, în care urmau să se stabilească ultimele detalii. A doua zi dimineaţă, Moţa l-a trimis după ulei pentru arme, dar acesta s-a eschivat, spunând că nu a găsit. Astfel, a întârziat o oră la reuniune, unde i-a găsit pe Moţa, Codreanu, Mironovici şi Popescu. S-a stabilit să se comită mai multe atentate în serii, pe echipe, urmând ca fiecare echipă să se predea imediat, fără a divulga acțiunea și țintele vizate de echipa următoare, trebuind să declare că au omorât pentru instituirea numerus clausus. În prima serie, Codreanu urma să-l omoare pe Constantinescu, Moța pe Banu, Corneliu Georgescu pe Berkowitz, Tudose Popescu pe unul din cei doi bancheri Blank, iar ceilalți, adică Vernichescu, Mironovici, Gârneață (?), Bandac, să urmeze în seria a II-a. Această serie a fost lăsată în suspensie, atât din punct de vedere al componenţei echipei, cât şi a ţintelor atentatului. S-a mai stabilit că fiecare echipă va avea un șef asupra căruia se va arunca responsabilitatea. Soluțiile discutate au devenit tot mai fanteziste (șefii să se ascundă, restul să se predea, etc…) astfel că s-a ajuns la neînțelegeri între Moța și Codreanu. Apoi mai era problema că principalii artizani ai acţiunii erau în prima echipă, ceea ce implica rămânerea fără conducere pentru celelalte echipe. Interogatoriul lui Vernichescu avea să continue şi în ziua următoare, marţi 16 oct. 1923. El a declarat că a doua zi, sâmbătă 6 oct. 1923, împreună cu Mironovici, a depus jurământul care suna în felul următor: „jur că voi executa to(a)te cele ce hotărâm și voi omorî pe acela care ne va trăda, sau nu va executa cele hotărâte”. S-a ridicat apoi problema că nu dispuneau de suficiente arme. Vernichescu care se speriase de turnura tot mai periculoasă pe care o luaseră planurile grupului, hotărât să se sustragă de la acțiunile acestuia, a propus să le facă el rost de arme. În acest sens, a afirmat că le poate procura de la cineva din Buzău, un anume Gică Stănescu, fost coleg de școală, propunerea sa a fiind aprobată. A refuzat să aducă el armele existente la București, astfel că i le-a adus lui Moța la gară, și a refuzat totodată să ia bani de la acesta, bani ce erau destinați cumpărării de arme suplimentare la Buzău. Declară că nu i-a văzut la nici una din întruniri pe Bandac, Breazu și Sârbu. În tren, Moța i-a spus că a aflat de la prof. A.C. Cuza și de la prof. Ion Zelea Codreanu că marți seara va fi ședință de consiliu (de miniștri). Nu poate afirma că cei doi știau ceva despre planurile grupului. Marți seara urma să se atenteze asupra miniștrilor, iar miercuri asupra bancherilor evrei. Părerea lui Moța era că pentru miniștri vor trebui 8 inși, ţinând cont şi de garda acestora. Vernichescu a coborât din tren la Buzău, a înnoptat la acel Gică Stănescu, fără a-i spune absolut nimic, iar a doua zi s-a dus direct la Prefectul de Buzău, Titu Oroveanu, căruia i-a dezvăluit în detaliu planul complotului. Acesta l-a sfătuit să se întoarcă liniștit acasă la prietenul său, să nu spună nimănui despre această discuție, iar a doua zi să plece la București, urmând a se întâlni din nou în camera nr. 308 a hotelului Athénée Palace. Totodată l-a sfătuit să continue întocmai cum stabilise cu restul grupului, și să se ducă în str. Foca nr.4, la Tudose Popescu, pentru a nu da nimic de bănuit. Tudose Popescu i-a comunicat că a intervenit o schimbare importantă, deoarece Codreanu a venit cu un alt plan de acțiune, fără atentate, plan ce urmează a fi discutat în str. 13 Septembrie nr.41, și că Moța se opune, în consecință urma o ședință extrem de agitată în care trebuia să se ia o hotărâre definitivă. În drum, s-a oprit la Athénée Palace, sub pretextul că dorește să ceară ceva bani de la un deputat, a urcat în camera nr. 308, înștiințându-l pe Oroveanu de adresa unde avea să se țină întrunirea. Abia ajunși la casa fam. Dragoș, după câteva minute a urmat descinderea poliției și arestarea întregului grup. Concluzia finală a lui Vernichescu a fost:

Cred că dintre toți, dacă era să fie pus în aplicare planul, numai Moța care este un fanatic, Gârneață care e un nebun și Georgescu care nu e normal, ar fi omorît, ceilalți cred că făceau sciziune împreună cu C.Z. Codreanu. [12].

În suplimentul de interogatoriu din 2 nov. 1923, Vernichescu vorbeşte despre o întâlnire din data de 30 oct. 1923, dintre Codreanu, Moţa şi Popescu, şi un anume dr. Tudor Cătălin, naţionalist bucovinean, profesor de liceu. Aceştia ar fi discutat despre un eventual congres (al L.A.N.C.?) la Câmpulung, în data de 14 oct. 1923, unde “după ce se dădea lovitura, avea să se ceară punerea în libertate a a studenţilor arestaţi cu ocazia loviturei şi dacă nu se satisfăcea această cerere să se proceadă la pogromuri contra evreilor din Bucovina”– chestiuni absolut fanteziste. De altfel, în scrierile sale Codreanu foloseşte doar de două ori cuvântul “pogrom”, şi atunci citând doar nişte ştiri exagerate din presă. De asemenea, acelaşi dr. Cătălin le-ar fi promis arestaţilor să afle numele trădătorului, iar aceştia îşi propuseseră să-l ucidă, atunci când vor fi eliberaţi.

[12] Documente din arhiva C. Z. Codreanu (Dosar 13207 – vol.2), editate de Victor Roncea în colab. cu Gh. Buzatu – Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2012., p. 337.

În imagine, cei șase Văcăreșteni, carte poștală cu caracter propagandistic, anexată la dosar. (va urma)

Etichete: ,

3 Răspunsuri to “Complotul din Dealul Spirii (1)”

  1. emanuel Says:

    http://www.art-emis.ro/analize/3810-valeriu-rapeanu-despre-doi-ani-fatidici-pentru-nicolae-iorga.html

    O parere .

    • wamkihok Says:

      E foarte complicat ce-mi ceri. Și uite de ce – tot articolul e plin de neadevăruri, de la cap la coadă – chiar bibliografia, destul de subțire de altfel, îl anulează. Și nu e vorba aici despre minciunile unui activist de partid, I. Ludo, și scriitor minor, ci despre totul. Am zis neadevăruri, pentru că presupun că autorul e de bună intenție. Sigur că la o privire superficială, datele, relativ exacte, îți iau ochii. Dar dacă mergi în adânc, nu e chiar așa. Se spune că evreii aveau o pondere relativ ridicată în economie. Perfect adevărat, dar este vorba aici de cifra de afaceri. Structural vorbind,activitatea lor era pe alocuri utilă, dar în rest, adică pentru ce trebuia României atunci, mai bine lipsă. Consultă tomurile stufoase, zeci de mii de pagini pasionante ale acad. Axenciuc – se găsesc gratuit pe net – dacă ai și răbdare. Adică – nici un evreu în construcții, energetică, industria de mașini-unelte, armament, extractivă, electrotehnică – adică exact ce trebuia României. În schimb, dețineau monopolul în sectorul bancar, comerțul cu articole de lux,comerțul cu arme, cu coloniale, automobile, etc…, adică tot ce creștea apetitul pentru corupție, care oricum, era mult mai redusă ca cea de azi. Iau doar un exemplu, citez:

      Este o realitate că evreii, în covârşitoarea lor majoritate, s-au integrat în societatea românească, contribuind la dezvoltarea economică, ştiinţifică şi culturală a României. În industrie şi sistemul bancar s-au remarcat Jacques M. Elias, M.N. Schapira, E. Wolf, L. Margulies, Iosif Cohen, Adolf Frank, Aristide Blank ş.a. O statistică publicată de Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie arăta că în 1938, firmele comerciale şi industriale evreieşti deţineau o pondere de 31,14% la nivelul întregii ţări, deşi evreii constituiau doar 4% din populaţia României. În Moldova, ponderea acestor societăţi era de 56,12%, în Basarabia de 63,17%, în Bucovina de 77,01%.[7]ÂÂÂ Este cert că dezvoltarea economică a României în perioada interbelică s-a realizat cu substanţiala contribuţia a multor cetăţeni români de origine evreiască. De asemenea, evreii din România au adus contribuţii remarcabile în variate domenii ale ştiinţei, artei şi culturii. Cităm, cu titlu de exemplu, personalităţi precum Ernest Abason, Martin Bercovici, Artur Kreindler, Iosif Rainer, Alexandru Myller, Jules Pherahim, M.H. Maxy, Iosif Iser, Leny Caller, N. Stroe, Marcel Iancu, I Brucăr, H. Sanielevici, B. Fundoianu, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Mihail Sebastian, I. Peltz, Emil D. Fagure, Felix Aderca. Despre aceste personalităţi s-a scris puţin, deşi fiecare merită o lucrarea monografică în care să analizeze contribuţia adusă de evreii cetăţeni români în varii domenii: economie, matematică, medicină, filosofie, sociologie, arte plastice, teatru, literatură, ziaristică etc. Este semnificativ faptul că Jacques M. Elias a lăsat întreaga sa avere Academiei Române pentru a sprijini activităţile culturale, ştiinţifice şi sociale ale acesteia, iar cunoscutul bancher evreu Aristide Blank a susţinut cultura română, inclusiv activitatea lui N. Iorga.

      Legendă urbană. Contribuția a fost zero tăiat în patru. Cu excepția ultimei fraze, cu privire la Elias și Blank, totul e fals. Tzara, Fundoianu, Voronca sunt scriitori de expresie franceză, nu au absolut nimic în comun cu România. Restul, să fim serioși – caută colecția Adevărul pe Dacoromanica, să vezi ce bazaconii scriau alde Fagure, Brănișteanu sau Sanilevici, oricum totuși cu ceva mai multă demnitate decât un CTP sau Mungiu-Pippidi. Mai sunt enorm de multe de spus. O voi lămuri și cu Iorga, că și aici se amestecă borcanele…

      • emanuel Says:

        Si erau foarte prezenti si in avocatura/procuratura.

        Autorul?

        Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: