Decemvirii

Din nou pe baricade. Baricadele luptei contra detractorilor de azi și de ieri. Azi, un alt capitol din Istoria Mișcării Legionare. Este poate cel mai scurt capitol al cărții, dar chiar și așa conține câteva chestiuni care nu s-au spus până acum.

Ofensiva Cruciadei Românismului. În toată această perioadă, cu fiecare număr al Cruciadei Românismului, Mihail Stelescu se arăta tot mai agresiv la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, lansând în paginile acesteia alte și alte provocări. Dacă la primele atacuri, jurnaliștii din presa centrală de stânga se arătaseră oarecum interesați de “dezvăluirile” senzaționale promise de acesta, pe măsură ce acestea s-au transformat în atacuri la persoana liderului legionar și a familiei sale, dar și datorită faptului că “dezvăluirile” sale nu au reușit să impresioneze justiția, Mihail Stelescu s-a găsit tot mai izolat. De asemenea, pe măsura trecerii timpului, mulți au început să-și pună problema caracterului și a moralității sale. Propulsat cu o rapiditate neobișnuită printre cadrele superioare de conducere ale Gărzii de Fier și în parlament, acum nega totul, cu o vehemență care dădea de gândit multora. În aceste condiții, singura opțiune era să se pună, mai mult sau mai puțin voit, în slujba inamicilor mișcării legionare. Nici asta nu ar fi contat, pentru că legionarii aveau și așa destui inamici, problema este că el îl viza pe liderul suprem, cu atacuri de o violență cum nu se mai văzuse până atunci în presa românească, care pot fi comparate doar cu campania de presă declanșată de Armand Călinescu în cursul procesului de “înaltă trădare” înscenat lui Corneliu Zelea Codreanu în 1938 și cu campaniile din presa comunistă de după lovitura de stat din 23 aug. 1944. La rândul său, Corneliu Zelea Codreanu a refuzat orice fel de polemică, ca și în cazul “incidentelor” legate de congresul de la Tg.-Mureș, lăsând opinia publică să tragă singură concluziile, dovadă că ajunsese deja la deplina maturitate politică. Concret, atacurile lui Mihai Stelescu vizau în principal două aspecte, în primul rând moralitatea Căpitanului, și în al doilea pretinsa sa origine străină. În privința moralității lui Corneliu Zelea Codreanu, nu existase până atunci absolut nici o suspiciune. Acesta nu avea nici un fel de avere personală, toate fondurile și donațiile primite fiind dirijate către partid. Toată viața a locuit împreună cu familia pe la susținători sau în sediul pertidului. Corectitudinea și modestia sa erau exemplare. Cu toate acestea, în editorialele din Cruciada Românismului, Mihail Stelescu avea să susțină că acesta își însușise în scop personal, o parte din diurnele parlamentarilor legionari și o parte din fondurile organizației, referindu-se la perioada de dinainte de Jurnalul din 9 dec. 1933. Ori, în acea perioadă, în paginile revistei Pământul Strămoșesc erau publicate bilanțurile contabile “la zi” și “la leu”, ale tuturor acțiunilor și colectelor de fonduri în sprijinul mișcării. Chiar și documentele “confiscate” de autorități probau cu prisosință acest lucru. Între altele, Mihail Stelescu l-a mai acuzat și de plagiat pe Corneliu Zelea Codreanu, referindu-se la îndrumarul Cărticica șefului de cuib, care ar fi fost scrisă de fapt de un prieten de-al său, căruia nu-i dădea numele – este absurd, chiar și pentru un necunoscător era evident că această carte poartă de la cap la cap amprenta stilului Căpitanului. Încetul cu încetul, acuzațiile s-au transformat în calomnii – între altele acuzându-l pe Corneliu Zelea Codreanu că ar fi înclinat spre orgii sexuale și că n-ar disprețui nici alcoolul. Atacurile s-au extins ulterior asupra unor colaboratori apropiați ai Căpitanului, pe care i-a acuzat de homosexualitate,[1] un delict penal în epocă și un obicei privit cu dezgust de oamenii obișnuiți. În fine, și nu în ultimul rând, atacul s-a concentrat asupra originii pretins neromânești a lui Corneliu Zelea Codreanu. Cu largul concurs al autorităților, Mihail Stelescu a obținut copii după actele de stare civilă ale părinților lui Corneliu Zelea Codreanu și ale ascendenților acestora, care au fost publicate în paginile Cruciadei Românismului, împreună cu comentarii tendențioase: ““Românul” Căpitan Zilinschi are dece înclina către Hitlerism, sau cine știe, cercetând la fața locului – și o vom face – putem da de surprize.” Un manifest răspândit în 1 iul. 1936, în numele formațiunii politice cu același nume afirma: “Câțiva străini de sângele românesc, cu nume împrumutate, de origine Polono-Germană sau fanarioți (gen. Gh. Cantacuzino-Grănicerul), au adunat în jurul lor tineretul de l-au pus în slujba crimei și al străinilor de peste hotare, semănând nebunia înăuntru țării.(…) Cei ce se pretind șefii tineretului primesc bani dela Berlin sau Moscova…” [2] etc… Deși legionarii au bănuit întotdeauna că acțiunea lui Mihail Stelescu a fost sprijinită de guvern sau de “camarilă”, nu s-au găsit documente în acest sens, sursele de finanțare ale acestuia rămânând în continuare obscure. Dacă autoritățile l-ar fi sprijinit cât de cât, fie și moral, presa de stânga n-ar fi păstrat tăcerea asupra acțiunilor acestuia. Cert este însă că a avut oarece contacte cu diverși politicieni, pentru a vedea cel puțin, dacă se bucură de sprijin politic în acțiunea sa. Armand Călinescu în jurnal, pomenește de o întâlnire cu acesta, în 20 mart. 1936. Singurul sprijin cert a fost acordat de către gen. Nicolae Rădescu, care i-a tipărit câteva numere ale revistei și manifestul la tipografia Apollo din str. Câmpineanu, la care era acționar, motivele rămânând obscure. Exasperat de faptul că liderul suprem al Mișcării nu răspunde la provocările lansate număr de număr în Cruciada Românismului, Mihail Stelescu scria:

Vrei să mă omori fizic? Nu mi-e teamă de glonţul de oţel, deşi ştiu, că numai cu el mă poţi omorî. Eu am însă gloanţe care te omoară moralmente şi află că nu le-am tras încă pe toate. (…) Vino de ai curajul şi mă împuşcă singur, nu mai trimite la ocnă pe alţii…”.[3]

[1] Cruciada Românismului, 27 iunie 1935.

[2] Roncea V., Buzatu Gh., Documente din arhiva operativă Codreanu, P-11784-vol-19, p. 64-65, Ed. TIPO – MOLDOVA, Iaşi, 2012.

[3] Cruciada Românismului, 4 aprilie 1935.

Asasinarea lui Mihail Stelescu. Adevărul din 18 iul. 1936, pe pag. 3 anunța:

Mihail Stelescu, directorul revistei “Cruciada Românismului”, a fost asasinat aseară, (16 iul. 1936) la ora 7, de o echipă a “Gărzii de Fier”, în rezerva No. 7 a Spitalului Brâncovenesc, unde fusese internat având nevoie de o operație.[4]

Urmează un scurt istoric al acțiunii lui Mihail Stelescu contra lui Corneliu Zelea Codreanu, de la excluderea sa din organizație. În continuare este relatat asasinatul. Asasinii, zece la număr conform relatărilor martorilor, erau membri ai Mișcării Legionare. Opt dintre ei s-au predat imediat. Este vorba despre Ion Caratănase, student, vicepreședintele centrului studențesc, Ștefan Curcă, student, Iosif Bozântan, avocat în Oradea, Gavrilă Bogdan, student, Ion Atanasiu, student la teologie, Radu Vlad, student la teologie, Ion State Grigore, șofer. Reporterul afirmă că ar mai fi participat două persoane, cărora aceștia n-au vrut să le divulge numele, omițând să precizeze numele lui Ion Pele, care se predase și el. Ultimii doi, Ștefan Georgescu, student la teologie și Ion Trandafir, student la chimie, s-au predat a doua zi. Primele audieri au relevat că aceștia s-au înarmat, unii dispunând de câte două arme, plus o toporișcă pentru cazul în care ușa de la rezervă ar fi fost încuiată, după care s-au strâns toți în apropierea spitalului. În jurul orei 18,30, Ion Caratănase a intrat în spital pentru a afla în ce rezervă se găsește Mihail Stelescu, după care a ieșit, grupul așteptând terminarea vizitelor.(ora 19) După ce au văzut pe soția lui Mihail Stelescu părăsind clădirea, împreună cu un grup de prieteni, cei 10 au pătruns în spital în ciuda opoziției paznicului, deplasându-se până la rezerva în care se găsea Mihail Stelescu. Ștefan Curcă a deschis ușa, a pătruns în interior, apropiindu-se de patul pe care stătea întins Mihail Stelescu, strigând: Așa se pedepsesc trădătorii!, după care a tras șase gloanțe asupra acestuia, care a fost omorât pe loc. Ceilalți nouă, au dat și ei buzna în rezervă, descărcându-și armele asupra cadavrului, căruia i-au aplicat și câteva lovituri de toporișcă. În panica creată de împușcături, cei zece au reușit să părăsească spitalul, apoi au oprit două automobile, cerând șoferilor, sub amenințarea armei, să-i transporte la Palatul de Justiție. Se afirmă că la un moment dat, mașinile s-au oprit. Opt dintre atentatori au reușit să ajungă la Palatul de Justiție, unde s-au predat. Ceilalți doi s-au predat a doua zi. La atentatori s-au găsit trei arme, aceștia declarând că pe celelalte le-au aruncat.

[4] Mihail Stelescu a fost asasinat – O echipă de zece membri ai “Gărzii de Fier” l’au măcelărit într’o cameră a spitalului Brâncovenesc, nesemnat, în Adevărul, Sâmbătă, 18 Iulie 1936, Anul 51, nr. 16.098, p. 3.

Autopsia cadavrului a fost făcută de către prof. N. Minovici împreună cu un asistent, în prezența judecătorului de instrucție. S-a stabilit că asupra victimei s-au tras 36 de gloanțe, din care jumătate au rămas în corp, din restul găsindu-se doar 17. Gloanțele au fost de trei calibre diferite. Cadavrul prezenta și șase lovituri de secure.[5] Mihail Stelescu fusese internat ca urmare a unei congestii pulmonare. În urma unei injecții în coapsa piciorului drept s-a produs o infecție, care a evoluat spre un abces ce urma să fie operat ulterior. În următoarele două zile au fost luate alte interogatorii celor 10 atentatori, pentru a se stabili cu exactitate “contribuția” fiecăruia. Deși Capitala se găsea sub incidența stării de asediu, s-a decis ca procesul să fie judecat de o instanță civilă. Duminică 19 iul. 1936, după-amiază la orele 18, Mihail Stelescu a fost înhumat la Cimitirul Bellu.

Alte declarații ale celor 10 atentatori au fost făcute în cursul procesului, care a avut loc în aprilie 1937. Deși inițial se decisese ca cei 10 să fie judecați de o instanță civilă, până la urmă cauza a fost încredințată tribunalului militar (Consiliul de război). Din nou, Armand Călinescu consemnează în jurnal unele amănunte privind acest subiect:

Vine la mine Gabriel Marinescu.(…) El, prefectul, preconiza ducerea sub escortă la Jilava, pentru ca pe drum să fie omorâți.[6]

Iosif Bozântan a declarat că la început ar fi vrut să-l împuște singur pe Stelescu, dar că mai apoi a făcut apel la câțiva cunoscuți, primul oferindu-se Ion Pele, apoi Gavrilă Bogdan. Inițial au vrut să-l ucidă pe Stelescu acasă la acesta, dar “planul nu li s-a părut favorabil”. Toți cei zece și-au justificat fapta prin “trădarea” lui Mihail Stelescu. Ancheta nu a reușit să stabilească exact gradul de vinovăție al fiecăruia, pe de o parte pentru că nu s-au găsit toate armele, și pe de altă parte datorită nivelului empiric la care se puteau face investigațiile criminalistice pe atunci. Apărarea a ridicat problema finanțării Cruciadei Românismului. Gen. Nicolae Rădescu, citat în calitate de martor, a declarat că l-a ajutat pe Mihail Stelescu deoarece acesta avea “însușiri frumoase și calități distinse”. Un număr al revistei costa 6-7000 lei, iar pentru căminul în care stăteau adepții acestuia îi dădea 10-15.000 lei lunar. După ce a finanțat apariția a 5-6 numere, revista a apărut pe cheltuiala unui anume Caragea. Chiar și așa, informația furnizată de general dă o idee asupra tirajului Cruciadei Românismului, care la un preț de vânzare la chioșc de 2 lei, putea avea un tiraj de max. 3000 ex., la un astfel de tiraj mergând oricum în pierdere. Martorul Nicolae Costache, paznic la spital, și Aglaia Luțcanu, angajată a spitalului, au declarat că imediat după ce s-au oprit focurile de armă, cei zece au părăsit precipitat spitalul. Nu s-a pomenit nimic de psalmi intonați la căpătâiul mortului, “ciopârțirea” cadavrului (“metafora” aparține reporterului de la Adevărul) și/sau de un așa-zis dans macabru executat “în jurul bucăților de carne”, chestiuni adăugate ulterior de istoriografia comunistă, bazate probabil pe anumite zvonuri ce au circulat în epocă.[7] Martorii apărării au relevat caracterul acuzaților, subliniind că asasinarea lui Stelescu a fost determinată de campania “nedreaptă” dusă de acesta contra liderilor partidului Totul pentru Țară, cu precădere contra lui Corneliu Zelea Codreanu. Nu s-a relevat vreo urmă de implicare a lui Corneliu Zelea Codreanu și a gen. Gh. Cantacuzino-Grănicerul în acest asasinat, deși ei fuseseră țintele predilecte ale atacurilor din Cruciada Românismului. Pe toată durata procesului, apărarea a căutat să redeschidă chestiunea tentativei de asasinat asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, plănuită de tandemul Luca Gheorghiade-Mihail Stelescu, pentru a justifica cumva crima comisă de cei zece acuzați, fără succes însă. Apărarea inculpaților a fost asigurată de câteva nume cunoscute al baroului bucureștean, Radu Budișteanu și Alexandru Cristian Tell, amândoi legionari. Av. Iosif Bozântan a fost apărat de cunoscutul scriitor Ionel Teodoreanu, și el avocat de profesie. După mai multe zile de dezbateri, în care nu au lipsit incidentele, minore de altfel – excluderea de la dezbateri, în ședința de dimineață din 27 apr. 1936, a câtorva avocați ai apărării, printre care și col. Ștefan Zăvoianu, ceea ce a determinat solidarizarea celor rămași, care au părăsit și ei ședința – a fost pronunțată și sentința. Cu excepția lui Ion Trandafir și a lui Ștefan Georgescu, care au fost condamnați la câte 10 ani de muncă silnică, ceilalți 8 au fost condamnați la muncă silnică pe viață. Nu cunoaștem motivația acestei excepții, și nici judecătorii nu au justificat-o în mod explicit. Este însă posibil ca judecătorii să fi apreciat faptul că cei doi au fost mai reținuți în declarațiile făcute în fața curții. Recursul înaintat de avocații celor 10 condamnați a fost judecat în 13-15 iul. 1936, la Curtea superioară de casare și justiție militară.[8] Apărarea a dezvoltat în fața juriului cele 28 motive de recurs, unul din cele mai importante fiind excluderea unor avocați ai apărării din sala de judecată. Curtea a confirmat verdictul inițial, condamnații urmând a fi depuși la închisoarea din Râmnicu Sărat.

[5] Omorâtorii lui Stelescu vor fi judecați de instanțele civile, nesemnat, în Adevărul, Duminică, 19 Iulie 1936, Anul 51, nr. 16.099, p. 8.

[6] Călinescu, Armand, Însemnări politice, 1916-1939, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 311, ISBN 973-28-0164-4.

[7] Fătu, Mihai, Spălaţelu, Ion, Garda de Fier. Organizaţie teroristă de tip fascist, Bucureşti, Editura Politică, 1971, 430 p., p. 128.

[8] Recursul asasinilor lui Stelescu – Ședința de azi dimineață dela Curtea de casare și justiție militară, nesemnat, în Adevărul, Marți, 13 Iulie 1936, Anul 51, nr. 16.395, p. 7.

Asasinarea lui Mihail Stelescu din perspectivă legionară. Corneliu Zelea Codreanu nu s-a pronunțat niciodată cu privire la acțiunea celor zece, numiți ulterior Decemviri. (în latină, decem=10, viri=bărbați) Horia Sima, în Istoria Mișcării Legionare enunță câteva chestiuni justificative:

De ce Caratănase şi Bozântan au implicat în acţiunea lor atâţia oameni, de vreme ce trei persoane puteau acţiona tot aşa de bine? Ideea era că nu trebuia suprimat numai trădătorul, dar se cerea să se dea şi un exemplu istoric. Trădarea în sine trebuia stigmatizată; şi de aceea Stelescu trebuia pedepsit de un grup de legionari, simbolizând plutonul de execuţie de pe front.

Câteva concluzii. Indiferent de cele afirmate de Horia Sima, “pedepsirea” lui Mihail Stelescu, cum a definit în mod eufemistic Horia Sima acest asasinat, rămâne un gest inutil, care a dat un argument în plus criticilor Mișcării Legionare, prin care să argumenteze caracterul “criminal” al acesteia. În momentul producerii asasinatului, fostul comandant legionar Mihail Stelescu nu era decât un “cadavru politic”, care nu mai interesa pe nimeni, a afirmat-o indirect la proces gen. Rădescu însuși. De altfel, asasinatul în sine, nu a “cutremurat” câtuși de puțin opinia publică românească, așa cum încă se mai susține, din considerente lesne de înțeles. În afară de articolul relativ detailat din 18 iul. 1936 din Adevărul, întins pe trei coloane, jumătate din înălțimea ziarului, pe pag. 3, restul relatărilor privind ancheta și procesul au apărut pe pag. 5-6-7, și nu au depășit în “amploare” pe cele care relatau vreun accident oarecare de automobil sau moartea vreunui om al străzii.

S-a mai afirmat, și încă se mai afirmă, că Mihail Stelescu ar fi fost ucis pentru că s-ar fi împotrivit “deciziei” Căpitanului de asasinare a lui I.G. Duca, motiv pentru care și dorea să se redeschidă procesul, uitându-se de amenințările cu moartea pe care acesta le profera la adresa fostului prim ministru în ziarul Cuvântul, motiv pentru autorități să suspende apariția acestuia. Fără a mai vorbi de episodul de la Râmnicu Vâlcea.

În ceea ce privește sentința, deși în cazuri de omor de acest gen, verdictul mergea de la achitare până la pedeapsa maximă, muncă silnică pe viață, putem afirma că a fost un caz clar de condamnare politică. Studiind cazuri similare de crime politice petrecute în perioada interbelică, chiar și în cazul în care premeditarea era evidentă, în majoritatea cazurilor, instanța civilă s-a pronunțat pentru achitare sau condamnări nesemnificative. Acesta este motivul pentru care cazul de față a fost atribuit spre judecare instanței militare, justificând aceasta prin faptul că Bucureștiul se găsea sub incidența stării de asediu. Că a fost așa, și că sentința a făcut obiectul unor tranzacții la nivel înalt, o afirmă chiar Armand Călinescu în jurnal:

S-a dus la rege (Gabriel Marinescu) și l-a prevenit că guvernul va propune componența juraților spre a merge la achitare. În fond, și regele personal e amenințat la Sinaia.

Din momentul depunerii lor la penitenciarul din Rămnicu Sărat, soarta celor 10 Decemviri va depinde de evoluția mișcării pe plan intern și indirect, într-o oarecare măsură, de balanța forțelor pe plan european.

Da! Puțin mai altfel decât ce afimă istoria „oficială”. Dacă nu credeți, căutați în wikipedia Mihail Stelescu și Decemviri.

Anunțuri

3 răspunsuri to “Decemvirii”

  1. emanuel Says:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/marsul-neonazist-de-la-charlottesville-un-steag-fals-ridicat-de-agenti-provocatori-organizatorul-marsului-unite-the-right-fost-simpatizant-obama-si-protestatar-occupy-wall-street-legionarul/

    Pareri ?

    • wamkihok Says:

      E greu de explicat în câteva cuvinte. SUA este un stat complet deosebit de restul statelor lumii și cu probleme specifice. Câteva din cele mai importante. 1. În mai puțin de 20 de ani populația albă va deveni minoritară. 2. Albii dețin cam 70% din bogăția țării și proporția asta se cam păstrează peste tot, armată, administrație, directori de bănci și mari întreprinderi. 3.În ciuda eforturilor guvernului, există încă extrem de mulți săraci și foarte săraci – chiar dacă pragul de sărăcie în SUA nu se compară cu România. Se produce un fenomen similar și în Europa, deși nu este prea vizibil, adică în ciuda eforturilor guvernelor de stânga, săracii sunt tot mai săraci, iar bogații tot mai bogați. Pe termen mediu, asta înseamnă 10-20 ani, toate astea se vor traduce în mari tensiuni sociale. În SUA se mai suprapune un fenomen, inexistent altundeva în lumea civilizată, faptul că albii dețin arme, și în plus, știu să le mânuiască foarte bine la o adică. Cine se opune acestora? Negrii nu s-au opus niciodată, în masă vorbesc, în ciuda infracționalității ridicate, le este greu să se organizeze, exact ca țiganii la noi. Chinejii nu se bagă nicăieri, dacă nu e China – la noi sunt enorm de mulți, cred că peste 100.000, dar nu au reprezentant în parlament, în timp ce evreii nu sunt mai mult de 2000, dar au reprezentant. Populația latino – nici atât, oricum pot fi liniștiți imediat cu ajutoare sociale. Ce rămâne? Dezmoșteniții soartei, cei care nu au șansa să-și găsească un loc de muncă pe măsura aspirațiilor (filosofi, artiști ratați, etc…) + LGBTQ + activiștii de profesie (ecologiști, militanți de profesie pt. drepturile diverselor lighioane, etc…) În spatele acestora se găsesc radicalii – extrema stângă neo-marxistă corectă politic, iar în spatele acestora nu mai spun, a spus-o nenea ăla rasistul la protv în timp ce era intervievat de televiziunea israeliană. De ce? Aici mi-e greu să răspund, deja chestia se complică foarte mult, în fine nu este vorba de francmasonerie, conspirații mondiale, etc… nu, nici vorbă, se aplică dictonul ăla latin homo homini lupus. Numai că albii americani nu sunt chiar oi, ba din contră. De la războiul civil nu au trecut decât 150 de ani, nesemnificativ la scară istorică. Și aici, iar SUA are o situație specială, dacă UK și-a pus problema ce-o să zică SUA cu brexit-ul, SUA nu o va face niciodată invers, nici măcar atunci când acest conflict se va solda cu câteva mii de mortăciuni. Nu cred că voi trăi să apuc să văd epilogul acestei lupte pe viață și pe moarte, dar anticipez finalul, pe care nu-l pot spune, din motive lesne de înțeles. Oricum, ne-a obișnuit Hollywood-ul cu scenarii apocaliptice, așa că va fi un film frumos, atunci când va începe bairamul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: