În ceea ce priveste despăgubirile în natură, de data aceasta însă stimabila chiar minte cu nerusinare. Pentru că o lege reparatorie s-a dat. La nici patru luni de la nenorocita lovitură de stat din 23 august 1944. Stiam de o astfel de lege, era mentionată vag în literatura de specialitate, dar numai de curând a fost re-publicat textul complet al legii, care se găseste si pe net, asa că o poate consulta oricine. Motivele pentru care a fost tinută sub pres atâta amar de vreme sunt lesne de înteles. Voi reveni altă dată asupra modului în care evreii au cerut despăgubiri în 1941, 1944, 1991, pentru aceleasi motive. Pentru că în data de 10.08.1995, Avshalom Meghiden, ambasadorul din acea vreme al Israelului la Bucuresti a prezentat la MAE revendicările evreilor din Israel: un număr de 400.000(cifră obsedantă-sic!) de proprietăti imobiliare, prezentând si o notificare intitulată „Problema bunurilor evreiesti din România”. Sigur că da! Evreii nu se vor supăra niciodată, dacă vom retroceda si plăti chiar si de zece ori acele asa-zise bunuri. Nu stiu ce s-a mai întâmplat cu aceste retrocedări si despăgubiri, si probabil nu vom sti decât peste alte câteva zeci de ani, când într-o Românie complet jefuită, în care declinul economic si demografic vor fi atins un punct critic, asa încât românii vor trebui s-o părăsească în bloc, făcând loc altora, nu va mai fi probabil nimic “interesant” de „revendicat”. Revenind la legea din 1944, trebuie mentionat că în vremea în care în mai toate procesele politice, zeci de mii de procese, pentru vini reale, dar de cele mai multe ori inventate, majoritatea înscenări infame, în fapt, răfuiala cu fosta clasă politică si cu elitele intelectuale, sentinta se încheia invariabil cu confiscarea totală a averii, ba în cazul procesului “gazetarilor trădători”, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru si restul, s-au confiscat si averile descendenţilor, prin LEGEA nr. 641 din 19 decembrie 1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreiesti, EVREILOR LI SE RETROCEDA TOTUL. Totul, absolut totul, fără îndeplinirea transcrierii sau intabulării. (art.19) Legea prevedea totul, până la cel mai mic amănunt. Rog cititorul să caute legea pe net, să citească si să se minuneze. Si să compare cu legislaţia “reparatorie” de după ’89. Diferenta e uriaşă. În ceea ce priveste proprietătile confiscate sau rechizitionate de la evrei, era prevăzută obligatia de a despăgubi fostul proprietar evreu pentru degradările suferite de imobil, cu exceptia celor cauzate de bombardamente. Functionarilor evrei, publici si privati, li se considera vechime în muncă durata în care fuseseră îndepărtati din functie pe motive etnice, inclusiv pentru pensie, patronii erau obligati să angajeze si să re-angajeze cu precădere evrei, chiar dacă acestia părăsiseră postul prin demisie. Cea mai tare dispozitie pe care am găsit-o este de departe cea de la art. 17 care prevedea anularea divorturilor pronuntate între 1 ianuarie 1938 – 23 august 1944, în cazul în care sotul sau sotia erau evrei, dacă acestia nu s-au re-căsătorit între timp, măsură reparatorie pentru cuplurile mixte care au divortat pentru ca sotul sau sotia crestină să nu-si piardă postul pe criterii etnice. Asa că de unde până unde vorbeste stimabila despre politica de tergiversare a PCR? Cei ce au trăit acele vremuri pot depune mărturie cum sute de mii de români au fost aruncati în stradă doar cu ce aveau pe ei, numai pentru că aveau o casă mai arătoasă, sutele de mii de procese de retrocedare de după ’89 dovedesc acest lucru. Deci stimabila holocaustoloagă chiar minte cu nerusinare. Iar dl. William Totok îi tine isonul, citez:
Hildrun Glass ilustrează cu numeroase documente continuitatea prejudecătilor antisemite în interiorul Partidului Comunist si oferă o imagine detaliată a organizatiilor evreiesti existente în perioada 1944-1949.
Asa deci! Ăsta era scopul. Indiferent cine ar conduce România, conservatori, liberali, tărănisti, comunisti, si mai nou, pesedisti sau pedelisti, prejudecătile antisemite sunt aceleaşi, au continuitate deci, pentru că românii au fost si rămân antisemiti. Asta vor dânsii să demonstreze. Mă rog, nu pretinde nimeni că ne-am da în vânt după evrei, dar de aici până la antisemitism e cale lungă. Stai si te întrebi, cum este posibil? Astea două specimene anti-românesti, cum de i-a răbdat pământul tării ăsteia, pentru că amândoi sunt născuti aici? Ba au mai fost si decorati de către dl. Băsescu, să nu uităm, pentru merite deosebite în denigrarea românilor. Sărmanul Bastos, era un prunc nevinovat fată de acestia doi. Si individul acesta, colaborator al Securitătii cu acte în regulă, turnător cu angajament, afirma despre Ion Gavrilă Ogoranu, luptător anti-comunist, condamnat la moarte si urmărit toată viata de Securitate, că ar fi fascist-extremist. Sper ca nemtii să facă treabă bună. Sa-l trimită pe stimabilul la lada de gunoi a istoriei, acolo unde îi este locul. Din păcate, din motive lesne de înţeles, noi nu ne mai putem permite să-i agătăm si pe ei în cârlige la abator, aşa cum ar merita amândoi cu prisosintă, a fost doar o metaforă, stati linistiti…
În loc de încheiere. Ca să vedem si cum devine chestia cu prigonirea, jecmănirea şi alungarea. Din expunerea de motive a decretului-lege din 19 decembrie 1944, citez:
Bunurile si drepturile de orice fel, răpite evreilor prin dispozitiunile legilor rasiale, le sunt restituite pe baza alăturatului proiect de decret-lege. Orice înstrăinări sau grevatiuni de orice natură făcute de Stat sau de alte persoane, referitoare la aceste bunuri, după iesirea din patrimoniul evreului sunt si rămân desfiintate. Am prevăzut putinta anulării divorturilor si a altor modificări ale statutului personal, făcute sub imperiul necesitătii, care au constituit adevărate drame omenesti. Imobilele reintră astfel în patrimoniul titularului evreu libere de orice sarcini constituite ulterior deposedării evreului, iar bunurile miscătoare vor fi reluate de proprietarul deposedat dela detinătorii cu orice titlu.
În ziarul Scânteia de a doua zi, 20 decembrie 1944, pe pag.3, stânga jos, apărea un Comunicat privind Bunurile Inamice (sic!), prin care cetatenii germani, unguri, dar si românii cu domiciliul în Germania, Austria si Ungaria erau somati pentru ultima dată să-si declare ABSOLUT TOATE BUNURILE, INCLUSIV ECONOMIILE ÎN BĂNCI. Pentru a fi confiscate, evident. Ah nu! Ce cuvânt urât, confiscare! Pentru a fi puse la dispozitia Înaltului Comandament Sovietic, în temeiul art.8 din Conventia de Armistitiu (halal armistitiu! vai de capul nostru! aici MS ar avea de dat socoteală la greu), care stipula interdictia exportului de valori si oricărei forme de proprietate pentru cetătenii germani, unguri sau români stabiliti în Germania, Ungaria si Austria. Indiferent de formulare, practic era vorba despre deposedarea totală de bunuri a etnicilor germani, maghiari, ca si a celor ce se retrăseseră împreună cu armata germană, în contul despăgubirilor de război. O măsură extrem de chibzuită în fond. Pentru că oricum nu le mai folosea la nimic. În doar două săptămâni, aproape 70,000 de etnici germani, reprezentând 15% din populatia germană a României aveau să fie deportati la muncă fortată în Uniunea Sovietică, în vagoane de vite, pe post de sclavi, din care 12% nu se vor mai întoarce niciodată. Iar cei ce se vor întoarce, vor fi deportati în Bărăgan, sub cerul liber, doar cu zdrentele de pe ei. La mijlocul sec.20. Cu bine-cuvântarea Angliei si Statelor Unite, crema-cremelor democraţiei! Ba chiar o spumă de cremă, ca săpunul DOVE. O lume mai bună si mai dreaptă, asa se spunea pe atunci, construită si cu aportul multora din membrii etniei evreieşti. Pentru aceleasi motive, conducătorii celui de-al Treilea Reich, aveau să fie spânzurati câteva luni mai târziu. Sigur că da! Prigoniti, jecmăniti si izgoniti! Dar din păcate, nu-i pentru cine se pregăteste, ci pentru cine se nimereste, parcă asa spune un vechi proverb. Exact ce spuneam, sper ca autoritătile germane să facă treabă bună cu aceste două specimene. La fel cum istoria adevărată a acelor ani încă nu s-a scris. Ca si cea a Germaniei si cea a celui de-al doilea război mondial. Dar încă nu-i timpul pierdut!
PS. Între timp, am reusit să pun mâna pe un tom gros “ca pe mână”, vorba d-lui Paul Goma, tom continând documente “emanate” direct de la comunitatea evreiască, politie, jandarmerie si securitate, ce privesc exact cele afirmate de cele două specimene anti-românesti, asa că voi relua si aprofunda cât de curând afirmatiile mincinoase ale celor doi, cu cărtile pe fată, care vasăzică.
Si încă ceva, ca să vedem că nu se poate ierta ce nu poate fi iertat. Statul român riscă să platească milioane de euro pentru greselile trecutului. Copiii si nepotii etnicilor germani, deportati in gulagurile rusesti, după ce armata noastra „a intors” armele, vor acum bani pentru toată această umilintă. Cam 36.000 de euro de persoană pentru fiecare an de detentie. Problema este că sunt sute de cereri. Nimic nu se iartă, totul se plateste. Cu cat, ramane la latitudinea magistratilor Tribunalului Bucuresti, care vor avea de solutionat aproape o sută de procese deschise impotriva statului roman de anumiti cetateni germani. Sunt urmasii etnicilor deportati din Transilvania in Siberia, după 23 august 1944. Câteva sute din urmasii celor cca. 70.000 de deportati, fără a-i socoti si pe cei rămasi acasă si deportati în Bărăgan. Poate n-ar strica să cerem si părerea Casei Regale cu privire la modul de solutionare a acestor cereri. Imaginea de fată este grăitoare. Exact ce spuneam, ca să vedem si cum devine chestia cu prigonirea, jecmănirea si alungarea. Si parcă la vagoanele ce duceau prizonieri spre lagărele din Germania si Polonia n-am văzut sârmă ghimpată. Nu, n-am văzut, ba unii călătoreau si cu trenuri de pasageri spre Auschwitz, sunt o droaie de imagini în arhive. (va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu