Anexa 6
Declaratia d-lui Constantin Dărăsteanu
Subsemnatul Dărăsteanu I. Constantin, născut la data de 28 iulie 1914 în comuna Stoinesti, judetul Vlasca (azi Giurgiu), domiciliat în Bucuresti, bd. Theodor Pallady Nr. 25, bloc VII, scara D, ap. 149, sector 3, cunoscând sanctiunile prevăzute de art. 292 din Codul Penal, cu privire la falsul în declaratii, declar prin prezenta următoarele:
În ianuarie 1941 lucram la Baza Aeriană nr. 3 Pipera (devenită mai târziu ASAM) ca sef de echipă, maistru principal reglor si montor de avioane, la data aceea cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie 1941 am avut o discutie cu un subaltern Preda Petre, zis Druscă, mecanic, care în zilele precedente, 21-23 ianuarie, lipsise de la unitate: era legionar si participase la rebeliune. El mi-a povestit că la Abator se află trupurile neînsufletite ale unor legionari agătate în cinghele, despre care se afirmă ca ar fi cadavrele unor evrei ucisi de legionari. Am raportat comandantului meu comandor inginer Constantinescu Cristea cele aflate de la Preda Petre si l-am întrebat ce crede că trebuie făcut. Comandantul mi-a răspuns că nu stie ce să facem si cui să raporteze cele aflate, dar că mai înainte de orice o asemenea informatie trebuie verificată. Mi-a recomandat să iau masina-dubită (marca Skoda) cu care unitatea noastră îsi făcea aprovizionarea cu carne de la Abator si să mă deplasez acolo, la Abator, să văd care este adevărul. Mentionez că la vremea aceea făceam din când în când reportaje pe subiecte tehnice la revista “Aripi frânte-Aripi românesti” condusă de comandorul Emil Gârleanu (rudă cu scriitorul cu acelasi nume), devenit ulterior general. Am plecat cu soferul, militar în termen, care cunostea bine Abatorul, unde am ajuns si am intrat pe poarta principală spunând că mergem să luăm carne pentru unitate, ca de obicei. Am intrat apoi în hală si am constatat ca aproape nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin hală, de la un grup la altul, se discuta într-o atmosferă apăsătoare, de încordare si gravitate. Am încercat să intru în vorba cu parlagiii, dar ei mai mult se fereau să-mi răspundă când i-am întrebat dacă e adevărat că undeva, în Abator, se află niste oameni, niste evrei atârnati în cârlige (cinghele). M-au făcut atent să fiu mai discret si mai prudent. Unul dintre ei, pe care ceilalti îl numeau „nea Vasile” si care era seful unei echipe de măcelari, mi-a răspuns totusi: „Da, domnule, dar nu sunt evrei, sunt români!” Soferul care mă însotea îl cunostea si ne-a făcut prezentările: se numea Stoica Vasile. El mi-a arătat în ce directie se aflau cadavrele si m-a făcut atent să nu fiu văzut de oamenii din conducerea Abatorului sau de oamenii de încredere ai acestora. La circa 50m am găsit locul, unde am ajuns singur, neînsotit de nimeni. Am numărat cadavrele atârnate în cinghele, erau 11 sau 21, am uitat numărul exact, tin minte că se termina cu cifra 1. Lângă perete se mai afla o grămadă de cadavre, cu hainele murdare de noroi si sânge. Cadavrele atârnate în cârlige aveau paltoane pe ele, unul mai avea căciula (cusma de blană tărănească) pe cap. Am dat putin la o parte paltonul la primele trei cadavre si am văzut la fiecare rana mortală, din care cursese sânge si îmbibase îmbrăcămintea. Cel de-al treilea cadavru avea sub palton si deasupra hainei o cămasă verde, legionară. Nu m-am mai atins de celelalte cadavre si m-am întors la şofer. Discutând mai departe cu nea Vasile, pe care l-am întrebat: „Măi, nea Vasile, cine sunt oamenii ăstia?” Mi-a răspuns că sunt legionari împuscati de Armată, că în jurul Abatorului au fost împuscati mai multi legionari si că acesti legionari au fost adunati din stradă de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului, la ordinele acesteia, si băgati în Abator, unde au fost atârnati în cârlige si declarati că sunt evrei ucisi de legionari. Reproduc cuvintele lui Vasile Stoica: „Nu sunt jidani, domnule, sunt legionari împuscati de Antonescu, iar jidanii de la Abator, prin oamenii lor de încredere, i-au târât din stradă în Abator, i-au atârnat în cinghele si zic despre ei că sunt jidani”. Fac mentiunea că la data aceea Abatorul era o societate administrată si controlată de evrei. Nea Vasile a făcut mentiunea: „jidanii nostri, care conduc Abatorul”. De asemenea, mentionez că i-am spus soferului, dacă vrea, să meargă si el să-i vadă pe cei atârnati în cârlige, dar nea Vasile l-a oprit, spunând că nu e bine deoarece deja unii „de sus” au observat miscarea pe care o făcusem si acum sunt cu ochii pe noi. L-am întrebat pe nea Vasile dacă e dispus să declare cele petrecute la Abator si în fata altora, în cazul că va fi vreodată nevoie. Nea Vasile a declarat că este de acord, mi-a dat adresa – locuia lângă Abator, pe Splai, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori si ne-am împrietenit. Asa am aflat că după aceea Armata a ridicat cadavrele de la Abator si le-ar fi dus în pădurea Plumbuita. Vizita mea la Abator a durat circa 15-20 minute. La plecare am luat pentru trupă o navetă de măruntaie, mai mult burti. Când m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant si i-am povestit cele aflate. Comandantul a considerat că e de datoria sa să raporteze mai sus. Eu m-am retras din biroul comandantului si m-am dus în hala de montaj, în hangarul central. După un ceas, un ceas si jumătate, a venit la mine comandantul si mi-a spus că a telefonat la Consiliul de Ministri, la cabinetul lui Horia Sima si a cerut să vorbească cu acesta. De la postul telefonic respectiv i s-a răspuns: „camaradul Horia Sima nu mai există, nu se stie unde este”. Mentionez că, în zilele care au urmat, zvonul despre uciderea si atârnarea în cârlige a evreilor la Abator a circulat, dar nu era luat în serios de nimeni. Până si femeile cele mai simple din mahalaua bucureşteană se întrebau „de ce evreii nu reclamă la Antonescu ce au pătit?” Precizez că nu am fost membru al Miscării Legionare, dar, la fel ca si cei mai multi colegi din aviatie, am simpatizat, ca român si crestin, cu ideile lui Corneliu Zelea Codreanu. De asemenea, mentionez că am fost condamnat după 1944 pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale” si am făcut 11 ani de temnită. Cu Vasile Stoica m-am întâlnit de mai multe ori după aceea, ultima oară cred că a fost în 1970. Avea un băiat care s-ar putea să mai fie în viată. Mentionez că pe dl. prof. Ion Coja l-am cunoscut în ziua de 20 decembrie 2003, când m-am întâlnit cu dânsul ca să-i povestesc cele de mai sus. Întâlnirea a fost aranjată de domnii Neagoe Nicolae Mateescu si Dogaru Victor-Dorian, cărora le-am povestit cele petrecute la Abator si au fost de părere că trebuie să-i fac cunoscută această întâmplare si domnului profesor Ion Coja, pe care îl cunosteam de la televizor. Am fost de acord să mă întâlnesc si să-i încredințez această mărturie, pe care o semnez în deplină cunostintă de importanta ei. Dau prezenta declaratie a servi oriunde trebuinta o va cere.
(România Liberă – supliment ALDINE, în 30 ianuarie 2004)(va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu