Senzational, în scenă intră dl. Charles Krafft ! Ba mai si primeste un premiu de 200$ pentru că afirmă clar si răspicat că toată această poveste ce ne preocupă, evreii atârnati în cârlige la abator este un FALS.
Dar cine este dl. Charles Krafft? Dintr-un interviu pe net aflăm că numele său întreg este Charles Wing Krafft si că este artist, de formatie pictor, domiciliat în Seattle, SUA. În ultimii 15 ani a abandonat pictura, ocupându-se de ceramică, mai precis ceramica pictată manual, mesteşug extrem de răspândit în tările saxone, Germania si Olanda, dar si latine, Franta si Portugalia în special. Dânsul ornează cu desenele sale orice piesă de faiantă, de la farfurii la pistoale-mitralieră şi grenade din ceramică, fiind azi considerat un pionier al stilului „low brow” sau Pop Suprarealism, care îsi are rădăcinile în caroseriile pictate cu aerograful din California si comix-urile underground din anii ’60. Mai interesante sunt pasiunile sale extra-artistice, pe primul loc călătoriile, pe locul doi, ISTORIA ROMÂNIEI, apoi altele care ne interesează mai putin. Din păcate, reporterul nu l-a întrebat de unde până unde istoria României, fie ea si pe locul al doilea. Orisicât, faptul e senzational. Si mai interesant este ce spune în continuare. Dânsul a participat la un fel de concurs de scrieri revizioniste, concurs initiat în cadrul unui amplu proiect intitulat The Holocaust Historiography Project, cu o scurtă lucrare tratând exact subiectul care ne interesează, evreii atârnati în cârlige la abator. Am dat de această lucrare cu totul si cu totul întâmplător. Pe măsură ce citeam, capul a început să mi se învârte. Mă gândeam, Oh, Doamne! ce preocupări pot avea unii? La zeci de mii de kilometri distantă de România? În timp ce la noi întreaga tară stă călare pe televizor să vadă ce s-a mai întâmplat cu cine stie ce pitipoancă ce si-a ratat debutul pe centură, cuplându-se cu cine ştie ce fotbalist. Dânsul s-a deplasat la Bucuresti, unde a discutat cu d-na Lya Benjamin, cu dl. Dinu C. Giurescu, si chiar cu dl. Dărăsteanu. Faptul în sine e extraordinar, cu atât mai mult cu cât dânsul s-a dovedit a fi extrem de bine documentat, cel putin pe partea de limbă engleză, din lucrarea sa reiesind si alte personaje din spatiul american de data aceasta, despre care nu stiam, care au re-iterat în mod denaturat din păcate, această chestiune, a evreilor atârnati în cârlige la abator. Din păcate, asa cum spuneam, dânsul nu prea dă explicatii despre cum a ajuns să analizeze această chestiune, bănuiesc că i-a sărit şi lui în ochi aberatia, dat fiindcă a declarat că este pasionat de istoria României. Redau integral textul omului, asa cum a apărut pe situl care i-a acordat premiul:
Locul întâi – $200.00
Mai jos sunt cinci versiuni ale aceleiaşi istorii de cinci autori diferiti. Versiunea a doua, din Charleston Gazette (cea cu masinile de tocat carne), se bazează probabil pe altă istorisire care a apărut într-o carte relativ recentă despre vasul Struma, cu refugiatii evrei ce se îndreptau spre Palestina, vas scufundat în apropiere de Istanbul. Dacă as fi avut mai mult timp la dispozitie, as fi putut să vin cu mai multe detalii, cât si cu mai multe versiuni ale acestei povesti, care, bine-înţeles, nu este adevărată. Am încercat să iau legătura cu dl. Radu Ioanid, cercetător la USHMM în Washington DC, în legătură cu o notă de subsol privind falsurile cu privire la această problemă. De asemenea, am depistat discrepante majore în citatele ce apar în cărtile cu privire la istoria României în cursul celui de-al II-lea război mondial, cărti scrise de către Lya Benjamin si Prof. Dinu Giurescu. Recent, Robert Kaplan a repetat legenda cu abatorul din Bucuresti în cartea sa Balkan Ghosts. În versiunea postată pe situl Nizkor.org (50 de ani de tăcere) eu cred că poate fi luat în consideratie si cadavrul hăcuit al unei tinere fete. Vârsta variază între 6 si 14 ani. În versiunea lui Matatias Carp, Cartea Neagră, care e citată în mod invariabil în calitate de autoritate finală asupra autenticitătii acestei istorii, intestinele evreilor măcelăriţi în abator, au fost găsite încolăcite în jurul gâtului ca o cravată. Iar textul ce se putea citi pe corpul lor era „carne koşer” mai degrabă decât „bun pentru consum uman”. Am o copie a desenului făcut de artistul si arhitectul român Marcel Iancu, cu corpurile atârnând cu capul în jos, având deasupra un semn (placă) pe care scrie „Coşer”. Într-un fragment din jurnalul său, care însotea o expozitie a lucrărilor sale din Israel, el afirmă că acele cadavre ar fi fost violate de către legionari.(sic!) Până la urmă am reusit să determin numărul victimelor „rebeliunii legionare” din Bucuresti care a rezultat a fi 212 (sic!). Din acestia 120 au fost evrei. Restul au fost crestini despre care nu se mai stie nimic. 11 cadavre au fost găsite în apropierea abatorului municipal. Ele au fost aduse acolo cel mai probabil din altă parte a orasului. Unul din ele, era cadavrul unui german.(sic!) Nu am fost în măsură să pun mâna pe nici o descriere a evenimentelor de provenientă ne-evreiască, cum ar fi de exemplu, documente emanate de la guvernul român. Fotografiile cu cadavre „de evrei” ce apar în muzeele holocaustului si în cărti sunt discutabile. Toate cele 212 cadavre (evrei si crestini) au fost aduse la Institutul Medico-Legal Mina Minovici pentru identificare după tulburări. Cine poate spune dacă cadavrele din imagini sunt sau nu de evrei? Povestea a fost prima dată istorisită de către Leigh White, care nu se găsea în Bucuresti atunci. Era în Bulgaria. Corespondentul de război Robert St. John de la AP a popularizat povestea falsă cu abatorul a lui Leigh White. În multe studii ne-academice este citată versiunea absurdă popularizată de St. John. Toate citatele academice însă se referă la Matatias Carp, un avocat evreu care a pregătit cererile de reparatii înaintate de Comunitatea evreiască din Bucuresti lui Antonescu după asa-zisa rebeliune, care a fost de fapt un putsch initiat de Antonescu la ordinul lui Hitler.
Iată prima versiune:
În acea noapte, cămăsile verzi au încărcat două sute de prizonieri evrei în camioane si i-au dus la abatorul municipal. Acolo, ca într-o parodie diabolică de tăiere kosher, au atârnat mai multi evrei în cârlige si le-au tăiat beregata, altii au fost împinsi spre butuci unde au fost decapitati cu satâre.
Sursa: The Long Balkan Night, de Leigh White
The Long Balkan Night a fost publicată în 1944 si a rămas uitată timp de zeci de ani. (eu am cumpărat-o de pe Amazon.com cu 12$, NA) Când războiul a izbucnit în Yugoslavia în anii ’90, cartea a devenit un fel de obiect de cult pentru jurnalistii din Balcani. Unii au afirmat că ar fi chiar cea mai bună carte scrisă vreodată de un reporter de război american. Leigh White a fost corespondent în Europa de Est al Jewish Telegraphic Agency deoarece, asa cum afirmă el însuşi, „eram tânăr, blond, un arian evident, vorbeam trei limbi, si eram suficient de necunoscut si dispus să lucrez pentru un salariu extrem de modest”. În realitate, nu exista nici o Jewish Telegraphic Agency în Europa în perioada aceea, pentru că nazistii îi interziseseră să mai opereze. JTA pentru Europa de Est fusese re-denumită Overseas News Agency, iar White era singurul ei angajat.
Iată a doua versiune:
Abatorul din Bucuresti a fost locul celor mai înfiorătoare torturi. În ultima zi a rebeliunii, 15 evrei au fost dusi de la Prefectură la Abator unde toti au fost torturati si/sau împuscati mortal. Antonescu a cerut unui procuror militar să investigheze cele întâmplate. Acesta a raportat că a recunoscut trei dintre cunostintele sale printre cadavre, afirmând că fuseseră torturate „cu profesionalism” (avocatul Millo Beiler si fratii Rauch) A adăugat, „cadavrele au fost atârnate în cârligele folosite de parlagii”[29] Secretarul lui Mihai Antonescu a confirmat descrierea procurorului, si a adăugat că unele din victime au fost atârnate pe când erau încă în viată, pentru a permite tortionarilor să le ciopârtească corpurile.
Sursa: Radu Ioanid, The Holocaust in Romania
Iată a treia versiune:
Unul din aspectele deprimante ale ororilor a fost ne-răbdarea cu care aliatii Germaniei s-au apucat să ucidă. În România, membri ai Legiunii Arhanghelului Mihail au dus cu forta familii de evrei la abator în 1941, legati si dezbrăcati, măcelăriţi apoi în masini de tocat carne.(sic!)
Sursa: The Horror of the Holocaust, de James A. Haught, Charleston Gazette, 22 Aprilie, 1994.
Iată a patra versiune:
Garda de Fier a colindat Bucurestiul (în 1941) cu camioane, completând lista de evrei. Au dus victimele la abatorul local de la periferia oraşului. Victimele dezbrăcate au fost legate. Au fost obligate apoi să meargă în patru labe precum animalele. Asa au fost dirijate spre rampa de lemn a abatorului. În vârful rampei, un legionar având în mână un ciocan de lemn lovea în cap fiecare bărbat sau femeie, la fel cum măcelarii loveau în cap un porc sau o vacă. Apoi, colegul de alături, tăia jugulara victimei cu un cutit ascutit, ca orice măcelar profesionist. Altii, cu mintile bolnave, luau victimele muribunde si le agătau în cârligele de pe pereti, în modul în care se procedează cu animalele. Membrii privilegiati ai Gărzii de Fier mergeau apoi la fiecare corp cu stampile de cauciuc. Cuvintele pe care le imprimau pe corpurile evreilor erau echivalentul în româna al textului: Bun Pentru Consum Uman.
Sursa: Shalom Means Peace, de Robert St. John, Doubleday & Company, New York: 1949.
Versiunea a cincea provine de la Nizkor.org, cu detalii despre fetita care nu apare în lista celor 10 victime presupuse a fi fost ucise acolo, publicată de Lya Benjamin în româna. Aceasta infirmă versiunea cu masina de feliat carne. (sic!)
Iată a cincea versiune:
În zori, pe 23 ianuarie 1941, un camion de la fabrica de cârnati Podsudeck a fost încărcat cu 15 evrei care se găseau sub stare de arest în clădirea Prefecturii de Politie. Au fost condusi apoi la abatorul orasului. La ancheta efectuată în urma rebeliunii, Lt. rez. I.N.Vlădescu, procuror militar, a relevat în raportul său aceste evenimente: Sursa: Shalom Means Peace, de Robert St. John. Doubleday & Company, New York: 1949.
LA ABATOR: Sub pretextul că actionează împotriva unei miscări politice, legionarii au comis omoruri în masă la abatorul orasului, la Băneasa. Mai mult de 100 de persoane au fost măcelărite. Unii au fost găsiti cu burtile tăiate adânc de către acesti asasini abjecti, care au folosit în acest scop cutite de măcelărie. Maestri în arta torturii, au scos intestinele victimelor si le-au încolăcit în jurul gâtului ca niste cravate. În timp ce acest carnagiu avea loc în interiorul abatorului, afară, un mare număr de legionari cântau bătându-si joc de psalmii si rugăciunile evreiesti. Atasatul german în Bucuresti a făcut un raport cu pierderile de vieti omenesti. Intr-unul din rapoartele sale a scris: „în morga din Bucuresti se puteau vedea sute de cadavre, din care majoritatea erau evrei”. Rapoarte din surse evreiesti au stabilit că victimele nu au fost doar ucise, ci măcelărite. Nu mai puteau fi numite cadavre umane. În abatorul municipal, părti de corp atârnau în cârlige precum carcasele de bovine. Un martor a văzut o fetiţă de aproximativ cinci ani atârnând de picioare ca un vitel, cu întregul corp plin de sânge.
Source: Shattered! 50 Years of Silence, Special Internet Edition. © Copyright Dr. Felicia (Steigman) Carmelly, 2001. All rights reserved.
Scris de Charles Krafft
In imagine, clădirea Institutului Medico-Legal Mina Minovici, monument istoric demolat de către autoritătile comuniste.(va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu