Si acum să recapitulăm putin faptele. Practic, le vom urmări succesiv, asa cum se afirmă să se fi întâmplat, si anume, punctul si data de plecare, numărul victimelor, modul în care se afirmă să fi fost omorâte, detalii ale actiunii.
Asupra punctului de plecare toate sursele indică aceeasi locatie, Prefectura de Politie a Capitalei, clădirea lipită de fostul Magazin Universal ICS Victoria, fost înainte de nationalizare Galeriile La Fayette, după modelul galeriilor cu acelasi nume din Paris. Cu aceasta absolut toată lumea e de acord. Mai neclară este data la care a plecat camionul încărcat cu victime spre abator. Raportul Final indică ultima zi a asa-zisei rebeliuni, acceptată unanim a fi joi, 23 ianuarie 1941, dată la care ultimii legionari au încetat rezistenta şi s-au predat armatei. Să facem observatia că tot în raport se afirmă că cei 15 evrei ar fi fost torturati si/sau împuscati în clădirea prefecturii, ca atare, camionul a transportat la abator si cel puţin două cadavre. Altii evită să mentioneze data, precum d-nii Radu Ioanid, Baruch Cohen sau Radu Lecca, ultimul citat şi de către dl. Alex Mihai Stoenescu. Nici Filip Brunea-Fox nu dă o dată precisă, la fel si contesa Rosie Waldeck, amândoi fiind în Bucuresti în timpul evenimentelor. D-nii Fătu si Spălătelu, cei care au scris singura istorie a Gărzii de Fier apărută în timpul regimului comunist, se rezumă la a cita (re-povesti) un paragraf din Jurnalul de dimineată, no.57, 21 ianuarie 1945, citat si în Raportul Final, de fapt singura sursă cu privire la faptele incriminate, articol apărut la exact 4 ani de la presupusul eveniment. Nici pictorul si arhitectul Marcel Iancu nu indică o dată precisă a evenimentului, cu toate că se găsea în Bucuresti în acele zile. Tot data de 23 ianuarie, dimineata, este indicată de către autorul Robert St. John în cartea Shalom Means Peace, informatie preluată probabil de la Leigh White, sosit în Bucureşti în data de 24 ianuarie sau din Cartea Neagră a lui Matatias Carp. Ca atare, singura sursă palpabilă si unică pe deasupra, rămâne articolul din ziarul Jurnalul de dimineată, care dă data de 23 ianuarie, ultima zi a rebeliunii, dimineata. Pe de altă parte, numeroase declaratii, telegrame ale serviciilor secrete, memorii, rapoarte oficiale, dar si relatarea din culegerea de documente intitulată Pe marginea prăpastiei, apărută în iunie 1941, precizează că legionarii baricadati în clădirea prefecturii hotărâseră să depună armele în după-amiaza zilei de 22 ianuarie, ceea ce s-a si întâmplat în cursul aceleiaşi zile, seara. Ca atare, în dimineata zilei de 23 ianuarie, legionarii ce se găseau în clădirea Prefecturii de Politie erau arestati deja. Concluzia ce se trage de aici este că dacă a existat vreun transport de evrei către abator, acesta nu s-a efectuat în data de 23 ianuarie, ci cel mult cu o zi înainte.
Dacă în privinta datei transportului de evrei către abator planează dubii, sursa fiind si unică pe deasupra, asupra celor presupuse să se fi întâmplat acolo, abundă detaliile, care mai de care mai picante, multe fiind de-a dreptul fantasmagorice, dânşii dovedind o fantezie de-a dreptul bolnavă. Bunăoară în Raportul Final se mentionează, citez: trupurile celor ucisi la abator au fost atârnate de ceafă, în cârligele folosite de parlagii, sursa fiind o carte a lui Jean Ancel, aproape imposibil de găsit. De fapt, cred că este o greşeală, pentru că informatia apare si într-o notă de subsol din Cartea Neagră, citat din articolul din Jurnalul de dimineată. Deci, deducem de aici, că dacă o parte din cei 15 evrei au fost torturati si/sau împuscati în sediul Prefecturii de Politie, cealaltă parte de evrei ramasi în viată, au fost omorâti la abator, după care au fost atârnati în cârlige, toti sau numai o parte din ei. Dl. Gh. Barbul este citat în legătură cu acelasi aspect, acesta adăugând că unii din cei atârnati în cârlige ar fi fost atârnati de vii, pentru a permite tortionarilor să ciopârtească corpurile. Aceasta e versiunea adoptată oficial, din Raportul Final asupra Holocaustului din România. De aici câteva concluzii clare, dacă e să ne luăm după text. Din cei 15 evrei dusi la abator, cel putin doi erau morti, restul de cel mult 13, au fost omorâti, nu ni se spune cum, la abator. Unii vorbesc despre împuscarea în ceafă, (Matatias Carp) altii lasă să se înteleagă doar că ar fi fost omorâti, fără alte precizări. Apoi au fost atârnati în cârlige, DE CEAFĂ. Din acestia 13, cel putin doi au fost atârnati de vii (Gh. Barbul), si apoi ucisi. Matatias Carp nu pomeneste absolut nimic, chiar subliniază că după ce i-au împuscat pe prizonieri cu câte 2-3 gloante în cap si gât, legionarii au plecat pur și simplu, în timp ce nota de subsol, citat din Jurnalul de dimineată, citând „procurorul militar” anchetator, trimis chipurile de către Ion Antonescu, vorbeste de atârnarea în cârlige. Se vorbeste si despre o eventuală ciopârtire a celor încă în viată atârnati în cârlige, si cam asta e totul. Prima contradictie pe care am sesizat-o aici, a fost modul de atârnare de ceafă. Am arătat aici că această operatie pare a fi imposibilă, nici anatomia umană si nici forma cârligelor ne-permitând acest lucru. Rămâne să se pronunte si niste specialisti în materie, cu care voi lua cât de curând legătura. În ceea ce priveste „tratamentul” aplicat victimelor, acesta variază în functie de imaginatia bolnavă a celor citati. Bunăoară, trei dintre victime, avocatul Millo Beiler si fratii Rauch au fost găsiti cu pântecele spintecate si intestinele legate la gât în chip de cravată („procurorul” I.N.Vlădescu, citat de Matatias Carp, citat la rândul său de către dl. Radu Ioanid si de către Dr. Felicia (Steigman) Carmelly). Alte două victime se pare că au scăpat, având totusi răni grave (Matatias Carp, Radu Ioanid). În majoritatea cazurilor se mentionează inscriptia batjocoritoare „carne koser” ortografiată caser, coser sau koser, scrisă fie pe o placardă asezată deasupra victimelor (Radu Ioanid), fie sub forma de etichetă lipită pe piele (Mihail Sebastian), fie stampilată direct pe corpul gol de către legionari de vază (Robert St. John). În alte descrieri, textul carne koser este înlocuit cu stampila BPC (bun pentru consum), stampilă ce se găsea în orice laborator de control sanitar-veterinar. Dl. Leigh White si implicit dl. Robert St. John, vorbesc despre decapitări cu satârul, ba ultimul vorbeste si despre asomarea victimelor prin lovire cu un ciocan de lemn în moalele capului. De departe însa, pictorul si arhitectul Marcel Iancu îi depăseste pe toti prin amănuntele pe care le furnizează, chestii pe care susţine că le-ar fi văzut la morgă, citez: limbi tăiate, ochi scosi, degete si mâini tăiate, piele jupuită de vie, corpuri tăiate si atârnate cu inscriptia „Koser” în abatoare, trupuri înjunghiate, capete tăiate si organe tăiate. Normal, fiind doar pictor avangardist, să debordeze de imaginatie. Ba mai vorbeste si despre cadavre violate. Nu rezultă prea clar de către cine, asasini legionari sau jefuitori de cadavre. La fel si dl. Jean Ancel enumeră aceleaşi orori, inclusiv violarea cadavrelor, adăugând si smulgerea organelor genitale. Apoteoza este de departe atinsă de către James A. Haught în articolul din Charleston Gazette, din 22 Aprilie 1994, în care afirmă că evreii, dezbrăcaţi si legati fedeles, împărtiti pe familii erau introdusi cu forta în masini de tocat carne. Fără a mai vorbi de wikipedia în limbile engleză si franceză în care se vorbeste despre sâni perforati cu bohr-maşina, sâni tăiati mai apoi, citate dintr-o carte a d-lui Jean Ancel, care “citează” şi dânsul la rândul său tot din articolul din Jurnalul de dimineaţă. Si in plus despre o fetita de cinci anisori, atârnată si ea în cârlige. Se vorbeste si despre torturarea evreilor dezbrăcati de către femei legionare, prin lovirea peste testicule, dar si despre participarea la torturi a adolescentilor legionari. Toate acestea sunt extrase se pare dintr-o carte a lui Jean Ancel, scrisă în ebraică, aproape imposibil de găsit, sursa fiind tot Cartea Neagră, pag.222, unde dl. Matatias Carp pomeneşte despre aceste torturi. Să observăm ca există o anumită dinamică a descrierii ororilor. Cu cât trece timpul, alte si alte detalii „picante” apar la iveală si sunt adăugate. Am făcut de asemenea observatia că toate sursele vorbesc la modul neutru, ambiguu, nici unul nu afirmă să fi văzut cu ochii săi asa ceva. Există însă şi trei excepţii, dl. Mircea Albulescu, dl. Baruch Cohen si dl. Dărăsteanu. Am demonstrat aici că toate trei mărturiile sunt pline de contradictii, dacă nu false de-a dreptul, asa că nu mai revin. Singura mărturie mai apropiată de adevăr este cea a d-lui Filip Brunea-Fox de la morgă, care coincide si cu imaginile păstrate în arhive. Dânsul a făcut o vizită la morgă, în 24 ianuarie, când fuseseră adunate toate, sau aproape toate victimele conflictului armat din 21-23 ianuarie 1941, pentru a fi identificate si autopsiate în vederea stabilirii cauzei decesului. Dânsul a văzut exact ceea ce vedem si noi în imaginile păstrate, cadavre însirate unul lângă altul pe podea. Unele dezbrăcate, probabil fuseseră deja autopsiate sau fuseseră găsite fără haine, asa cum au fost găsite o parte din cele de la Jilava. Ceea ce este cert însă, este CEEA CE N-A VĂZUT dl. Filip Brunea-Fox. N-a văzut nici oameni ciopârtiti, nici capete, degete, limbi şi urechi tăiate, nici intestine făcute cravată, nici ochi scosi, nici unghii smulse şi “jefuite”, nici organe genitale extirpate, nici o fetită de cinci ani, nici o femeie cu sânii sfredeliti si tăiati. De altfel, în lista victimelor nu figurează decât o singură femeie evreică ucisă, Rebeca Rosenthal, găsită împuscata la Bariera Mosilor, si nici o fetită. Cât despre violuri în masă si alte alea, nici nu mai are rost să discutăm… Imaginea de fata, cadavre la Institutul Medico-Legal. Insemnarea de pe verso, 24 ianuarie 1941, confirma faptul ca in dimineata zilei de 24, toate sau aproape toate cadavrele victimelor din acele zile fusesera stranse la morga. Se observa ca nici unul nu este decapitat, ciopartit, cu organele genitale smulse, etc… De asemenea, toti sunt barbati. Nici urma de femei violate in masa, cu sanii perforati si taiati, etc… Sursa imaginii, arhiva Yad Vashem, imagine furnizata de Leon Malowitz & Angel Zhan (cota 3367/16). Combat care vasazica, exact cu armele dansilor. Mai multe astfel de imagini se gasesc la ilustratiile cartii, care va aparea cat de curand.(va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu