Câteva concluzii la final. Aşa cum spuneam încă de la început, până acum nu a apărut nici un document infailibil care să confirme sau să infirme 100% aceste fapte oribile. Si nici nu cred că mai poate fi considerată vreo dovadă 100% infailibilă, după atâtea si atâtea declaratii si mărturii, care mai de care mai fantasmagorice, cu care am fost îndoctrinati mai bine de 70 de ani si cu care literalmente au fost umplute nu numai librăriile si bibliotecile, dar în primul rând spatiul virtual. Si probabil vor mai apărea, pentru că imaginatia morbidă a dânsilor este inepuizabilă. Ca atare, toate acestea, repetate la infinit, enuntate violent si agresiv pe forumuri de discutii, în zona de comentarii a presei online, pe situri si bloguri, în interviuri din presa scrisă şi online, devin la un moment dat axiome, ce trebuie însusite ca atare, fără a mai fi nevoie de probe materiale. Distrugerea unui mit nu e numai extrem de dureroasă, dar este o operatie extrem de dificilă si anevoioasă, dacă nu aproape imposibilă. Exact ca si mitul săpunului din evrei, care, desi s-a demonstrat în mod ştiinţific că este o imposibilitate, încă mai este crezut si sustinut de către multi. Oricâte dovezi contra se vor aduce, chestiunea aceasta, cu evreii atârnati în cârlige la abator, este atât de bine însurubată în mintea oamenilor, că mai trebuie să treacă încă trei-patru generatii, pentru ca aceste fapte oribile să fie uitate, chiar si în ipoteza că se vor dovedi false. Evident, prin aparitia unei probe 100% infailibile. Pe de altă parte, pe cât sunt de contradictorii “mărturiile” asupra acestei istorii, cu atât mai multe si mai clare sunt certitudinile, confirmate de documentele de arhivă. Să enumerăm acum câteva din cele mai importante:
1.Toate referintele converg spre un articol din Jurnalul de dimineată, no.57, din 21 ianuarie 1945, articol apărut la 4 ani de la evenimentul incriminat cu atâta vehementă, apoi spre Cartea Neagră a lui Matatias Carp, vol. 1, apărut în 1946, ca si la cartea DCFRJDH, vol. 3, p. 175. Documents Concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust Jean Ancel, (DCFRJDH, Jerusalem, Beate Klarsfeld Foundation, 1986), aproape imposibil de găsit si consultat, informatiile din ultimele două fiind sau fără referintă, sau având ca referintă tot articolul mentionat, articol cu un puternic caracter revanşard şi propagandistic.
2. În cea mai importantă culegere de documente privind suferintele evreilor din România, prima de acest gen apărută în tară, în 1991, elaborată ce Centrul pentru Studiul Evreilor din România, Martiriul evreilor din România nu se pomeneste absolut nimic despre acest episod.
3. Până acum, nu a apărut nici o fotografie cu evrei atârnati în cârlige la abator, desi au trecut peste 70 de ani de la acele evenimente.
4. Nici atunci, si nici acum, nu s-a facut vreo anchetă si/sau reconstituire criminalistică pentru a demonstra cum pot fi agătati oameni de ceafă în cârligele de abator.
5. În data de 23 ianuarie, dimineata, dată la care se afirmă că ar fi avut loc faptele incriminate, toti cei cca. 200 de legionari baricadati în Prefectura de Poliție erau arestati, predându-se armatei în seara zilei precedente.
6. Nici un participant la evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, legionar sau ne-legionar, nu a fost condamnat pentru vreuna din faptele incriminate. (nu crime în timpul asa-zisei rebeliuni, ci torturi si atârnare de evrei în cârlige la Abator)
7. Nici o lucrare academică serioasă, nici raportul cu privire la guvernarea legionară si asa-zisa rebeliune, Pe marginea prăpastiei, nici mesajele agentilor secreti rezidenti în acele zile în Bucuresti si nici corespondenta diplomatică romano-germană nu pomenesc absolut nimic despre acele fapte.
8. În aproape jumătate de secol de dictatură comunistă, desi au avut la dispozitie toate arhivele SSI, ale Sigurantei si Politiei, dar si mijloace moderne de contrafacere a documentelor, si desi erau cei mai importanti dusmani ai legionarilor, comunistii nu au reusit să producă niciun document care să-i incrimineze pe legionari pentru cele presupuse să se fi produs la abator, singura referintă si în acest caz, rămânând tot articolul din Jurnalul de dimineată, no.57, 21 ianuarie 1945, citat(re-povestit) în monografia d-lor Fătu si Spălătelu.
9. În peste 70 de ani de la acele presupuse fapte nu a apărut niciun martor credibil si convingător care să afirme cu ochii lui să fi văzut asa ceva, evrei atârnati în cârlige la abator.
Mai sunt apoi câteva certitudini partiale, a căror doză de incertitudine se poate rezolva usor.
10. Nu a fost nici confirmată, nici infirmată ancheta din 1946 a Procuraturii comuniste, despre care vorbea dl. prof. dr. Radu Iftimovici.
11. Nu a fost verificată autenticitatea facsimilului declaratiei angajatilor abatorului cu privire la cele presupuse să se fi întâmplat în zilele rebeliunii. De asemenea, se putea căuta si a doua pagină a declaratiei, comisia dispunând de toate mijloacele necesare.
12. Nu au fost cercetate certificatele medico-legale emise pentru înhumarea celor morti în zilele asa-zisei rebeliuni, fără de care acestia nu puteau fi înmormântati sau incineraţi. Chiar dacă acestea au fost pierdute sau distruse, ne-mai-fiind de găsit în arhiva IML, trebuie să existe dosarele anchetelor penale deschise în mod obligatoriu, dat fiindcă victimele nu au murit de moarte naturală.
13. De asemenea, aceeaşi problemă ca mai sus, cu dosarele si sentințele celor cca. 9000 procese intentate participantilor la asa-zisa rebeliune, procese finalizate cu 1842 condamnări. Vezi si dosarul de la CNSAS privind Procesul Rebeliunii Legionare din iunie 1941, (Cota P 010618), pe care îl voi consulta cât de curând. Un astfel de demers necesită ceva muncă, dar nu este câtusi de putin imposibil. În fine, nici nu mai discut despre contradictiile flagrante si afirmatiile care mai de care mai fanteziste si mai aberante din declaratiile luate în discutie aici, rând pe rând.
Cert este, că pe moment, ei au initiativa. Cu o tenacitate de invidiat si cu o perseverentă drăcească, practic, nu există vreo referire la legionari, cât de nesemnificativă, pe net, în presă sau la tv, pentru ca interventia violentă şi agresivă a dumnealor să nu contină si vreo referire la evreii atârnati în cârlige la abator. Apoi mai este si piesa de rezistentă, ca să zic asa, Raportul Final asupra Holocaustului din România, asumat integral de către autoritătile româneşti. Cu o inconstientă de ne-iertat zic eu, dar si cu o iresponsabilitate inadmisibilă fată de generatiile viitoare. Cât de inconstient poti să fii, ca să-ti asumi niste fapte oribile, a căror unică sursă este un articol de ziar, mai mult ca sigur semnat de către o persoană fictivă, acel căpitan I.N.Vlădescu, trimis chipurile de către Ion Antonescu să ancheteze cele întâmplate la abator, articol apărut la patru ani de la acele evenimente. Aruncând vina tot-odată si asupra generatiilor viitoare. Pentru că răul e deja făcut. Indiferent câte dovezi vor apărea in timp, si în mod sigur vor apărea, că nu mor caii când vor câinii, acest raport pare bătut în cuie. Si la orisice punere în discutie a acestor fapte, ti se va băga sub nas acest raport asumat integral de către autorităţi, asa cum am văzut deja. După cum este doar o chestiune de timp introducerea lui în programa de învătământ, ca obiect de studiu obligatoriu. Pentru ca aceste fapte să fie definitiv însurubate în constiinta generatiilor viitoare. Reactia firească de apărare a românilor, în astfel de cazuri, este normală si necesară. Din păcate, cei mai îndreptătiti să se opună, membrii Academiei Române, ridică din umeri. Societatea civilă – asa-zisa societate civilă, pentru că în majoritate nu sunt decât niste oengeuri finantate de Soros si alti escroci internationali, este mult prea preocupată de drepturile tiganilor, maidanezilor, poponarilor si altor lighioane. DAR DREPTURILE ROMÂNILOR CINE LE APARĂ, STIMABILILOR? Sau trebuie să iesim iar în stradă ca să ne strigăm drepturile? Pentru că dacă se va ajunge acolo, tot acest imperiu mediatic al minciunii va sări în tăndări. Am ajuns să nu mai avem loc în tara noastră de tot felul de oengeuri ce ne monitorizează ce spunem si ce gândim! Sunt târâti în noroi Eminescu, Cioran, Eliade, Gyr, Paulescu, Nae Ionescu, si tot ce a avut mai bun această tară, mai ceva ca în vremea ocupatiei sovietice. În sec. 21 am ajuns să trăim sub stare de asediu mediatic perpetuu. În curând nu vom mai avea voie nici să afirmăm că suntem români, pentru că aceasta înseamnă “nationalism exacerbat” care conduce la xenofobie, iar de la xenofobie la antisemitism nu e decât un pas. La fel cum este posibil să ni se interzică până si rostirea cuvântului român, pentru a nu „răni sensibilitătile” minoritarilor. Nu mai vorbesc de utilizarea termenului de rromi pentru tigani, astfel că peste tot în lume românii sunt perceputi mai mult sau mai puţin ca tigani. Alogeni gălăgiosi si fără vreo competentă în domeniu, încearcă în fortă, bătând pe la usile ambasadelor marilor puteri, să scoată cu forcepsul cuvinte intrate de veacuri în limba româna, în timp ce progeniturile activistilor evrei veniti călare pe tancurile sovietice, traseisti politici mai ceva ca târfele de pe centură, antamau distrugerea industriei româneşti, morman de fiare vechi. Oare nu asa se zicea? Sau am visat eu? Cam asta e metodica dânsilor. DE CE AVEM NEVOIE DE ADEVĂR? Pentru că toti cei care, în momentul de fată, subminează istoria, cultura si traditiile românilor, sunt, în mod inevitabil, dusmanii nostri de moarte. Nu are rost să ne ascundem după degete. Terfelirea istoriei si culturii nationale, de la puhoiul de minciuni despre care am discutat aici, si până la Eminescu, cadavrul din debara, cum zicea oarecine, nu sunt decât niste aspecte extreme ale unui plan mult mai amplu de dez-naţionalizare. Nu sunt adeptul teoriilor conspirationiste, dar nu pot trece mai departe ridicând din umeri, când văd tot mai des intrări în scenă grotesti, precum interventia penibilă a d-lui Mircea Albulescu. Dacă dânsul a văzut, asa cum afirmă atât de patetic, evrei atârnati în cârlige la abator, pe când avea doar sase ani, de ce a tăcut saptezeci de ani si mai bine? Cine l-a împiedicat să strige în gura mare acest lucru? Mai ales că subiectul era tratat în cartea d-lor Fătu si Spălătelu, carte re-editată din cinci în cinci ani la Ed. Politică. Cine ştie? O fi stiind dânsul de ce a tăcut din gură. Ceea ce stim noi însă, este că dânsul a mâncat o pâine albă în această țară, chiar ceva mai albă decât merita, dat fiindcă timp de două decenii a lustruit cu vârful limbii hemoroizii cuplului odios. Din păcate, în timp ce legionarii internati la Pitesti erau re-educati, printre altele fiind obligati să mănânce căcat la propriu, unii în ziua de azi, îl mănâncă cu dezinvoltură la figurat. Îmi pare rău, dar n-am găsit altă rimă. Cred în justitia absolută, ca să zic asa, e o vorbă din bătrâni, Dumnezeu nu bate cu bătul!, altfel spus, odată si odată tot se va face dreptate neamului ăstuia, si sper ca toti acestia să dea socoteală pentru faptele lor în contra neamului românesc. Ei sau urmasii lor. Până la al zecelea neam! Las cititorului să judece faptele trecute în revistă aici. Să aleagă între un articol de ziar, mai mult ca sigur semnat de către un personaj fictiv, împreuna cu puhoiul de aberatii brodate si brodite pornind de la această unică sursă, si dovezile de ne-contestat pe care le-am enumerat aici. Fiecare să înteleagă atât cât poate din cele scrise de mine. În măsura în care vor apărea fapte si documente noi, voi avea grijă să le iau în consideratie. Pentru că asa cum am mai spus, toată această istorie, cu evreii atârnati în cârlige la abator, este o poveste fără sfârsit. Imaginea de mai sus, una din cele doua extrem de interesante din arhiva Yad Vashem. Legenda imaginii: Bucuresti, Romania, Bodies of Jews who were murdered in a pogrom on 21-23/01/1941.(sursa, un anume Eliezer Markolsko, cota 8197/3). Se observa ca sunt extrem de multi tineri si adolescenti. Cum in lista completa, furnizata de catre Comunitatea Evreiasca, majoritatea zdrobitoare a victimeler sunt barbati adulti, foarte multi trecuti de prima tinerete, cu o singura exceptie, Rebeca Rosenthal, (asa cum se vede si in imaginile de la morga) ceea ce se vede in imagine par a fi cadavrele victimelor ne-evrei, marea majoritate tineri, cei despre care comunicatul mincinos al autoritatilor antonesciene afirma ca in majoritate ar fi fost comunisti. Ceea ce este cert, este ca nu sunt nici legionari, nici militari, dar nici evrei. Ca si copiii si femeile folositi de legionari drept scuturi umane, tot conform minciunilor lansate de catre autoritati, cu Eugen Cristescu in frunte, asul dezinformarii am putea spune, uitandu-se ca de fapt legionarii erau in defensiva. Ca atare, mai mult ca sigur sunt o parte din cei ucisi la intamplare de militari, ne-evrei, „pusi deoparte” in vederea trierii, inainte de a fi dusi la morga, ipoteza intarita si de catre prezenta militarilor de paza. (va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu