Si în fine, o ultimă întrebare. De ce? De ce această carte? Ei bine, pentru că trebuia scrisă ! Generatiile actuale si viitoare trebuie să cunoască adevărul. Pentru că, asa cum cititorul a putut constata cu prisosintă din cele spuse până acum, istoria noastră recentă se scrie, dar mai ales se re-scrie în continuu, în functie de interesele dânsilor. Undeva, ascunsi în spatele unui IP, sute si mii de fanatici re-scriu istoria noastră. Alte mii stau la pândă pe forumuri de discutii, pe paginile de comentarii ale presei online si agentiilor de presă, gata să bage pumnul în gură oricui ar îndrăzni să conteste istoria re-scrisă conform intereselor sioniste. Ne punem acum întrebarea: dar lor? lor la ce le serveste? Eu cred că rezultă cu claritate din toată această carte. De a arăta cât de vinovate si crude au fost bestiile legionare, toti românii sau marea majoritate a lor, în comparatie cu evreii, victime ne-vinovate, blânzi precum mieluseii. Degeaba spun dânsii că nu este vorba despre incriminare colectivă. Iată atunci cum începe blestematul de Raport Final asupra Holocaustului din România, citez: rădăcinile antisemitismului românesc se împletesc cu originile statului modern român si cu apariţia bogatei traditii culturale nationale… Despre infiltrarea în masă, asa cum bine sublinia Căpitanul, a evreilor askenazi (jidani), încă de pe vremea Regulamentelor Organice, astfel că, în mai putin de un veac, pe vremea lui Eminescu care vasăzică, românii ajunseseră minoritari în majoritatea oraselor si târgurilor din Moldova, Basarabia si Bucovina, nici un cuvintel. Desi comisia de istorici de marcă ai Holocaustului ce a redactat Raportul Final, vorbeste despre evrei ca si cum ar fi trăit pe meleagurile românesti încă de pe vremea dacilor. Nu este vorba despre antisemitism, ură de rasă sau xenofobie asa cum sustin dânsii. Nu i-am dorit si nici nu-i dorim pe evrei, datorită experientei extrem de “benefice”, ca să zic asa, cu o comunitate ostilă, care a dorit din totdeauna să ne încalece, să se facă stăpâni la noi în tară, adică. Dar nu impunându-se prin inteligentă, cinste si civilizatie, asa cum au făcut bunăoară sasii, ci prin viclenie, mită, înselătorie, si mai ales, prin presiuni externe ale marilor puteri. Atunci, ca si acum, conflictul de interese iudeo-român nu a putut fi liber negociabil între părti. Pentru că în sec. 19 si după Marele Război au intervenit Franta si Statele Unite, iar după al doilea război mondial, Uniunea Sovietică. Degeaba ne face teorii si ne ameteste cu statistici dl. Tismăneanu. E drept, nu evreii au adus comunismul în România, dar ei au fost stâlpii de nădejde ai sistemului. Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), Vasile Luca (Laszlo Luka), Teohari Georgescu (Burăh Tescovici), Ofelia Manole (Zeidman), Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Iosif Chisinevschi (Jakob Roitman), Silviu Brucan (Saul Bruckner), Stefan Foris (István Fóris), si atâtea si atâtea mii de activisti comunisti, tovarăsi de nădejde cum se spunea pe atunci, nu erau papuasi. Erau evrei. Nu evrei, ci jidani sadea, jidani înrăiti. Ca să nu mai vorbim de miile de tortionari feroci, precum Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Misu Dulgheru (Moise Dulberger), Iticovici Marina, si atîtea si atâtea bestii mânjite cu sânge de român până în cerul gurii. De unde atâta ură?, ca să-l cităm pe Iorga. Pentru ca în mai bine de două secole de istorie modernă românească nu a apărut niciun document care să ateste că vreo autoritate i-ar fi chemat să se aseze pe aceste meleaguri. Nici comisia de istorici ai Holocaustului nu a reusit să producă vreun document care să ateste acest fapt, desi, asa cum spuneam, dânsii vorbesc despre evrei ca si cum ar fi trăit din totdeauna aici. În fine, din moment ce au plecat, iar cei care au mai rămas sunt în număr extrem de redus, câteva mii, majoritatea fiind oameni în vârstă, nici nu mai contează… Si sperăm nici să se mai întoarcă vreodata.
Epilog. După aproape jumătate de secol. Dovadă că istoria se repetă. Câteva fragmente din apelurile oficiale rostite de către Ion Iliescu în 13 iunie 1990:
Pe sediul Politiei capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci miscarea este o rebeliune legionară si se tratează ca atare! (…)
Trebuie să punem capăt actiunilor rebele ale elementelor extremiste, reactionare. Să fim pregătiți pentru orice încercare a acestor elemente lipsite de ratiune, lipsite de respect pentru optiunea, pentru alegerea poporului român! Să le dăm riposta cuvenită! Să înăbusim din fasa rebeliunea legionară si să asigurăm dezvoltarea democratică a țării!
Fragmente din discursul rostit de Ion Iliescu în fata minerilor la Complexul Expoziţional din Bucureşti, în 15 iunie 1990:
În această rebeliune legionară cu care s-a confruntat în aceste zile poporul român, unele elemente au apărut chiar în costumatie legionară, au afisat steagul verde, au folosit limbajul legionar. (…)
M.B., pe atunci studentă în anul III la Filologie, declaratie în fata comisiei de anchetă:
Din cauza rănii căpătate la cap, puteam zări doar printre siroaiele de sânge care îmi inundau faţa. (…) Nu mai stiu ce s-a întâmplat apoi, pentru că am lesinat, dar trebuie să spun totusi că în afara obscenitătilor incredibile pe care mi-a fost dat să le aud, ultima frază de care îmi amintesc este propunerea făcută de cineva, nu ştiu de cine anume, de a tăia sânii uneia dintre colegele noastre cu toporul. Nu pot să spun dacă acest lucru a fost înfăptuit sau nu, dar ideea mi-a îngheţat sângele în vine…
MORALA. Exact ce spuneam mai înainte. O POVESTE FĂRĂ SFÂRSIT, ca în cântecul mafiotilor. Dacă mai tinea „rebeliunea legionară” din 13-15 iunie ’90, sau dacă mai întârziau minerii, probabil ca apăreau si oameni de bine agătati în cârlige la abator. Dar n-a fost să fie asa, din păcate. Poate data viitoare, nu va speriati, a fost doar o metaforă… Iar Ion Ilici Iliescu, blestemul acestui popor, stia extrem de bine ce face, adică exact ce a învătat. În anii ’50, trimis la Moscova pe banii contribuabilului român, în loc să învete legea lui Bernoulli, el buchisea de zor pe la seminarele KGB-ului, teoria si tehnica loviturii de stat, împreună cu alte bestii comuniste. Încă un criminal, asa cum din păcate am avut destui în istorie, care va muri linistit în patul lui, va iesi din politică cu picioarele înainte, după propriile afirmatii, în timp ce zecile de morti si mutilati de către licuricii adâncurilor, strigă în van după dreptate. Imaginea de fata, de pe situl ziarului Cronica Văii Jiului, mineri cu o „legionară arestată”, 13-15 iunie 1990. Nu trebuie uitat!
Bucuresti, 1 – 24 decembrie, 2012
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu