Masacrul de la Abator – Anatomia unei abjectii (53)

Anexa 5

Nu de alta, dar să stim si noi cu cine avem de-a face! (1)

Dl. William Totok, despre care am mai vorbit, membru în comisia  ce a elaborat Raportul Final asupra Holocaustului din România, comentează, prezintă, mă rog, cam asa ceva, într-un articol cu titlu incitant, intitulat Prigoniti, jecmăniti si izgoniti, apărut în Observator cultural, altă mizerabilă fituică anti-româneasca online, o carte apartinând d-nei Hildrun Glass, intitulată Minderheit zwischen zwei Diktaturen. Zur Gesichte der Juden in Rumänien 1944-1949 R. Oldenbourg Verlag, München, 2002 (Minoritatea între două dictaturi. Asupra evreilor din România, 1944-49) După cum am spus deja, originară din România, tele-portată pe plaiuri bavareze, dânsa este istoric holocaustolog, specializat printre altele în „anti-semitismul românilor”, si a fost de asemenea membră a comisiei pentru redactarea raportului final. Dl. William Totok, turnător cu fată umană, dacă e să ne luăm după documentele CNSAS si nu după balivernele din wikipedia, 22 si Observator cultural, o turna la Secu printre altii, si pe laureata Premiului Nobel pentru literatură în 2009, d-na Herta Müller, sub numele conspirativ de Thomas. Ce scria dânsul în notele informative, că informatiile erau slabe, dacă e să ne luam după calificativele date de superiori, asta nu mai contează. Esential este că a lucrat pentru ei, în timp ce altii au refuzat asta categoric, atragându-şi consecintele stiute. D-na Herta Müller, care, spre deosebire de muhaialele autohtone, nu se lasă ea cu una-cu două, a făcut apel pentru deschiderea unor anchete oficiale împotriva fostilor informatori ai Securitătii care azi locuiesc în Germania. Spor la treabă! Sper ca nemtii să facă treabă bună. Să vedem ce iese. Până una-alta, dl. Traian Băsescu n-a mai avut răbdare si i-a decorat pe amândoi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiter. Pentru meritele deosebite în cercetările holocaustologice, evident. Pentru că trebuie spus, că si dl. William Totok, poet si eseist, în ultimii ani, s-a specializat si dânsul în acest domeniu. Bun, să revenim la articolul cu titlu incitant, Prigoniti, jecmăniti si izgoniti, despre evrei este vorba, dacă nu stiati. Spune dânsul printre altele, după ce prezintă în câteva fraze pe stimabila cercetătoare holocaustoloagă, citez:

În localitatea Bârsani din Maramures, de pildă, fuseseră ucisi în  anul 1945 doisprezece evrei de către locuitorii satului. Victime ale unor actiuni asemănătoare cu pogromuri au fost înregistrate după prăbusirea regimului lui Antonescu si la Iasi. La Cluj, în comunele Pîncota sau Vinga de lângă Arad multi evrei au devenit tinta unor agresiuni. În alte localităti au fost profanate sinagogi si cimitire evreiesti. Agitatia antisemită a cuprins până si unele universităti  din România postbelică. Autoarea studiului explică motivele acestei atitudini prin faptul că evreii au cerut după anularea legislatiei antisemite retrocedarea bunurilor confiscate. În acelasi timp, organizatiile evreiesti au cerut despăgubiri pentru suferintele îndurate în timpul prigoanei antisemite.

Câteva observatii acum. În Maramures nu există comuna Bârsani, si nicăieri în România nu există vreo localitate cu acest nume, Bârsani (sau Bîrsani). Există însă o comună Bârsana, atestată documentar încă de la 1326, renumită pentru biserica de lemn, monument UNESCO, ca si prin ansamblul mânăstiresc datând de la 1390. Măcar atât putea sa facă stimabila, sau măcar stimabilul, să se uite pe google.maps. N-au făcut-o, dovadă cât de documentate sunt cercetările holocaustologice ale celor doi. Apoi nu ni se spune nimic despre motivul uciderii celor 12 evrei, de către români, evident, că doar nu de către unguri, doar acestia le-au dat cetătenie evreilor încă de pe la mijlocul sec.19, în timp ce intolerantii de români de-abia după primul război mondial. Altă teorie penibilă, întretinută si de către venerabilul Neagu Djuvara. Maghiarii i-ar fi maghiarizat si pe papuasi pentru a avea justificare pentru Ungaria Mare. Cu prima ocazie, au avut grijă să-i plătească pe nemti ca să-i ia si să-i ducă pe evrei stim noi unde. Si încă mai citesc această tâmpită teorie autohtonă că ce deştepti au fost ungurii că i-au maghiarizat pe evrei, teorie vânturată peste tot în mass-media, de către diverse iude autohtone. Ungurii dacă vor, n-au decât să moară cu evreii de gât, cu atât mai mult cu cât iubirea e reciprocă. Că doar dl. Elie Wiesel, evreu născut în Sighet, afirma la televiziunea franceză că a fost deportat la Auschwitz de către jandarmii români, afirmând cinic că „oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie”. Să fie sănătos, sunt oameni pentru care adevărul este mai drag decât propria viată, odată si odată tot acest imperiu mediatic al minciunii va sări în ţăndări, ca mai toate imperiile. Revenind la textul stimabilei, dânsa vorbeste despre agresiuni, nu ne spune ce fel, puteau fi si verbale, bun, pe care dânsa le califică drept asemănătoare cu pogromuri. Retineţi formularea. De aici si până la pogrom nu e decât un pas. O fi zis vreun derbedeu băi jidane! si dânsa ne-a si pus-o cu ceva asemănător cu un pogrom. Dar ce zic eu pogrom? Holocaust de-a dreptul! Holocaustul din Bârsana, Pîncota si Vinga, căci trei holocausturi mici fac un holocaust mare. Cam asta e logica dânsilor. Despre acte, fapte, documente, nici vorbă, n-avem nevoie! Si uite-asa se capătă Meritul Cultural cu gradul de ofiter. Ca să nu mai vorbim despre profanări. O fi urinat vreun beţiv pe gardul cimitirului evreiesc si gata profanarea. Despre anti-românismul care respiră în fiecare frază a stimabilei nici o vorbă. Asa e! Rămâne cum am stabilit! Nu noi, ci Hannah Arendt, Matatias Carp, Elie Wiesel si alti mari iubitori de români, în categoria cărora intră si cele două personaje despre care tocmai vorbeam. În fine, revenind la textul stimabilei, dânsa emite si cauza. Invidia românilor. Sau cam asa ceva. Pentru că evreii au cerut după anularea legislatiei antisemite, retrocedarea bunurilor confiscate. Iar organizatiile evreiesti au cerut despăgubiri pentru suferintele îndurate. Am văzut mai înainte că dl. Filderman solicitase gen. Ion Antonescu despăgubiri pentru pagubele suferite de evrei în cursul evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941. Nu stiu dacă au fost acordate. Vreau să spun, nu ştiu încă, dar voi afla! Noi însă să vedem ce spune distinsa cercetătoare despre modul în care au răspuns autoritătile comuniste la solicitările evreilor, citez:

Semnificativ în acest context istoric este faptul că tocmai Partidul Comunist Român, care în mod programatic s-a pronuntat în favoarea creării unui cadru legislativ acceptabil pentru toate minoritătile nationale, a dus o politică de tergiversare fată de cererile formulate de organizatiile evreiesti. Însa nici partidele istorice nu s-au pronuntat ferm pentru satisfacerea acestor cereri. Pentru situatia precară a legislatiei reparatorii după 23 august 1944 Hildrun Glass oferă câteva explicatii din care rezultă că anti-semitismul continuă să influenteze factorii decizionali, indiferent de apartenenta politică.

Asa care vasăzică! Partidul Comunist a tergiversat retrocedarea, pentru că anti-semitismul încă mai influenta factorii decizionali. Retineti, dânsa se referă la perioada 1944-1949. Când factorii decizionali erau Ana, Luca, Teo, Dej, în ordinea importantei si puterii detinute. Ştiti Dvs. si ce-au făcut dânsii, au băgat spaima-n burgheji. Ultimul pe listă, cu voia Dvs., era si singurul român din cei patru, să nu uităm. Să lămurim în primul rând cu cererile de despăgubiri privind suferintele îndurate de evrei. Nu se puteau da imediat pentru că încă nu se stabiliseră vinovătiile, mascarada juridică cu numele de Procesul Marii Trădări Nationale a avut loc în 1946, procesul acuzatilor pentru Pogromul de la Iasi a avut loc abia în 1947 şi a durat multe luni de zile. Rechizitoriul continut în dosarul cu nr. 5260 contine faptele, descrise mai mult sau mai putin subiectiv. Invariabil nu lipsesc dintii de aur scosi cu clestele patent si degetele tăiate pentru a obtine mult-râvnitele ghiuluri de aur. În cadrul procesului s-au dat zeci de sentinte grele pentru ofiterii responsabili în 1941 cu zona militară Iasi, cu generalul Gheorghe Stavrescu si colonelul Dumitru Captaru în frunte, si terminând cu borfasi mărunti care s-au dedat la crime si jafuri. Din câte stiu eu, despăgubiri s-au dat, nu chiar atunci, ceva mai târziu. Chiar de la două colege de serviciu ale mamei mele, farmaciste evreice, am auzit despre despăgubirile primite pentru rudele lor omorâte în ceea ce s-a numit mai apoi Pogromul de la Iasi. Ce am retinut însă perfect, este că, desi atunci, în iunie 1941, cele două se găseau bine-mersi în Bucuresti, amândouă afirmau că “pogromul” a fost opera legionarilor mână în mână cu SS-ul si Gestapo-ul, adică cele două doamne învătaseră bine lectia cu versiunea oficială a autorităţilor comuniste asupra celor întâmplate atunci, pe undeva şi în schimbul despăgubirilor, evident. Din câte am retinut, au trecut totusi patruzeci si… de ani de atunci, suma pentru o rudă de gr.I omorâta era cam cât aconto-ul pentru un apartament, care era pe atunci cam 30-50% din pretul total. Oricum, trebuie să existe documente asupra acestor despăgubiri. Vom vedea si asta altă dată. Retineti, cu rezerva că s-ar putea să mă însel asupra cuantumului sumei, dar despăgubiri sigur s-au dat, nu cunosc exact cum si în ce conditii, dar voi afla. In imagine, Sfânta Mânăstire Bârsana, lăcas de ortodoxie si românism. (va urma)

Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti