Minciunelele dlui Djuvara (8)

Continuam sa comentam minciunile debitate cu dezinvoltura de dl Neagu Djuvara in cartea O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri. Revenim la o fraza care este citata absolut peste tot in articolele wikipediei cu privire la legionari, in articole de presa, interviuri, dar si prin asa-zisele situri de referate care au impanzit spatiul virtual, mijloc perfid de propaganda pentru uzul elevilor lenesi. Deci, citez:

„…Asta este marea invinuire care se aduce legionarilor: au introdus in moravurile politice romanesti ceva ce nu făcea parte din tradiţia noastra…”

Dl. Djuvara se refera aici la incidentul Manciu, din incinta Tribunalului din Iasi, incident in care prefectul politiei, un tortionar cu vocatie, a fost impuscat mortal de catre C.Z. Codreanu. Am demonstrat in cadrul altui episod ca nu a fost vorba de o crima, si cu atat mai putin o crima politica, asa cum tendentios sustine dl Djuvara, Capitanul fiind ulterior achitat, considerandu-se ca a actionat in legitima aparare la agresiunea prefectului si acolitilor acestuia, hotararea judecatoreasca pronuntata atunci bucurandu-se de autoritatea lucrului judecat. De data asta as dori sa combat un alt aspect ce se lasa subinteles de fraza perfida a dlui Djuvara. Deci dansul vorbeste despre introducerea in traditia romaneasca a ideii de asasinat ca solutie a rezolvarii unor conflicte de ordin politic. Cu alte cuvinte, legionarii, prin actiunea Capitanului, capul rautatilor de altfel, au fost deschizatori de drumuri, pionieri ca sa zic asa, in domeniul crimei politice. Am aratat alta data ca de la Burebista incoace suntem daca nu campioni absoluti, cel putin avem asigurat un loc pe podium la capitolul asasinat politic. Vorbesc de asasinarea conducatorilor, lasand deoparte crimele din timpul alegerilor „libere” din perioada interbelica, un adevarat mizilic. Nu-l voi contrazice pe dl. Djuvara, asa cum procedeaza dansul argumentand cu minciuni sustinute de o indobitocire in masa executata de propagandistii din epoca comunista in special, cu raposatul Sergiu Nicolaescu in frunte, ci chiar cu textele Capitanului. Citez:

„Ochii lor stau atintiti asupra noastra. Ei pot să ne provoace. Am mai pornit odata tacuti si linistiti la Ungheni si am fost provocati si dusi apoi pana la marginea prapastiei… Ce vom face daca ne vor mai provoca? Vom scoate din nou pistoalele si vom trage, pentru ca sa ne putrezeasca oasele în inchisori si planurile noastre sa se sfarme? …si mai departe: „…vom merge pe linia legilor tarii, neprovocand, ocolind orice provocare, neraspunzand la nici o provocare. Cand insa nu vom mai putea suferi, sau cand piedici de netrecut ni se vor pune in cale, drumul nostru va trebui sa fie spre munte. Nu e bine sa incercam rascoale de masse, caci astazi ar fi macinate cu tunul si ar fi sa imprastiem numai nenorocire si jale. Trebuie, din contra, sa lucram singuri, in numar restrans si numai pe a noastra intreaga raspundere […] Nu se poate ca aceasta jertfa a noastra sa nu fie inteleasa de romani, sa nu le cutremure sufletul si constiintele si sa nu fie un punct de pornire, un punct de inviere a lumii romanesti.”

Sigur ca da, dupa cum se vede, exista o discrepanta uriasa intre afirmatiile dlui Djuvara si cele scrise de Capitan, care indeamna mai mult spre o politica a non-violentei, gen Gandhi, decat spre crima politica. S-ar putea spune ca faptele dezmint cele scrise de catre Capitan. Pai atunci sa discutam faptele. Impuscarea prefectului Manciu nu a fost catusi de putin o crima politica, ci doar omor in legitima aparare, asupra acestei chestiuni, justitia de atunci pronuntandu-se in mod definitiv si irevocabil. Trebuie subliniat ca Legiunea Arhanghelului Mihail nici nu era infiintata la acea data. Astfel ca impuscarea nefericitului Manciu apare ca un incident tragic in cadrul unui conflict mai larg intre autoritatile statului si studenti. Singurul asasinat politic a fost impuscarea primului ministru I.Gh. Duca, asupra caruia cred ca am discutat pe larg in episoadele dedicate lui Nicolae Titulescu. Si mai este si cazul Stelescu despre care vom discuta putin in episodul viitor. Si atunci unde sunt crimele politice despre care tot vorbeste dl. Djuvara? Trebuie subliniat aici ca propaganda anti-legionara inceputa inca inainte de nenorocita restauratie din 1930 este singura constanta a tuturor regimurilor politice dinainte de 1930 si pana azi, carlist, antonescian, comunist si cel neo-comunist de de dupa lovilutia din ’89, ca si cel pseudo-democratic neo-securistic de azi. De asemenea, demn de subliniat este faptul ca mizerabila propaganda anti-legionara continua azi cu si mai multa inversunare decat in trecut, prin activisti de etnie evreiasca, multi dintre ei progeniturile jidanilor comunisti veniti pe tancuri sovietice sa ne aduca darul poporului vecin si prieten de la Rasarit, comunismul, dar si prin cozi de topor locale, mizerabile jigodii anti-romanesti animate de interese obscure. Nu spuneam prostii cand afirmam ca neamul asta bate recordul la cozi de topor si araci de vita de vie. Nici Capitanul nu gresea cand afirma ca daca ar avea un singur glont pe teava pistolului, fiind fata in fata cu un tradator si cu dusmanul ce l-a cumparat cu bani, l-ar folosi fara ezitare contra tradatorului. In imagine, Capitanul si Vacarestenii in inchisoare, 1923. (va urma)

Etichete: Minciunile dlui Neagu Djuvara