Minciunelele dlui Djuvara (21)

Iorga - Calinescu

Continuăm si azi să discutăm omisiunile voite si tendentioase din cartea dlui Djuvara O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. La pag. 216, citez:

Să revenim la soarta legionarilor în timpul dictaturii regale. Aici a făcut regele Carol un lucru absolut inadmisibil pentru un suveran — si chiar pentru orice guvernant —: s-a „dezbărat” de persoana „charismatică” a lui Codreanu prin asasinat. S-a montat (pe când regele era în vizită oficială la Hitler, în noiembrie 1938) o pretinsă evadare din închisoarea unde Codreanu fusese închis după un proces politic, si a fost sugrumat împreună cu toti cei care-i executaseră pe I. G. Duca si pe Stelescu. Suprimarea „Căpitanului” si arestarea principalilor fruntasi ai miscării au dus la dezorganizarea Legiunii si la propulsarea la rangul întâi a unui mediocru complotist, Horia Sima.

Da, cam asta e totul. Si acum, câteva observatii pe marginea acestui text. Să facem pentru început observatia că dl. Djuvara vorbeste despre Carol al II-lea ca despre principalul vinovat pentru acest „lucru absolut inadmisibil pentru un suveran”. Nu domnule Djuvara, este o crimă politică, terorism de stat 100%. Carol al II-lea nu l-a suprimat cu mâna sa pe Căpitan, ci a folosit institutiile statului, principalul artizan fiind ministrul de interne în functie, numit de către suveran, este vorba de Armand Călinescu, iar principalul executant, generalul Gabriel (Gavrilă) Marinescu, prefectul Politiei. Am văzut într-unul din episoadele anterioare cum acestia doi, împreună cu maresalul palatului, Ernest Urdăreanu planificaseră încă din 1 martie 1937 asasinarea Căpitanului, si cum Gavrilă Marinescu îi făcuse deja regelui propuneri concrete. O altă chestiune, omisă cu bună stiintă de către dl. Djuvara este motivul arestării si condamnării Căpitanului. Dânsul vorbeste despre un proces politic. Nu domnule, n-a fost numai proces politic, ci o înscenare judiciară în toată regula, montată de către Armand Călinescu, la instigarea lui Nicolae Iorga. Dînsul ne vorbeste mai la vale despre asasinarea ulterioară a celor doi. Mai precis vorbeste despre asasinarea lui Armand Călinescu, în septembrie 1939 (în 21 septembrie 1939), ca răzbunare – pentru ce? asta dl. Djuvara nu ne mai spune – si despre asasinarea lui Iorga, în noiembrie 1940, fără a preciza motivul. Ati înteles? Eu am înteles foarte clar. dl. Djuvara nu vrea să întelegem că a fost vorba de două acte de justitie, este drept, în afara legii, ci despre furia oarbă a bestiilor legionare, asta e sintagma oficială, ca să zic asa. Despre odiosul criminal Armand Călinescu am discutat suficient. Să vorbim acum putin si despre Nicolae Iorga.

Născut în 1871, Nicolae Iorga era o adevărată legendă. Ambitios, a fost obsedat de ideea de a aborda absolut toate domeniile, istorie, pedagogie, publicistică, politică, cu aceeasi competentă. Desi a avut o lungă carieră politică, rezultatele au fost jalnice. Guvernul condus de el între aprilie 1931 si iunie 1932 este considerat a fi cel mai slab din toată istoria modernă a României. Toată viata a fost o personalitate orgolioasă si dominatoare. Spre sfârsitul vietii, a fost tot mai avid de titluri si functii. Cum spuneam si în seria dedicată „marelui vizionar” Nicolae Titulescu, si el a fost tot timpul un mare admirator al Frantei, fată de care considera că avem o „datorie ereditară”, dar si un sustinător neconditionat al monarhiei. Iată ce notează Constantin Argetoianu în 6 decembrie 1937, în toiul campaniei electorale pentru ultimele alegeri libere din România interbelică, citez:

Duminică s-au tinut două mari întruniri, una guvernamentală cu Iorga la Bucuresti, alta national-tărănista cu Maniu la Brasov. Iorga, după ce a injurat pe toată lumea — pe ardeleni i-a bestelit în asa măsură încât cei prezenti în sală au iesit, a făcut apel la unirea tuturor în jurul Regelui. Cunoscuta logică a lui Fute-Vânt…

(Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice, vol. III (1 iulie–31 decembrie 1937), editie de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucuresti, 2001, p. 266.

Edificator, nu? Devotat trup si suflet regelui din prima până în ultima clipă! Dar nu asta este important, ci faptul că a furnizat lui Armand Călinescu pretextul arestării si condamnării Căpitanului. O scrisoare personală de repros, adresată lui Iorga publicistul, si nu lui Iorga consilierul regal, a constituit pretextul acuzatiei de ultraj la adresa unui înalt functionar. Istoricii lui peshte prăjit, corecti dpdv politic, sustin că asa a fost, în fine, continutul scrisorii se cunoaste, se poate găsi cu usurintă integral pe net, asa că oricine poate aprecia cât a fost de insolentă. În urma procesului, Căpitanul a fost condamnat la sase luni de detentie. Nemultumit de rezultat, în urma presiunilor regelui, Armand Călinescu înscenează un alt proces, în urma căruia, Căpitanul este condamnat la 10 ani de muncă silnică la ocnele de sare, pentru „cârdăsie cu o putere străină”. Proba supremă a fost o telegramă de felicitare adresată lui Adolf Hitler. A urmat asasinarea Căpitanului, împreună cu Nicadorii si Decemvirii, în conditiile cunoscute. Dl. Djuvara nu mentionează nici măcar conditiile în care s-a produs strangularea celor 14 legionari. O serie de imbecili cu pretentii de istorici, atunci când vorbesc despre această crimă abominabilă, unică prin barbaria ei în toată istoria Europei, crimă ce ne aruncă în bezna istoriei, crimă demnă de un Gingis-Han, vorbesc întotdeauna la modul se pare că… Nu domnilor, lucrurile sunt clare, nici măcar comunistii n-au schimbat nimic în derularea faptelor. Lucrurile s-au derulat exact asa cum sunt descrise punct cu punct în raportul detailat al comisiei de anchetă instituite în 1940, din ordinul lui Antonescu. Raportul se găseste integral în lucrarea Pe marginea prăpastiei, un fel de rechizitoriu al guvernării legionare. Mai există depozitia plutonierului Sârbu, cel ce l-a strangulat pe Căpitan, depozitie ce se poate găsi integral pe net. Deci nu se pare nimic, totul este extrem de clar. Atâta doar că domni precum cei pomeniti mai sus, ca si dl. Djuvara de altfel, încearcă să sporească confuzia prin ambiguitate. Inutil să repet că fraza dlui Djuvara, citată mai înainte, cea cu Horia Sima, mediocrul complotist, o regăsim citată în wikipedia, articole de ziar scrise de diversi semidocti, emisiuni de televiziune, etc…, peste tot unde se pot însuruba adânc de tot în mintea unei populatii cu creierul spălat în prealabil. Cutremurător este faptul că nici un politician nu a protestat fată de această oribilă crimă. Un adversar politic puternic fusese scos miseleste din competitie. Dar nu numai atât. Oricum am lua-o, este inimaginabil. Teologul Gh. Racoveanu (1900-1967) îsi aminteste cum si de această dată bătrânul profesor Nicolae Iorga a tinut să iasă în fată, afirmând într-una din comisiile Senatului, citez:

Ei, Domnilor! V-ati speriat? V-ati speriat de niste copiii? Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle [J.W. Boyle – atasat militar anglo-canadian, salvatorul coloniei românesti din Odesa în timpul revolutiei bolsevice – NA]: Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odesa, în vremea revolutiei bolsevice?». Si Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule Profesor, eu sunt canadian si vânător, iar la noi, în Canada, vânatul cel mai al dracului e câinele sălbatic. Te atacă în haită. Poti să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămân te sfâsie. Ei, dar de esti vînător cu experientă, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l tintesti între ochi, toată liota se împrăstie!.

Ei bine, desi părea să simbolizeze dorinta de primenire a clasei politice românesti, de revenire la morala crestină, Căpitanul va sfârsi strangulat, împuscat în spate si ars cu acid sulfuric, tintit între ochi, exact asa cum spunea Iorga. Sau, cum spunea dl. Djuvara, regele „s-a dezbărat” de el. N-am înteles cum devine chestia cu dezbăratul, care, dacă e să ne luăm după DEX, înseamnă a se dez-obisnui de un nărav, un viciu, un obicei rău. În fine, o las asa cum e, presupun că dl. Djuvara a încercat o metaforă, dar nu prea i-a iesit. In imagine, cei doi asasini ai Căpitanului, Iorga, autorul moral, si Armand Călinescu, principalul responsabil, în calitate de ministru de interne în exercitiu. Amândoi îsi vor primi pedeapsa bine-meritată, primul după nici un an de la asasinat, al doilea exact la doi ani distantă.(va urma)

Etichete:

2 răspunsuri to “Minciunelele dlui Djuvara (21)”

  1. Ioana Says:

    Capitanul, nicadorii si decemvirii nu au fost doar sugrumati – cum scrie in carte. (cu mainile in catuse, la spate). Au fost impuscati in cap, aruncati intr-o groapa, la Jilava, peste trupurile lor s-a turnat acid, var nestins- spre distrugere. Si nu intamplator a fost aleasa aceasta noapte a Sfantului Andrei.
    Este esentiala marturia unuia dintre jandarmi. Si Capitanul, nobil, le spune asasinilor – „Fratilor, lasati-ma sa le spun un ultim cuvant camarazilor mei”.
    Nu a fost lasat…
    Deci chiar si in acele momente, Capitanul, crestin adevarat, ii numea pe ucigasii sai „frati”… Ce poti spune mai mult? Decat rugaciune pentru mantuire si pt ocrotirea Romaniei!

  2. Ioana Says:

    In privinta mortii lui iorga- se stie ca a fost o lucratura care viza tocmai compromiterea Miscarii Legionare. Horia Sima a incercat sa opreasca asasinatul si acel traian boeru e mai mult decat dubios.

    Deci nu se compara tinuta lui Miti Dumitrescu si caracterul sau nobil cu acel individ.

Lasă un comentariu