În ceea ce priveste victimele de la Jilava, rămân însă ne-elucidate mobilul si autorii, adică exact esentialul. Dar si locul crimei, asa cum vom vedea ceva mai târziu. Pentru că si de data aceasta este posibil ca o parte din cadavre să fi fost aduse acolo ulterior. În ceea ce priveste autorii, răspunsul dat de către dl. Radu Lecca, citat de către dl. Alex Mihai Stoenescu, care îl incriminează pe comisarul Boian (Moisescu) ar putea fi o variantă, cu toate că Horia Sima afirmă în memoriile sale că a tinut legătura 24/24 cu acesta în acele zile. Cu toate acestea, Boian, arestat mai târziu, în cursul unei tentative de trecere frauduloasă a frontierei, ar fi fost condamnat ulterior pentru participarea la rebeliune si nu pentru crimele de la Jilava, după spusele d-lui Alex Mihai Stoenescu. Ce e cert însă, este că a fost eliberat din ordinul lui Lucretiu Pătrăscanu, ministru al justitiei după 23 august 1944. Cum am spus si mai înainte, ulterior a fost racolat de Securitate, sau si-a oferit singur serviciile, si încercând să se infiltreze printre luptătorii din munti, făcând joc dublu, sau încercând să facă, a fost împuscat fără ezitare de către Ion Gavrilă Ogoranu. Mi-este greu însa să cred că Lucretiu Pătrăscanu, ministrul justitiei la acea dată, cel mai de vază ministru comunist în guvernul de atunci, să fi eliberat un criminal de un astfel de calibru, si cu atât mai mult Securitatea să-l racoleze, atâta vreme cât pe atunci era plină de evrei. În realitate, “credinciosul Boian”, cum îl numeşte Horia Sima, era un vechi colaborator al acestuia. Perfect cunoscător al regiunii de graniţă cu fosta Iugoslavie, Boian l-a ajutat în repetate rânduri pe Sima să treacă clandestin această graniţă, într-un sens sau altul, folosind o reţea de gazde bine pusă la punct, inclusiv în Banatul Sârbesc. Ca atare, după proclamarea Statului Naţional Legionar, Sima îi va încredinţa comanda Poliţiei Legionare din Capitală. Nu se ştie ce misiune avea în M-ţii Făgăraşului. Nici în documentele din arhivele Securităţii nu s-au găsit prea multe elemente, şi nici Horia Sima nu dă alte detalii. Este posibil ca Boian să fi reuşit să înşele vigilenţa Securităţii, prefăcându-se că ar vrea să se infiltreze printre “bandiţii din munţi”, iar scopul său real să fi fost încercarea de a uni activitatea tuturor grupărilor de rezistenţă, aşa cum era grupul fraţilor Arnăutoiu pe versantul sudic, sau chiar de a încerca o coordonare la nivel naţional. Si/sau poate de a identifica zone propice pentru paraşutarea de oameni şi materiale, ştiut fiind că încercările anterioare eşuaseră. Pe de altă parte, Ion Gavrilă Ogoranu, era extrem de nemulţumit de pactul încheiat în 1945 între Nicolae Petraşcu, şeful comandamentului legionar din ţară, şi Alexandru Nicolski (Boris Grünberg), mâna dreaptă a lui Teohari Georgescu (Burăh Tescovici), ministrul comunist de Interne, pact prin care legionarii acceptau să predea armele şi să se prezinte autorităţilor pentru a fi înregistraţi, înţelegere pe care acesta o considera un act de trădare. Ca atare, Boian-Moisescu, un personaj extrem de interesant, va cădea victimă propriilor acţiuni, dar şi unor grave erori politice ale comandamentului legionar, erori ce vor conduce la arestările în masă a circa 10,000 de legionari din noaptea de 14/15 mai 1948. Ca atare, Ogoranu avea de ce să fie suspicios. Interesant, Matatias Carp nu pomeneste niciun cuvânt despre acest Moisescu (Boian) în cartea sa, desi sunt date nume de sute de legionari, multe si cu adresa de domiciliu, date preluate probabil de la Ministerul de Interne, după 23 august 1944. Este posibil totusi ca dosarul lui Boian să fi fost pus deoparte, asa că Matatias Carp nu a reusit să pună mâna pe el. Sau, cine stie? Se poate ca acest Boian să fi fost realmente un om cu două fete, rolul său în cursul aşa-zisei rebeliuni să fi fost acela de a-l proteja pe Horia Sima, si să nu fi avut nici un amestec în cazul asasinatelor comise în cursul evenimentelor violente. De altfel, este singurul din protagonistii acestei cărti de pe urma căruia nu a rămas nici o imagine. Ar mai putea fi o variantă ca asasinatul colectiv să fi fost făcut de către agenti ai Gestapo-ului, oamenii lui Geissler, deghizaţi în legionari. Şi această variantă se exclude pentru că nu făcea parte din stilul lor de actiune, si pe urmă, ar fi trebuit să vorbească perfect româneşte. Pentru că rabinul Guttman a vorbit totusi cu asasinii. Si atunci, cine este autorul masacrului? Anarho-sindicalistii lui Vetrilă se exclud de asemenea, nu aveau nici forta, nici mijloacele logistice să realizeze o astfel de operatie. Cu toate că se potriveste cel mai mult stilului lor de actiune. Răspunsul trebuie găsit în anchetele făcute după asa-zisa rebeliune, dar si în depozitiile făcute de către Eugen Cristescu, directorul general al SSI, la anchetele premergătoare procesului Marii Trădări Nationale. Anchete care s-au derulat atât la Moscova, cât si la Bucuresti. Mentionez că la proces nu a fost chestionat asupra acestui masacru, cât despre Abator, nici atât. Si mai neclar este mobilul acestui masacru, pentru că victimele sunt din toate categoriile sociale, destui oameni bogati, unii chiar foarte bogati dacă e să ne luăm după impozitele anuale, dar si destui mai amărâţi, cu domiciliul în locuri diferite din Bucuresti. Aparent alesi la întâmplare, asa cum se si afirmă. Si totuşi, de ce? Si cine au fost autorii? Chestia cu furia oarbă, bestialitatea legionarilor, nu tine. Răspunsul se află în mod sigur în arhivele SSI. Pentru că este aproape imposibil să se fi trecut cu asa usurinta peste acest caz. Moartea violentă a 86 de evrei nu se putea trece cu vederea, cu toată politica antisemită de atunci. Mormintele lor sunt o tragică mărturie a acelei epoci tulburi. Si iarăsi revin, niciun cadavru al unei persoane nu se poate înhuma fără certificat de deces. Nici atunci si nici acum. Iar dacă persoana a murit de moarte violentă trebuie deschisă o ancheta. Care este cert ca a fost făcută. Chiar Matatias Carp sugerează pe alocuri că ar fi avut loc anchete în acest sens. De ce nu au fost scoase la iveală pana acum? E mai greu de spus, si nici eu nu vreau sa mă lansez în presupuneri fără acoperire în documente. Este posibil să fi fost si ceva comunisti implicati, şi/sau persoane de care Eugen Cristescu să fi vrut să se folosească ulterior, nu ştiu. Răspunsul se află în arhivele SSI, Sigurantei, Politiei, la care nu am avut acces. Cert este că toată această afacere tenebroasă, dă apa la moară ca să zic asa, si celor care afirmă sus si tare veridicitatea chestiunii care ne preocupă în acest studiu, evreii agătati în cârlige la abator.
Revenind asupra episodului Jilava, să facem observatia că, desi numărul victimelor e cert, si de data aceasta contradictiile abundă. Printre cei ce au relatat acest episod, este desemnat şi dl. Miguel A. Rivera, fostul însărcinat cu afaceri al statului Chile la Bucuresti, sursa fiind din nou acelasi document cu numele prescurtat DCFRJDH, vol. 3, pp. 174-175, despre care am mai vorbit, aproape imposibil de găsit si consultat. Ca să nu mai vorbim de faptul că, presupunând relatarea reală, ea nu poate fi făcută decât din auzite, pentru că este clar că un însărcinat cu afaceri nu avea cum să fie martor la acest masacru. Este stiut că în caz de tulburări în statul de rezidentă, functionarii străini au ordine precise de a rămâne în interiorul ambasadei. Pe urmă, si în alte relatări citate apar o seamă de contradictii. Bunăoară, se vorbeste despre asasinarea sotilor Frânghieru din Intrarea Colentina nr. 15 împreună cu patru dintre copiii lor între 14 şi 28 de ani. În lista celor 130 de victime, dată de Revista Cultului Mozaic din 01/01/81, ca si în cea de 118, dată de către Matatias Carp în Cartea Neagră, nu apar decât capul familiei Frânghieru si unul din băieti, mormintele lor găsindu-se în Cimitirul Sefard din Sos. Giurgiului, le-am văzut si fotografiat si eu, vezi si ilustratiile de la sfârsit. Cu toate acestea, cei patru copii Frânghieru, ca si sotia sa, sunt citati în calitate de victime în toate lucrările emanate de către dl. Radu Ioanid, doctor în istorie, cercetător la Muzeul Holocaustului din Washington DC. Dovadă a probitătii sale morale si profesionale, că nu pot zice altfel. Dânsul afirmă că toti 6 ar fi fost masacrati, dar că doi din cei patru copii au scăpat, desi s-au tras asupra lor mai multe gloante.(sic!) De altfel, dânsul, la fiecare „aniversare rotunda”, si nu numai, a asa-zisului pogrom de la Bucuresti, în stilul bine-cunoscut, mai adaugă câte ceva la istorisirile sale pretioase. Normal, că doar este ditamai istoricul, cu studii si doctorate în istorie făcute la douăzeci de ani după absolvirea Fac. de Sociologie, cam atunci pe când chestiunea asta cu holocaustul din România devenise un subiect interesant, dar si bănos, după cum s-a văzut deja, si cum dânsul este un cercetător ne-obosit într-ale holocaustului din România, mereu mai descoperă câte ceva. Bunăoară, agenturili, care, penetrate de legionari, s-au dedat si ele la căsăpit evrei. Citez dintr-un „studiu” semnat împreună cu alt cercetător de acelasi calibru, dl. Paul Shapiro, studiu apărut în mizerabila fituică anti-natională 22, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la evenimentele cu pricina (Paul Shapiro si Radu Ioanid – 70 de ani de la Pogromul de la Bucuresti, în 22), citez:
Crimele legionarilor contra populaţiei evreiesti din România nu s-au încheiat odată cu Pogromul de la Bucuresti. În ciuda faptului că, după rebeliune, Garda de Fier a devenit ilegală în România, ca membri ai agenturilor serviciilor secrete din România, legionari rămasi în libertate au participat în 1941 la Pogromul de la Iasi si la asasinatele masive, în Basarabia si Bucovina de Nord, de această dată la ordinul expres al generalului Ion Antonescu, vinovat si el în fata istoriei.
Din păcate pentru cei doi holocaustologi de profesie, nu s-au găsit probe palpabile si consistente pentru cele afirmate, încă o dovadă a probitătii lor morale si profesionale. Dar nici dânsii nu au citat vreo sursă, pentru că, nu-i asa? românii tot nu se preocupă de istorie. Din aceste motive probabil, au si fost cooptati amândoi în comisia ce a elaborat Raportul Final asupra Holocaustului din România. Cât de mult îi “proteja” Ion Antonescu pe cei ce-l aduseseră la cârma tării în 3 septembrie 1940, s-a văzut foarte bine în cazul “batalioanelor de reabilitare de la Sărata”, compuse în principal din legionari condamnaţi şi deţinuţi de drept comun, trimise în linia întâi în actiuni de luptă sinucigase, un adevărat genocid politic, prost echipate si dotate cu armament de cea mai proastă calitate. Acestea or fi probabil agenturile la care se referă stimabilii. Destinate de către Ion Antonescu de a decima cât mai mulţi legionari. Cât despre ceea ce mai rămăsese în libertate din Miscarea Legionară, elevii, membri ai Frătiilor de Cruce, nici măcar acestia nu au fost crutati de către Mareşal. Bunăoară, în martie 1942, la Curtea Martială a Capitalei a avut loc un proces intentat unor eleve “legionare” de la liceul ”Iulia Hasdeu”. Desi acuzatiile erau “subtiri”: tinerea unor sedinte de cuib, strângerea de ajutoare materiale pentru detinutii legionari, detinerea de materiale de propagandă, “magistratii”, la fel ca şi cei care îl condamnaseră pe Căpitan pentru “înaltă trădare”, ca si cei care dădeau condamnări grele pe bandă rulantă în epoca comunistă, aceiasi cu cei de azi ce achită „din lipsă de probe” jefuitori ai banului public, tâlhari şi bandiţi notorii, au vrut să dea un exemplu pentru ceilalti elevi prin sentinta hotărâtă. Grupul de cinci eleve a primit pedepse între 10 și 25 de ani muncă silnică, chiar dacă majoritatea erau minore.(vezi DANIC, Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale, Fond Directia Generală a Politiei, dosar nr. 199/ 1942, f. 87) si asta, în timp ce detinutii comunisti, „internati” în lagărul de la Tg. Jiu, jucau table si septic meditând visători la viitorul comunist al patriei, sub cizma sovietică, evident. În imagine, grupul Ogoranu, în Mtii Făgărasului. (va urma)
Etichete: evrei atârnati în cârlige la abator, Masacrul de la Abator, Pogromul de la Bucuresti
Mizeria istoriei 
Lasă un comentariu