Minciunelele dlui Djuvara (18)

Să vedem azi ce mai spune despre legionari dl. Neagu Djuvara în cărtulia sa, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri. La pag. 215, citez:

Apoi, în alegerile din decembrie 1937, primul-ministru desemnat de regele Carol, liberalul Gheorghe Tătărescu, în mod cu totul excepţional, nu reuseste să câstige alegerile (obţinând doar 36 % din voturi în loc de cele 40 de procente necesare -— după lege — pentru a detine majoritatea în Parlament). Acest insucces electoral se datora în parte unui „pact de neagresiune electorală” între national-tărănistii lui Iuliu Maniu si partidul „Totul pentru tară”. Rezultatul a fost că regele a adus la guvern doi lideri de mici partide de extremă dreaptă (dar nu din Legiune): poetul Octavian Goga si profesorul A. C. Cuza, seful unui partid axat exclusiv pe antisemitism. S-ar zice că regele Carol i-a adus la putere numai ca să compromită extrema dreaptă, si cu prilejul unei noi crize (economico-financiare, plus presiune externă), să dizolve Parlamentul si să instaureze dictatura regală (februarie 1938).

Perfect adevărat! numai că dl. Djuvara, tentat să privească cu oarece bună-vointă cei 10 ani de domnie nefastă a lui Carol al II-lea, ocultează cu bună stiintă anumite aspecte. Am precizat anterior în ce consta asa-zisul „pact de ne-agresiune electorală” încheiat între Căpitan, reprezentând partidul Totul pentru tară, si Iuliu Maniu, reprezentând Partidul National Tărănesc. La acest pact au aderat ulterior si partidul dizidentilor liberali al lui Gh. Brătianu(georgist), partidul „de buzunar” al lui Constantin Argetoianu si Partidul Evreiesc. Despre ultimul, marii calpuzani ai istoriei nu soptesc un cuvânt – oare de ce? Vă las pe Dvs să ghiciti, că eu m-am lămurit de mult. Adevărul este că toată situatia de atunci a României, toate nenorocirile ce au urmat, destrămarea României Mari, clădită pe sacrificiul suprem a sute de mii de români, caricatura de regim democratic parlamentar din timpul domniei lui Carol al II-lea, războiul la care am fost împinsi fără voia noastră, domnia fiarei comuniste, inclusiv regimul pseudo-democratic neo-securistic de azi, îsi au originea în acea nefastă zi de 8 iunie 1930, zi în care regele legitim al tării a fost detronat de către tatăl său. Artizanii acestui act de înaltă trădare au fost Iuliu Maniu si Nicolae Iorga, chestiune despre care azi se vorbeste numai în soaptă. Repet, toate nenorocirile de mai târziu îsi au originea în această infamă lovitură de stat. Se vorbeste printre istorici că în acel moment era nevoie de un rege puternic, pentru că altfel am fi alunecat spre dictatură militară. Sigur că da! Era o solutie până la majoratul regelui. Si care ar fi fost problema? Lăsând la o parte speculatiile inerte si inepte, vina principală le apartine celor doi. Chiar dacă amândoi si-au primit răsplata bine-meritată, asta nu ne încălzeste cu nimic acum. Nu trebuie decât să comparăm harta României Mari cu cea de acum, ca să vedem câtă dreptate avea Căpitanul. Iar ideea de a distruge sistemul parlamentar si de a instaura dictatura personală, regele o avea în cap încă de atunci, din 8 iunie 1930, ziua nenorocită a asa-zisei Restauratii. Pentru a-si atinge acest scop a recurs la mijloacele cele mai abjecte, mită, santaj, abuz, inclusiv crimele cele mai odioase, toate se discutau în alcov, împreună cu tiitoarea evreică, eventual si cu un al treilea care „s-o finalizeze” pe „duduia”. Si pentru că tot vorbeam de crimă, hai să vedem ce mai notează în jurnalul său Armand Călinescu. Nota din 13 noiembrie 1938, din care deducem adevăratele intentii ale regelui citez:

„13 noiembrie. Convorbire cu Urdăreanu. Codreanu si Maniu. Eu nu la Maniu.”

Două săptămâni mai târziu, pe 30 noiembrie 1938, în noaptea de Sf. Andrei, Căpitanul, împreună cu Nicadorii si Decemvirii aveau să fie ucisi miseleste prin strangulare în pădurea de la Tâncăbesti sub pretextul „fugii de sub escortă”. Ernest Urdăreanu era omul de taină al regelui, cel care aranja toate afacerile murdare ale camarilei si avea functia de maresal al Palatului. Nu degeaba era poreclit Murdăreanu. Această notă îl acuză clar pe Armand Călinescu de complicitate la o crimă politică abominabilă. În plus, fiind pe atunci ministru de interne în functie, îi transferă total responsabilitatea asasinatului. Nota dezvăluie faptul că „rex” îl avea în vizor si pe Iuliu Maniu, fiind posibil să fi fost trecuti pe lista neagră si alti fruntasi tărănisti care se opuneau camarilei, precum dr. Gerota sau prof. Fortu. Asta era democratia lui peste prăjit, pe care dl. Djuvara o priveste cu întelegere. Halal democratie! – Bravos Natiune! – Halal să-ti fie! Ministrul de interne aranja asasinarea oponentilor unei camarile odioase în ochii tării, iar seful jandarmeriei o punea în operă. Să adăugăm că în ceea ce priveste pedeapsa cu moartea, desfiintată de Constitutia din 1923, ca prevedere constitutională a fost concretizată de Jurnalul Consiliului de Ministri, din 24 mai 1938, pentru introducerea provizorie a pedepsei cu moartea, prevăzându-se că aceste dispozitii nu erau valabile decat,”pe termen de un an”(art. 2). În cazul abominabilei crime de la Tâncăbesti nici măcar nu poate fi vorba de asa ceva, este clar terorism de stat, un asasinat politic cum nu a cunoscut nicicând tara noastră, comis de cei pusi să apere legea. Cu atât mai mult cu cât cei asasinati miseleste erau condamnati definitiv de către o instantă de judecată, fiind in custodia autoritătilor statului si sub protectia acestora. Toti cei implicati, de la gardianul închisorii din Rm. Sărat, care a predat detinutii comandoului de jandarmi strangulatori, soferii celor două dube ale mortii, comandantul închisorii care a aprobat tacit transferul ilegal al detinutilor si până la medicul legist care a semnat niste certificate de deces false, toti meritau cu prisosintă de zece ori pedeapsa cu moartea. Fără a mai vorbi de cei doi odiosi principali responsabili, Armand Călinescu si Gavrilă Marinescu. Pentru că nu putem analiza asasinatele de la Jilava decât în lumina legislatiei de atunci. Conflictul cu legionarii a fost creat de către Carol al II-lea încă din 1930. Garda de Fier nu avea ce căuta într-o tară condusă de vaginul unei foste prostituate. Astăzi, mai mult ca oricând, diabolizarea legionarilor începută încă de atunci continuă cu si mai multă înversunare, astfel că pentru multi dintre români legionar este echivalent cu criminal de cea mai joasă spetă. Garda doar s-a apărat la agresiunea statului terorist, asa-zisele crime legionare, infinit mai putine decât ale organelor de stat aservite total unui rege scelerat si iresponsabil se pot numi raspuns disperat de auto-apărare. Dar despre toate acestea, ceva mai târziu. In imagine, deshumarea osemintelor de la Jilava, fotografie din presa vremii. (va urma)

Etichete: Minciunile dlui Neagu Djuvara