Citesc în România Literară, nr. 25-26/2013, în articolul intitulat De ce sunt evreii din România altfel de Andrei Oișteanu (Oigenstein), citez:
„Și un tablou al lui Nicolae Grigorescu este edificator. În anul 1880, pictorul a expus la Expoziția oficială de la Paris o pictură cunoscută sub titlul Evreul cu gâsca. Suflul proaspăt al lucrării și realismul ei frust i-a impresionat pe criticii de artă ai timpului. Lucrarea a fost remarcată și s-a bucurat de succes. Nu era prima lucrare cu subiect evreiesc a pictorului.[…] Pictura Evreul cu gâsca reprezintă un evreu est-european tipic. El poartă caftan negru și căciulă tradițională cu blană (streimel), are barbă și perciuni rituali etc. Este un evreu sărman dintr-un stetl din Moldova. ține în mâna stângă o hârtie și în mâna dreaptă (zdravăn, ca să nu o scape) o gâscă vie. Evreii din Moldova (ca și cei din Maramureş) erau mari crescători de gâște. Carnea și grăsimea de gâscă făceau parte din dieta tradițională evreiască. Imaginea unui evreu sărac ținând în mână o gâscă vie nu constituia nimic neobișnuit.”
Asa să fie oare? Dacă aveți o imagine la rezoluție ceva mai mare și o măriți nițel, pe hârtia din mâna evreului se poate citi clar: Domnule Președinte, D-lor Deputați. Deci nu este chiar o simplă hârtie, așa cum ține să ne asigure dl. Oișteanu, evreul ține în mâna stângă o cerere, o petiție, cum vreți Dvs., adresată Camerei Deputaților. De asemenea, dânsul chiar încearcă să ne liniștească afirmând că imaginea unui evreu sărac ținând în mână o gâscă vie nu era nimic neobișnuit, ținând să accentueze chipurile caracterul documentar al tabloului. Caracter documentar, da – sunt de acord, dar nu în ceea ce privește costumația, fizionomia și obiceiurile culinare ale evreilor la sfârșitul sec.19. Nicidecum. Dl. Oișteanu ține să ne lămurească cu tot dinadinsul și contină în acelasi stil, citez:
”Evenimentul fundamental care a marcat diferența dintre evreii din România și evreii din Centrul și Vestul Europei a fost adoptarea Constituției din 1866. Este vorba mai ales de articolul 7 din Legea fundamentală, prin care se condiționa cetățenia română de apartenența la religia creștină: „Numai străinii de rit creştin pot dobândi calitatea de român”.[…] În spațiul românesc încercarea de emancipare a evreilor este ratată odată cu aprobarea Constituției din 1866 și nu este rezolvată nici prin amendarea ei ulterioară. Profund dezamăgiți, evreii au toate motivele să își întărească instituțiile comunitare și culturale de păstrare a identității cultural-lingvistice.”
Să facem observația că dl. Oisteanu vorbește despre evreii din Moldova, askenazi (jidani) ca despre un popor, populație, cum vreți Dvs., care ar fi din timpuri imemoriale aici. E drept că sugerează pe undeva că acești evrei ar proveni din imperiul țarist, dar impresia nu mă înșeală, atât de indirect, încât cititorul neavizat nu poate decât înțelege că evreii trăiau aici din totdeauna, și răii de români, invidioși pe succesul lor în afaceri, n-au vrut să le acorde cetățenia. Spre deosebire de unguri, care i-au maghiarizat pe evrei. Aceeasi teorie tâmpită pe care o vehicula și dl. Neagu Djuvara. Ungurii, dacă vor, n-au decât să moară cu evreii de gât, cu atât mai mult cu cât iubirea e reciprocă. Atunci când au avut ocazia, au avut grijă să-i îmbarce pe toți în trenuri și să-i ducă, știm noi unde. Iar astăzi, „istoricii” din țara vecină și prietenă, cu concursul evreilor maghiarizați și ne-maghiarizați de pretutindeni, încearcă să pună în cârca românilor și acele crime, evident, ca să iasă numărul magic, de 6 milioane, pentru că la recensămintele ulterioare, în lumina de-secretizării arhivelor, numărul magic tot scade. Și scade, și scade, și nu se mai oprește…. Oare nu făcea același lucru și impostorul Elie Wiesel. Corectat în direct de către Eugene Ionesco, acesta avea să afirme că oricum, telespectatorii francezi tot nu se preocupă de istorie… Cam așa devine chestia.
Nicăieri nu se spune, nici raportul final asupra holocaustului din România nu face excepție, că nu i-a chemat nimeni aici. Nu există nici un act oficial, care să ateste că vreo autoritate, domnitor, divan domnesc, autorități de ocupație, i-ar fi chemat pe meleagurile românești. Iar cei ce s-au opus atunci, Eminescu, Kogălniceanu, Xenopol, Brătianu, etc…, în lumina concepțiilor actuale de corectitudine politică, sunt caracterizați drept antisemiți. Până la urmă, dl. Oișteanu nu se lasă și încearcă totuși să lămurească lucrurile, citez:
„Elementul straniu din tablou este hârtia pe care o ține personajul în mâna stângă. Având aplicat un timbru judiciar, pare să fie vorba de un act oficial. Se poate descifra cui îi este adresată petiția: „Domnule Președinte și Dlor Deputați”. Titlul iniţial al tabloului aduce unele lămuriri: Evreu din Moldova mergând la Parlamentul României pentru a-și cere naturalizarea. Pornit dintr-un stetl din Moldova – „plin de colb și de evrei”, cum scria undeva Sadoveanu –, evreul din pictura lui Grigorescu merge la București să depună la Parlament o cerere de naturalizare, aducând cu el – ca plocon – o gâscă. Hazul uriaș al situației reprezentate în tablou constă în faptul că bietul evreu își închipuia că un plocon minor – o gâscă (și încă vie!) – poate fi „înmânat” Parlamentului pentru rezolvarea unei probleme atât de importante („problema evreiască”, așa zicând). Astfel trebuie înțeleasă pictura lui Grigorescu: o privire ironică asupra unui om simplu care încearcă să supraviețuiască într-o societate coruptă.”
Deci evreul venea cu spaga. [ Într-o societate coruptă, accentuează dl. Oișteanu]. Cum se vine și astăzi. Dacă ar fi să ne amintim dosarul „caltaboșul”, cum un parlamentar cu nume hilar deșerta în portbagaj produse de sezon, s-ar fi putut să meargă și cu o gâscă vie. Cine mai știe? Iar titlul enunțat de către dl. Oisteanu nu este corect. Aveam să mă lămuresc mai târziu. Pe când mă documentam pentru una din cărți, am dat peste un text al prof. Paulescu, intitulat Degenerarea Jidănească, articol apărut în Înfrățirea Românească, organ al LANC, an V nr.6, 15 ianuarie 1929, citez:
„O urmare fatală a leneviei e murdăria crasă, în care viețuiesc, mai abitir ca porcii, Jidanii, . . . și semenii lor în degenerare, Tiganii. Ca să vă convingeți de acest adevăr, n’aveți decât să treceți printr’un cartier jidănesc (ca Dudeștii, ca Văcăreștii) sau printr’unul din nenumăratele târguri din Moldova, din Maramureş, din Bucovina, din Basarabia. Veți vedea acolo, mutrele respingătoare ale jupânilor cu perciuni, cu ochi urduroși, — cu tichii soioase, — cu laibăre pătate și jegoase — cu cisme scâlciate, în veci neșterse de noroi, adică tipul grotesc, imortalizat de marele pictor Grigorescu, în tabloul: Un candidat la incetâțenire. Veti putea contempla balabustele borțoase, — înecate în grăsime, — nespălate, — nepieptănate, înconjurate, ca niste cloști, de o droaie gălăgioasă de copii murdari și plini de păduchi. Iar dacă veți avea curajul să intrați în vreo dughiană sau în vreun han jidănesc, veţi căpăta ploșnite și veți fi izbiți de o putoare scârboasă și înăbușitoare. — pe care Jidanii o exală și când s’au îmbogățit — și care era cunoscută în antichitate sub numele de „foetor judaicus”.”
Deci ăsta este titlul original, Un candidat la incetățenire, chestiune confirmată și de Al. Vlahută. Nici vorbă de aspect anecdotic, umoristic, cum încearcă să ne lămurească dl. Oișteanu. E sarcastic de-a dreptul, dacă nu batjocoritor. Nicolae Grigorescu voia să arate ce fel de oameni aspirau la cetățenia română. Nu stiu când anume a fost comis falsul cu schimbarea titlului, dar îmi închipui cine au fost autorii. Iar motivația cred eu că este foarte clară. Vom mai discuta despre aceste aspecte, cu actele în față, care vasăzică. Nu pot încheia fără a menționa un fapt de toată lauda, o mică cercetare făcută de un filatelist, un anume domn Daniel Marcu din Neamț, care pornind de la timbrul fiscal de pe petiția evreului, a reușit să dateze corect tabloul lui Grigorescu ca fiind pictat cel mai probabil între 1878-1881. Demn de menționat este că tabloul, azi la muzeul național de artă, a fost achiziționat atunci de către Cantacuzino Nababul la un preț de 8000 lei aur, adică vreo 90.000€ azi. Un tablou similar, dar de dimensiuni mai mici, a fost adjudecat de curând la o licitație organizată de Artmark, la suma de 52,500€. Deh, cine n-are evrei, să-și cumpere…
Etichete: Evreul cu gasca
Mizeria istoriei 
ianuarie 17, 2014 la 10:53 pm |
„O privire ironica asupra unui om care incearca sa supravietuiasca intr-o societate corupta”, considera Andrei Oisteanu ca ar fi tabloul. Eu simt referinta la sarcasm.
„E drept că sugerează pe undeva că acesti evrei ar proveni din imperiul tarist, dar impresia nu mă înseală, atât de indirect, încât cititorul neavizat nu poate decât întelege că evreii trăiau aici din totdeauna, si răii de români, invidiosi pe succesul lor în afaceri, n-au vrut să le acorde cetătenia.”
De fapt, impresia te insala. Asta se intampla cand citesti o carte pe sarite. Cititorul neavizat e in cazul de fata un blogger neavizat care a poftit sa scrie o recenzie fara sa citeasca cu atentie volumul.
ianuarie 17, 2014 la 11:22 pm |
Oare? Marturisesc că nu am citit cartea. OK. Care-i problema? Pentru că eu m-am referit exclusiv la acel citat. Voi citi cartea, dar ma îndoiesc să aducă alte elemente față de ce știam deja. De altfel, eu m-am referit exclusiv la fragmentele citate, nu am venit cu presupuneri. Ideea ramâne aceeași, subscriu și susțin. Se poate enumera o listă extrem de lungă de intelectuali evrei care au incercat, mai direct sau mai voalat, să inducă ideea falsă, că evreii au locuit, încă din perioada romană aici, pe teritoriul de azi al României. Eu personal, nu exclud aceasta posibilitate – INTREBAREA E – CÂȚI? Nu mai vorbesc de faptul că iudeii de atunci nu sunt totuna cu evreii din România Regulamentelor Organice.
decembrie 31, 2014 la 2:27 pm |
Nu uita sa citezi si articole despre cum traiau romanii in aceeasi perioada: cocioabe acoperite cu paie, sapate in pamint si cu mate de porc la fereastra pe post de geam.Purici si paduchi , aproape toti.
Evreii in Romania au fost intotdeauna o populatie de oraseni, care si-au dat ultimul ban din buzunar ca sa isi trimita copiii la facultate.Romanii au fost intotdeauna o populatie de tzarani de la tirla de oi, care si-au dat ultimul ban din buzunar ca sa se imbete la circiuma.
Inca ceva: nespalatii de evrei au obtinut peste 100 de premii nobel si vre- o 50 de titluri nobiliare pentru merite deosebite aduse societatii.Singurul cetatean roman cate a fost vreodata innobilat de regina Angliei a fost evreul Sami Ofer nascut la Galati.
Mai studiaza statisticile inainte sa improsti cu noroi pe internet.
ianuarie 2, 2015 la 10:06 am |
Or fi fost și români săraci în acea perioadă, dar nu chiar așa. Există monografiile lui Gusti, pentru că dincolo de afirmațiile d-tale rămân imaginile, care, ce să-i faci? vorbesc mai mult decât 1000 de cuvinte. Am publicat și eu pe aici câteva imagini de ghetto evreiesc. Cam arată a ghetto-uri țigănești de azi. Asa că las-o baltă! Amintirile mele din copilărie despre cum arătau Calea Văcărești și Dudești prin anii ’50-’60 sunt încă proaspete. Caută pe net referințe la „numerus clausus”. Vei constata (nu cu surprindere, cred, știi mata mai bine de ce), că restricții imobiliare cu privire la evrei au existat în SUA până prin anii ’60. Oare de ce? Din nou, cred că știi mai bine decât mine. Nu comentez aluziile la fel de jegoase la adresa românilor – pentru simplul motiv că nu despre români este vorba aici. Iar despre premiile Nobel, ca și de modul în care au fost ele acordate, mai ales după cel de-al doilea război mondial, nu are rost. Caută mai bine pe net „Einstein plagiator” și vei vedea imediat de ce. Iar premiile Nobel în știință sunt tot atât de relevante pe cât sunt premiile Oscar pentru cinematografie. Pot da 1000 de exemple de invenții fundamentale pentru civilizația umană care nu au luat Premiul Nobel, ca și 1000 de filme mari care nu au luat Oscar. Așa ca te rog, plimbă ursul.
august 1, 2016 la 4:52 pm
Daca ai fi intr-adevar un intelectual si un om de cultura, ceea ce nu e cazul, ai stii ca numerus clausus nu are nicio legatura cu imobiliarele. Numerus clausus inseamna cu totul altceva si anume ca o minoritate sa nu poata avea un procent mai mare intr-un anumit domeniu decit procentul demografic
august 1, 2016 la 6:32 pm
Mai ușor stimabile cu invectivele! Pretind că mă exprim mai mult decât corect în română, atât verbal cât și în scris. Fără a mai vorbi de consecvența argumentației. În plus, recitesc de trei ori ce am scris înainte de a apăsa pe „Enter”, ceea ce nu se poate afirma în cazul d-tale. Eu am vorbit despre restricții imobiliare de acelasi tip, din aceeași categorie, cum vrei d-ta, cu restricțiile impuse de „numerus clausus” în marile universități americane, pentru evrei și negri deopotrivă, tot până prin 1960, chestiune de altfel extrem de bine documentată. Așa ca fapt divers, prin 1990 am ajutat un coleg să se mute cu locuința, undeva pe str. Mântuleasa, într-un apartament în care locuise timp de mai bine de patru decenii o familie de evrei, care se mutaseră undeva prin Floreasca spre disperarea vecinilor care au asistat îngroziți la descărcarea unor mobile și altor lucruri într-o stare de mizerie de nedescris, abandonând la fața locului o parte din mobilă, devenită inutilizabilă. Ei bine, dulapul din bucătărie s-a desprins odată cu faianța și o parte din zidărie, practic se sudase de perete prin murdăria acumulată, iar sub patul din fostul dormitor am găsit jucării ale copiilor, păpuși dezarticulate de prin anii ’50, plus o murdărie indescriptibilă amestecată cu grămăjoare de DDT, dovadă că suprafața respectivă nu cunoscuse mătura tot din acei ani. Dacă nu mă crezi, studiază nițel cam când s-a utilizat DDT-ul. QED. Mă așteptam la replici mai la obiect, nu la ivective. Și încă o chestie, nu am generalizat niciodată, pentru că am cunoscut mulți evrei oameni cu totul și cu totul deosebiți. Îți reamintesc, tematica articolului era modul în care dl. Oișteanu a interpretat această chestiune a pânzei lui Grigorescu, comparată cu realitatea de atunci, din anii 1880-90, nu la cea de azi. Nu m-am referit nici la evrei în general, ca popor, nici la evreii de azi, cum insinuează unii în mod tendențios. Istoria nu trebuie cosmetizată, pentru că decade în propagandă. Și încă ceva : corect se scrie „ai sti”, nu „ai stii”, asta a propos de „oameni de cultură”.
august 2, 2016 la 1:28 pm |
Am cautat pe google de mi-a venit rau si nu am gasit nicio informatie despre restrictii imobiliare pentru evreii din SUA. Te-as sfatui sa mergi prin satele din judete ca Dimbovita, Calarasi sau Slobozia sa vezi mizeria de nedescris in care traiesc romanii de acolo, cu mobila de 100 de ani vechime, wc in curte, fara baie si apa calda, plini de purici ,uneori si paduchi. Ce tot o tii langa cu murdaria evreilor ,ce legatura are tabloul de Grigorescu cu aberatiile pe care le debitezi? Te sfatuiesc sa mergi la biblioteca Academiei si sa citesti cartea ,,Bucurestiul in 1907” de Frederic Damee ca sa vezi ce contributie au avut evreii din Bucuresti la dezvoltarea acestui oras si dupa aceea sa scrii articole despre ei. Aditional, da search pe Google sa vezi cita industrie a fost construita de evrei in aceasta tzara, von Neuman,Auschnit, Herdan, sint doar citiva, de ce nu scrii si despre asta? o tot tii langa cu Calea Grivitei si Calea Calarasi, scrie si despre cartierele evreiesti de pe CaleaCvictoriei ,Unirii si Mosilor,ca nu o sa te doara mina.
august 2, 2016 la 6:36 pm |
Nu trebuie căutat „imobiliar restrictions”, care nu există în vorbirea curentă americană, ci „real estate restrictions”, sau și mai bine „Covenant laws”, care te va trimite unde trebuie. Max Auschnitt și Nicolae Malaxa (nu era evreu, numele îi trădează ascendența greacă) au creat niște industrii din afaceri oneroase cu statul, reprezentat de regele Carol al II-lea. Mă voi ocupa de aceștia și de modul în care au făcut avere jefuind statul român la momentul oportun, cu documentele în față, este vorba de mii de pagini. În plus, moștenitorii acestora au fost despăgubiți cu vârf si îndesat, spre deosebire de românul de rând, printre care și subsemnatul, care din fabrica IMUM Medgidia, un colos industrial, fostă a bunicului meu, am primit câteva clădiri prăpădite, și alea după tratative interminabile. Restul afirmațiilor nu au legătură cu articolul. Despre contribuția „culturală” a evreilor români am vorbit pe larg în seria dedicată dlui TGM, dar și pe alocuri. Propun să punem cap polemicii, am chestiuni mult mai constructive de rezolvat, iar acest blog nu este un spațiu de discuții în contradictoriu. Dacă dorești să-ți exersezi talentele polemice în domeniu, există forumuri de discuții (interminabile de altfel) pe această temă, îți recomand să începi cu Poiana lui Iocan pe Softpedia, unde vei găsi amatori de astfel de polemici. Am lăsat liber acest spațiu și chiar nu am cenzurat opiniile nimănui, am răspuns totdeauna civilizat, chiar și la insultele cele mai jegoase, dar repet, acest spațiu l-am rezervat cu precădere sugestiilor și informațiilor suplimentare, nicidecum discuțiilor în contradictoriu.